ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6729/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 189 din 04 martie 2010 a Tribunalului Cluj a fost respinsă acțiunea

formulată de reclamantul S.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea acestuia la plata

sumei de 70.000 euro (echivalentul în RON) cu titlul de despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnarea sa politică.

În motivarea hotărârii s-a reținut că, prin

Sentința penală nr. 68 din 19 decembrie 1963 a Tribunalului Militar Cluj,

reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională

pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare, fiindu-i imputat

faptul că în data de 23 noiembrie 1963, fiind concentrat la o unitate militară,

a declarat că refuză să facă armata, să preia armamentul și să depună

jurământul militar, motivând că este adept al sectei religioase "Martorii

lui Iehova", această credință împiedicându-l să îndeplinească orice

obligație de natură militară.

Instanța a constatat

că fapta pentru care reclamantul a fost condamnat penal nu se încadrează în

prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009 și nici în cele ale art. 2 alin. (1)

al O.U.G. nr. 214/1999, nefiind vorba despre o condamnare cu caracter politic,

ci de o infracțiune de drept comun ce vizează disciplina militară și implicit,

capacitatea de apărare a țării.

Apelul declarat de

reclamantul S.I. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin

Decizia nr. 233/A din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Instanța de apel a reținut,

în esență, că o condamnare precum aceea suferită de către reclamant, respectiv

pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare prin refuzul

preluării armamentului și a depunerii jurământului militar, nu poate fi

considerată ca având caracter politic în sensul dispozițiilor Legii nr.

221/2009, căci fapta penală săvârșită a fost justificată de credința religioasă

a reclamantului, pe fondul apartenenței la cultul religios "Martorii lui

Iehova", fără a semnifica însă opoziție față de regimul comunist

totalitar, înțeles ca sistem politico-statal.

Or, în lipsa unui

asemenea scop imperativ pretins prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea

nr. 221/2009, acțiunea reclamantului apare ca neîntemeiată, făcând ca hotărârea

primei instanțe să poată fi caracterizată ca legală și temeinică.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul S.I., invocând dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii

apelului și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost

formulată.

În motivarea

recursului, se susține că decizia instanței de apel a fost motivată având în

vedere strict dispozițiile Deciziei nr. 32/2001, pronunțată în recursul în

interesul legii, decizie ce vizează aplicarea unitară a unui alt act normativ,

respectiv Decretul-Lege nr. 118/1990 și nu aplicarea Legii nr. 221/2009,

potrivit căreia trebuia să se administreze întreg probatoriul pentru dovedirea

caracterului politic al condamnării, conform art. 4 (din Legea nr. 221/2009).

Recurentul a arătat

că instanțele de fond și apel ar fi trebuit să analizeze temeinicia cererii

sale prin prisma dispozițiilor legale invocate prin acțiune, respectiv Legea

nr. 221/2009, care face trimitere la O.U.G. nr. 214/1999.

Ca atare, s-a

susținut că, în aprecierea caracterului politic al condamnării, instanța nu

trebuia să analizeze conținutul infracțiunii prin raportare la obligațiile

constituționale sau legislația în vigoare, ci la scopul urmărit prin săvârșirea

ei, interpretare ce rezultă din dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999.

În acest context,

recurentul a arătat că refuzul de a primi arme datorat convingerilor religioase

a echivalat cu o oponență neechivocă împotriva principiilor statului comunist.

Examinând criticile

invocate de recurent, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Prin considerentele

deciziei recurate, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de

apel invocate de reclamant, având în vedere nu numai dispozițiile deciziei de

recurs în interesul Legii nr. 32/2009, ci și jurisprudența actuală a CEDO, în

calificarea condamnărilor pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar ca

nefiind de natură politică.

Confirmând situația

de fapt reținută de prima instanță, în sensul că fapta pentru care a fost

condamnat reclamantul este infracțiunea de neprezentare la încorporare, curtea

de apel a apreciat corect că această condamnare a vizat capacitatea de apărare

a țării și disciplina militară, neavând nimic în comun cu împotrivirea față de

regimul totalitar.

Într-adevăr, Legea

nr. 221/2009 nu definește noțiunea de condamnare politică, ci doar enumeră

condamnările care au de drept un caracter politic. Pentru orice alte condamnări

pentru fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a

urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr.

214/1999 pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă,

atribuția constatării caracterului politic al condamnărilor, în condițiile

prevăzute de art. 4 din Legea nr. 221/2009, revine instanței de judecată.

Analizând motivul

condamnării reclamantului, instanțele au apreciat că acesta nu se circumscrie

niciuneia dintre faptele definite de O.U.G. nr. 214/1999 ca fiind infracțiuni

de natură politică.

Astfel, infracțiunea

de nesupunere la încorporare prevăzută în art. 354 C. pen. din 1968, intrat în

vigoare la 01 ianuarie 1969, este o infracțiune de drept comun și nu una

politică, motivul refuzului de încorporare reprezentându-l, în speță,

convingerile religioase ale condamnatului, la care s-a făcut referire prin

acțiune.

Reclamantul recurent

a invocat faptul că legea fundamentală a țării, respectiv Constituția din 1965,

prevedea libertatea conștiinței și libertatea cultului religios, susținând că

statul comunist a sancționat penal exercitarea unui drept constituțional.

Nu este lipsită de

relevanță împrejurarea că aceeași constituție prevede, totodată, și obligația

cetățenilor români de a îndeplini serviciul militar.

Motivul pentru care

reclamantul a refuzat încorporarea s-a datorat convingerilor sale religioase,

neputând fi calificat ca echivalând cu o oponență neechivocă împotriva

principiilor statului comunist totalitar.

Modul de executare a

pedepsei nu poate constitui un criteriu în baza căruia condamnarea să fie

calificată ca fiind sau nu politică, caracterul politic fiind dat fie de natura

condamnării inserate în art. 1 alin. (2), fie în condițiile definite de alin.

(3) din Legea nr. 221/2009.

Înalta Curte va

constata că, în mod corect, instanțele de fond și apel au avut în vedere și

Decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 137/02.03.2010,

prin care, deși s-a soluționat recursul în interesul legii vizând aplicarea

unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-Lege nr. 118/1990

republicat, s-a dezlegat problema de drept a caracterului politic sau nepolitic

al unor condamnări penale pentru infracțiunile contra capacității de apărare a

țării, săvârșite din motive de conștiință, de natura celei de care se

prevalează și reclamantul în prezenta cauză.

De altfel, problema

compatibilității libertății de conștiință cu obligația satisfacerii serviciului

militar a făcut obiectul mai multor acte adoptate de Adunarea Parlamentară a

Consiliului Europei.

Comisia Europeană a

decis că dispozițiile art. 4 parag. 3 lit. b) din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil

de substituție a serviciului militar pentru cetățenii care nu sunt în măsură să

îl satisfacă din motive de conștiință, Curtea Europeană concluzionând, cu

referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a

serviciului militar din motive de conștiință, determinate de apartenența

persoanei la Organizația Religioasă "Martorii lui Iehova", că art. 9

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul de a refuza

serviciul militar obligatoriu din motivele menționate.

Pentru toate aceste

considerente, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.I.

împotriva Deciziei nr. 233/A din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj,

secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva Deciziei nr. 233/A din 17

septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 04 octombrie 2011.