Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.09.2011
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6646/2011

HOTĂRÂRE
30.09.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6646/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 693 din 30 aprilie 2010 pronunțată în dosarul nr. 67/100/2010, Tribunalul Maramureș a respins cererea formulată de reclamantul A.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. În motivarea sentinței, s-a reținut, în esență, că prin Sentința penală nr. 137 din 25 martie 1975 a Tribunalului Militar Cluj, definitivă prin nerecurare, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare, prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen., fiindu-i imputat faptul că în data de 31 ianuarie 1975, fiind concentrat la o unitate militară, a declarat că refuză să facă armata, să preia armamentul și să depună jurământul militar, motivând că este adept al sectei religioase „M.I.”, credința sa împiedicându-l să îndeplinească orice obligație de natură militară.

Fapta pentru care reclamantul a fost condamnat penal nu se încadrează însă în prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009 și nici în cele ale art. 2 alin. (1) al O.U.G. nr. 214/1999, nefiind vorba despre o condamnare cu caracter politic. Infracțiunea săvârșită de reclamant este una de drept comun, ce vizează disciplina militară și, implicit, capacitatea de apărare a țării.

Tribunalul a avut în vedere Decizia nr. 32/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite într-un recurs în interesul legii, care, deși a vizat un alt act normativ cu caracter reparator decât Legea nr. 221/2009, anume Decretul-lege nr. 118/1990, nu poate fi ignorată în ceea ce privește dezlegarea dată aceleiași probleme de drept cu cea din prezenta cauză, în sensul că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și 354 C. pen., săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice. Apelul declarat împotriva sentinței menționate de către reclamant a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 237A din 17 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul A.V., criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele: În mod greșit, atât instanța de apel, cât și prima instanță, au soluționat cauza având în vedere strict dispozițiile Deciziei nr. 32/2009 pronunțate în interesul legii, deși această decizie vizează aplicarea unitară a Decretului-Lege nr. 118/1990, și nu aplicarea Legii nr. 221/2009, în conformitate cu care instanța este ținută să administreze probe pentru dovedirea caracterului politic al condamnării. În aplicarea acestui act normativ, în aprecierea caracterului politic al condamnării, instanța nu trebuie să analizeze conținutul infracțiunii prin raportare la obligațiile constituționale sau legislația în vigoare, ci scopul urmărit prin săvârșirea ei, respectiv unul din copurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999. Potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999, „constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop (...) d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice sociale și culturale”. Infracțiunile săvârșite de reclamant au vizat afirmarea, respectiv recunoașterea și respectarea unui drept fundamental garantat de Constituție, acela de a-și exercita liber cultul religios. Cu alte cuvinte fapta penală a reclamantului a fost consecința afirmării unui drept fundamental, cu consecința încălcării unei obligații cetățenești care nu crea niciun fel de pericol. Aprecierea că s-a adus atingere capacității de apărare a României reprezintă o reprimare mascată a libertății religioase.

Legea nr. 221/2009 enumeră expres, în art. 7, situațiile în care persoanele condamnate nu beneficiază de măsurile instituite prin lege; or, faptele de natura celei săvârșite de reclamant nu intră în vreuna dintre aceste categorii. S-a mai arătat că, prin dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 221/2009, sfera condamnărilor cu caracter politic și a vocației la măsuri reparatorii a fost extinsă prin raportare la prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990, care condiționa măsurile reparatorii strict de opoziția politică față de regimul comunist. Intenția legiuitorului de a lărgi sfera persoanelor beneficiare ale drepturilor izvorând din lege rezultă și din expunerea de motive a actului normativ: „există o serie de persoane ale căror condamnări de natură politică își produc în continuare efectele, dat fiind că faptele care au constituit obiectul condamnărilor sunt și astăzi prevăzute de legea penală și nu sunt întrunite condițiile pentru reabilitarea de drept”.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Recurentul reclamant susține, în primul rând, greșita aplicare la speța de față a celor statuate prin Decizia nr. 32/2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a dat o interpretare unitară dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-Lege nr. 118/1990, iar nu în aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 221/2009 [ art. 1 alin. (3) ] . Înalta Curte deși constată că, deși corectă, susținerea este lipsită de finalitate în speță, date fiind dispozițiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe.

Or, problema de drept dezlegată prin decizia obligatorie a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți a fost una concretă, cu directă incidență și în speța de față. Astfel, prin decizia în interesul legii s-a stabilit că „persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și 354 C. pen., săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice”, aceasta fiind problema de drept dezlegată prin decizie. Or, recurentul a suferit o condamnare prin sentință penală definitivă pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare, incriminată prin dispozițiile art. 354 C. pen., infracțiune considerată de drept comun prin decizia în interesul legii invocată, dată fiind absența scopului acestei reglementări din legea penală de protejare a regimului politic existent la acea dată.

S-a mai reținut în decizie, că incriminarea acestor fapte nu a fost determinată de rațiuni politice specifice orânduirii comuniste, ci obiectul juridic al acestor infracțiuni sunt relațiile sociale referitoare la capacitatea de apărare a țării, ceea ce nu ține de un anumit regim politic, ci de dreptul suveran al statului de a reglementa participarea cetățenilor săi ca și formele de participare la îndeplinirea unei obligații prevăzute prin legea fundamentală. În plus, instituirea obligației de executare a serviciului militar a privit toți cetățenii apți să îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive religioase sau de altă natură. Problema de drept dezlegată prin recursul în interesul legii constituie și obiectul reglementării art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, astfel că, pentru identitate de rațiune, se impune aceeași soluție, aceea că infracțiunea de neprezentare la încorporare prevăzută de art. 354 C. pen.

nu reprezintă o condamnare politică în sensul acestui text. Astfel, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevede: „Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.” Pe de altă parte, Înalta Curte reține că și prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 de declarare a neconstituționalității art. 5 alin. (1) teza I din Legea nr. 221/2009 argumentul esențial în soluția de admitere a excepției a fost acela al existenței unor reglementări paralele în această materie a acordării despăgubirilor pentru daunele morale persoanelor care au fost persecutate din motive politice.

În considerentele acestei decizii de neconstituționalitate, s-a arătat: „Curtea observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, și O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.” Acesta constituie un argument în plus în aplicarea regulii de interpretare logică prin analogie între cele două texte: art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-Lege nr. 118/1990 și art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 - ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet (unde există aceleași rațiuni, trebuie aplicată aceeași lege, aceeași soluție).

Drept urmare, dacă cele două reglementări sunt paralele și dacă în contextul art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-Lege nr. 118/1990 infracțiunea de neprezentare a incorporare (din motive de libertate a conștiinței religioase) nu constituie infracțiune cu caracter politic, tot astfel, aceeași infracțiune, în cadrul analizei presupuse de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 (care o dublează pe cea de la art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 118/1990), este, de asemenea, lipsită de caracter politic.

Această soluție legală, ca opțiune a legiuitorului ce intră în marja sa suverană de apreciere în adoptarea legilor ce guvernează relațiile sociale în plan național, nu încalcă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 9 din Convenție care, cu referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de conștiință, determinate de apartenența persoanei la Organizația Religioasă „M.I.”, a concluzionat că „art. 9 din Convenția europeană a drepturilor omului, interpretat în lumina prevederilor art. 4 parag. 3 lit. b), nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință (Bayatyan contra Armeniei, Hotărârea din 27 octombrie 2009)”.

Față de considerentele, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.V. împotriva Deciziei civile nr. 237 A din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6729/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 189 din 04 martie 2010 a Tribunalului Cluj a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Pu
ÎCCJ 2011-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2975/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 168 din 26 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 6016/117/2009, a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă înaintată de reclamantul L.A., împotr
ÎCCJ 2011-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7159/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 712 din 07 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 798/117/2010 s-a respins acțiunea civilă precizată formulată de către T.D. contra pârâtului Statul
ÎCCJ 2011-03-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2823/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 190 din 4 martie 2010 a Judecătoriei Cluj s-a respins acțiunea reclamantului B.I. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect pret
ÎCCJ 2010-12-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6580/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 652 din 23 octombrie 2009, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.A., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă