ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6580/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 652 din 23 octombrie 2009, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.A., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții la Legea nr. 221/2009. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 340 din 17 mai 1974 a Tribunalului Militar Cluj, reclamantul a fost condamnat la trei ani închisoare, în temeiul art. 354 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare. Tribunalul a avut în vedere că inculpatul a refuzat să fie încorporat, întrucât face parte din secta religioasă interzisă „Martorii lui Iehova”.

S-a mai reținut că, fapta săvârșită de reclamant pentru care a fost condamnat nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de O.U.G. nr. 214/2009 iar Constituția României adoptată în 1965 garanta în cuprinsul art. 30 libertatea conștiinței și libertatea cultului religios, dar tot atât de real este că art. 40 instituia obligația pentru toți cetățenii a îndeplinii serviciul militar. Infracțiunea pentru care a fost condamnat există și în prezent în codul penal, nefiind abrogată expres. În același context, s-a reținut că nu se poate aprecia că refuzul de a primi arma, datorat convingerilor religioase, ar echivala cu o oponență fără echivoc împotriva principiilor statului totalitar, de vreme ce aceste infracțiuni încă mai sunt în vigoare în codul penal, iar condamnări în baza acestor texte de lege au fost pronunțate și după data de 22 decembrie 1989, când nu se mai putea afirma caracterul totalitar al regimului politic din România.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia civilă nr. 51 din 24 februarie 2010 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.A., împotriva sentinței civile nr. 652 din 23 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, în realitate, condamnările pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării prevăzute de art. 334 și art. 354 C. pen., nu au fost dispuse pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar. Problema compatibilității obiecției de conștiință cu obligația satisfacerii serviciului militar a fost pusă în discuția instituțiilor Consiliului Europei, formând obiectul mai multor acte adoptate de Adunarea Parlamentară.

Articolul 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, interpretat în lumina dispozițiilor art. 4 paragraful 3 lit. b), nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs reclamantul M.A., criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: - Legea nr. 221/2009 nu definește noțiunea de condamnare politică ci doar enumeră condamnările care au de drept un caracter politic. Instanței îi revine rolul de a constata caracterul politic al condamnărilor în condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 221/2009, în baza probelor administrate. - Hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 221/2009 și art. 24 din Constituția României și a Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

- Reclamantul a refuzat să se prezinte la încorporare din cauza convingerilor religioase, acesta fiind membru al cultului religios „Martorii lui Iehova”, convingeri care nu-i permiteau satisfacerea serviciului militar. Refuzul de a primi arma, datorat convingerilor religioase, a echivalat cu o oponență neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar. Recursul nu este fondat. Criticile privind faptul că instanțele de fond și apel nu au administrat dovezi pentru a se constata caracterul politic al condamnării, încălcând prevederile art. 4 din Legea nr. 221/2009 nu pot fi primite.

Conform art. 4 alin. (1), (3) din Legea nr. 221/2009, persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapt decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată [ alin. (1)]. Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri reparatorii administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.

Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător [alin. (2)]. Instanța de judecată este obligată să ia toate măsurile pentru obținerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România [alin (3)]. Instanțele nu au făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 4 alin. (3) întrucât, așa cum rezultă de altfel și din așezarea topografică a textelor, obligația de a lua măsurile pentru obținerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare a fost instituită nu pentru a se dovedi caracterul politic al condamnării, ci pentru a se proba existența condamnării însăși.

Câtă vreme la dosarul cauzei erau dovezi din care rezulta condamnarea reclamantului și, doar în raport de acest element, respectiv al faptei pentru care s-a dispus condamnarea, s-a putut aprecia asupra lipsei caracterului politic al condamnării acestuia, instanțele nu aveau de ce să mai facă aplicarea art. 4 alin. (3) din lege. Condamnarea reclamantului, nefăcând parte dintre cele înscrise în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, trebuia să probeze că a fost condamnat pentru o faptă care a avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, așa cum prevede alin. (1) al textului. Or, pentru acesta nu trebuia cerut dosarul de condamnare. Instanțele de fond și apel au apreciat, în mod corect, faptul că reclamantul nu a fost condamnat politic.

Pentru a delimita infracțiunile politice de cele de drept comun, trebuie avută în vedere latura subiectivă a faptei, respectiv scopul urmărit de făptuitori și anume implicarea în răsturnarea regimului comunist ori contestarea legitimității puterii politice de la data condamnării. Infracțiunea de neprezentare la încorporare era reglementată în Titlul X al Codului penal intitulat „Infracțiuni contra capacității de apărare a Republicii Socialiste România”. Obligația de apărare a țării era una de natură constituțională și era astfel încât condamnările nu se făceau pe criterii de ordin religios. Drept urmare, întrucât restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu obligația de executare a serviciului militar, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional ce viza organizarea acestui serviciu și care a fost menținut până în anul 2006 când a fost reglementat serviciul alternativ.

Decizia nr. 32/2009 invocată de instanța de apel în motivarea deciziei de respingere a apelului, vizează aplicarea unitară a Decretului nr. 118/1990 și nu aplicarea Legii nr. 221/2009. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pe cale de consecință se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva deciziei nr. 51/A din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2010.