ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6580/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința

civilă nr. 652 din 23 octombrie 2009, a respins acțiunea formulată de

reclamantul M.A., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, având ca obiect pretenții la Legea nr. 221/2009.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, prin sentința penală nr. 340 din 17 mai 1974 a Tribunalului Militar Cluj, reclamantul a fost condamnat la trei ani închisoare, în temeiul

art. 354 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la

încorporare. Tribunalul a avut în vedere că inculpatul a refuzat să fie

încorporat, întrucât face parte din secta religioasă interzisă „Martorii lui

Iehova”.

S-a mai reținut că, fapta săvârșită

de reclamant pentru care a fost condamnat nu se încadrează în dispozițiile

prevăzute de O.U.G. nr. 214/2009 iar Constituția României adoptată în 1965

garanta în cuprinsul art. 30 libertatea conștiinței și libertatea cultului

religios, dar tot atât de real este că art. 40 instituia obligația pentru toți

cetățenii a îndeplinii serviciul militar. Infracțiunea pentru care a fost

condamnat există și în prezent în codul penal, nefiind abrogată expres.

În același context, s-a reținut că

nu se poate aprecia că refuzul de a primi arma, datorat convingerilor

religioase, ar echivala cu o oponență fără echivoc împotriva principiilor

statului totalitar, de vreme ce aceste infracțiuni încă mai sunt în vigoare în

codul penal, iar condamnări în baza acestor texte de lege au fost pronunțate și

după data de 22 decembrie 1989, când nu se mai putea afirma caracterul

totalitar al regimului politic din România.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

prin decizia civilă nr. 51 din 24 februarie 2010 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.A., împotriva sentinței civile nr. 652

din 23 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, în realitate, condamnările pentru infracțiunile contra capacității

de apărare a țării prevăzute de art. 334 și art. 354 C. pen., nu au fost

dispuse pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte

prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de

efectuare a stagiului militar. Problema compatibilității obiecției de

conștiință cu obligația satisfacerii serviciului militar a fost pusă în

discuția instituțiilor Consiliului Europei, formând obiectul mai multor acte

adoptate de Adunarea Parlamentară. Articolul 9 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, interpretat în lumina dispozițiilor art. 4 paragraful 3

lit. b), nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din

motive de conștiință.

Împotriva deciziei civile mai sus

menționată a declarat recurs reclamantul M.A., criticând-o ca fiind nelegală,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Legea nr. 221/2009 nu definește

noțiunea de condamnare politică ci doar enumeră condamnările care au de drept

un caracter politic. Instanței îi revine rolul de a constata caracterul politic

al condamnărilor în condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 221/2009, în

baza probelor administrate.

- Hotărârea atacată este dată cu

aplicarea greșită a Legii nr. 221/2009 și art. 24 din Constituția României și a

Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

- Reclamantul a refuzat să se

prezinte la încorporare din cauza convingerilor religioase, acesta fiind membru

al cultului religios „Martorii lui Iehova”, convingeri care nu-i permiteau

satisfacerea serviciului militar. Refuzul de a primi arma, datorat

convingerilor religioase, a echivalat cu o oponență neechivocă împotriva

principiilor statului comunist totalitar.

Recursul nu este fondat.

Criticile privind faptul că

instanțele de fond și apel nu au administrat dovezi pentru a se constata

caracterul politic al condamnării, încălcând prevederile art. 4 din Legea nr.

221/2009 nu pot fi primite.

Conform art. 4 alin. (1), (3) din Legea

nr. 221/2009, persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989 pentru alte fapt decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot

solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării

lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul

persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de

parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana

interesată

[

alin. (1)]. Persoanele care au făcut

obiectul unor măsuri reparatorii administrative, altele decât cele prevăzute la

art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul

politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod

corespunzător [alin. (2)]. Instanța de judecată este obligată să ia toate

măsurile pentru obținerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a

fost pronunțată hotărârea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de

vedere al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România [alin (3)].

Instanțele nu au făcut aplicarea greșită

a prevederilor art. 4 alin. (3) întrucât, așa cum rezultă de altfel și din

așezarea topografică a textelor, obligația de a lua măsurile pentru obținerea

sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de

condamnare a fost instituită nu pentru a se dovedi caracterul politic al condamnării,

ci pentru a se proba existența condamnării însăși.

Câtă vreme la dosarul cauzei erau

dovezi din care rezulta condamnarea reclamantului și, doar în raport de acest

element, respectiv al faptei pentru care s-a dispus condamnarea, s-a putut

aprecia asupra lipsei caracterului politic al condamnării acestuia, instanțele

nu aveau de ce să mai facă aplicarea art. 4 alin. (3) din lege.

Condamnarea reclamantului, nefăcând

parte dintre cele înscrise în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, trebuia

să probeze că a fost condamnat pentru o faptă care a avut drept scop

împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, așa

cum prevede alin. (1) al textului. Or, pentru acesta nu trebuia cerut dosarul

de condamnare.

Instanțele de fond și apel au

apreciat, în mod corect, faptul că reclamantul nu a fost condamnat politic.

Pentru a delimita infracțiunile

politice de cele de drept comun, trebuie avută în vedere latura subiectivă a

faptei, respectiv scopul urmărit de făptuitori și anume implicarea în

răsturnarea regimului comunist ori contestarea legitimității puterii politice

de la data condamnării.

Infracțiunea de neprezentare la încorporare

era reglementată în Titlul X al Codului penal intitulat „Infracțiuni contra

capacității de apărare a Republicii Socialiste România”.

Obligația de apărare a țării era una

de natură constituțională și era astfel încât condamnările nu se făceau pe

criterii de ordin religios.

Drept urmare, întrucât restrângerea

libertății de conștiință, în legătură cu obligația de executare a serviciului

militar, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional ce

viza organizarea acestui serviciu și care a fost menținut până în anul 2006 când

a fost reglementat serviciul alternativ.

Decizia nr. 32/2009 invocată de

instanța de apel în motivarea deciziei de respingere a apelului, vizează

aplicarea unitară a Decretului nr. 118/1990 și nu aplicarea Legii nr. 221/2009.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu

temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pe cale de consecință

se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul M.A. împotriva deciziei nr. 51/A din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6

decembrie 2010.