ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5774/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C proc. civ.,

Asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin

decizia civilă nr. 27/A din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamantul S.C. împotriva sentinței civile nr. 653 din 23

octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, secția civilă.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că prin

sentința penală nr. 177 din 15 noiembrie 1984 a Tribunalului Militar Cluj, S.C.

a fost condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de neprezentare la încorporare.

Constituția României din anul 1965 a garantat în art.

30 libertatea conștiinței și libertatea cultului religios, dar totodată, în art.

40 a instituit obligația tuturor cetățenilor țării de a îndeplini serviciul

militar.

Condamnările pentru infracțiunile de insubordonare

sau de neprezentare la încorporare nu au fost dispuse pe criteriul apartenenței

la un anumit cult religios, în speță „Martorii lui Iehova", ci pentru

fapte determinate de norme penale.

Restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu

executarea serviciului militar obligatoriu, în fostul regim comunist, nu ținea

strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional și legal de

îndeplinire a unei obligații constituționale.

Reclamantul a declarat recurs, întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C proc. civ., criticile vizând următoarele

aspecte:

Printr-o analiză superficială a înscrisurilor depuse

odată cu cererea de chemare în judecată, atât instanța de fond cât și cea de

apel s-au considerat lămurite și au respins cererea de încuviințare a probei cu

înscrisuri și a probei testimoniale și au rămas în pronunțare având în vedere

strict dispozițiile deciziei nr. 32/2009 pronunțată în recursul în interesul

legii.

Legea nr. 221/2009 nu definește noțiunea de

condamnare politică ci doar enumera condamnările care au de drept un caracter

politic. Pentru orice alte condamnări pentru fapte prevăzute de legea penală,

dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.

2 alin. (1) din O.G. nr. 214/1999. Instanței îi revine rolul de a constata

caracterul politic al condamnărilor în baza probelor administrate.

Faptul că în cauză nu s-au încuviințat probele

solicitate de petent și nici nu s-au luat măsurile prevăzute de art. 4 din

Legea nr. 221/2009, respectiv nu s-au făcut demersuri în vederea reconstituirii

dosarului de condamnare și nici nu i s-a acordat reclamantului posibilitatea de

a dovedi măsurile de cercetare și de urmărire dispuse de către organele de

securitate înainte și după condamnare înseamnă că hotărârea atacată a fost dată

cu încălcarea Legii nr. 221/2009 și a art. 24 din Constituția României.

Decizia nr. 32/2009 invocată în motivarea hotărârii

din apel vizează aplicarea unitară a Decretului-lege nr. 118/1990 și nu

aplicarea Legii nr. 221/2009 potrivit căreia instanța este ținută să

administreze întreg probatoriul pentru dovedirea caracterului politic al

condamnării.

Refuzul de a primi arma datorită convingerilor

religioase a echivalat cu o oponentă neechivocă împotriva principiilor statului

comunist totalitar. Condamnările suportate de credincioși ai diverselor culte

religioase au un evident caracter politic.

Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru

următoarele considerente:

Criticile privind faptul că instanțele de fond nu au

administrat dovezi pentru a se constata caracterul politic al condamnării,

încălcând prevederile art. 4 din Legea nr. 221/2009 nu pot fi primite.

Conform art. 4 alin. (1) - (3) din Legea nr. 221/2009,

persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita

instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor,

potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul

persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de

parchetul de pe lângă Tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana

interesată [alin. (1)]. Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri

administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea,

solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.

Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător [alin. (2)].

Instanța de judecată este obligată să ia toate măsurile pentru obținerea sau,

după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de

condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al A.F.D.P.R. [alin. (3)].

Instanțele nu au făcut aplicarea greșită a

prevederilor art. 4 alin. (3) întrucât, așa cum rezultă de altfel și din

așezarea topografică a textelor, obligația de a lua măsurile pentru obținerea

sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de

condamnare a fost instituită nu pentru a se dovedi caracterul politic al

condamnării, ci pentru a se proba existența condamnării însăși.

Câtă vreme la dosarul cauzei erau dovezi din care

rezulta condamnarea reclamantului și, doar în raport de acest element,

respectiv al faptei pentru care s-a dispus condamnarea, s-a putut aprecia

asupra lipsei caracterului politic al condamnării acestuia; instanțele nu aveau

de ce să mai facă aplicarea art. 4 alin. (3) din lege.

Condamnarea reclamantului nefăcând parte dintre cele

înscrise în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, trebuia să probeze că a

fost condamnat pentru o faptă care a avut drept scop împotrivirea față de

regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, așa cum prevede alin. (1)

al textului. Or, pentru aceasta nu trebuia cerut dosarul de condamnare.

Instanțele de fond au apreciat, în mod corect, faptul că reclamantul nu a fost

condamnat politic.

Pentru a delimita infracțiunile politice de cele de

drept comun trebuie avută în vedere latura subiectivă a faptei, respectiv

scopul urmărit de făptuitor și anume implicarea în răsturnarea regimului

comunist ori contestarea legitimității puterii politice de la data condamnării.

Infracțiunea de neprezentare la încorporare era

reglementată în Titlul X al Codului penal intitulat „Infracțiuni contra

capacității de apărare a Republicii Socialiste România".

Obligația de apărare a țării era una de natură

constituțională și era prevăzută pentru toți cetățenii, astfel încât

condamnările nu se făceau pe criterii de ordin religios.

Drept urmare, întrucât restrângerea libertății de

conștiință, în legătură cu obligația de executare a serviciului militar, nu

ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional ce viza

organizarea acestui serviciu și care a fost menținut până în anul 2006, când a

fost reglementat serviciul alternativ, criticile formulate de recurent nu

întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Faptul că instanța de apel a reținut în considerente

și existența deciziei nr. 32/2009 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secții

unite, nu este de natură să afecteze legalitatea hotărârii, câtă vreme acesta a

fost doar un argument suplimentar, iar nu decisiv, în susținerea soluției date.

Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art.

312 alin. (1) C proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința

rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul

S.C. împotriva deciziei civile nr. 27/A din 17 februarie 2010 a Curții de Apel

Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie

2010.