ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5774/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C proc. civ., Asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin decizia civilă nr. 27/A din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul S.C. împotriva sentinței civile nr. 653 din 23 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, secția civilă. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 177 din 15 noiembrie 1984 a Tribunalului Militar Cluj, S.C. a fost condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare. Constituția României din anul 1965 a garantat în art. 30 libertatea conștiinței și libertatea cultului religios, dar totodată, în art. 40 a instituit obligația tuturor cetățenilor țării de a îndeplini serviciul militar.

Condamnările pentru infracțiunile de insubordonare sau de neprezentare la încorporare nu au fost dispuse pe criteriul apartenenței la un anumit cult religios, în speță „Martorii lui Iehova", ci pentru fapte determinate de norme penale. Restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, în fostul regim comunist, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale. Reclamantul a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C proc.

civ., criticile vizând următoarele aspecte: Printr-o analiză superficială a înscrisurilor depuse odată cu cererea de chemare în judecată, atât instanța de fond cât și cea de apel s-au considerat lămurite și au respins cererea de încuviințare a probei cu înscrisuri și a probei testimoniale și au rămas în pronunțare având în vedere strict dispozițiile deciziei nr. 32/2009 pronunțată în recursul în interesul legii. Legea nr. 221/2009 nu definește noțiunea de condamnare politică ci doar enumera condamnările care au de drept un caracter politic. Pentru orice alte condamnări pentru fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 214/1999. Instanței îi revine rolul de a constata caracterul politic al condamnărilor în baza probelor administrate. Faptul că în cauză nu s-au încuviințat probele solicitate de petent și nici nu s-au luat măsurile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 221/2009, respectiv nu s-au făcut demersuri în vederea reconstituirii dosarului de condamnare și nici nu i s-a acordat reclamantului posibilitatea de a dovedi măsurile de cercetare și de urmărire dispuse de către organele de securitate înainte și după condamnare înseamnă că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea Legii nr. 221/2009 și a art. 24 din Constituția României. Decizia nr. 32/2009 invocată în motivarea hotărârii din apel vizează aplicarea unitară a Decretului-lege nr. 118/1990 și nu aplicarea Legii nr. 221/2009 potrivit căreia instanța este ținută să administreze întreg probatoriul pentru dovedirea caracterului politic al condamnării.

Refuzul de a primi arma datorită convingerilor religioase a echivalat cu o oponentă neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar. Condamnările suportate de credincioși ai diverselor culte religioase au un evident caracter politic. Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente: Criticile privind faptul că instanțele de fond nu au administrat dovezi pentru a se constata caracterul politic al condamnării, încălcând prevederile art. 4 din Legea nr. 221/2009 nu pot fi primite.

Conform art. 4 alin. (1) - (3) din Legea nr. 221/2009, persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă Tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată [alin. (1)]. Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.

Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător [alin. (2)]. Instanța de judecată este obligată să ia toate măsurile pentru obținerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al A.F.D.P.R. [alin. (3)]. Instanțele nu au făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 4 alin. (3) întrucât, așa cum rezultă de altfel și din așezarea topografică a textelor, obligația de a lua măsurile pentru obținerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare a fost instituită nu pentru a se dovedi caracterul politic al condamnării, ci pentru a se proba existența condamnării însăși.

Câtă vreme la dosarul cauzei erau dovezi din care rezulta condamnarea reclamantului și, doar în raport de acest element, respectiv al faptei pentru care s-a dispus condamnarea, s-a putut aprecia asupra lipsei caracterului politic al condamnării acestuia; instanțele nu aveau de ce să mai facă aplicarea art. 4 alin. (3) din lege. Condamnarea reclamantului nefăcând parte dintre cele înscrise în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, trebuia să probeze că a fost condamnat pentru o faptă care a avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, așa cum prevede alin. (1) al textului. Or, pentru aceasta nu trebuia cerut dosarul de condamnare. Instanțele de fond au apreciat, în mod corect, faptul că reclamantul nu a fost condamnat politic.

Pentru a delimita infracțiunile politice de cele de drept comun trebuie avută în vedere latura subiectivă a faptei, respectiv scopul urmărit de făptuitor și anume implicarea în răsturnarea regimului comunist ori contestarea legitimității puterii politice de la data condamnării. Infracțiunea de neprezentare la încorporare era reglementată în Titlul X al Codului penal intitulat „Infracțiuni contra capacității de apărare a Republicii Socialiste România". Obligația de apărare a țării era una de natură constituțională și era prevăzută pentru toți cetățenii, astfel încât condamnările nu se făceau pe criterii de ordin religios.

Drept urmare, întrucât restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu obligația de executare a serviciului militar, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional ce viza organizarea acestui serviciu și care a fost menținut până în anul 2006, când a fost reglementat serviciul alternativ, criticile formulate de recurent nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Faptul că instanța de apel a reținut în considerente și existența deciziei nr. 32/2009 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secții unite, nu este de natură să afecteze legalitatea hotărârii, câtă vreme acesta a fost doar un argument suplimentar, iar nu decisiv, în susținerea soluției date. Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C proc.

civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.C. împotriva deciziei civile nr. 27/A din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2010.