ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4489/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 659 din 21 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova, s-a admis contestația formulată de reclamanții: I.G., B.G. și S.E., precum și cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. P. SA Băicoi și pe cale de consecință s-a constatat nulitatea absolută a contractului de schimb nr. 662/22 mai 1999, iar pârâta a fost obligată să restituie reclamanților terenul în suprafață de 6.400 m 2. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că terenul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de fostul IAS Băicoi, fără titlu, iar reclamanții sunt proprietarii acestui teren. S-a mai reținut că, contractul de schimb nr. 662/1999 este nul, deoarece pârâta nu a fost proprietara terenului în litigiu ci aceasta a avut terenul numai în administrare.

Mai mult, la data perfectării actului de schimb nu au fost respectate dispozițiile art. 13 din Legea nr. 54/1998 privind circulația terenurilor. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 42 din 7 martie 2003, a admis apelul declarat de intimații: D.P.I. și D.D., împotriva sentinței civile nr. 639/21 noiembrie 2002a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu I.G., B.G., S.E. și S.C. P. SA Băicoi și pe cale de consecință: a anulat sentința atacată și a dispus completarea probelor cu înscrisuri și expertiză tehnică topometrică, conform considerentelor deciziei; s-a fixat termenul de judecată la 26 martie 2003, cu citarea părților. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că întrucât părțile au poziții divergente în legătură cu terenul în litigiu se impune efectuarea unei expertize topometrice pentru a se identifica terenurile ce au format obiectul contractului de schimb, în raport de actele prezentate de părți.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată, au declarat recurs reclamanții I.G., B.G.și S.E., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală – invocând art. 304 pct. 7, 9, 10 C. proc. civ., pentru următoarele considerente: - Efectuareea unei expertize tehnice topometrice, în cauză este nefondată, deoarece terenul în litigiu – 6400 m 2 este precis determinată în spațiu, așa cum rezultă și din contractul de schimb nr. 662/11999. - Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra dovezilor din care rezultă că terenul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 18/1991. Fiind preluat prin abuz, deci fără titlu, terenul respectiv face obiectul Legii nr. 10/2001. - Greșit a procedat instanța de apel atunci când a confirmat sentința instanței de fond care a dispus constatarea nulității contractului de schimb nr. 662/1999.

Recursul este inadmisibil. Conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care prima instanță a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cerecetarea fondului și instanța de apel găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul și va judeca procesul pronunțând o hotărâre definitivă. Rațiunea acestei prevederi legale decurge din cerința asigurării litigiului cu celeritate, în timp rezonabil, pentru a se evita trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță (posibilă, anterior modificării textului menționat, prin O.U.G. nr. 138/2000). Ea circumscrie obligația instanței de apel de a se pronunța asupra apelului, datorită caracterului devolutiv al căii de atac a apelului.

Evocarea fondului și judecarea procesului se realizează în înțelesul devolutiv specific căii ordinare de atac a apelului și atâta timp cât judecata nu a fost finalizată, prin hotărâre definitivă, la care se referă prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000) nu poate fi exercitată calea de atac a recursului. Astfel fiind, decizia recurată prin care a fost anulată sentința apelată și a fost reținută cauza pentru judecata în fond, are caracterul unei hotărâri intermediare și nu este, deci, susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs, ci doar odată cu hotărărea prin care se finalizează judecata în apel, numai această hotărâre având caracter definitiv.

În consecință, recursul declarat de reclamanții I.G., B.G. și S.E., împotriva deciziei civile nr. 42/7 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești, este inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorii I.G., B.G. și S.E. împotriva deciziei civile nr. 42 din 7 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.