ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7955/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin notificarea nr. 655 din 12

septembrie 2001, întocmită în baza Legii nr. 10/2001 și adresată Primăriei orașului

Băicoi, județul Prahova, B.E. și S.C.C. au solicitat restituirea în natură a

clădirii nr. 1024 și a terenului aferent situat pe șoseaua

Movila-Vulpii-Liliești, la punctul numit Liliești Câmp (Mărginenca) din orașul

Băicoi, județul Prahova.

La data de 13 august 2002

reclamanții S.C.C. și B.E. au chemat în judecată pe pârâții S.C.G.L. Băicoi și

Primăria orașului Băicoi, județul Prahova, pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să fie obligați să le restituie în natură construcția, în suprafață de

104 mp și terenul aferent de 800 mp situate în punctul Mărginenca-Tintea, Băicoi.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

imobilul revendicat face parte din suprafața de 10.000 mp moștenită de la N.Z. (bunica

reclamantului S.C.C. și mama reclamantei B.E.) de la tatăl său I.D.J. Clădirea,

împreună cu terenurile aferente, pe care se aflau utilajele societății S.R. au

fost naționalizate în baza Legii nr. 119/1948, terenurile fiind concesionate

acestei societăți pentru exploatarea petrolieră.

La data naționalizării terenul era

proprietatea lui N.Z., dobândită de la tatăl său I.D.J. prin testament, iar

ulterior, bunurile au fost preluate în administrarea orașului Băicoi, a Schelei

Băicoi și transmise la S.C.G.L. Băicoi.

La 6 decembrie 2002 reclamanții

și-au precizat acțiunea introductivă de instanță în sensul că au chemat în

judecată, în calitate de pârâți, și pe Consiliul Local al Orașului Băicoi și pe

primarul localității.

Prin sentința civilă nr. 778 din 11

decembrie 2002, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins ca neîntemeiată

acțiunea reclamanților cu motivarea că ei și antecesorii lor nu au fost

proprietarii bunurilor revendicate și nici nu au făcut dovada că autorii lor au

posedat terenul în mod continuu, netulburat și sub nume de proprietar.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia nr. 209 din 8 octombrie 2003, a admis apelul declarat de

reclamanți, a schimbat în tot sentința tribunalului, a admis acțiunea și a

dispus restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de 3237 mp teren și

a construcției situată pe teren, identificate în raportul de expertiză O.D. și

în schița anexă la raport, între punctele A-H-I-J-C-D-E-F-G-A.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut următoarele: terenul a aparținut incontestabil numitului I.D.J.,

care l-a concesionat fostei societăți S.R. potrivit contractului de concesiune

și arendare încheiat la 14 decembrie 1937, iar faptul că în cuprinsul

contractului au fost trecuți drept concesionari ai unor anumite suprafețe de

teren și descendenții proprietarului, nu conduce la concluzia că terenul nu era

proprietatea acestuia; prin Hotărârea nr. 210 din 4 mai 1938 a Comisiei pentru

consolidarea drepturilor de concesiuni petrolifere, județul Prahova, s-a admis

cererea formulată de societatea S.R. și s-a consolidat față de proprietarul

concedent dreptul societății; I.D.J. a decedat la 8 mai 1938 și conform

procesului-verbal din 7 mai 1940, succesiunea acestuia a fost acceptată de Z.M.N.;

anterior decesului, respectiv la 2 mai 1938, prin testament autentic, I.D.J. a

testat în favoarea fiicei sale Z.M.N. o parte din terenurile pe care le avea în

proprietate, beneficiara testamentului primind în continuare chirie de la societatea

S.R.; prin Legea nr. 119/1948 au fost naționalizate locuințele și birourile din

localitatea Tintea-Băicoi, lui Z.M.N. fiindu-i preluată cu procesul-verbal nr. 37/1949

suprafața de 6480 mp teren ocupată cu „locuințe și birou fost S.R.”; N.Z. a

decedat în anul 1988 și potrivit certificatului de moștenitor nr. 818/1989

eliberat de fostul Notariat de Stat Câmpina, de pe urma acesteia au rămas ca

moștenitori reclamanta B.E., fiică, și S.V.V., fiică, decedată la 4 martie 2001

și succedată de reclamantul S.C.C.

Împotriva deciziei dată în apel, în

termen legal au declarat recurs pârâții Primăria orașului Băicoi și Consiliul local

Băicoi, care au invocat următoarele motive de casare:

- Instanța a acordat mai mult decât

s-a cerut. Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanții au revendicat

terenul aferent construcției de 800 mp, iar prin decizia recurată li s-a

restituit în natură un teren de 3237 mp;

- La baza deciziei atacate a stat

raportul de expertiză semnat de O.D., întocmit în contradicție totală cu actele

de la dosar. În raportul de expertiză nu este amintit nici un element care să

conducă la concluzia că terenul identificat în schița anexă este același cu cel

din testamentul lăsat de I.D.J. În raportul de expertiză s-a menționat că

„terenul identificat de reclamanți”, or, atribuțiile de identificare a

terenului reveneau expertului,

- Nu a fost lămurit aspectul

proprietății terenului revendicat întrucât contractul de concesiune a fost

încheiat și de N.N. care nu era proprietar. Z.N. primește 1 ha la punctul

Mărgineanca conform testamentului încheiat de D.I.J. la un an de la încheierea

contractului de concesiune care este socotit de instanță ca actul de

proprietate al autoarei reclamanților;

- Instanța de apel nu a lămurit neconcordanțele

existente în dosar: potrivit testamentului, autoarea reclamanților a primit 1

ha, conform procesului verbal nr. 37/1948 aceeași persoană apare proprietară pe

o suprafață de numai 6480 mp, iar expertul a găsit pe teren doar 3237 mp.

Recursul este fondat, în limitele și

pentru considerentele care succed:

Prin notificarea nr. 655 din 12

septembrie 2001 reclamanții B.E. și S.C.C. au solicitat Primăriei orașului

Băicoi, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a clădirii nr. 1024

și a terenului „ din spatele acesteia în suprafață de aproximativ 8.000 mp”,

situate pe șoseaua Movila-Vulpii-Liliești, la punctul numit Liliești Câmp

(Mărginenca) din orașul Băicoi, județul Prahova.

În acțiunea introductivă de

instanță, reclamanții au revendicat de la pârâți „suprafața construită de 104

mp și terenul aferent curții de 800 mp”. Numai că, după efectuarea expertizei

care prevedea că este liberă suprafața de 3237 mp, reclamanții au precizat că

solicită restituirea terenului menționat în lucrarea expertului, astfel că nu

se poate reproșa instanței de apel că a acordat mai mult decât s-a cerut.

În justificarea demersului lor judiciar,

reclamanții S.C.C. și B.E. au susținut că imobilul ce se cere retrocedat a

aparținut autorului lor comun I.D.J., care, prin testamentul autentic din 2 mai

1938 (filele 6-13 dosar de fond) l-a testat în favoarea fiicei sale Z.M.N. Că,

terenul fiind amplasat într-o zonă cu resurse petroliere, a fost concesionat

societății S.R. conform contractului de concesiune și arendare nr. 4110/1937

(filele 14-15 dosar de fond) și Hotărârii nr. 210 din 4 mai 1938 a Comisiunii

de consolidare de drepturi petrolifere din județul Prahova (filele 16-17 din

același dosar).

De asemenea, reclamanții au susținut

că Z.M.N. a primit prin amintitul testament 1 ha teren, aspect nelămurit în

cauză cu privire la întinderea obiectului legatului, atât datorită faptului că

testatorul a indicat terenurile doar prin arătarea megieșilor sau a locului

situării lor și nu a dimensiunilor, cât și împrejurării că exemplarul (copia)

testamentului depus de reclamanți la dosar este, în mare parte, ilizibil.

Cert este însă că prin

procesul-verbal din 15 aprilie 1949 (fila 13 dosar de apel) s-au preluat în

temeiul Legii nr. 119/1949 „6480 mp teren spre Movila-Vulpii, ocupat cu

locuințe și birou fost S.R. proprietatea Z.M.N. din Băicoi”. Chiar dacă

reclamanții nu au depus la dosar titlul de proprietate al autorului I.D.J.,

totuși, cu procesul-verbal amintit, în lumina prevederilor art. 24 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005,

reclamanții au făcut dovada că autoarea lor Z.M.N. a fost proprietara terenului

în suprafață de 6.480 mp.

Instanța de apel a dispus efectuarea

unei expertize, dar și-a fundamentat soluția pe o lucrare echivocă și

susceptibilă de critici deoarece expertul nu a identificat terenul care a

aparținut lui Z.M.N. în raport de prevederile testamentului amintit, care,

eventual, să fi fost confruntat cu actele de proprietate ale testatorului și cu

planurile cadastrale, ci a delegat această atribuțiune, care era de esența

lucrării, părților din dosar.

Astfel, în raportul de expertiză

întocmit (filele 62-63 dosar de apel), ing. O.D. a consemnat că „reclamantul a

identificat și delimitat terenul” sau că „terenul identificat de reclamanți,

este prezentat pe planul anexat”, ceea ce demonstrează că expertul tehnic, în

loc să procedeze prin mijloace proprii, specifice activității, la identificarea

și delimitarea terenului, a delegat, inadmisibil, această atribuțiune unora

dintre părțile în proces.

Deși în ședința din 8 octombrie 2003

(fila 66 dosar de apel) pârâții au adus critici serioase raportului de

expertiză și au cerut refacerea lui pentru a se ține seama de „prevederile din

testamentului aflat la dosarul cauzei pentru a se stabili vecinătățile

terenului în litigiu”, totuși, instanța de apel a respins nejustificat această

solicitare.

Pentru aceste considerente, se va

admite recursul declarat de pârâți, se va casa decizia dată în apel, cu

consecința reluării judecății la aceeași instanță în scopul efectuării unui nou

raport de expertiză.

În rejudecare, instanța de trimitere

va stabili, pe bază de dovezi ce vor fi solicitate părțile din dosar, cine a

ridicat construcția revendicată de reclamanți și anume dacă a fost edificată de

concedenți ori de concesionar în scopul de a se verifica apărarea pârâților în

sensul că edificatele nu au fost ridicate de autorii reclamanților, ci de

societatea S.R., de la care au și fost naționalizate cu destinația de „locuințe

și birou”. De astfel, prin acțiunea introductivă de instanță reclamanții nici

nu au susținut că edificatele ar fi fost ridicate de autorii lor, ci au apelat

la invocarea unei prezumții potrivit căreia „proprietarul terenului era și

proprietarul clădirii” (fila 1 din dosarul de fond).

După efectuarea noii expertize și

identificarea corectă a terenului, instanța de rejudecare va stabili dacă

terenul, în totalitatea sa, este situat în intravilanul localității și dacă,

astfel, face în întregime obiect de reglementare a Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții

Primăria Orașului Băicoi și Consiliul Local al orașului Băicoi împotriva

deciziei nr. 209 din 8 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă,

pe care o casează și trimite cauza la aceiași instanță pentru rejudecarea

apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 12 octombrie 2005.