ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7955/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea nr. 655 din 12 septembrie 2001, întocmită în baza Legii nr. 10/2001 și adresată Primăriei orașului Băicoi, județul Prahova, B.E. și S.C.C. au solicitat restituirea în natură a clădirii nr. 1024 și a terenului aferent situat pe șoseaua Movila-Vulpii-Liliești, la punctul numit Liliești Câmp (Mărginenca) din orașul Băicoi, județul Prahova. La data de 13 august 2002 reclamanții S.C.C. și B.E. au chemat în judecată pe pârâții S.C.G.L. Băicoi și Primăria orașului Băicoi, județul Prahova, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să le restituie în natură construcția, în suprafață de 104 mp și terenul aferent de 800 mp situate în punctul Mărginenca-Tintea, Băicoi.

În motivarea acțiunii s-a arătat că imobilul revendicat face parte din suprafața de 10.000 mp moștenită de la N.Z. (bunica reclamantului S.C.C. și mama reclamantei B.E.) de la tatăl său I.D.J. Clădirea, împreună cu terenurile aferente, pe care se aflau utilajele societății S.R. au fost naționalizate în baza Legii nr. 119/1948, terenurile fiind concesionate acestei societăți pentru exploatarea petrolieră. La data naționalizării terenul era proprietatea lui N.Z., dobândită de la tatăl său I.D.J. prin testament, iar ulterior, bunurile au fost preluate în administrarea orașului Băicoi, a Schelei Băicoi și transmise la S.C.G.L. Băicoi. La 6 decembrie 2002 reclamanții și-au precizat acțiunea introductivă de instanță în sensul că au chemat în judecată, în calitate de pârâți, și pe Consiliul Local al Orașului Băicoi și pe primarul localității.

Prin sentința civilă nr. 778 din 11 decembrie 2002, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților cu motivarea că ei și antecesorii lor nu au fost proprietarii bunurilor revendicate și nici nu au făcut dovada că autorii lor au posedat terenul în mod continuu, netulburat și sub nume de proprietar. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 209 din 8 octombrie 2003, a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat în tot sentința tribunalului, a admis acțiunea și a dispus restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de 3237 mp teren și a construcției situată pe teren, identificate în raportul de expertiză O.D. și în schița anexă la raport, între punctele A-H-I-J-C-D-E-F-G-A.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: terenul a aparținut incontestabil numitului I.D.J., care l-a concesionat fostei societăți S.R. potrivit contractului de concesiune și arendare încheiat la 14 decembrie 1937, iar faptul că în cuprinsul contractului au fost trecuți drept concesionari ai unor anumite suprafețe de teren și descendenții proprietarului, nu conduce la concluzia că terenul nu era proprietatea acestuia; prin Hotărârea nr. 210 din 4 mai 1938 a Comisiei pentru consolidarea drepturilor de concesiuni petrolifere, județul Prahova, s-a admis cererea formulată de societatea S.R. și s-a consolidat față de proprietarul concedent dreptul societății; I.D.J. a decedat la 8 mai 1938 și conform procesului-verbal din 7 mai 1940, succesiunea acestuia a fost acceptată de Z.M.N.; anterior decesului, respectiv la 2 mai 1938, prin testament autentic, I.D.J.

a testat în favoarea fiicei sale Z.M.N. o parte din terenurile pe care le avea în proprietate, beneficiara testamentului primind în continuare chirie de la societatea S.R.; prin Legea nr. 119/1948 au fost naționalizate locuințele și birourile din localitatea Tintea-Băicoi, lui Z.M.N. fiindu-i preluată cu procesul-verbal nr. 37/1949 suprafața de 6480 mp teren ocupată cu „locuințe și birou fost S.R.”; N.Z. a decedat în anul 1988 și potrivit certificatului de moștenitor nr. 818/1989 eliberat de fostul Notariat de Stat Câmpina, de pe urma acesteia au rămas ca moștenitori reclamanta B.E., fiică, și S.V.V., fiică, decedată la 4 martie 2001 și succedată de reclamantul S.C.C. Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal au declarat recurs pârâții Primăria orașului Băicoi și Consiliul local Băicoi, care au invocat următoarele motive de casare: - Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.

Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanții au revendicat terenul aferent construcției de 800 mp, iar prin decizia recurată li s-a restituit în natură un teren de 3237 mp; - La baza deciziei atacate a stat raportul de expertiză semnat de O.D., întocmit în contradicție totală cu actele de la dosar. În raportul de expertiză nu este amintit nici un element care să conducă la concluzia că terenul identificat în schița anexă este același cu cel din testamentul lăsat de I.D.J. În raportul de expertiză s-a menționat că „terenul identificat de reclamanți”, or, atribuțiile de identificare a terenului reveneau expertului, - Nu a fost lămurit aspectul proprietății terenului revendicat întrucât contractul de concesiune a fost încheiat și de N.N.

care nu era proprietar. Z.N. primește 1 ha la punctul Mărgineanca conform testamentului încheiat de D.I.J. la un an de la încheierea contractului de concesiune care este socotit de instanță ca actul de proprietate al autoarei reclamanților; - Instanța de apel nu a lămurit neconcordanțele existente în dosar: potrivit testamentului, autoarea reclamanților a primit 1 ha, conform procesului verbal nr. 37/1948 aceeași persoană apare proprietară pe o suprafață de numai 6480 mp, iar expertul a găsit pe teren doar 3237 mp. Recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele care succed: Prin notificarea nr. 655 din 12 septembrie 2001 reclamanții B.E. și S.C.C. au solicitat Primăriei orașului Băicoi, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a clădirii nr. 1024 și a terenului „ din spatele acesteia în suprafață de aproximativ 8.000 mp”, situate pe șoseaua Movila-Vulpii-Liliești, la punctul numit Liliești Câmp (Mărginenca) din orașul Băicoi, județul Prahova.

În acțiunea introductivă de instanță, reclamanții au revendicat de la pârâți „suprafața construită de 104 mp și terenul aferent curții de 800 mp”. Numai că, după efectuarea expertizei care prevedea că este liberă suprafața de 3237 mp, reclamanții au precizat că solicită restituirea terenului menționat în lucrarea expertului, astfel că nu se poate reproșa instanței de apel că a acordat mai mult decât s-a cerut. În justificarea demersului lor judiciar, reclamanții S.C.C. și B.E. au susținut că imobilul ce se cere retrocedat a aparținut autorului lor comun I.D.J., care, prin testamentul autentic din 2 mai 1938 (filele 6-13 dosar de fond) l-a testat în favoarea fiicei sale Z.M.N. Că, terenul fiind amplasat într-o zonă cu resurse petroliere, a fost concesionat societății S.R.

conform contractului de concesiune și arendare nr. 4110/1937 (filele 14-15 dosar de fond) și Hotărârii nr. 210 din 4 mai 1938 a Comisiunii de consolidare de drepturi petrolifere din județul Prahova (filele 16-17 din același dosar). De asemenea, reclamanții au susținut că Z.M.N. a primit prin amintitul testament 1 ha teren, aspect nelămurit în cauză cu privire la întinderea obiectului legatului, atât datorită faptului că testatorul a indicat terenurile doar prin arătarea megieșilor sau a locului situării lor și nu a dimensiunilor, cât și împrejurării că exemplarul (copia) testamentului depus de reclamanți la dosar este, în mare parte, ilizibil. Cert este însă că prin procesul-verbal din 15 aprilie 1949 (fila 13 dosar de apel) s-au preluat în temeiul Legii nr. 119/1949 „6480 mp teren spre Movila-Vulpii, ocupat cu locuințe și birou fost S.R.

proprietatea Z.M.N. din Băicoi”. Chiar dacă reclamanții nu au depus la dosar titlul de proprietate al autorului I.D.J., totuși, cu procesul-verbal amintit, în lumina prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, reclamanții au făcut dovada că autoarea lor Z.M.N. a fost proprietara terenului în suprafață de 6.480 mp. Instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize, dar și-a fundamentat soluția pe o lucrare echivocă și susceptibilă de critici deoarece expertul nu a identificat terenul care a aparținut lui Z.M.N. în raport de prevederile testamentului amintit, care, eventual, să fi fost confruntat cu actele de proprietate ale testatorului și cu planurile cadastrale, ci a delegat această atribuțiune, care era de esența lucrării, părților din dosar.

Astfel, în raportul de expertiză întocmit (filele 62-63 dosar de apel), ing. O.D. a consemnat că „reclamantul a identificat și delimitat terenul” sau că „terenul identificat de reclamanți, este prezentat pe planul anexat”, ceea ce demonstrează că expertul tehnic, în loc să procedeze prin mijloace proprii, specifice activității, la identificarea și delimitarea terenului, a delegat, inadmisibil, această atribuțiune unora dintre părțile în proces. Deși în ședința din 8 octombrie 2003 (fila 66 dosar de apel) pârâții au adus critici serioase raportului de expertiză și au cerut refacerea lui pentru a se ține seama de „prevederile din testamentului aflat la dosarul cauzei pentru a se stabili vecinătățile terenului în litigiu”, totuși, instanța de apel a respins nejustificat această solicitare.

Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de pârâți, se va casa decizia dată în apel, cu consecința reluării judecății la aceeași instanță în scopul efectuării unui nou raport de expertiză. În rejudecare, instanța de trimitere va stabili, pe bază de dovezi ce vor fi solicitate părțile din dosar, cine a ridicat construcția revendicată de reclamanți și anume dacă a fost edificată de concedenți ori de concesionar în scopul de a se verifica apărarea pârâților în sensul că edificatele nu au fost ridicate de autorii reclamanților, ci de societatea S.R., de la care au și fost naționalizate cu destinația de „locuințe și birou”. De astfel, prin acțiunea introductivă de instanță reclamanții nici nu au susținut că edificatele ar fi fost ridicate de autorii lor, ci au apelat la invocarea unei prezumții potrivit căreia „proprietarul terenului era și proprietarul clădirii” (fila 1 din dosarul de fond).

După efectuarea noii expertize și identificarea corectă a terenului, instanța de rejudecare va stabili dacă terenul, în totalitatea sa, este situat în intravilanul localității și dacă, astfel, face în întregime obiect de reglementare a Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâții Primăria Orașului Băicoi și Consiliul Local al orașului Băicoi împotriva deciziei nr. 209 din 8 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceiași instanță pentru rejudecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2005.