ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4487/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 iulie 1999 sub nr. 3247 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, Comisia pentru Protecția Copilului Caraș-Severin, prin reprezentații săi legali, în contradictoriu cu pârâta M.V. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună decăderea din drepturile părintești ale pârâtei față de minora M.R. născută la data de 9 februarie 1999 în localitatea Moldova Nouă județ Caraș-Severin fiica pârâtei, tatăl fiind necunoscut. Prin sentința civilă nr. 698 din 17 august 1999 Tribunalul Caraș-Severin a admis cererea și a dispus decăderea pârâtei din drepturile părintești față de minoră.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că minora M. A.R. s-a născut la 9 februarie 1999 și provine din relațiile întâmplătoare ale pârâtei, tatăl fiind necunoscut. A mai reținut instanța că pârâta a abandonat-o pe minoră imediat după naștere la Spitalul din Moldova Nouă, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la 6 mai 1999. Ulterior pârâta a solicitat internarea minorei într-o instituție de ocrotire, iar de atunci nu s-a mai interesat de situația fiicei sale. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, susținând că nu a fost legal citată la judecarea cauzei în fața instanței de fond și nici nu i-a fost comunicată sentința. Mai arată apelanta că despre existența acestei hotărâri a aflat după ce s-a întors în țară la data de 5 septembrie 2002. Pe fondul cauzei arată că în prezent este căsătorită cu un cetățean italian, locuiește într-un apartament închiriat și este încadrată în muncă, având condițiile materiale necesare creșterii minorei.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 2 din 16 ianuarie 2003 a respins ca tardiv apelul declarat de către pârâtă. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sentința instanței de fond i-a fost comunicată pârâtei prin afișare la reședința acesteia din Moldova Nouă, precum și prin afișare la ușa instanței. Apelul declarat de către pârâtă a fost înregistrat la data de 20 septembrie 2002 depășind aproape cu trei ani termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Se susține că hotărârea instanței de fond i-a fost comunicată la reședința sa din Moldova Nouă unde nu mai locuia plecase în străinătate iar comunicarea hotărârii prin afișare la ușa instanței era ilegală. În cunoștință față de data de 5 septembrie 2002 când a cunoscut despre existența hotărârii, apelul este în termen fiind declarat la data de 20 septembrie 2002. Recursul este nefondat. În conformitate cu prevederile art. 284 C. proc. civ. termenul de apel este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii. Termenul de apel se întrerupe în condițiile art. 285 sau art. 286 C. proc. civ. prin moartea părții care are interes să facă apel sau prin moartea mandatarului căruia i s-a făcut comunicare, ambele ipoteze nu-și găsesc aplicarea în cazul în speță.

În speță, astfel cum a reținut corect și instanța de apel, comunicarea hotărârii instanței de fond s-a făcut la data de 23 august 1999 la reședința din Moldova Nouă pe care pârâta și-a declarat-o ca domiciliu la internarea în spitalul unde aceasta a născut-o pe minoră și a părăsit-o. Conform art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului unei părți în timpul procesului trebuie sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice – prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă se va depune la dosar, ori pârâta nu a procedat așa în momentul când susține că s-a mutat în străinătate. Este de reținut și netemeinicia susținerii făcute de către pârâta recurentă în legătură cu faptul că a luat cunoștință de existența hotărârii pronunțate de către instanța de fond la data de 5 septembrie 2002. Astfel art. 103 alin. (1) C. proc.

civ. arată că neexercitarea orcărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul „când partea dovedește că a fost impiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”. În alin. (2) al aceluiași articol se arată că motivele impiedicării se vor arăta în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării și în același termen. Se poate exercita și calea de atac. Acest text reglementează de fapt o repunere în termen în condițiile mai înainte arătate. Pârâta însă nu a făcut o asemenea cerere în fața instanței de apel deci ea nu putea fi repusă în termen. De menționat că prin cererea depusă la data de 5 septembrie 2002 pârâta și-a indicat ca domiciliu ales Moldova Nouă, respectiv adresa la care i se comunicase hotărârea instanței de fond.

Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta M.V. împotriva deciziei nr. 2 din 16 ianuarie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.