ÎCCJ, decizie (scj.ro #82558)

Ocrotirea/protecția copilului minor. Decăderea din drepturile părintești Cuprins pe materii : Dreptul familiei. Protecția copilului minor. Decăderea din drepturile părintești Index alfabetic : Dreptul familiei - minor. Protecție - Decăderea din drepturile părintești O.U.G. nr. 26/1997 , art. 15 alin. (4) C. fam . , art. 109 și 101 Acțiunea prin care Comisia pentru Protecția Drepturilor Copilului solicită, în temeiul art. 15 alin. (4) din O.U.G. nr. 26/1997, decăderea părintelui din drepturile părintești, este admisibilă, avându-se în vedere și dispozițiile art. 109 din Codul familiei, chiar dacă anterior s-a luat măsura încredințării copilului minor, iar nu măsura plasamentului copilului în regim de urgență, conform aceleiași ordonanțe . I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6520 din 23 noiembrie 2004 La 12 noiembrie 2002, Comisia pentru Protecția Drepturilor Copilului, sector 3, a solicitat să se dispună decăderea pârâtei P.D.

din drepturile părintești privind pe fiica sa minoră, născută la data de 9 noiembrie 2000, și delegarea acestor drepturi către Comisie. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr.328 din 26 martie 2003, a respins ca neîntemeiată acțiunea. Instanța a apreciat, având în vedere temeiul de drept al acțiunii, respectiv dispozițiile art.15 din O.U.G. nr.26/1997, coroborate cu cele prevăzute de art.109 Codul familiei,că, pentru a dispune o asemenea măsură, care are caracterul unei sancțiuni civile, era necesar ca reclamanta să fi dovedit că pârâta, mama minorei, s-a făcut vinovată de o gravă neglijență în îndeplinirea îndatoririlor sale părintești, ceea ce nu s-a dovedit. Curtea de Apel București, secția a III- a civilă, prin decizia nr.414 din 12 septembrie 2003, a respins apelul reclamantei, susținând că : temeiul de drept invocat de către reclamantă - prevederile art.15 alin.4 din O.U.G.

nr.26/1997 referitoare la măsurile de protecție a copilului aflat în dificultăți - vizează situația în care s-a decis plasamentul copilului în regim de urgență; în speță, nu este vorba, însă, de o asemenea măsură de ocrotire a minorei, pentru care, inițial, s-a dispus plasament la o persoană juridică și, ulterior, plasament la un asistent maternal profesional; în prezent, minora a fost încredințată către același asistent maternal, prin hotărârea nr.1085 din 1 octombrie 2002 a Comisiei pentru protecția minorului; în aceste condiții, devin aplicabile prevederile art.10 și 11 din O.U.G. nr.26/1997, exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești revenind persoanei căreia i-a fost încredințat copilul.

S-a conchis că „măsura de ocrotire a încredințării este incompatibilă cu sancțiunea decăderii din drepturile părintești”, iar, în speță „instanța de judecată nu are posibilitatea să verifice în mod concret” modul de exercitare a drepturilor părintești de către pârâtă și a „dezinteresului manifestat de mamă prin întreruperea totală a legăturilor cu copilul imediat după naștere”. Recursul declarat de reclamantă este fondat. Instanța de fond a reținut că, acțiunea ar justifica aplicarea dispozițiilor Legii nr.47/1993 și declararea abandonului judecătoresc iar nu măsura decăderii mamei din drepturile părintești. Instanța de apel, a arătat că se „completează argumentele reținute de primă instanță”, reținând, pe de o parte, că motivele din acțiune s-ar încadra în dispozițiile din Legea nr.47/1993 privind declararea judecătorească a abandonului, iar, pe de altă parte, s-ar aplica prevederile art.10 și 11 din O.U.G.

nr.26/1997; că, dispozițiile invocate de către reclamantă nu sunt incidente, întrucât aceste prevederi se aplică în ipoteza în care, în legătură cu copilul aflat în dificultăți, s-a luat măsura plasamentului în regim de urgență, iar nu încredințarea lui, ca în cazul în speță. Cu privire la această interpretare a legii, Înalta Curte urmează a constata că, în alineatul 4 al art.15 din O.U.G.nr.26/1997, se prevede, în mod expres, „odată cu hotărârea de încredințare, comisia va sesiza instanța judecătorească, pentru decăderea părinților sau, după caz, a unuia dintre aceștia din drepturile părintești”. Deci, în acțiunea sa, reclamanta a invocat un temei legal. Temeinicia acțiunii, față de acest temei de drept, urmează a fi analizată având în vedere și dispozițiile art.109 și 101 Codul familiei, care, de fapt constituie sediul măsurii decăderii din drepturile părintești, analiză ce ar urma să fie făcută în baza probelor ce trebuie administrate în cauză.

Astfel fiind, s-a a admis recursul, s-a casat decizia curții de apel și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului, avându-se în vedere temeiul de drept invocat de către reclamantă și administrarea de probe necesare pentru stabilirea dacă situațiile prevăzute de art.109 C. fam. sunt întrunite în cauză.