ÎCCJ, decizie (scj.ro #82558)

Ocrotirea/protecția copilului minor. Decăderea

din drepturile părintești

Cuprins pe materii

: Dreptul familiei.

Protecția copilului minor. Decăderea din drepturile părintești

Index

alfabetic

: Dreptul familiei

- minor. Protecție

- Decăderea din drepturile părintești

O.U.G. nr. 26/1997

, art. 15 alin. (4)

C. fam

. , art. 109 și 101

Acțiunea prin care Comisia pentru Protecția Drepturilor Copilului solicită,

în temeiul art. 15 alin. (4) din O.U.G. nr. 26/1997, decăderea părintelui din

drepturile părintești, este admisibilă, avându-se în vedere și dispozițiile

art. 109 din Codul familiei, chiar dacă anterior s-a luat măsura încredințării

copilului minor, iar nu  măsura plasamentului copilului în regim de

urgență, conform aceleiași ordonanțe

.

I.C.C.J., secția civilă și de

proprietate intelectuală,

decizia nr. 6520 din 23 noiembrie 2004

La 12 noiembrie 2002, Comisia pentru Protecția Drepturilor Copilului, sector 3,

a solicitat să se dispună decăderea pârâtei P.D. din drepturile părintești

privind pe fiica sa minoră, născută la data de 9 noiembrie 2000, și delegarea

acestor drepturi către Comisie.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr.328 din 26 martie

2003, a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Instanța a apreciat, având în vedere temeiul de drept al acțiunii, respectiv

dispozițiile art.15 din O.U.G. nr.26/1997, coroborate cu cele prevăzute de

art.109 Codul familiei,că, pentru a dispune o asemenea măsură, care are

caracterul unei sancțiuni civile, era necesar ca reclamanta  să fi dovedit

că pârâta, mama minorei, s-a făcut vinovată de o gravă  neglijență în

îndeplinirea îndatoririlor sale părintești, ceea ce nu s-a dovedit.

Curtea de Apel București, secția a III- a civilă, prin decizia

nr.414 din 12 septembrie 2003, a respins apelul reclamantei,

susținând că : temeiul de drept invocat de către reclamantă - prevederile

art.15 alin.4 din O.U.G. nr.26/1997 referitoare la măsurile de protecție a

copilului aflat în dificultăți - vizează situația în care s-a decis plasamentul

copilului în regim de urgență; în speță, nu este vorba, însă, de o asemenea

măsură de ocrotire a minorei, pentru care, inițial, s-a dispus plasament la o

persoană juridică și, ulterior,  plasament   la un asistent

maternal profesional;  în prezent, minora a fost încredințată către

același asistent maternal, prin hotărârea nr.1085 din 1 octombrie 2002 a

Comisiei pentru protecția minorului;   în aceste condiții, devin

aplicabile prevederile art.10 și 11 din O.U.G. nr.26/1997, exercițiul

drepturilor și obligațiilor părintești revenind persoanei căreia i-a fost

încredințat copilul. S-a conchis  că „măsura de ocrotire a încredințării

este incompatibilă cu sancțiunea decăderii din drepturile părintești”, iar, în

speță „instanța de judecată nu are posibilitatea să verifice în mod concret”

modul de exercitare a drepturilor părintești de către pârâtă și a

„dezinteresului manifestat de mamă prin întreruperea totală a legăturilor cu

copilul imediat după naștere”.

Recursul declarat de reclamantă este fondat.

Instanța de fond a reținut că, acțiunea ar justifica aplicarea

dispozițiilor Legii nr.47/1993 și declararea abandonului judecătoresc iar nu

măsura decăderii mamei din drepturile părintești.

Instanța de apel, a arătat că se „completează argumentele

reținute de primă instanță”, reținând, pe de o parte, că motivele din acțiune

s-ar încadra în dispozițiile din Legea nr.47/1993 privind declararea

judecătorească a abandonului, iar, pe de altă parte,  s-ar aplica

prevederile art.10 și 11 din O.U.G. nr.26/1997; că, dispozițiile invocate de

către reclamantă nu sunt incidente, întrucât aceste prevederi se aplică în

ipoteza în care, în legătură cu copilul aflat în dificultăți, s-a luat măsura

plasamentului în regim de urgență, iar nu încredințarea lui, ca în cazul în

speță.

Cu privire la această interpretare a legii, Înalta Curte

urmează a constata că, în alineatul 4 al art.15 din O.U.G.nr.26/1997, se

prevede, în mod expres, „odată cu hotărârea de încredințare, comisia va sesiza

instanța judecătorească, pentru decăderea părinților sau, după caz, a unuia

dintre aceștia din drepturile părintești”. Deci,  în acțiunea sa,

reclamanta  a invocat un temei legal.

Temeinicia acțiunii, față de acest temei de drept, urmează a fi

analizată având în vedere și dispozițiile art.109 și 101 Codul familiei, care,

de fapt constituie sediul măsurii decăderii din drepturile părintești, analiză

ce ar urma să fie făcută în baza probelor ce trebuie administrate în cauză.

Astfel fiind, s-a a admis recursul, s-a casat decizia curții de

apel și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului, avându-se în vedere

temeiul de drept invocat de către reclamantă și administrarea de probe necesare

pentru stabilirea dacă situațiile prevăzute de art.109 C. fam.  sunt

întrunite în cauză.