ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1664/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

instanței de apel

Prin decizia nr. 379/

A din 28 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a admis apelul

declarat de către pârâtul Statul Român prin M.F.P. împotriva sentinței civile

nr. 264/ PI din 22 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.

A schimbat în tot

sentința în sensul că a respins ca nefondată acțiunea introdusă de către

reclamanta P.C.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 acest text și-a încetat efectele.

Inexistența temeiului

juridic atrage nelegalitatea acțiunii reclamantei sub aspectul despăgubirilor

morale.

Reclamanta nu avea

anterior deciziei Curții Constituționale un „bun” în sensul jurisprudenței

C.E.D.O. generată de aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenție. Avea doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre

judecătorească pe care însă o putea pune în executare doar în momentul

rămânerii definitive în apel. În cauză nu se pronunțase o hotărâre definitivă,

judecata aflându-se în apel.

2.1. Motive

Reclamanta a declarat

recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

prin care a formulat următoarele critici:

Decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol la data

pronunțării sale, ci numai celor înregistrate ulterior publicării sale.

Aplicarea unei

decizii a Curții Constituționale este supusă principiului neretroactivității,

respectării prevederilor Convenției și jurisprudenței C.E.D.O.

Se impune respectarea

principiului egalității în fața legii, principiu care presupune instituirea

unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt

diferite.

2.2. Analiza

recursului

Criticile formulate

se încadrează numai în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Analizând hotărârea

atacată, prin prisma motivelor de recurs enunțate, Înalta Curte a apreciat că

recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Criticile referitoare

respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate

din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, decizie publicată în

M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept

care se pune în speță nu este, deci, cea a îndreptățirii reclamantei la

acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei

supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional,

printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României

nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs

sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011,

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată

era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii

deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta P.C. împotriva deciziei nr. 379/ A din 28

februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2012.