ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2576/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 26 aprilie 2006 contestatoarea SIF M. SA Bacău, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. București, formulează contestație la executare cu privire la executarea silită inițiată prin somația comunicată de intimată în baza biletului la ordin emis de către SC D. SA București la data de 8 mai 1996 în favoarea SC B. SA, în valoare de 3.032.482,79 dolari S.U.A., avalizat de către F.P.P.M., solicitând și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Prin sentința civilă nr. 7420 din 12 septembrie 2006 Judecătoria Bacău respinge excepția puterii de lucru judecat și excepția inadmisibilității contestației la executare, invocate de intimată, admite contestația la executare formulată de contestatoare și dispune anularea formelor de executare privind biletul la ordin în valoarea menționată, emis la data de 8 mai 1996 de către SC D. SA București în favoarea SC B. SA și avalizat de către F.P.P.M., scadent la 8 mai 2001, respingând cererea privind suspendarea executării silite ca rămasă fără obiect.

Reține instanța – pentru a decide astfel – că SIF M. SA a formulat contestație la executare și nu o opoziție la executare cambială, astfel că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., cererea contestatoarei neavând același obiect și aceeași cauză cu cererea respinsă prin sentința civilă nr. 2660 din 15 aprilie 2003 a Judecătoriei sector 1 București în dosarul nr. 1700/2003, rămasă definitivă și irevocabilă, precum și că în art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 nu s-a prevăzut derogarea de la regula privind investirea cu formulă executorie a biletului la ordin, care nu se confundă cu contractele de credit la care se referă art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998, intimata începând executarea silită împotriva contestatoarei fără a exista un titlu executoriu, întrucât biletul la ordin în cauză nu a fost investit cu formulă executorie.

Prin decizia nr. 215 din 2 martie 2007 Tribunalul Bacău, secția civilă, respinge recursul declarat de recurenta contestatoare și admite recursul declarat de intimata A.V.A.S. împotriva sentinței de mai sus pe care o casează, admite excepția de necompetență materială și teritorială și trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, reținând incidența – în cauză – a dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 și greșita interpretare de către prima instanță a dispozițiilor art. 13 și art. 39 alin. (1), din același act normativ, care au în vedere nu numai contractele de credit ci și orice titluri constatatoare ale creanței, actele prin care s-au constituit garanții personale sau reale pentru restituirea creanțelor, cesionate potrivit legii, categorie în care intră și biletul la ordin în cauză.

Prin încheierea din 4 februarie 2007 Tribunalul Bacău, secția civilă, ia act de renunțarea recurentei contestatoare la contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 215 din 2 martie 2007 a Tribunalului Bacău, secția civilă. Prin sentința comercială nr. 223 din 20 noiembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, admite excepția prescripției dreptului la executare silită, invocată de către contestatoare, admite contestația la executare silită formulată de aceasta și anulează formele de executare silită inițiate de către intimată în considerarea biletului la ordin emis la data de 8 mai 1996 de SC D. SA București în favoarea SC B. SA, constatând prescris dreptul la executare silită.

Pentru a decide astfel instanța reține că, în speță, contestatoarea în calitate de avalist al biletului la ordin în cauză, este un debitor de regres, executarea silită împotriva acesteia fiind supusă normelor prevăzute de Legea nr. 58/1934, lege specială față de O.U.G.

nr. 51/1998, care - tot o lege specială – nu cuprinde norme exprese de derogare de la Legea nr. 58/1934 pe care nu o poate nici abroga implicit, că posesorul biletului la ordin își poate valorifica dreptul în cadrul termenului de prescripție stabilit în art. 94 din Legea nr. 58/1934, diferit în funcție de felul acțiunii, că în acțiunile directe rezultând din cambie, respectiv bilet la ordin, împotriva acceptantului și a avaliștilor săi termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data scadenței, că alegând executarea silită a biletului la ordin intimata trebuie să țină seama și de termenul de prescripție menționat, care, curgând de la data scadenței biletului la ordin în litigiu - intervenită la data de 8 mai 2001 când a fost preluată creanța de la SC B. SA, fusese împlinit prin trecerea a mai mult de 3 ani până la data de 6 aprilie 2006 când s-a trecut la executarea directă a titlului, precum și că nu sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G.

nr. 51/1998, invocate de intimată, întrucât executării silite care privește un bilet la ordin îi sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr. 58/1934, fiind opțiunea intimatei posesoare a biletului la ordin de a-și valorifica drepturile prin executarea nemijlocită a titlului în considerarea dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 58/1934, aceasta neputându-se prevala exclusiv de dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998. Împotriva deciziei instanței de apel intimata A.V.A.S. formulează recurs solicitând cu invocarea dispozițiilor art. 48 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 și ale art. 3041 C. proc. civ., examinarea cauzei sub toate aspectele și admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

În susținerea recursului său intimata recurentă critică prima instanță pentru neexaminarea excepției inadmisibilității contestației la executare, invocată de intimată în temeiul art. 399 alin. (3) C. proc. civ. și care primează – în opinia acesteia față de excepția prescripției extinctive invocată de contestatoare, instanța fondului ignorând că este inadmisibil ca pe calea contestației la executare contestatoarea să încerce să obțină anularea titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin în cauză. Recurenta critică instanța și pentru greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 58/1934, ignorând că executarea silită pornită de A.V.A.S. se desfășoară în baza dispozițiilor speciale ale O.U.G.

nr. 51/1998 și nu în temeiul normei generale reprezentată de Legea nr. 58/1934 și reținând eronat incidența în cauză a termenului de prescripție prevăzut de art. 94 din Legea nr. 58/1934 și nu a termenului special de prescripție de 7 ani, prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, dar acceptând aplicarea dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 vizând competența materială și teritorială de soluționare a litigiilor născute în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică în care A.V.A.S. este parte. În fine, recurenta reproșează primei instanțe și greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 58/1934 prin raportare la cele ale O.U.G. nr. 51/1998, instanța reținând eronat că biletul la ordin trebuie investit în prealabil cu formulă executorie, în condițiile în care acesta este executoriu prin efectul dispozițiilor speciale ale O.U.G.

nr. 51/1998 (art. 39). Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata contestatoare cere respingerea recursului ca nefondat, arătând că, după precizarea contestației la executare, recurenta intimată nu a mai reiterat excepția inadmisibilității contestației, excepție care, în fapt, vizează inadmisibilitatea unor motive din cererea de contestație la executare, precum și că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 58/1934 care nu a fost modificată, completată sau abrogată de O.U.G. nr. 51/1998, biletul la ordin fiind supus - cât privește executarea și prescripția - legii cambiale și nu O.U.G. nr. 51/1998. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că recursul intimatei nu este fondat.

Cât privește excepția inadmisibilității contestației la executare ridicată de recurentă cu invocarea art. 399 alin. (3) C. proc. civ., față de precizările depuse de contestatoare la 11 iulie 2006, care a arătat că înțelege să conteste executarea silită pornită de recurenta A.V.A.S. și formele de executare, și nu să ceară anularea biletului la ordin în cauză, excepția invocată urmează a fi respinsă. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, care nu a fost modificată nici expres și nici implicit prin O.U.G.

nr. 51/1998, acțiunea posesorului contra avalistului acceptantului este acțiune directă (art. 47 coroborat cu art. 106), biletul la ordin având valoare de titlu executor pentru capital și accesoriu, investirea sa cu formulă executorie fiind de competența judecătoriei (art. 61 coroborat cu art. 106), orice acțiune rezultând din biletul la ordin împotriva acceptantului (și avalistului) prescriindu-se în 3 ani socotiți de la data scadenței (art. 98 coroborat cu art. 106). Față de dispozițiile evocate somația de executare, transmisă de recurenta - intimată contestatoarei la 10 aprilie 2006, prin raportare la data scadenței biletului la ordin la 8 mai 2001 este formulată după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani, cum întemeiat a stabilit prima instanță, care, acceptând excepția prescripției extinctive invocate de contestatoare a anulat formele de executare silită inițiate de recurentă constatând prescris dreptul la executare silită.

Cum a recunoscut expres recurenta în recursul formulat, biletul la ordin în cauză era scadent la 8 mai 2001, dată de la care se calculează termenul de prescripție de 3 ani prevăzut în art. 94 din Legea nr. 58/1934, fiind nesemnificativ sub acest aspect că la data încheierii contractului de cesiune a creanței neperformante de la SC B. SA, garantată și prin biletul la ordin în discuție emis de SC D. SA și avalizat de contestatoare, dreptul de a cere executarea silită nu se împlinise. În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 referitoare la termenul special de prescripție de 7 ani, întrucât acest act normativ - ca lege specială - ar fi putut să deroge de la o altă lege specială, cum este Legea nr. 58/1934, dar numai în baza unei dispoziții exprese în acest sens, dispoziție care lipsește din O.U.G.

nr. 51/1998, astfel încât, în cauză, s-a făcut corect aplicare dispozițiilor legii speciale, respectiv a dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 58/1934. Se reține, de asemenea, că nu este suficientă enumerarea generală din art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, care conferă calitatea de titlu executoriu și actelor prin care s-au constituit garanții personale pentru restituirea creanțelor bancare neperformante preluate de A.V.A.S., pentru ca dispozițiile art. 61 din Legea nr. 58/1934 privind obligativitatea investirii biletului la ordin cu formulă executorie de către judecătoria competentă să nu se mai aplice în cauză, dispoziția evocată nefiind modificată sau abrogată expres și nici măcar implicit prin O.U.G.

nr. 51/1998, câtă vreme art. 13 alin. (5) din acest act normativ face referire la executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu „sau care, după caz, au fost investite cu formulă executorie”. Reținerea de către prima instanță a incidenței art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, care cuprinde dispoziții referitoare la competență, respectiv dispoziții de ordine publică, nu atrage și aplicarea celorlalte prevederi ale actului normativ invocat, câtă vreme în cauză există o lege specială ce cuprinde norme materiale pertinente cum este Legea nr. 58/1934. Astfel fiind, constatându-se că sentința recurată este legală și temeinică și făcându-se aplicare dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul declarat de intimata recurentă urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de intimata A.V.A.S. București împotriva sentinței nr. 223 din 20 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2008.