ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 723/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 723/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația la executare formulată la 26

aprilie 2006 contestatoarea SIF M. S.A., în contradictoriu cu intimata A.V.A.S.

București, a solicitat Judecătoriei Bacău ca prin hotărârea ce o va pronunța,

să anuleze formele de executare silită inițiată prin somația de executare emisă

în baza biletului la ordin emis de către SC L. SRL Agnita în favoarea SC B. SA în

valoare de 230.000 dolari SUA.

În motivarea

contestației au fost invocate următoarele:

lipsa unui titlu executoriu valabil aflat în posesia A.P.V.A.S. București și

care să justifice cererea de efectuare a plății. Sub acest aspect,

contestatoarea a susținut că oricine pretinde că este posesorul unui bilet la

ordin trebuie să facă dovada existenței reale a acestui bilet, întrucât acesta

nu este un titlu constatator al unei creanțe, el înglobează respectiva creanță,

iar aceasta din urmă există numai în măsura în care se poate face dovada clară

a existenței biletului la ordin în original. A mai susținut că posesorul

biletului la ordin trebuie să justifice o posesie legală printr-un șir

neîntrerupt de giruri.

lipsa dovezilor referitoare la posesia valabilă a biletului la ordin de către A.V.A.S.

București. Sub acest aspect, contestatoarea a invocat prevederile articolului

18 din Legea nr. 58/1934 și a susținut că posesia valabilă trebuie să rezulte

direct din titlul respectiv, ea neputând fi justificată sau completată cu un

alt mijloc de probă.

actelor de executare având în vedere lipsa prezentării la plată a biletului la

ordin și decăderea din termenul de prezentare. Sub acest aspect, contestatoarea

a invocat în esență nerespectarea dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 58/1934,

susținând că nu s-a făcut dovada privitoare la prezentarea la plată și acest

lucru are drept consecință încetarea dreptului de a cere executarea primei din

titlu, conform dispozițiilor art. 41, 51 alin. (1), 58 alin. (1) lit. c) și 58 alin.

(2) și (3) din Legea nr. 58/1934.

prescripției obligației de plată a biletului la ordin. Contestatoarea a

susținut că potrivit prevederilor legale termenul de prescripție a creanțelor

este de 3 ani de la data scadenței, A.V.A.S. București trebuind să facă dovada

întreruperii termenului de prescripție.

valabile în sarcina SIF M. SA decurgând din lipsa unei obligații valabile în

sarcina fostului F.P.P. II Moldova și din lipsa unui mandat valabil al

persoanelor care au semnat biletul la ordin la rubrica „avalizat”.

Contestatoarea a

invocat prevederile art. 4 din Legea nr. 58/1991 și prevederile articolului 9

pct. 2 din statut, ca și prevederile art. 41 din Legea nr. 31/1990, susținând

că în cazul încălcării prevederilor din alin. (1) societatea nu este obligată

față de terți. A susținut de asemenea că și în cazul în care persoanele au

semnat biletele la ordin ar fi avut împuternicire din partea reprezentantului

legal pentru semnare, acest mandat nu este opozabil SIF M. SA deoarece

reprezentantului legal trebuia să i se acorde în mod expres această facultate.

nulitatea operațiunii de transfer a obligației de plată. Contestatoarea a

arătat că F.P.P. II Moldova a fost constituit ca un organ de specialitate a

statului în subordinea Parlamentului, având un regim clar de instituție publică

ce participa la punerea în aplicare a politicii de privatizare a fostelor

întreprinderi de stat. Mai arată contestatoarea că transformarea acestui fond

în societate de investiții financiare în conformitate cu dispozițiile Legii nr.

133/1996 nu este de natură să transfere obligațiile asumate de către un organ

al statului în obligații ale unei societăți private, obligațiile decurgând din

biletele la ordin revenind Statului Român, nu contestatoarei.

reaua credință a SC B. SA și ulterior a A.V.A.S. București, care au acționat cu

știință în paguba debitorului, aspecte ce rezultă din lipsa unui raport

fundamental valabil și din încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale în

vigoare la data efectuării operațiunii care a stat la baza emiterii biletului

la ordin.

Contestatoarea a

susținut că emiterea acestui bilet la ordin nu are o cauză reală și licită,

deoarece nu există o operațiune valabilă care să justifice emiterea acestuia,

că intimata a lucrat cu știință în paguba participanților la nextul cambial,

întrucât a încălcat normele legale privind acordarea creditelor în valută,

respectiv art. 10 alin. (2) din regulamentul privind operațiunile valutare, că

avalistului nu i se poate crea o situație mai gravă decât cea a debitorului

principal și că biletul la ordin nu poate să aibă alt rol decât pe acela de a

garanta restituirea la scadență a unui credit acordat de Bancorex emitentului,

potrivit pct. 40 din Normele cadru intimata fiind obligată să facă verificări

suplimentare pentru ca titlul să aibă la bază operațiuni reale.

Contestatoarea a

solicitat suspendarea executării până la soluționarea definitivă a

contestației, contestația la executare fiind întemeiată în drept pe

dispozițiile Legii nr. 58/1934, pe Normele Cadru nr. 6/1995 emis de B.N.R., pe

dispozițiile C. civ. și pe dispozițiile C. proc. civ.

Intimata a depus

întâmpinare, prin care a invocat în principal excepția necompetenței materiale

și teritoriale a instanței sesizate, în raport de dispozițiile art. 44 și 45

din O.U.G. nr. 51/1998 și a invocat și excepția inadmisibilității prezentei

acțiuni în raport de dispozițiile art. 399 alin. (3) C. proc. civ., susținând

că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu

care nu este emis de o instanță judecătorească se pot invoca în contestația la

executare apărări de fond împotriva titlului executoriu dacă legea nu prevede

în acest scop o altă cale de atac. Cu privire la această excepție, a susținut

că în situația în care instanța ar considera că sunt incidente prevederile art.

62 din Legea nr. 58/1934 referitoare la condițiile de valabilitate a titlului –

bilet la ordine - trebuie avut în vedere faptul că prin Sentința civilă nr. 3111/2002

a Judecătoriei Sibiu opoziția cambială formulată de SIF M. SA a fost respinsă

definitiv și irevocabil.

Prin Sentința civilă nr.

7739 din 14 septembrie 2006, Judecătoria Bacău a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin Decizia nr. 624

din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, s-a luat act de renunțarea recurentei SIF M. SA la judecata

recursului promovat împotriva Sentinței civile nr. 7739/2006 a Judecătoriei

Bacău.

Cauza a fost înregistrată sub același număr

unic la 22 aprilie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Prin precizările

depuse la dosar prin serviciul registratură al Curții de Apel București, secția

a V-a comercială, la 20 mai 2009, contestatoarea și-a restrâns motivele de

contestație la executare la excepția prescripției cambiale a dreptului de

executare silită a biletului la ordin, la cea privind nulitatea actelor de

executare silită efectuate de A.V.A.S. București ca urmare a inexistenței

hotărârii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie și la excepția

vizând nulitatea actelor de executare silită ca urmare a inexistenței somației

cambiale.

Prin aceleași

precizări s-a arătat că se renunță la cererea de suspendare a executării

silite, întrucât executarea silită a avut loc, astfel că suspendarea acesteia a

rămas fără obiect.

Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, prin Sentința nr. 82 din 16 iunie 2009, a

admis contestația la executare, a anulat formele de executare întreprinse de A.V.A.S.

în ceea ce privește executarea biletului la ordin în valoare de 230.000 dolari SUA,

cu cheltuieli de judecată aferente.

În pronunțarea

acestei sentințe instanța de fond a reținut, în esență următoarele:

- obiectul pricinii

este indiscutabil o contestație la executare având în vedere finalitatea

urmărită de parte la promovarea cererii, anume anularea executării silite; că

este vorba despre o executare silită rezultă indubitabil și din împrejurarea că

această executare a fost săvârșită, aspect susținut de contestatoare și

necontestat de intimată;

- intimata execută o

creanță neperformantă care își are izvorul primar în biletul la ordin în

valoare de 230.000 dolari SUA emis la 8 mai 1996 de către SC L. SRL în favoarea

SC B. SA, pretins avalizat de F.P.P. II Moldova;

- contestatoarea este

urmărită în considerarea calității sale de avalist, creanța avându-și originea

în biletul la ordin sus-menționat; împrejurarea că executarea silită este

începută de intimata A.V.A.S. București în regimul special prevăzut de O.U.G. nr.

51/1998 nu schimbă cu nimic sorgintea creanței.

Curtea a înlăturat

apărările formulate de intimata A.V.A.S. București, care a invocat faptul că

executarea este pornită în temeiul contractului de cesiune și al convenției de

scontare, pe de o parte în considerarea conținutului comunicării titlului

executoriu, în care se face referire expresă la biletul la ordin în discuție,

precum și în considerarea naturii juridice a contractului de cesiune, care este

mijlocul prin care creanța este transmisă, nu constituită.

Curtea a înlăturat

apărarea intimatei bazată pe executarea convenției de scontare, având în vedere

că în comunicarea titlului executoriu aceasta nu apare, ea neputând fi opusă

societății contestatoare ca titlu decât dacă este precizată în comunicare.

Conchizând sub acest

aspect, Curtea a reținut faptul că suma urmărită prin executarea silită

contestată în cauza de față își are originea în biletul la ordin emis de SC L.

SRL în favoarea SC B. S.A., concluzia fiind semnificativă sub aspectul legii

aplicabile speței, respectiv dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 58/1934.

A mai reținut

instanța de fond că în speță a intervenit prescripția dreptului de a cere

executarea silită, întrucât biletul la ordin a fost scadent la 8 mai 1997, iar

de la această dată a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani,

prevăzut de art. 106 raportat la art. 94 alin. (1) din Legea nr. 58/1934,

precum și necesitatea învestirii cu formulă executorie a biletului la ordin

suspus executării de către intimată, prevăzută de dispozițiile art. 61 din

Legea nr. 58/1934. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata A.V.A.S.

București, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta își

subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304.9 C. proc.

civ. și vizează, în esență, următoarele:

- instanța de fond

încalcă principiul disponibilității (art. 129 alin. (6) C. proc. civ.) întrucât

SIF M. SA a solicitat numai „…anularea formelor de executare (…)” „inițiate

prin somația de executare comunicată de intimata (…)”, respectiv „(…) adresa A.V.A.S.

nr. 1012 din 6 aprilie 2006 intitulată Comunicarea Titlului Executor” aceasta

reprezentând actul de executare silită contestat și nu executarea silită

însăși;

- deși instanța de

fond considera că actul de executare silită efectuat de A.V.A.S., se supune

dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, implicit în ceea ce privește competența

specială a C.A.B. și aplicării dispozițiilor C. proc. civ. (în ceea ce privește

contestarea acestuia) instanța crează o altă lege (lex tertia) atunci când, în

analiza contestației aplica dispozițiile Legii nr. 58/1998 (necesitatea

învestirii biletului la ordin și somația cambială);

- actul de executare silită efectuat de A.V.A.S.,

conform O.U.G. nr. 51/1998 (adresa din 6 aprilie 2006) nu este nul pe motiv că

în cauză nu întâlnim o somație cambială și, în cauză nu exista o încheiere prin

care s-a dispus învestirea biletului la ordin, conform Deciziei nr. 4 din 14

ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, deoarece,

dispozițiile menționate nu au nici o relevanță în speță de față întrucât nu se

contesta executarea silită a unui bilet la ordin ci se contesta un act

prealabil declanșării executării silite, efectuat de A.V.A.S. conform

dispozițiilor art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998;

- instanța de fond a

făcut o greșită aplicare a Legii nr. 58/1934 privind somația cambială și

învestirea biletului la ordin, creanța executată încadrându-se în categoria

titlurilor executorii prevăzute de art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998;

- instanța de fond

încalcă principiul tempus regit actum atunci când aplică speței de față

dispozițiile Deciziei nr. 4 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secțiile unite, considerând că în cauză biletul la ordin trebuia

învestit. Această decizie nu poate fi aplicată în cauză deoarece, obiectul

contestației este reprezentat de actul de executare silită efectuat de A.V.A.S.,

adresa din 6 aprilie 2006 și nicidecum de executarea biletului la ordin;

- în mod neîntemeiat

instanța de fond consideră că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 58/1934

privind termenul de prescripție de 3 ani, întrucât în cauză este aplicabil

termenul de prescripție de 7 ani prevăzut de dispozițiile art. 13 alin. (5) din

O.U.G. nr. 51/1998, intimata – contestatoare fiind „somată” pentru achitarea

unei creanțe neperformante, preluată în vederea recuperării, conform procedurii

prevăzută de O.U.G. nr. 51/1998;

- potrivit art. 13

(5) din O.U.G. nr. 51/1998 rep., „termenul de prescripție a dreptului de a cere

executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care

constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă

executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanțelor pentru care

dreptul de a cere executarea silită a fost prescris”;

- calculul termenului

special de prescripție de 7 ani se face de la data preluării creanței de către

AVAS asupra debitorului cedat prin contractul de cesiune de creanță nr. 346020

din 21 iulie 1999, astfel cum a reținut Curtea Supremă de Justiție, prin Decizia

nr. 159 din 20 ianuarie 2004: „În speță, actul normativ după care se calculează

termenul de prescripție este legea specială, O.G. nr. 51/1998, modificată, iar

nu Decretul nr. 167/1958, cum greșit a susținut recurentul;

- în cauză nu operează termenul de

prescripție cambială de 3 ani pentru simplul motiv că A.V.A.S. nu execută un

bilet la ordin ci, prin actul de executare contestat (adresa din 6 aprilie

2006) SIF M. SA a fost „somată” să achite debitul/creanța SC L. SRL pentru a

cărui restituire a garantat, în speță contestându-se un act prealabil

îndeplinit de A.V.A.S. conform dispozițiilor art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998 și

nicidecum somarea executării unui bilet la ordin, conform Legii nr. 58/1934.

- prescripția a fost întreruptă prin

încheierea Protocolului din data de 28 august 2003 înregistrat la A.V.A.S. sub nr.

268 din 29 august 2003.

Recurenta – intimată

conchide în sensul că solicită, în principal, admiterea recursului, casarea

hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar

în subsidiar în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9, art. 304

1

C.

proc. civ. admiterea recursului modificarea hotărârii recurate și respingerea

contestației la executare ca neîntemeiată.

Înalta Curte,

examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Criticile de

nelegalitate invocate de recurentă care converg în esența lor în sensul

determinării naturii cauzei și legii aplicabile acesteia.

Așadar, în analiza

acestora trebuie avut în vedere obiectul pricinii. Examinat din perspectiva

finalității sale, respectiv anularea unor acte de executare, acesta este

reprezentat de o contestație la executarea silită inițiată prin somația de

executare comunicată de A.V.A.S. în baza biletului la ordin emis de SC L. SRL

Agnita în persoana SC B. SA la 8 mai 1996. Așadar temeiul executării silite îl

constituie biletul la ordin.

Contestatoarea SIF M.

SA are calitatea de avalist al biletului la ordin emis în data de 8 mai 1996 și

scadent la data de 8 mai 1997, calitate în considerarea căreia s-a început

executarea silită.

Așadar, în mod legal

instanța de fond a reținut că este învestită cu soluționarea unei contestații

la executare a unui titlu cambial, procedura de executare fiind cea

reglementată de legea cambială care are caracter prioritar în raport de O.U.G. nr.

51/1998, invocată de recurentă și care nu prevede o eventuală derogare.

Față de acest

raționament criticile privind încălcarea de către instanță a principiului

disponibilității apar ca nefondate.

În ceea ce privește

critica încălcării principiului „tempus regit actum” și aceasta se dovedește a

fi nefondată întrucât decizia în interesul Legii nr. 4/2009 prin care Înalta

Curte a statuat asupra obligativității învestirii cu formulă executorie a

cambiei, cecului și biletului la ordin în vederea executării - obligatorie

pentru instanțe – a fost publicată în M. Of. la 4 iunie 2009, deci anterior

soluționării cauzei.

În același sens

menționăm prevederea cuprinsă la art. 63 din Legea nr. 24/2001 privind normele

de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care stipulează că o

lege specială nu poate fi abrogată de o altă lege decât în mod expres și poate

fi dispusă, de regulă, printr-o dispoziție distinctă ori finalul actului

normativ respectiv.

Așadar, instanța de

fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii și sub raportul

termenului de prescripție, incident speței, statuând în sensul aplicării

termenului de 3 ani reglementat de art. 94 din Legea nr. 58/1934 care prevede

că orice acțiuni ce derivă din cambie – text care se aplică și biletului la

ordin – se prescrie în termen de 3 ani și curge de la scadență.

În speță, executarea

silită se raportează la biletul la ordin emis la 8 mai 1996 și scadent la 8 mai

1997 – data de la care a început să curgă termenul de prescripție reglementat

de art. 94 din Legea nr. 58/1934, în cauză neintervenind nicio cauză de

suspendare sau de întrerupere a prescripției.

Protocolul încheiat

în data de 28 august 2003 nu poate fi considerat act întrerupător de

prescripție întrucât a fost încheiat ulterior împlinirii termenului de

prescripție.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte

constatând legalitatea sentinței recurate sub aspectul criticilor formulate, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva Sentinței nr.

82 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2010.