Decizia nr. 723/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Excepția privind lipsa unui titlu executoriu valabil aflat în posesia A.P.V.A.S. București și care să justifice cererea de efectuare a plății. Sub acest aspect, contestatoarea a susținut că oricine pretinde că este posesorul unui bilet la ordin trebuie să facă dovada existenței reale a acestui bilet, întrucât acesta nu este un titlu constatator al unei creanțe, el înglobează respectiva creanță, iar aceasta din urmă există numai în măsura în care se poate face dovada clară a existenței biletului la ordin în original. A mai susținut că posesorul biletului la ordin trebuie să justifice o posesie legală printr-un șir neîntrerupt de giruri.

Excepția privind lipsa dovezilor referitoare la posesia valabilă a biletului la ordin de către A.V.A.S. București. Sub acest aspect, contestatoarea a invocat prevederile articolului 18 din Legea nr. 58/1934 și a susținut că posesia valabilă trebuie să rezulte direct din titlul respectiv, ea neputând fi justificată sau completată cu un alt mijloc de probă.

Excepția nulității actelor de executare având în vedere lipsa prezentării la plată a biletului la ordin și decăderea din termenul de prezentare. Sub acest aspect, contestatoarea a invocat în esență nerespectarea dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 58/1934, susținând că nu s-a făcut dovada privitoare la prezentarea la plată și acest lucru are drept consecință încetarea dreptului de a cere executarea primei din titlu, conform dispozițiilor art. 41, 51 alin. (1), 58 alin. (1) lit. c) și 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 58/1934.

Excepția prescripției obligației de plată a biletului la ordin. Contestatoarea a susținut că potrivit prevederilor legale termenul de prescripție a creanțelor este de 3 ani de la data scadenței, A.V.A.S. București trebuind să facă dovada întreruperii termenului de prescripție.

Excepția inexistenței unei obligații valabile în sarcina SIF M. SA decurgând din lipsa unei obligații valabile în sarcina fostului F.P.P. II Moldova și din lipsa unui mandat valabil al persoanelor care au semnat biletul la ordin la rubrica „avalizat”. Contestatoarea a invocat prevederile art. 4 din Legea nr. 58/1991 și prevederile articolului 9 pct. 2 din statut, ca și prevederile art. 41 din Legea nr. 31/1990, susținând că în cazul încălcării prevederilor din alin. (1) societatea nu este obligată față de terți. A susținut de asemenea că și în cazul în care persoanele au semnat biletele la ordin ar fi avut împuternicire din partea reprezentantului legal pentru semnare, acest mandat nu este opozabil SIF M. SA deoarece reprezentantului legal trebuia să i se acorde în mod expres această facultate.

Excepția privind nulitatea operațiunii de transfer a obligației de plată. Contestatoarea a arătat că F.P.P. II Moldova a fost constituit ca un organ de specialitate a statului în subordinea Parlamentului, având un regim clar de instituție publică ce participa la punerea în aplicare a politicii de privatizare a fostelor întreprinderi de stat. Mai arată contestatoarea că transformarea acestui fond în societate de investiții financiare în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 133/1996 nu este de natură să transfere obligațiile asumate de către un organ al statului în obligații ale unei societăți private, obligațiile decurgând din biletele la ordin revenind Statului Român, nu contestatoarei.

Excepția privind reaua credință a SC B. SA și ulterior a A.V.A.S. București, care au acționat cu știință în paguba debitorului, aspecte ce rezultă din lipsa unui raport fundamental valabil și din încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale în vigoare la data efectuării operațiunii care a stat la baza emiterii biletului la ordin. Contestatoarea a susținut că emiterea acestui bilet la ordin nu are o cauză reală și licită, deoarece nu există o operațiune valabilă care să justifice emiterea acestuia, că intimata a lucrat cu știință în paguba participanților la nextul cambial, întrucât a încălcat normele legale privind acordarea creditelor în valută, respectiv art. 10 alin. (2) din regulamentul privind operațiunile valutare, că avalistului nu i se poate crea o situație mai gravă decât cea a debitorului principal și că biletul la ordin nu poate să aibă alt rol decât pe acela de a garanta restituirea la scadență a unui credit acordat de Bancorex emitentului, potrivit pct. 40 din Normele cadru intimata fiind obligată să facă verificări suplimentare pentru ca titlul să aibă la bază operațiuni reale. Contestatoarea a solicitat suspendarea executării până la soluționarea definitivă a contestației, contestația la executare fiind întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 58/1934, pe Normele Cadru nr. 6/1995 emis de B.N.R., pe dispozițiile C. civ. și pe dispozițiile C. proc. civ. Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat în principal excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței sesizate, în raport de dispozițiile art. 44 și 45 din O.U.G. nr. 51/1998 și a invocat și excepția inadmisibilității prezentei acțiuni în raport de dispozițiile art. 399 alin. (3) C. proc. civ., susținând că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Cu privire la această excepție, a susținut că în situația în care instanța ar considera că sunt incidente prevederile art. 62 din Legea nr. 58/1934 referitoare la condițiile de valabilitate a titlului – bilet la ordine - trebuie avut în vedere faptul că prin Sentința civilă nr. 3111/2002 a Judecătoriei Sibiu opoziția cambială formulată de SIF M. SA a fost respinsă definitiv și irevocabil. Prin Sentința civilă nr. 7739 din 14 septembrie 2006, Judecătoria Bacău a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Prin Decizia nr. 624 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, s-a luat act de renunțarea recurentei SIF M. SA la judecata recursului promovat împotriva Sentinței civile nr. 7739/2006 a Judecătoriei Bacău. Cauza a fost înregistrată sub același număr unic la 22 aprilie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Prin precizările depuse la dosar prin serviciul registratură al Curții de Apel București, secția a V-a comercială, la 20 mai 2009, contestatoarea și-a restrâns motivele de contestație la executare la excepția prescripției cambiale a dreptului de executare silită a biletului la ordin, la cea privind nulitatea actelor de executare silită efectuate de A.V.A.S. București ca urmare a inexistenței hotărârii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie și la excepția vizând nulitatea actelor de executare silită ca urmare a inexistenței somației cambiale. Prin aceleași precizări s-a arătat că se renunță la cererea de suspendare a executării silite, întrucât executarea silită a avut loc, astfel că suspendarea acesteia a rămas fără obiect. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin Sentința nr. 82 din 16 iunie 2009, a admis contestația la executare, a anulat formele de executare întreprinse de A.V.A.S. în ceea ce privește executarea biletului la ordin în valoare de 230.000 dolari SUA, cu cheltuieli de judecată aferente. În pronunțarea acestei sentințe instanța de fond a reținut, în esență următoarele: - obiectul pricinii este indiscutabil o contestație la executare având în vedere finalitatea urmărită de parte la promovarea cererii, anume anularea executării silite; că este vorba despre o executare silită rezultă indubitabil și din împrejurarea că această executare a fost săvârșită, aspect susținut de contestatoare și necontestat de intimată; - intimata execută o creanță neperformantă care își are izvorul primar în biletul la ordin în valoare de 230.000 dolari SUA emis la 8 mai 1996 de către SC L. SRL în favoarea SC B. SA, pretins avalizat de F.P.P. II Moldova; - contestatoarea este urmărită în considerarea calității sale de avalist, creanța avându-și originea în biletul la ordin sus-menționat; împrejurarea că executarea silită este începută de intimata A.V.A.S. București în regimul special prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998 nu schimbă cu nimic sorgintea creanței. Curtea a înlăturat apărările formulate de intimata A.V.A.S. București, care a invocat faptul că executarea este pornită în temeiul contractului de cesiune și al convenției de scontare, pe de o parte în considerarea conținutului comunicării titlului executoriu, în care se face referire expresă la biletul la ordin în discuție, precum și în considerarea naturii juridice a contractului de cesiune, care este mijlocul prin care creanța este transmisă, nu constituită. Curtea a înlăturat apărarea intimatei bazată pe executarea convenției de scontare, având în vedere că în comunicarea titlului executoriu aceasta nu apare, ea neputând fi opusă societății contestatoare ca titlu decât dacă este precizată în comunicare. Conchizând sub acest aspect, Curtea a reținut faptul că suma urmărită prin executarea silită contestată în cauza de față își are originea în biletul la ordin emis de SC L. SRL în favoarea SC B. S.A., concluzia fiind semnificativă sub aspectul legii aplicabile speței, respectiv dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 58/1934. A mai reținut instanța de fond că în speță a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, întrucât biletul la ordin a fost scadent la 8 mai 1997, iar de la această dată a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 106 raportat la art. 94 alin. (1) din Legea nr. 58/1934, precum și necesitatea învestirii cu formulă executorie a biletului la ordin suspus executării de către intimată, prevăzută de dispozițiile art. 61 din Legea nr. 58/1934. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata A.V.A.S. București, criticând-o pentru nelegalitate. Recurenta își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304.9 C. proc. civ. și vizează, în esență, următoarele: - instanța de fond încalcă principiul disponibilității (art. 129 alin. (6) C. proc. civ.) întrucât SIF M. SA a solicitat numai „…anularea formelor de executare (…)” „inițiate prin somația de executare comunicată de intimata (…)”, respectiv „(…) adresa A.V.A.S. nr. 1012 din 6 aprilie 2006 intitulată Comunicarea Titlului Executor” aceasta reprezentând actul de executare silită contestat și nu executarea silită însăși; - deși instanța de fond considera că actul de executare silită efectuat de A.V.A.S., se supune dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, implicit în ceea ce privește competența specială a C.A.B. și aplicării dispozițiilor C. proc. civ. (în ceea ce privește contestarea acestuia) instanța crează o altă lege (lex tertia) atunci când, în analiza contestației aplica dispozițiile Legii nr. 58/1998 (necesitatea învestirii biletului la ordin și somația cambială); - actul de executare silită efectuat de A.V.A.S., conform O.U.G. nr. 51/1998 (adresa din 6 aprilie 2006) nu este nul pe motiv că în cauză nu întâlnim o somație cambială și, în cauză nu exista o încheiere prin care s-a dispus învestirea biletului la ordin, conform Deciziei nr. 4 din 14 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, deoarece, dispozițiile menționate nu au nici o relevanță în speță de față întrucât nu se contesta executarea silită a unui bilet la ordin ci se contesta un act prealabil declanșării executării silite, efectuat de A.V.A.S. conform dispozițiilor art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998; - instanța de fond a făcut o greșită aplicare a Legii nr. 58/1934 privind somația cambială și învestirea biletului la ordin, creanța executată încadrându-se în categoria titlurilor executorii prevăzute de art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998; - instanța de fond încalcă principiul tempus regit actum atunci când aplică speței de față dispozițiile Deciziei nr. 4 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, considerând că în cauză biletul la ordin trebuia învestit. Această decizie nu poate fi aplicată în cauză deoarece, obiectul contestației este reprezentat de actul de executare silită efectuat de A.V.A.S., adresa din 6 aprilie 2006 și nicidecum de executarea biletului la ordin; - în mod neîntemeiat instanța de fond consideră că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 58/1934 privind termenul de prescripție de 3 ani, întrucât în cauză este aplicabil termenul de prescripție de 7 ani prevăzut de dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, intimata – contestatoare fiind „somată” pentru achitarea unei creanțe neperformante, preluată în vederea recuperării, conform procedurii prevăzută de O.U.G. nr. 51/1998; - potrivit art. 13 (5) din O.U.G. nr. 51/1998 rep., „termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris”; - calculul termenului special de prescripție de 7 ani se face de la data preluării creanței de către AVAS asupra debitorului cedat prin contractul de cesiune de creanță nr. 346020 din 21 iulie 1999, astfel cum a reținut Curtea Supremă de Justiție, prin Decizia nr. 159 din 20 ianuarie 2004: „În speță, actul normativ după care se calculează termenul de prescripție este legea specială, O.G. nr. 51/1998, modificată, iar nu Decretul nr. 167/1958, cum greșit a susținut recurentul; - în cauză nu operează termenul de prescripție cambială de 3 ani pentru simplul motiv că A.V.A.S. nu execută un bilet la ordin ci, prin actul de executare contestat (adresa din 6 aprilie 2006) SIF M. SA a fost „somată” să achite debitul/creanța SC L. SRL pentru a cărui restituire a garantat, în speță contestându-se un act prealabil îndeplinit de A.V.A.S. conform dispozițiilor art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998 și nicidecum somarea executării unui bilet la ordin, conform Legii nr. 58/1934. - prescripția a fost întreruptă prin încheierea Protocolului din data de 28 august 2003 înregistrat la A.V.A.S. sub nr. 268 din 29 august 2003. Recurenta – intimată conchide în sensul că solicită, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9, art. 304 1 C. proc. civ. admiterea recursului modificarea hotărârii recurate și respingerea contestației la executare ca neîntemeiată. Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Criticile de nelegalitate invocate de recurentă care converg în esența lor în sensul determinării naturii cauzei și legii aplicabile acesteia. Așadar, în analiza acestora trebuie avut în vedere obiectul pricinii. Examinat din perspectiva finalității sale, respectiv anularea unor acte de executare, acesta este reprezentat de o contestație la executarea silită inițiată prin somația de executare comunicată de A.V.A.S. în baza biletului la ordin emis de SC L. SRL Agnita în persoana SC B. SA la 8 mai 1996. Așadar temeiul executării silite îl constituie biletul la ordin. Contestatoarea SIF M. SA are calitatea de avalist al biletului la ordin emis în data de 8 mai 1996 și scadent la data de 8 mai 1997, calitate în considerarea căreia s-a început executarea silită. Așadar, în mod legal instanța de fond a reținut că este învestită cu soluționarea unei contestații la executare a unui titlu cambial, procedura de executare fiind cea reglementată de legea cambială care are caracter prioritar în raport de O.U.G. nr. 51/1998, invocată de recurentă și care nu prevede o eventuală derogare. Față de acest raționament criticile privind încălcarea de către instanță a principiului disponibilității apar ca nefondate. În ceea ce privește critica încălcării principiului „tempus regit actum” și aceasta se dovedește a fi nefondată întrucât decizia în interesul Legii nr. 4/2009 prin care Înalta Curte a statuat asupra obligativității învestirii cu formulă executorie a cambiei, cecului și biletului la ordin în vederea executării - obligatorie pentru instanțe – a fost publicată în M. Of. la 4 iunie 2009, deci anterior soluționării cauzei. În același sens menționăm prevederea cuprinsă la art. 63 din Legea nr. 24/2001 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care stipulează că o lege specială nu poate fi abrogată de o altă lege decât în mod expres și poate fi dispusă, de regulă, printr-o dispoziție distinctă ori finalul actului normativ respectiv. Așadar, instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii și sub raportul termenului de prescripție, incident speței, statuând în sensul aplicării termenului de 3 ani reglementat de art. 94 din Legea nr. 58/1934 care prevede că orice acțiuni ce derivă din cambie – text care se aplică și biletului la ordin – se prescrie în termen de 3 ani și curge de la scadență. În speță, executarea silită se raportează la biletul la ordin emis la 8 mai 1996 și scadent la 8 mai 1997 – data de la care a început să curgă termenul de prescripție reglementat de art. 94 din Legea nr. 58/1934, în cauză neintervenind nicio cauză de suspendare sau de întrerupere a prescripției. Protocolul încheiat în data de 28 august 2003 nu poate fi considerat act întrerupător de prescripție întrucât a fost încheiat ulterior împlinirii termenului de prescripție. În considerarea celor ce preced Înalta Curte constatând legalitatea sentinței recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.