ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 555/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 52 din 31 martie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis excepția

inadmisibilității contestației la executare cu privire la primele două excepții

invocate de contestatoarea S.I.F. Moldova SA Bacău în precizarea contestației

la executare, a respins ca nefondată excepția prescripției obligației de plată

a biletului la ordin invocată de contestatoare în aceeași precizare a

contestației la executare.

Pentru a pronunța

această soluție instanța fondului a reținut că prin sentința nr. 3/2009 din 13

ianuarie 2009 Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii reclamantei în

favoarea Curții de Apel București, în temeiul art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998. A

mai reținut instanța că, potrivit principiului disponibilității, contestatoarea

și-a întemeiat contestația pe dispozițiile Legii nr. 58/1934, N.C. nr. 6/1995

emise de B.N.R., C. civ. și C. proc. civ.și nu a înțeles să invoce dispozițiile

O.U.G. nr. 51/1998.

Anterior declinării

de competență, contestatoarea S.I.F. Moldova SA Bacău a introdus contestația la

executare la Judecătoria Bacău, iar prin sentința nr. 8500 din 26 septembrie

2006 această instanță a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Bacău, în temeiul dispozițiilor art. 44 și 45 din O.U.G. nr. 51/1998.

Deși această sentință a fost recurată de către contestatoare, prin Decizia nr. 703

din 21 iulie 2008, Tribunalul Bacău a respins recursul ca nefondat, reținând că

deși titlul executor în cauză este un bilet la ordin, nu sunt aplicabile

prevederile Legii nr. 58/1934. S-a mai reținut că potrivit O.U.G. nr. 51/1998,

A.V.A.S. a preluat creanța prin cesiune de creanță asupra debitorului SC M.I.

SRL, rezultată din biletul la ordin avalizat de contestatoare, devenind astfel

aplicabile prevederile acestui act normativ.

În urma declinării de

competență, Curtea de Apel București a dispus precizarea de către contestatoare

a cererii, cu referire la dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 și art. 399 și urm. C.

proc. civ., sens în care contestatoarea a depus precizarea solicitată prin care

a menținut trei excepții, și anume:

lipsa dovezilor privind posesia valabilă a biletului la ordin de către A.V.A.S.

și care să justifice executarea silită începută raportat la art. 18 din Legea nr.

58/1934.

actelor de executare având în vedere lipsa prezentării la plată a biletului la

ordin și decăderea din termenul de prezentare, invocând ca temei legal art. 41,

42, 51 alin. (1) lit. c), art. 58 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 58/1934.

prescripției obligației de plată a biletului la ordin.

Contestatoarea a

susținut că termenul de prescripție a creanțelor este de 3 ani de la data

scadenței, termen ce a fost depășit, iar A.V.A.S nu a făcut dovada întreruperii

acestui termen, astfel că obligația de plată este prescrisă.

Analizând excepțiile

invocate prin prisma dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, Curtea de Apel București

a respins ca inadmisibile primele două excepții, iar, în ceea ce privește

excepția prescripției obligației de plată a biletului la ordin, a reținut că,

potrivit art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, termenul de prescripție a

dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S. este de

7 ani, iar la data încheierii contractului de cesiune de creanță din 24 iunie

1999 termenul de prescripție nu era împlinit.

Împotriva Deciziei nr.

52 din 31 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a declarat recurs contestatoarea S.I.F. Moldova SA Bacău, în

temeiul dispozițiilor art. 34 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs recurenta a susținut, în esență, că decizia atacată este

netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:

- procedura de

executare a unui titlu cambial este o procedură cambială, în care se include și

prescripția cambială reglementată de art. 94 din Legea nr. 58/1934;

- legea aplicabilă în

executarea unui titlu cambial este Legea nr. 58/1934 și Normele Cadru nr. 6/1994

ale B.N.R.;

- instanța a reținut

date străine și contradictorii în cauză, a schimbat înțelesul actului dedus

judecății, luând în considerare contractul de cesiune de creanță și a apreciat

în mod greșit că hotărârea de declinare a competenței ar fi o hotărâre care a

soluționat fondul cauzei, a încălcat și aplicat greșit legea.

Recursul este fondat,

pentru considerentele ce urmează:

Potrivit

dispozițiilor Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, dispoziții

ce nu au fost modificate nici în mod expres și nici implicit prin O.U.G. nr. 51/1998,

acțiunea posesorului contra avalistului acceptantului este o acțiune directă,

conform art. 47 coroborat cu art. 106 din lege, iar termenul de prescripție

este de 3 ani socotiți de la data scadenței, potrivit art. 98 coroborat cu art.

106 din aceiași lege.

Față de dispozițiile

legale sus-citate, somația de plată transmisă de intimată contestatoarei la 10

aprilie 2006, prin raportare la data scadenței biletului la ordin, 4 septembrie

1997, este formulată după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani,

potrivit dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 58/1934, fiind lipsit de

relevanță, sub acest aspect, că la data încheierii contractului de cesiune a

creanței neperformante de la SC B. SA, garantată și prin biletul la ordin în discuție

emis de SC M.I. SRL, dreptul de a cere executarea silită nu se împlinise.

În cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 referitoare la

termenul special de prescripție de 7 ani, întrucât acest act normativ ar fi

putut deroga de la o altă lege specială, respectiv Legea nr. 58/1934, în baza

unei dispoziții exprese în acest sens, dispoziție ce nu se regăsește în

cuprinsul O.U.G. nr. 51/1998. Așa fiind, se constată că, în cauză, instanța a

aplicat greșit dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, fiind

aplicabile dispozițiile art. 94 din Legea nr. 58/1934.

Se constată, de

asemenea, că reținerea de către prima instanță a incidenței art. 45 din O.U.G. nr.

51/1998, care cuprinde dispoziții referitoare la competența soluționării

cauzei, nu atrage și aplicarea celorlalte

prevederi ale actului normativ invocat, având

în vedere existența unei legi speciale în materie, respectiv Legea nr. 58/1934.

În ceea ce privește

protocolul înregistrat la contestatoare sub nr. 3395 din 28 august 2003, se

constată că nu putea duce la întreruperea cursului prescripției, având în

vedere, pe de o parte, că nu cuprinde recunoașterea sumei în discuție, iar pe

de altă parte, că a intervenit ulterior împlinirii termenului de prescripție.

Pe

cale de consecință, în considerarea și a dispozițiilor art. 6 pct. 1 din C.E.D.O.,

pentru a nu priva părțile de o cale de atac, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(3) C. proc. civ., se va admite recursul contestatoarei și va fi casată

sentința recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de

voturi:

Admite

recursul declarat de

contestatoarea S.I.F. Moldova SA Bacău, împotriva sentinței nr. 52 din 31

martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

casează sentința recurată și trimite spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2010.