ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 555/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 52 din 31 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis excepția inadmisibilității contestației la executare cu privire la primele două excepții invocate de contestatoarea S.I.F. Moldova SA Bacău în precizarea contestației la executare, a respins ca nefondată excepția prescripției obligației de plată a biletului la ordin invocată de contestatoare în aceeași precizare a contestației la executare. Pentru a pronunța această soluție instanța fondului a reținut că prin sentința nr. 3/2009 din 13 ianuarie 2009 Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii reclamantei în favoarea Curții de Apel București, în temeiul art. 45 din O.U.G.

nr. 51/1998. A mai reținut instanța că, potrivit principiului disponibilității, contestatoarea și-a întemeiat contestația pe dispozițiile Legii nr. 58/1934, N.C. nr. 6/1995 emise de B.N.R., C. civ. și C. proc. civ.și nu a înțeles să invoce dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998. Anterior declinării de competență, contestatoarea S.I.F. Moldova SA Bacău a introdus contestația la executare la Judecătoria Bacău, iar prin sentința nr. 8500 din 26 septembrie 2006 această instanță a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, în temeiul dispozițiilor art. 44 și 45 din O.U.G. nr. 51/1998. Deși această sentință a fost recurată de către contestatoare, prin Decizia nr. 703 din 21 iulie 2008, Tribunalul Bacău a respins recursul ca nefondat, reținând că deși titlul executor în cauză este un bilet la ordin, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 58/1934.

S-a mai reținut că potrivit O.U.G. nr. 51/1998, A.V.A.S. a preluat creanța prin cesiune de creanță asupra debitorului SC M.I. SRL, rezultată din biletul la ordin avalizat de contestatoare, devenind astfel aplicabile prevederile acestui act normativ. În urma declinării de competență, Curtea de Apel București a dispus precizarea de către contestatoare a cererii, cu referire la dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 și art. 399 și urm. C. proc. civ., sens în care contestatoarea a depus precizarea solicitată prin care a menținut trei excepții, și anume: 1. Excepția privind lipsa dovezilor privind posesia valabilă a biletului la ordin de către A.V.A.S. și care să justifice executarea silită începută raportat la art. 18 din Legea nr. 58/1934.

2. Excepția nulității actelor de executare având în vedere lipsa prezentării la plată a biletului la ordin și decăderea din termenul de prezentare, invocând ca temei legal art. 41, 42, 51 alin. (1) lit. c), art. 58 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 58/1934. 3. Excepția prescripției obligației de plată a biletului la ordin. Contestatoarea a susținut că termenul de prescripție a creanțelor este de 3 ani de la data scadenței, termen ce a fost depășit, iar A.V.A.S nu a făcut dovada întreruperii acestui termen, astfel că obligația de plată este prescrisă. Analizând excepțiile invocate prin prisma dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibile primele două excepții, iar, în ceea ce privește excepția prescripției obligației de plată a biletului la ordin, a reținut că, potrivit art. 13 alin. (5) din O.U.G.

nr. 51/1998, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S. este de 7 ani, iar la data încheierii contractului de cesiune de creanță din 24 iunie 1999 termenul de prescripție nu era împlinit. Împotriva Deciziei nr. 52 din 31 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a declarat recurs contestatoarea S.I.F. Moldova SA Bacău, în temeiul dispozițiilor art. 34 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs recurenta a susținut, în esență, că decizia atacată este netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive: - procedura de executare a unui titlu cambial este o procedură cambială, în care se include și prescripția cambială reglementată de art. 94 din Legea nr. 58/1934; - legea aplicabilă în executarea unui titlu cambial este Legea nr. 58/1934 și Normele Cadru nr. 6/1994 ale B.N.R.; - instanța a reținut date străine și contradictorii în cauză, a schimbat înțelesul actului dedus judecății, luând în considerare contractul de cesiune de creanță și a apreciat în mod greșit că hotărârea de declinare a competenței ar fi o hotărâre care a soluționat fondul cauzei, a încălcat și aplicat greșit legea.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează: Potrivit dispozițiilor Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, dispoziții ce nu au fost modificate nici în mod expres și nici implicit prin O.U.G. nr. 51/1998, acțiunea posesorului contra avalistului acceptantului este o acțiune directă, conform art. 47 coroborat cu art. 106 din lege, iar termenul de prescripție este de 3 ani socotiți de la data scadenței, potrivit art. 98 coroborat cu art. 106 din aceiași lege.

Față de dispozițiile legale sus-citate, somația de plată transmisă de intimată contestatoarei la 10 aprilie 2006, prin raportare la data scadenței biletului la ordin, 4 septembrie 1997, este formulată după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani, potrivit dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 58/1934, fiind lipsit de relevanță, sub acest aspect, că la data încheierii contractului de cesiune a creanței neperformante de la SC B. SA, garantată și prin biletul la ordin în discuție emis de SC M.I. SRL, dreptul de a cere executarea silită nu se împlinise. În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 referitoare la termenul special de prescripție de 7 ani, întrucât acest act normativ ar fi putut deroga de la o altă lege specială, respectiv Legea nr. 58/1934, în baza unei dispoziții exprese în acest sens, dispoziție ce nu se regăsește în cuprinsul O.U.G.

nr. 51/1998. Așa fiind, se constată că, în cauză, instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, fiind aplicabile dispozițiile art. 94 din Legea nr. 58/1934. Se constată, de asemenea, că reținerea de către prima instanță a incidenței art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, care cuprinde dispoziții referitoare la competența soluționării cauzei, nu atrage și aplicarea celorlalte prevederi ale actului normativ invocat, având în vedere existența unei legi speciale în materie, respectiv Legea nr. 58/1934. În ceea ce privește protocolul înregistrat la contestatoare sub nr. 3395 din 28 august 2003, se constată că nu putea duce la întreruperea cursului prescripției, având în vedere, pe de o parte, că nu cuprinde recunoașterea sumei în discuție, iar pe de altă parte, că a intervenit ulterior împlinirii termenului de prescripție.

Pe cale de consecință, în considerarea și a dispozițiilor art. 6 pct. 1 din C.E.D.O., pentru a nu priva părțile de o cale de atac, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va admite recursul contestatoarei și va fi casată sentința recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate de voturi: Admite recursul declarat de contestatoarea S.I.F. Moldova SA Bacău, împotriva sentinței nr. 52 din 31 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, casează sentința recurată și trimite spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.