ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.02.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 520/2010

HOTĂRÂRE
11.02.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 520/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 314 din 3 ianuarie 2009 pronunțată în

dosarul nr. 8310/2/2009 (2082/2009) Curtea de Apel București, secția

I penală, a admis contestația la executare formulată de

condamnatul N.G. împotriva sentinței penale nr. 146 din 19 mai 2009 a

Curții de Apel București, secția I penală, pe motiv de

împiedicare la executare.

În baza art. 144 lit. b) și art. 146

alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 a adoptat amenda de 460.575 Euro

la suma de 50.000 lei, aceasta fiind amenda maximă prevăzută de

legislația penală română.

A menținut celelalte

dispozițiile ale sentinței contestate.

Prin sentința penală nr. 146

din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală,

s-au dispus următoarele:

Admite contestația la executare

formulată de condamnatul N.G. împotriva sentinței penale nr. 146 din

19 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I penală, pe motiv de împiedicare la executare.

În baza art. 144 lit. b) și

art.146 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, adaptează amenda de

460.575 Euro la suma de 50.000 lei, aceasta fiind limita maximă

prevăzută de legislația penală română.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței contestate.

Onorariul apărătorului din oficiu de 100 lei va fi suportat

din fondul Ministerului Justiției.

Contestatorul N.G. a solicitat

reducerea cuantumului amenzii în sumă de 460.575 Euro la 50.000 lei,

cuantumul maxim al amenzii penale prevăzut de legislația română

și a susținut că nu a avut parte de un proces penal echitabil în

statul de condamnare.

Instanța de fond a apreciat contestația

întemeiată, considerând că este incident cazul prevăzut de art. 461

lit. c) C. proc. pen., respectiv există o cauză de împiedicare la

executare. În acest sens a apreciat că sunt și dispozițiile art.

144 lit. b) și art. 146 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea

judiciară internațională în materie penală care obligă

instanțele române să adapteze pedepsele incompatibile cu

legislația română. Or, pedeapsa amenzii penale în legislația

română are drept cuantum maxim suma de 50.000 lei [art. 53 pct. 1 lit. c) C.

pen.], aceasta corespunzând gravității faptelor penale comise de

condamnat.

În ceea ce privește critica cu

privire la hotărârea de condamnare, instanța a apreciat-o ca fiind

tardivă, aceasta putând fi ridicată doar în procedura de transfer a

condamnatului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care a

criticat-o pentru nelegalitate. Se susține în esență, că

temeiul juridic - art. 144 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 - în baza

căruia instanța de fond a modificat amenda aplicată de statul de

condamnare, nu este aplicabil în cauză. Se arată că între

România și Republica Italiană s-a încheiat un Acord asupra

transferului persoanelor condamnate ratificat prin Legea nr. 83/2006 care prevede

că cele două părți vor aplica pentru realizarea

transferului procedura prevăzută de art. 9 paragraful 1 lit. a) din

Convenție, excluzând posibilitatea schimbării condamnării

persoanei transferate. Posibilitatea adoptării pedepsei este

prevăzută doar în două ipoteze: natura sau durata pedepsei este

necompatibilă cu legislația națională, nu și când

cuantumul, în cazul pedepsei pecuniare, este incompatibil.

În concluzie, se solicită admiterea

recursului, casarea sentinței și în fond, respingerea contestației

la executare ca nefondată.

Examinând sentința contestată

prin prisma criticilor formulate de către parchet și a

dispozițiilor legale în materie, Înalta Curte constată că

recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004,

autoritățile statului român sunt obligate:

a) fie să continue executarea

condamnării imediat sau în baza unei hotărâri

judecătorești, în condițiile enunțate la art. 146.

b) fie să schimbe condamnarea,

printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa

aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de

legislația română pentru aceeași infracțiune, în

condițiile prevăzute de art. 146.

Aceste dispoziții legale sunt

identice celor prevăzute în art. 9 paragraful 1 din Convenția

Europeană asupra transferării persoanelor condamnate ratificate prin

Legea nr. 76/1996.

România și Republica

Italiană au încheiat un Acord asupra transferului persoanelor condamnate,

ratificat prin Legea nr. 83/2006, care prevede expres în art. 6 alin. (1)

că cele două părți vor aplica pentru realizarea

transferului procedura prevăzută de art. 9 paragraful 1 lit. a) din

Convenție, excluzând prin urmare posibilitatea schimbării

condamnării persoanei transferate.

Prin urmare, temeiul juridic - art.

144 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 - în baza căruia

instanța de judecată a modificat amenda penală aplicată de

statul de condamnare, nu este aplicabil în cauză.

Art. 10 alin. (1) pct. 2 din

Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate

la care face trimitere art. 9 pct. 1 lit. a) prevede totuși posibilitatea

adaptării pedepsei în ipoteza în care natura sau durata acesteia este

incompatibilă cu legislația statului de executare.

Analizând conținutul normei

juridice (preluate în cuprinsul art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004), se

constată, în primul rând, că nu se instituie în sarcina

instanței de judecată o obligație ci se conferă

condamnatului o vocație.

Este adevărat că art. 146

alin. (3) din Legea nr. 302/2004 prevede posibilitatea schimbării condamnării

după transferarea persoanei condamnate, însă trebuie remarcat că

transferul este rezultatul unui acord între două state, iar statul de

condamnare și-a exprimat acest acord având în vedere inclusiv procedura pe

care statul român a ales-o prin sentința penală nr. 146/2008,

respectiv continuarea executării.

În al doilea rând, posibilitatea

adaptării pedepsei este prevăzută doar în două ipoteze -

natura sau durata pedepsei este incompatibilă cu legislația

națională - nu și când cuantumul, în cazul pedepsei pecuniare,

este incompatibil.

Această interpretare, în sensul

că amenda penală nu poate fi adaptată legislației

naționale este confirmată și de existența în cuprinsul

Legii nr. 302/2004 (Titlul VII Capitolul 2 Secțiunea a 4-a) a unor

dispoziții speciale referitoare la recunoașterea și executarea

reciprocă a sancțiunilor pecuniare.

Astfel art. 187

1

41 alin.

(1) prevede că autoritățile judiciare române de executare

recunosc o hotărâre fără alte formalități și iau

imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, cu

excepția cazului în care se constată că este aplicabil unul din

motivele de nerecunoaștere sau neexecutare.

Legea nr. 302/2004 prevede o

singură situație în care instanța de judecată (autoritatea

judiciară de executare conform art. 187

1

35) poate modifica

sancțiunea pecuniară, respectiv ipoteza prevăzută de art.

187

1

43 alin. (1), în care hotărârea se referă la fapte

care nu au fost comise pe teritoriul statului emitent, instanța de

judecată poate decide să reducă suma pedepsei la suma

maximă prevăzută, pentru fapte similare, de legea română,

atunci când faptele intră în competența instanțelor române.

Aceste dispoziții au fost

implementate urmare Deciziei-Cadru a Consiliului 2005/214/JAI, din 24 februarie

2005 [art. 8 alin. (1)] și singura situație în care se poate modifica

o amendă penală nu este aplicabilă în cauză.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa

sentința și rejudecând, va respinge contestația la executare ca

nefondată.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat

în fond. În recurs, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr.

316 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală,

privind pe intimatul contestator N.G.

Casează

sentința atacată și rejudecând în fond:

Respinge,

ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestator

împotriva sentinței penale nr. 146 din 19 mai 2009 a Curții de Apel

București, secția I-a penală

Obligă

intimatul contestator la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie

2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1630/2010
re întocmit în acest sens de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București. Ca atare majorarea de pedeapsă sus-menționată este nejustificată impunându-se menținerea în totalitate a pedepselor de bază și pedepsei rezultante stabil
ÎCCJ 2009-01-22
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 171/2009
. 1 lit. d) C. proc. pen. recursul inculpatului N.N. este fondat și va fi admis ca atare, în timp ce recursul inculpatului L.C.A. va fi respins, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat. Văzând și preve
ÎCCJ 2010-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 200/2010
ar. Examinând contestația în anulare formulată de petiționar, Curtea constată că motivele invocate de către acesta nu se încadrează între cele expres și limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen., simpla menționare a unuia dintre cazuril
ÎCCJ 2012-03-21
0,93
ÎCCJ, Secția penală
, criticând-o în baza dispozițiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen., solicitând ca, întrucât la judecata în recurs s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen., să se dispună reducerea limitelor pedepsei stabilite cu
ÎCCJ 2019-06-13
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 322/2019
însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei, întru
Sursă