ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 322/2019

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 83/F din 3 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, s-a respins ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 146/F din 4 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penala, în dosarul nr. x/2016.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că, la data de 6 martie 2019, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, cererea formulată de petentul-condamnat A., prin care a solicitat, în conformitate cu art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, adaptarea pedepsei aplicate, constatând intervenirea legii favorabile.

În motivarea cererii, petentul-condamnat a precizat că prin Sentința penală nr. 146/F din data de 4 august 2016 a Curții de Apel București s-a recunoscut Sentința penală nr. 071 Hv 78/14F din 30 mai 2014 a Tribunalului din Viena, definitivă la 26 mai 2015, solicitând aplicarea art. 6 C. pen., prin adaptarea pedepsei, întrucât încadrarea juridică a faptei de furt presupune o pedeapsă maximă de 7 ani. A mai precizat că Tribunalul din Viena a aplicat pedeapsa pentru infracțiunea de furt și tentativă de furt, prevăzută de art. 127, 128 alin. (2), (12)9 cifra 1, 130 cazul 3, 4, 15 din C. pen. Austriac și că, prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv", motiv pentru care se impune reindividualizarea pedepsei aplicate în conformitate cu noile reglementări.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că, potrivit art. 6 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

În privința petentului - condamnat A. s-a constatat că, prin Sentința penală nr. 146/F din data de 4 august 2016 a Curții de Apel București s-a recunoscut Sentința penală nr. 071 Hv 78/14F din 30 mai 2014 a Tribunalului din Viena, definitivă la 26 mai 2015 și s-a dispus transferarea celui menționat pentru continuarea executării pedepsei de 10 (zece) ani închisoare, din care s-a dedus perioada executată de la data de 4 aprilie 2014 la zi.

În considerentele Sentinței penale nr. 146/F din data de 4 august 2016, Curtea de Apel București a apreciat ca nu se pune problema aplicării disp. art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, conform cărora dacă durata pedepsei depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune se dispune adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate, ce constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare deoarece, chiar dacă autoritățile judiciare din Austria au considerat că cele 34 de fapte sunt o singură infracțiune de furt, iar infracțiunea prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. - art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C. pen. este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, potrivit disp. art. 35 alin. (1) C. pen., există unitate de infracțiune, doar atunci când există un singur subiect pasiv.

S-a mai reținut și faptul că, cele 34 de fapte menționate în sentința penală nr. 071 Hv 78/14F din 30 mai 2014 a Tribunalului din Viena sunt săvârșite împotriva unor subiecți pasivi diferiți, astfel încât în cauză sunt aplicabile disp. art. 38 C. pen. privind concursul de infracțiuni și ca urmare și tratamentul sancționator trebuie să fie cel prev. de disp. art. 39 C. pen., dar și faptul că, față de numărul mare al infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea, cuantumul pedepsei ce ar trebui aplicată, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., ar depăși 10 ani închisoare, astfel încât nu se impune adaptarea acestei pedepse la maximul prevăzut de legea română pentru o singură infracțiune.

De asemenea, a fost avută în vedere și împrejurarea că faptele au fost săvârșite de 3 sau mai multe persoane împreună, ceea ce atrage posibilitatea aplicării unui spor de pedeapsă, conform art. 78 alin. (1) C. pen.

Din analiza contestației la executare înregistrate la data de 6 martie 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, rezultă că petentul - condamnat A. înțelege să solicite reindividualizarea pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 146/F din data de 4 august 2016 a Curții de Apel București prin care s-a recunoscut Sentința penală nr. 071 Hv 78/14F din 30 mai 2014 a Tribunalului din Viena, în sensul de a se aplica art. 6 C. pen., prin adaptarea pedepsei și coborârea cuantumului acesteia la maximul de 7 ani prevăzut de legea română.

Curtea a constatat că, problema adaptării, la maximul prevăzut de legea română, a pedepsei de 10 ani închisoare aplicată petentului - condamnat A. prin Sentința penală nr. 071 Hv 78/14F din 30 mai 2014 a Tribunalului din Viena, a fost definitiv soluționată prin Sentința penală nr. 146/F din data de 4 august 2016 a Curții de Apel București care a recunoscut pedeapsa aplicata de Tribunalul din Viena, astfel încât nu poate fi repusă în discuție.

Faptul că, prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" nu poate impune reindividualizarea pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 146/F din data de 4 august 2016 a Curții de Apel București, întrucât potrivit art. 147 alin. (7) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale produc efecte doar pentru viitor.

Or, Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial după pronunțarea Sentinței penale nr. 146/F din data de 4 august 2016 a Curții de Apel București care a recunoscut pedeapsa aplicată de Tribunalul din Viena, astfel încât nu poate justifica rediscutarea chestiunii adaptării pedepsei și coborârii cuantumului acesteia la maximul de 7 ani prevăzut de legea română.

Împotriva acestei sentințe, contestatorul A. a formulat contestație, solicitând admiterea acesteia, desființarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea contestației la executare.

A invocat Decizia nr. 13/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia dispozițiile art. 6 alin. (1) din noul C. pen. sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de un alt stat față de cetățenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004.

În susținerea căii de atac, apărătorul desemnat din oficiu a reiterat cererea referitoare la adaptarea pedepsei recunoscute prin Sentința penală nr. 146/F din data de 4 august 2016 a Curții de Apel București, în conformitate cu art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, invocând intervenirea legii penale mai favorabile și, pe cale de consecință, reducerea cuantumului pedepsei pe care o execută, până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

A arătat că faptele reținute în sarcina sa prin hotărârea străină recunoscută sunt considerate de autoritățile austriece ca fiind o singură infracțiune de furt, apreciind că, față de Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituțională sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv", se impune reindividualizarea pedepsei aplicate.

Examinând contestația prin prisma dispozițiilor legale incidente, în raport cu criticile invocate, în baza actelor și lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea celor ce succed:

La momentul recunoașterii Sentinței penale nr. 071 Hv 78/14F din 30 mai 2014 a Tribunalului din Viena, instanța română competentă să aplice în speță dispozițiile Legii nr. 302/2004 a analizat problema adaptării pedepsei la care a fost condamnat cetățeanul român A. și a soluționat acest aspect, constatând că pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare austriece este compatibilă ca natură și durată cu legislația română; s-a avut în vedere că persoanei condamnate i s-a aplicat pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat grav prin efracție parțial finalizat, parțial rămas în stadiul de tentativă, prev.de art. 127, 128 alin. (2), (12)9 cifra 1, 130 cazul 3 și 4, 15 din C. pen. austriac, (întrucât susnumitul împreună cu alte persoane, în perioada ianuarie - aprilie 2014 au sustras ori au încercat să sustragă, prin efracție, mai multe bunuri mobile aparținând diferitelor persoane, în valoare totală de peste 50.000 EURO - 34 de fapte), pentru care există corespondent în legislația penală română - fiind incriminate în dispozițiile art. 228 alin. - art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen., tratamentul sancționator fiind cel prevăzut pentru concursul de infracțiuni, respectiv art. 39 lit. b) C. pen.

Pentru a obține reducerea cuantumului pedepsei de 10 ani închisoare pe care o execută, în continuare, într-un penitenciar din România, contestatorul a solicitat să se dea eficiență dispozițiilor art. 6 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei și art. 35 C. pen. referitor la infracțiunea continuată, apreciind că reanalizarea, pe această cale, a dispozițiilor art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 referitoare la adaptarea pedepsei și modificarea Sentinței penale nr. 146/F din 4 august 2016 a Curții de Apel București - secția I penală este permisă având în vedere Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituțională sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv".

Potrivit art. 6 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Ca atare, intervenția unei legi penale noi mai favorabile poate fi invocată în condițiile art. 6 C. pen., însă Decizia nr. 368/2017 a Curții Constituționale nu are natura unei asemenea legi.

În acest sens, verificând dacă norma legală evocată este aplicabilă situației juridice a contestatorului, Înalta Curte constată că după rămânerea definitivă a hotărârii de recunoaștere a condamnării pronunțate în străinătate nu a intervenit o lege care să prevadă o pedeapsă mai ușoară pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia, pentru a permite instanței să reconsidere concluzia la care s-a ajuns prin Sentința penală nr. 146/F din 4 august 2016 a Curții de Apel București - secția I penală, în sensul că pedeapsa aplicată în străinătate este compatibilă ca natură și durată cu legislația română.

Recunoașterea hotărârii definitive de condamnare a contestatorului a fost pronunțată după intrarea în vigoare a noului C. pen., chestiunea adaptării pedepsei aplicate de autoritățile austriece fiind analizată de instanța română prin raportare la dispozițiile art. 228 alin. - art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen. Aplicarea art. 6 C. pen. implică apariția unei legi noi, ulterioare rămânerii definitive a acestei hotărâri, care să prevadă o pedeapsă mai ușoară pentru aceeași infracțiune, situație care nu se regăsește în cauză.

Deși contestatorul invocă Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, ca temei pentru reindividualizarea pedepsei de 10 ani aplicată de autoritățile judiciare austriece, Înalta Curte constată că prin această decizie nu a intervenit o normă specială de incriminare care să prevadă, în accepțiunea art. 6 C. pen. raportat la art. 595 alin. (1) C. proc. pen., o pedeapsă mai ușoară decât cea aplicată sub imperiul unei legii anterioare, ci doar a fost redefinit înțelesul infracțiunii continuate reglementate într-o normă penală generală, respectiv art. 35 alin. (1) C. pen. Așa cum se reține în considerentele deciziei în discuție (paragraful 28), "consecința constatării de către Curte a neconstituționalității sintagmei "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este, practic, revenirea la soluția adoptată de practica judiciară sub reglementarea C. pen. din 1969, în sensul existenței unei compatibilități limitate între infracțiunea continuată și pluralitatea de subiecți pasivi, compatibilitate ce urmează a fi reținută de la caz la caz de instanțele judecătorești, în virtutea rolului constituțional al acestora de a asigura înfăptuirea justiției. În acest sens, Curtea observă că, potrivit practicii judiciare cristalizate sub imperiul C. pen. din 1969, pentru a stabili dacă toate acțiunile sau inacțiunile au fost comise în realizarea aceleiași rezoluții infracționale sau dacă își au sursa în rezoluții distincte este indispensabilă examinarea tuturor împrejurărilor de fapt și a condițiilor în care au fost săvârșite, putând fi avută în vedere, printre alte elemente, și identitatea persoanei vătămate. De asemenea, alte criterii de stabilire a existenței infracțiunii continuate ar putea fi: săvârșirea la intervale de timp relativ scurte a acțiunilor componente; comiterea acțiunilor asupra unor bunuri de același fel; folosirea acelorași metode, procedee, mijloace; comiterea acțiunilor în aceleași împrejurări sau condiții, precum și unitatea de scop"

În acest context, reținând că prin cererea formulată contestatorul tinde de fapt la schimbarea încadrării juridice dată faptelor potrivit corespondenței din legislația penală română, cu consecința schimbării tratamentului sancționator, Înalta Curte amintește că pe calea contestației la executare pot fi soluționate incidentele ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.

Prin urmare, nefiind permisă în această procedură schimbarea încadrării juridice, contrar susținerilor contestatorului A., Înalta Curte constată că nu este posibilă reanalizarea dispozițiilor art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 referitoare la adaptarea pedepsei, apreciind justă soluția primei instanțe, de respingere a contestației la executare prin s-a solicitat reindividualizarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 071 Hv 78/14F din 30 mai 2014 a Tribunalului din Viena și recunoscută de instanța română, în condițiile Legii nr. 302/2004.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 83/F din 3 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 83/F din 3 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2019.

GGC - MM