ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 930/2018

Deliberând asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 119/F din data de 14 iunie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția I penală, a luat act că petentul A. a schimbat obiectul cererii și temeiul de drept al acesteia, ca fiind o contestație la executare prev. de art. 598 din C. proc. pen.

În baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 18/26.01.2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 81/A/14.03.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a obligat petentul la plata sumei de 260 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31.05.2018 sub nr. x/2018, condamnatul revizuient A. - deținut în Penitenciarul Giurgiu - a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 18/26.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penala nr. 81/A/14.03.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a solicitat admiterea în principiu și în urma rejudecării să se dispună adaptarea pedepsei de 19 ani la pedeapsa maximă de 10 ani, prevăzută de legea penală română pentru infracțiunea de tâlhărie.

În motivarea cererii petentul condamnat A. a arătat următoarele:

Prin sentința penala nr. 18/26.01.2017 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 81/A din 14.03.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a recunoscut sentința nr. 610 Hv 2/14 t din data de 24.07.2014 pronunțată de tribunalul pentru cauze penale, LANDESGERICHTS, fur Strafsachen Wien, definitivă la data de 16.01.2015 prin Decizia nr. 32 Bs 315/14y pronunțată de Curtea de Apel Viena, Oberlandesgericht Wien, Republica Austria, condamnatul fiind transferat în Romania pentru continuarea executării pedepsei de 19 ani pentru cele 7 infracțiuni de tâlhărie gravă, prevăzută de art. 142 alin. (1) C. pen. Austriac, art. 142 alin. (1), Art. 143 teza a II-a din C. pen. Austriac și art. 142 alin. (1), art. 143 teza a III-a din C. pen. Austriac.

Faptele reținute în sarcina acestuia au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de tâlhărie (trei fapte), prevăzute de art. 233 din C. pen. și patru infracțiuni de tâlhărie calificată, prevăzute de art. 233 alin. (1) - art. 234 alin. (3) cu aplicarea art. 38 din C. pen.

S-a mai arătat că instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 146 din Legea nr. 302/2004 republicată, în sensul adaptării pedepsei la pedeapsa maximă prevăzută de legea penală română, pentru fapte care au atras condamnarea.

De asemenea, a solicitat să se dea eficiență disp. art. 6 și art. 35 din C. pen., astfel cum a fost modificat de decizia nr. 368/30.05.2017, să se constate că este vorba despre o singură infracțiune de tâlhărie, cu 7 acte materiale.

S-a constatat că, la termenul de judecată din 14 iunie 2018, petentul condamnat A. a schimbat temeiul juridic al cererii formulate, respectiv din cerere de revizuire în cerere de adaptare a pedepsei.

Având în vedere că din motivarea cererii rezultă că aceasta nu se limitează doar la adaptarea pedepsei, instanța de fond a apreciat că situația descrisă de condamnat s-ar putea circumscrie cazului de contestație la executare prev. de art. 598 din C. proc. pen.

A reținut că, potrivit Legii nr. 302/2004, republicată, instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanța străină atunci când durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

A observat, din hotărârea de recunoaștere a sentinței de condamnare străină, că felul pedepsei corespunde cu cel prevăzut de legislația română, cât și că pedeapsa rezultantă nu depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, astfel că adaptarea pedepsei de 19 ani închisoare aplicată de instanța austriacă nu este posibilă pentru că pe această cale statul român nu ar respecta durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare.

A considerat că, în cazul în care s-ar admite solicitarea de adaptare a pedepsei, urmare a aplicării dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni prevăzute de art. 38, 39 din C. pen. (7 infracțiuni), s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante într-un cuantum mult mai ridicat și la agravarea situației persoanei condamnate, în sensul că în loc de 19 ani închisoare, acesta ar trebui să execute 27 de ani de închisoare.

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice din 7 infracțiuni (trei infracțiuni de tâlhărie prev. de art. 233 din C. pen. și patru infracțiuni de tâlhărie calificată prev. de art. 233 alin. (1) - art. 234 alin. (3) din C. pen.) într-o singură infracțiune de tâlhărie calificată, prev. de art. prev. de art. 233 alin. (1) - art. 234 alin. (3) din C. pen. sau în 2 infracțiuni (o infracțiuni de tâlhărie prev. de art. 233 din C. pen. și o infracțiune de tâlhărie calificată prev. de art. 233 alin. (1) - art. 234 alin. (3) din C. pen.), a reținut că prin admiterea acesteia s-ar aduce atingere, în mod nepermis, autorității de lucru judecat a sentinței penale nr. 18/26.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 81/A/14.03.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus continuarea executării în România a pedepsei rezultante de 19 ani închisoare, astfel cum a fost calculată de autoritățile austriece, fiind inadmisibilă schimbarea de încadrare juridică dată faptelor prin hotărâre definitivă, încadrare juridică dată potrivit corespondenței din legislația penală română.

A constatat că nici aplicarea art. 6 din C. pen. nu poate fi analizată, întrucât hotărârea prin care s-a dispus transferarea persoanei condamnate a fost pronunțată ulterior datei intrării în vigoare a Noului C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație condamnatul A., fără a o motiva în fapt și în drept.

În fața instanței, a reiterat, prin apărătorul său ales, cererea de aplicare a legii penale mai favorabile și, pe cale de consecință, reducerea cuantumului pedepsei pe care o execută, precum și deducerea din durata acesteia a zilelor câștigate prin muncă.

Examinând contestația declarată de condamnatul A. prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile contestatorului privesc reducerea cuantumului pedepsei pe care o execută, de 19 ani închisoare, recunoscută prin sentința penală nr. 18 din 26 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 81/A din 14 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin aplicarea legii penale mai favorabile acestuia și deducerea din durata pedepsei a zilelor câștigate prin muncă.

Corect, instanța de fond a calificat cererea condamnatului drept contestație la executare, ce se încadrează formal în cazul prevăzut de dispozițiile art. 598 lit. d) din C. proc. pen., incident "când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei."

Contestația la executare privește numai incidentele în legătură cu executarea hotărârii definitive, fără a se putea ajunge la modificarea dispozițiilor din hotărârea instanței care au intrat sub puterea lucrului judecat.

De aceea, acest mijloc procedural poate fi exercitat numai pentru rezolvarea incidentelor ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta.

Astfel, se reține că schimbarea încadrării juridice a celor șapte infracțiuni aplicate contestatorului de către statul austriac într-o singură infracțiune continuată, solicitată în fond și în contestație, nu este posibilă în această procedură, această problemă juridică fiind stabilită definitiv prin sentința penală nr. 18 din 26 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 81/A din 14 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, de autoritate de lucru judecat se bucură și adaptarea pedepsei rezultante recunoscute de autoritățile judiciare naționale prin aceeași hotărâre, de 19 ani închisoare, în limita maximă admisă de legea penală română.

În ceea ce privește cererea de aplicare a art. 6 din C. pen., Înalta Curte constată că după pronunțarea hotărârii a cărei executare se contestă nu a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, pentru a permite instanței să reconsidere concluzia la care s-a ajuns prin sentința penală nr. 18 din 26 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în sensul că pedeapsa de 19 ani închisoare nu depășește maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite de contestator și să procedeze la o nouă analiză sub acest aspect.

În ceea ce privește zilele pe care contestatorul susține că le-ar fi câștigat prin muncă în cadrul penitenciarului, Înalta Curte reține că, prin Legea nr. 236/2017, în vigoare din 17 decembrie 2017, a fost modificat subpunctul ii) al alin. (9) al art. 135 din Legea nr. 302/2004, în sensul că, în plus față de perioada executată de persoana condamnată în statul emitent, se scade din pedeapsă și numărul de zile care urmează să fie deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent, împrejurare care ar putea conduce la reducerea pedepsei aplicate contestatorului A.. Însă, din analiza certificatului de la dosarul parchetului, atașat dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, reiese că A. nu a beneficiat în Austria de amnistie, grațiere sau o altă măsură de clemență sau de reducere a pedepsei.

De altfel, cum contestatorul nu precizează locul unde a lucrat, este posibil ca acesta să facă referire la penitenciarul din România în care a fost încarcerat după reconoașterea hotărârii de condamnare a statului austriac, context în care zilele pe care le-ar fi câștigat prin muncă nu se deduc din pedeapsa închisorii pe calea contestației la executare, ci sunt avute în vedere la eventuala liberare condiționată a acestuia, în condițiile stipulate de C. pen.

Față de aceste considerente, va respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestator A..

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestator A. împotriva sentinței penale nr. 119/F din data de 14 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 decembrie 2018.