ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 62/F din data de 14.05.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul-revizuent A..

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel a reținut următoarele:

În fapt, prin sentința penală nr. 165/F din data de 28 august 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. În temeiul dispozițiilor art. 154, art. 155 din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut sentința penală nr. T20157444 din 18.03.2016 a Tribunalului Coroanei Preston, privind pe condamnatul A.. S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei cu închisoarea de 9131 zile. S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 29.07.2015 la 30.05.2018, 1036 zile. S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. B., în cuantum de 400 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Această sentință penală a fost modificată prin decizia penală nr. 331/2018 din data de 12.12.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2018, prin care s-a admis apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 165/F din data de 28 august 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală. S-a desființat, în parte, sentința penală atacată numai sub aspectul cuantumului pedepsei pentru care s-a dispus recunoașterea și transferul persoanei condamnate și, rejudecând: S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 20 de ani închisoare. S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 29.07.2015 la 30.05.2018 și de la 31.05.2018 la zi. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În drept, potrivit art. 452 C. proc. pen.., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Revizuirea poate fi cerută numai în cazurile expres și limitativ stabilite la art. 453 C. proc. pen., respectiv când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

De asemenea, potrivit art. 455 C. proc. pen.., pot cere revizuirea: a) părțile din proces, în limitele calității lor procesuale; b) un membru de familie al condamnatului, chiar și după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, procurorul poate cere din oficiu revizuirea laturii penale a hotărârii.

Inadmisibilitatea ca sancțiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat și epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Or, potrivit art. 129 din Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Așadar, accesul la justiție, în componenta privind analizarea cauzei de către o jurisdicție superioară, nu este nelimitat, ci este garantat în condițiile prevăzute de legea de procedură penală, care stabilește un mecanism menit să supună mai întâi cauza unei devoluții integrale în calea ordinară de atac a apelului iar, mai apoi, în situația în care au intervenit erori grave de fapt sau de procedură, legalitatea și temeinicia unei hotărâri definitive să poată fi repusă în discuție.

Dând eficiență principiului prev. de art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Aplicând aceste considerații teoretice la speța de față, Curtea a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

De asemenea, din coroborarea dispozițiilor art. 453 C. proc. pen.. cu art. 455 C. proc. pen.., rezultă că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac ce vizează exclusiv hotărârile judecătorești, prin care s-a soluționat fondul cauzei.

În acest sens, este și decizia nr. 42/14.02.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă.

Totodată, în considerentele Deciziei nr. 17/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicat în Monitorul Oficial nr. 542/17.07.2008 se arată că din reglementările de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

În același sens, prin Decizia nr. 9/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a statuat că "revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară".

Aceste decizii își păstrează valabilitatea și în raport cu dispozițiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute în art. 453 și art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esență cazurile de revizuire din legea veche.

Or, în speță, a constatat Curtea că sentința penală nr. 165/F din data de 28 august 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 331/2018 din data de 12.12.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2018, la care se raportează petentul-revizuent, nu a avut acest obiect, ci a avut drept obiect recunoașterea sentinței penale nr. T20157444 din 18.03.2016 a Tribunalului Coroanei Preston, privind pe condamnatul A. și transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Întrucât petentul-revizuent A. a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege (existând o dispoziție legală clară, precisă și previzibilă), solicitând revizuirea unei sentințe penale ce nu poate fi supusă revizuirii, deoarece a fost pronunțată în procedura recunoașterii și executării unor hotărâri judecătorești străine, și nu în rezolvarea unei acțiuni penale, singura soluție, legal posibilă, este respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac.

De altfel, din motivarea cererii Curtea a constatat că în realitate revizuentul critică o hotărâre definitivă, respectiv, sentința penală nr. 165/F din data de 28 august 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția I penală def. prin decizia penală nr. 331/2018 din data de 12.12.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, fiind nemulțumit de modul în care instanțele naționale au adaptat pedeapsa aplicată de către instanțele din Marea Britanie.

Cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. vizează exclusiv hotărâri pronunțate de instanțe românești, neputându-se constata inconciliabilitatea între o hotărâre pronunțată de o instanță românească și una din Marea Britanie.

Curtea a reținut că petentul încearcă în realitate să exercite un drept epuizat, respectiv să reitereze aceleași apărări pe care le-a formulat și cu ocazia exercitării apelului împotriva sentinței penale nr. 165/F din data de 28 august 2018.

Împotriva acestei sentințe, revizuentul A. a formulat apel, solicitând admiterea căii de atac formulate și, pe cale de consecință, readaptarea pedepselor în mod corect conform hotărârilor pronunțate în Marea Britanie, prin raportare la legislația din România referitoare la contopirea pedepselor.

Examinând apelul formulat de revizuentul condamnat A., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte va nota limitele și specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 452-459 C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispozițiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, în acest sens fiind și Decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunțată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie își păstrează valabilitatea și în raport de dispozițiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esență cazurile de revizuire din legea veche.

În raport de considerațiile teoretice anterior expuse, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a persoanei condamnate A. vizează sentința penală nr. 165/F din data de 28 august 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția I penală, prin care s-a recunoscut sentința penală nr. T20157444 din 18.03.2016 a Tribunalului Coroanei Preston, s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei cu închisoarea de 9131 zile și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 29.07.2015 la 30.05.2018, 1036 zile.

Această sentință penală a fost modificată prin decizia penală nr. 331/2018 din data de 12.12.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, prin care s-a admis apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 165/F din data de 28 august 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, s-a desființat, în parte, sentința penală atacată numai sub aspectul cuantumului pedepsei pentru care s-a dispus recunoașterea și transferul persoanei condamnate și, rejudecând: s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 20 de ani închisoare. S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 29.07.2015 la 30.05.2018 și de la 31.05.2018 la zi.

În acest context, constată Înalta Curte că prin sentința penală nr. 165/F din data de 28 august 2018, a Curții de Apel București, secția I penală, modificată prin decizia penală nr. 331/2018 din data de 12.12.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, nu s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, ci doar s-a procedat la recunoașterea sentinței penale nr. T20157444 din 18.03.2016 a Tribunalului Coroanei Preston, privind pe condamnatul A. și transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei cu închisoarea de 9131 zile, aspect în raport de care cererea de revizuire este inadmisibilă, astfel cum judicios a reținut și instanța de fond.

Apreciază Înalta Curte că în realitate, revizuentul persoană condamnată este nemulțumit de cuantumul mare al pedepsei stabilite ca urmare a readaptării acesteia de către instanța română, critică ce nu se circumscrie vreunui caz de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a)-f) din C. proc. pen.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 62/F din data de 14.05.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Va obliga apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 62/F din data de 14.05.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2025.