ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 88/F din data de 11 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 459 alin. (3) și (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul condamnat A., prin apărător ales, cu privire la Sentința penală nr. 139/F din 24 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală a reținut că, în data de 19 martie 2020, a fost înregistrată, sub nr. x/2020, cererea de revizuire formulată de revizuentul - condamnat A. cu privire la Sentința penală nr. 139/F din data de 24 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, invocând drept temei al acestei cereri dispozițiile art. 453 lit. e) din C. proc. pen.

În motivarea cererii petentul revizuent a arătat că a fost condamnat de către autoritățile austriece de două ori, o dată pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor și o dată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat grav, iar în legătură cu prima infracțiune reținută în sarcina sa, a solicitat să se aibă în vedere faptul că instanța din România, respectiv Curtea de Apel București, cu prilejul recunoașterii și punerii în executare a hotărârii de condamnare pronunțată în Austria nu a respectat dispozițiile legale în materie, în sensul că a validat, din punct de vedere juridic, aplicarea pedepsei de 4.018 zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, în condițiile în care potrivit prevederilor art. 188 raportat la art. 33 alin. (2) din C. pen., pedeapsa maximă prevăzută de legea română pentru această infracțiune este de 10 ani închisoare. Ca atare, susține petentul, pedeapsa de 4018 zile de închisoare aplicată prin hotărârea de recunoaștere a cărei revizuire o solicită depășește pedeapsa de 10 ani închisoare, respectiv maximul legal prevăzut de legea penală română pentru infracțiunea de tentativă la omor.

În vederea judecării cererii cu care a fost sesizată, Curtea a dispus atașarea Dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a II-a penală (la care se află atașat Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București).

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva verificării admisibilității în principiu a cererii de revizuire deduse judecății, Curtea a reținut că prin Sentința penală nr. 139/F din data de 24 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare în data de 17 iulie 2019, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București având ca obiect recunoașterea unor hotărâri străine de condamnare și transferarea persoanei condamnate - cetățean român A., aflat în stare de detenție în Republica Austria.

S-a recunoscut și s-a dispus punerea în executare a următoarelor hotărâri:

- Sentința nr. 29 Hv 59/17a din data de 22 ianuarie 2018, pronunțată de Landesgericht Krems an der Donau, definitivă la 6 septembrie 2018, prin care a fost condamnat cetățeanul român A. la o pedeapsă de 1461 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat grav prin efracție în cadrul unei asociații criminale conform art. 127, art. 128 alin. (1), cifra 5, art. 129 alin. (1) cifra 1 și 2, alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1), (2), (3) și 15 din C. pen. austriac;

- Sentința nr. 35 Hv 43/17t din data de 15 februarie 2018, pronunțată de Landesgericht Krems an der Donau, definitivă la 27.09.2019, prin care a fost condamnat cetățeanul român A. la o pedeapsă de 4018 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 15, 75 din C. pen. austriac.

S-a dispus transferul condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor de 1461 zile închisoare și 4018 zile închisoare, aplicate prin sentințele penale menționate.

S-a dedus perioada arestului preventiv și perioada executată, de la 7 iunie 2017 la zi.

Curtea a reamintit că potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă, iar conform art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută, în anumite condiții, respectiv, atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

De asemenea, potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, presupune verificarea următoarele aspecte:

a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Art. 459 alin. (4) și (5) C. proc. pen., stipulează că în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (3) al aceluiași text normativ, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire, iar în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Verificând admisibilitatea cererii de revizuire dedusă judecății, prin prisma dispozițiilor legale anterior enunțate, Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, întrucât, în primul rând și în mod esențial, revizuirea poate fi exercitată, drept cale extraordinară de atac, doar împotriva hotărârilor definitive prin care o instanță judecătorească s-a pronunțat asupra fondului unei acuzații, prin una dintre soluțiile de rezolvare a acțiunii penale prevăzute de art. 396 din C. proc. pen. (condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetarea procesului penal), motivul invocat fiind apt să dovedească netemeinicia sau nelegalitatea acelei soluții. Or, în speță, prin hotărârea la care se referă cererea de revizuire, instanța română nu a analizat și nu a dispus asupra fondului acuzației aduse condamnatului, nepronunțând vreuna dintre soluțiile anterior menționate, ci doar a recunoscut hotărârea definitivă de condamnare a instanței austriece și a dispus transferarea acestuia, pentru a executa, în România, pedeapsa aplicată de acea instanță.

În al doilea rând, s-a arătat că, motivele invocate în susținerea cererii deduse judecății nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) din C. proc. pen., ci constituie, în fapt, critici aduse hotărârii definitive pronunțate de instanța română, pentru neefectuarea conversiunii condamnării, deși, pe de o parte, în considerentele acestei hotărâri, verificându-se îndeplinirea condiției dublei încriminări, prevăzute de art. 167 lit. b) din Legea nr. 302/2004, s-a menționat în mod explicit că fapta reținută în sarcina persoanei condamnate A. are corespondent în legea penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., astfel încât pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare pentru care s-a solicitat recunoașterea este situată sub maximul de 12 ani închisoare prevăzut de legea română pentru această faptă (în condițiile în care potrivit art. 78 alin. (1) C. pen., în cazul reținerii incidenței unei circumstanțe agravante, la maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită se poate adăuga un spor de până la 2 ani închisoare), iar, pe de altă parte, fiindu-i comunicată respectiva hotărâre la locul de detenție din Austria, condamnatul nu a atacat-o cu apel - Dosarul nr. x/2019, aceste critici neputând fi analizate în calea extraordinară de atac promovată.

Drept urmare, întrucât nu există un temei legal care să permită revizuirea Sentinței penale nr. 139/F din data de 24 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, Curtea a constatat că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate a cererii condamnatului, respectiv cea prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.

Împotriva Sentinței penale nr. 88/F din data de 11 mai 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală a formulat apel revizuentul A. solicitând reducerea pedepsei.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul formulat de revizuentul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 din C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 452 din C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă ori numai cu privire la o parte dintre fapte și făptuitori, din conținutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a acțiunii penale, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt și de drept, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condițiile și în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.

Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de A. nu îndeplinește condițiile art. 452 din C. proc. pen., deoarece nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acțiune penală și nepronunțând vreuna din soluțiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal.

Hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat vizează recunoașterea unei hotărâri străine, prin care s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a recunoscut hotărârea autorităților judiciare din Austria și s-a dispus transferarea sa într-un penitenciar din România pentru continuarea executării sancțiunii, sens în care se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 88/F din data de 11 mai 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 88/F din data de 11 mai 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.

Procesat de GGC - LM