ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4870/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 9457 din 19 noiembrie

2009 pronunțată în dosarul nr. 1050/85/2008, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins, ca

nefondate, recursurile declarate de pârâții Municipiul Sibiu, prin Primar și N.S.A.P.,

împotriva deciziei civile nr. 191A din 20 noiembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că sunt neîntemeiate motivele de recurs formulate de pârâtă,

întrucât în mod corect s-a menținut hotărârea primei instanțe, de către

instanța de apel, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 6428 din 11 februarie 2004 și a actului adițional la

contract cu nr. 1 din 25 februarie 2004 încheiate între pârâții SC U. SA Sibiu

și N.S.A.P., precum și a încheierii de intabulare nr. 2896 din 18 martie 2004

din C.F. nr. 48255 Sibiu.

S-a constatat că invocarea

bunei-credințe a pârâtei-recurente N.S.A.P. la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în Sibiu, nu are nici un fel

de relevanță juridică, precum și faptul că în virtutea probatoriilor

administrate în cauză, au fost dovedite, atât calitatea de moștenitor a

reclamantului-intimat, cât și faptul că notificarea a fost făcută pentru

imobilul situat în str. V. nr. 17, număr ce figura în C.F. la momentul

preluării abuzive.

Împotriva deciziei respective, la

data de 20 ianuarie 2010 a formulat contestație în anulare recurenta-pârâtă N.S.A.P.,

solicitând anularea acesteia, întrucât instanța de recurs a săvârșit o eroare materială,

încălcându-i în mod grav dreptul său la apărare.

Motivându-și în fapt calea de atac

extraordinară, a susținut faptul că instanța de recurs a săvârșit o greșeală

materială, procedurală, atunci când a trecut peste propria decizie de a amâna

pronunțarea pentru data de 26 noiembrie 2009 și s-a pronunțat pe 19 noiembrie

2009.

A susținut, de asemenea, că i-a fost

încălcat în mod grav dreptul la apărare, întrucât avocatului nu i-a fost permis

în ședință publică să își detaileze apărările, creându-i-se convingerea fermă

că va putea să-și dezvolte apărările prin concluziile scrise.

În drept, și-a întemeiat contestația

pe prevederile art. 24 din Constituție și art. 318 C. proc. civ.

La data de 5 mai 2010, intimatul M.R.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a

contestației în anulare formulată de recurenta-pârâtă, întrucât nu sunt

aplicabile prevederile art. 318 C. proc. civ., nepronunțarea deciziei la

termenul fixat ca și încălcarea dreptului la apărare neputând constitui motive

care să poată ducă la admiterea acestei căi de atac extraordinare.

La data de 10 mai 2010, intimatul

Municipiul Sibiu, prin Primar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat

admiterea contestației în anulare promovată de contestatoarea N.S.A.P.

Contestația în anulare formulată de

recurenta-pârâtă este nefondată, avându-se în vedere următoarele considerente:

Conform art. 318 alin. (1) teza I-a C.

proc. civ., hotărârea instanței de recurs poate fi atacată cu contestație în anulare

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Fiind de strictă interpretare,

aceste dispoziții ce reglementează contestația în anulare specială, au caracter

de excepție neputând fi interpretate extensiv. Instituind acest motiv al

contestației în anulare, legiuitorul a avut în vedere greșelile materiale cu

caracter procedural pe care instanța le-a comis prin omiterea ori confundarea

unor elemente sau a unor date materiale importante.

O asemenea eroare trebuie să fie

evidentă și să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății cauzei.

Prin urmare, greșeala materială nu

trebuie să fie rezultatul modului în care instanța a înțeles să interpreteze un

text de lege, ori greșeala materială pe care a invocat-o contestatoarea privește

tocmai interpretarea pe care instanța de recurs a dat-o art. 156 C. proc. civ.

Astfel, s-a susținut de către

contestatoare că i-a fost încălcat în mod grav dreptul la apărare, în

condițiile în care în ședința publică avocatului ales nu i s-a permis să-și

detaileze susținerea recursului, creându-i-se convingerea fermă că se va amâna

pronunțarea pentru a depuse concluzii scrise, însă ulterior a aflat că instanța

s-a pronunțat în ziua respectivă.

Cele susținute însă de contestatoare

nu pot fi încadrate în noțiunea de „eroare materială”, așa cum rezultă din

prevederile art. 318 alin. (1) teza I-a C. proc. civ., întrucât pronunțarea

hotărârii la un alt termen de judecată decât cel la care cauza s-a luat în

pronunțare, nu influențează hotărârea, nefiind vorba de omiterea sau

confundarea unor elemente sau date materiale esențiale cu caracter procedural,

care să fi dus la pronunțarea unei soluții eronate.

Pe de altă parte, practica judiciară

s-a pronunțat în mod constant și într-o singură direcție asupra faptului că

încălcarea dreptului la apărare nu poate fi încadrat într-o greșeală materială

care să fundamenteze admiterea unei contestații în anulare.

Față de cele arătate, Înalta Curte,

în conformitate cu prevederile art. 320 C. proc. civ., va respinge ca nefondată

contestația în anulare promovată de recurenta-pârâtă N.S.A.P., motivele

invocate neputând fi încadrate în prevederile art. 318 alin. (1) teza I-a C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare

formulată de contestatoarea N.S.A.P. împotriva deciziei civile nr. 9457 din 19

noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s

ecția civilă și de

proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1

octombrie 2010.