ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4870/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 9457 din 19 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 1050/85/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Municipiul Sibiu, prin Primar și N.S.A.P., împotriva deciziei civile nr. 191A din 20 noiembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt neîntemeiate motivele de recurs formulate de pârâtă, întrucât în mod corect s-a menținut hotărârea primei instanțe, de către instanța de apel, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6428 din 11 februarie 2004 și a actului adițional la contract cu nr. 1 din 25 februarie 2004 încheiate între pârâții SC U. SA Sibiu și N.S.A.P., precum și a încheierii de intabulare nr. 2896 din 18 martie 2004 din C.F.

nr. 48255 Sibiu. S-a constatat că invocarea bunei-credințe a pârâtei-recurente N.S.A.P. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în Sibiu, nu are nici un fel de relevanță juridică, precum și faptul că în virtutea probatoriilor administrate în cauză, au fost dovedite, atât calitatea de moștenitor a reclamantului-intimat, cât și faptul că notificarea a fost făcută pentru imobilul situat în str. V. nr. 17, număr ce figura în C.F. la momentul preluării abuzive. Împotriva deciziei respective, la data de 20 ianuarie 2010 a formulat contestație în anulare recurenta-pârâtă N.S.A.P., solicitând anularea acesteia, întrucât instanța de recurs a săvârșit o eroare materială, încălcându-i în mod grav dreptul său la apărare.

Motivându-și în fapt calea de atac extraordinară, a susținut faptul că instanța de recurs a săvârșit o greșeală materială, procedurală, atunci când a trecut peste propria decizie de a amâna pronunțarea pentru data de 26 noiembrie 2009 și s-a pronunțat pe 19 noiembrie 2009. A susținut, de asemenea, că i-a fost încălcat în mod grav dreptul la apărare, întrucât avocatului nu i-a fost permis în ședință publică să își detaileze apărările, creându-i-se convingerea fermă că va putea să-și dezvolte apărările prin concluziile scrise. În drept, și-a întemeiat contestația pe prevederile art. 24 din Constituție și art. 318 C. proc. civ. La data de 5 mai 2010, intimatul M.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare formulată de recurenta-pârâtă, întrucât nu sunt aplicabile prevederile art. 318 C. proc.

civ., nepronunțarea deciziei la termenul fixat ca și încălcarea dreptului la apărare neputând constitui motive care să poată ducă la admiterea acestei căi de atac extraordinare. La data de 10 mai 2010, intimatul Municipiul Sibiu, prin Primar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea contestației în anulare promovată de contestatoarea N.S.A.P. Contestația în anulare formulată de recurenta-pârâtă este nefondată, avându-se în vedere următoarele considerente: Conform art. 318 alin. (1) teza I-a C. proc. civ., hotărârea instanței de recurs poate fi atacată cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Fiind de strictă interpretare, aceste dispoziții ce reglementează contestația în anulare specială, au caracter de excepție neputând fi interpretate extensiv.

Instituind acest motiv al contestației în anulare, legiuitorul a avut în vedere greșelile materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă și să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății cauzei. Prin urmare, greșeala materială nu trebuie să fie rezultatul modului în care instanța a înțeles să interpreteze un text de lege, ori greșeala materială pe care a invocat-o contestatoarea privește tocmai interpretarea pe care instanța de recurs a dat-o art. 156 C. proc. civ.

Astfel, s-a susținut de către contestatoare că i-a fost încălcat în mod grav dreptul la apărare, în condițiile în care în ședința publică avocatului ales nu i s-a permis să-și detaileze susținerea recursului, creându-i-se convingerea fermă că se va amâna pronunțarea pentru a depuse concluzii scrise, însă ulterior a aflat că instanța s-a pronunțat în ziua respectivă. Cele susținute însă de contestatoare nu pot fi încadrate în noțiunea de „eroare materială”, așa cum rezultă din prevederile art. 318 alin. (1) teza I-a C. proc. civ., întrucât pronunțarea hotărârii la un alt termen de judecată decât cel la care cauza s-a luat în pronunțare, nu influențează hotărârea, nefiind vorba de omiterea sau confundarea unor elemente sau date materiale esențiale cu caracter procedural, care să fi dus la pronunțarea unei soluții eronate.

Pe de altă parte, practica judiciară s-a pronunțat în mod constant și într-o singură direcție asupra faptului că încălcarea dreptului la apărare nu poate fi încadrat într-o greșeală materială care să fundamenteze admiterea unei contestații în anulare. Față de cele arătate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 320 C. proc. civ., va respinge ca nefondată contestația în anulare promovată de recurenta-pârâtă N.S.A.P., motivele invocate neputând fi încadrate în prevederile art. 318 alin. (1) teza I-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea N.S.A.P. împotriva deciziei civile nr. 9457 din 19 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s ecția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2010.