ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7119/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7119/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Adresându-se Tribunalului Sibiu, la
29 mai 2006, reclamanții S.M. și S.D. au contestat, în temeiul Legii nr.
10/2001, dispoziția nr. 740 din 17 aprilie 2006 emisă de primarul municipiului
Sibiu, prin care a fost respinsă notificarea de restituire în natură a
imobilului, teren și construcții, situat în Sibiu, (art. 1) și s-a propus
Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, constituită în subordinea
Cancelariei Primului Ministru, acordarea de titluri de despăgubire pentru
imobilul respectiv (art. 2).
Prin cererea de chemare în judecată,
reclamanții au solicitat:
– anularea dispoziției nr. 740
din 17 aprilie 2006 emisă de primarul municipiului Sibiu.
– să se constate nulitatea
contractului de vânzare-cumpărare nr. 425/1996 încheiat de RAGCL Sibiu cu
pârâții D.C. și D.R.E., întrucât părțile au fost de rea credință la încheierea
contractului.
– compararea titlului de
proprietate al reclamanților cu titlul de proprietate al pârâților persoane
fizice, dacă va fi respins capătul de cerere privind constatarea nulității
contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la imobil.
– să fie obligați pârâții să
predea și să lase reclamanților, în deplină proprietate, imobilul aflat în
litigiu.
Soluționând litigiul în primă
instanță, Tribunalul Sibiu, secția civilă, prin sentința nr. 1200 din 17
octombrie 2006, a declinat în favoarea Judecătoriei Sibiu competența de
soluționare a capetelor de cerere nr. 3 și nr. 4 din acțiunea (contestația)
formulată de reclamanți și a respins capetele de cerere nr. 1 și nr. 2 din
acțiune, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei
municipiului Sibiu.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut, în esență, că reclamanții sunt îndreptățiți doar la măsuri reparatorii
prin echivalent, iar cu privire la valabilitatea contractului încheiat, în
temeiul Legii nr. 112/1995, prin care pârâții D.C.G. și D.R.E. au dobândit
imobilul, operează autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1249 din 27
martie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Cu privire la capetele
de cerere nr. 3 și nr. 4 din acțiune, tribunalul a motivat că acestea sunt
cereri de drept comun a căror competență de soluționare revine Judecătoriei
Sibiu, în temeiul art. 1 C. proc. civ.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția
civilă, prin decizia nr. 68/A din 9 februarie 2007, a respins apelul declarat
de reclamanții S.M. și S.D. împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Sibiu,
cu aceeași motivare dezvoltată și prin considerentele hotărârii primei
instanțe.
Împotriva deciziei curții de apel au
declarat recurs reclamanții S.M.(M.) și S.D. care, invocând dispozițiile art.
304 pct. 5 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au susținut, în esență, că:
- au fost încălcate drepturile
fundamentale privitoare la dreptul de apărare și dreptul la un proces
echitabil, care să se desfășoare cu respectarea principiilor oralității și
contradictorialității, procesul fiind judecat fără ca procedura de citare cu
reclamantul S.M. să fie legal îndeplinită:
- instanțele nu au manifestat rol
activ pentru stabilirea adevărului în cauza dedusă judecății:
- nu există autoritatea de lucru
judecat reținută prin cele două hotărâri judecătorești pronunțate în prezentul
litigiu.
- dreptul reclamanților la acțiune
nu este prescris.
- în mod greșit a fost declinată
competența soluționării capetelor nr. 3 și nr. 4 din acțiune în favoarea
Judecătoriei Sibiu deoarece competența de a judeca acțiunea, în întregul ei,
revine Tribunalului Sibiu.
Recursul declarat este întemeiat în
sensul considerentelor ce vor fi arătate în continuare:
În ședința publică de la 7
septembrie 2006, în fața primei instanțe, au fost puse în discuția părților
prezente, printre altele, competența materială de judecare a cererii de anulare
a contractului de vânzare-cumpărare prin care fostul chiriaș a dobândit
imobilul și admisibilitatea acțiunii în condițiile în care nu a fost chemată în
judecată și SC U. SA.
La termenul de la 7 septembrie 2006,
unul dintre cei doi reclamanți și anume S.M.(M.) nu a fost prezent pentru a-și
exprima poziția față de chestiunile juridice puse în discuție în respectiva
ședință de judecată. În lipsa unui mandat expres dat celuilalt reclamant,
instanța nu era în măsură să hotărască asupra apărărilor reclamantului S.M. cu
privire la chestiunile juridice puse în discuție în ședința publică de la 7
septembrie 2006.
În loc să dispună amânarea pricinii
și citarea reclamantului care nu era prezent, prima instanță a soluționat
procesul. Procedându-se în acest mod a fost încălcat dreptul la apărare al
reclamantului S.M., care nu a fost în măsură să pună concluzii la un termen de
judecată pentru care să fi fost legal citat.
Confirmând hotărârea primei instanțe
și instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea
nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Instanța de apel a aplicat greșit
legea și prin confirmarea hotărârii primei instanțe cu privire la competența
judecării litigiului.
Cei doi reclamanți s-au adresat
justiției invocând dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile, preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
Prin acțiune, reclamanții au solicitat, în esență, anularea dispoziției
administrative prin care a fost respinsă notificarea de restituire în natură a
unui imobil și constatarea nulității contractului de vânzare – cumpărare prin
care imobilul respectiv a fost vândut foștilor chiriași (pârâții D.C. și
D.R.E.), cu consecința obligării pârâților să predea reclamanților imobilul în
deplină proprietate.
Potrivit art. 24 din Legea nr.
10/2001 (art. 26 după modificările reglementate prin Legea nr. 247/2005)
decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a
cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde
îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află
sediul unității deținătoare.
Părțile nu au contestat că imobilul
aflat în litigiu intră în categoria bunurilor care fac obiectul Legii nr.
10/2001.
Considerându-se persoane
îndreptățite la măsuri reparatorii, în înțelesul Legii nr. 10/2001, reclamanții
s-au adresat justiției cerând anularea dispoziției prin care le-a fost respinsă
notificarea de restituire în natură a imobilului.
Întrucât imobilul, după preluarea
lui de către stat, a fost înstrăinat foștilor chiriași, reclamanții au înțeles
ca, odată cu contestarea dispoziției emise de primar, să atace cu acțiune în
nulitate și actul juridic de înstrăinare, demers nu numai îngăduit, dar chiar
reglementat expres prin prevederile art. 46 și art. 47 din Legea nr. 10/2001,
demers ce nu poate fi calificat ca fiind de drept ca fiind de drept comun și de
competența judecătoriei în primă instanță, așa cum, greșit, s-a hotărât în
prezentul dosar.
Deoarece Legea nr. 10/2001 nu
prevede norme de competență diferite, ambele cereri, atât acțiunea în nulitate
cât și contestația împotriva dispoziției prin care s-a refuzat restituirea
bunului în natură, trebuie soluționate împreună de aceeași instanță,
jurisdicția de fond pornind de la tribunal, secția civilă, scopul acestei
reglementări constând în rezolvarea cu celeritate și într-un termen rezonabil a
cererilor de restituire a imobilelor preluate abuziv sau de acordare a altor
măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Decizia instanței de apel fiind dată
cu aplicarea greșită a legii, urmează să fie admis recursul, să fie casată atât
decizia recurată cât și sentința primei instanțe și să fie trimisă cauza spre
rejudecare Tribunalului Sibiu, ca instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorii
S.M.(M.) și S.D. împotriva deciziei nr. 68/A din 9 februarie 2007 a Curții de
Apel Alba Iulia, secția civilă.
Casează decizia atacată, precum și
sentința nr. 1200 din 17 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția
civilă, și trimite cauza spre rejudecare acestei instanțe, Tribunalul Sibiu, ca
instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie
2007.