ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7418/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 15 iunie 2006, pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanții R.C., C.T., B.A. și A.B., au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Sibiu, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 73 din 16 mai 2006 și obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului situat în Sibiu, în suprafață de 949 mp, identificat în C.F. Sibiu nr. 10999 nr. top 7395, sau atribuirea unui alt teren echivalent valoric. Prin sentința civilă nr. 15/2007, Tribunalul Sibiu a respins acțiunea formulată de reclamanți pentru următoarele considerente: Reclamanții sunt moștenitorii testamentari ai fostei proprietare P.M., al cărui imobil a trecut în proprietatea statului cu titlu de expropriere în baza Decretului nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966.

În prezent terenul revendicat este ocupat de Adăpostul de apărare civilă, Punct de comandă județean, fiind afectat de construcții subterane cu un caracter special. Urmare notificării nr. 116/2001 prin care s-a solicitat restituirea în natură a terenului sau atribuirea unui alt teren echivalent, Președintele Consiliului Județean Sibiu a emis Dispoziția nr. 73/2006. Prin această dispoziție s-a respins notificarea reclamanților și s-a propus Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din subordinea Cancelariei Primului Ministru acordarea de despăgubiri pentru acest teren, afectat în totalitate de lucrări subterane. Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 11 alin. (4) din aceeași lege, restituirea în natură și compensarea cu alte bunuri sau servicii nefîind posibile s-a ales aceasta formă de despăgubiri pentru imobilul revendicat.

Prin decizia nr. 150/A/2007, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, reținând următoarele: Art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prevede că se poate restitui în natură doar partea din imobil rămasă liberă și se pot obține numai măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafețele ocupate de construcții noi, cele afectate servituțiilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale. Imobilul din litigiu este ocupat de construcții de utilitate publică și în mod legal prin dispoziția emisă s-a sesizat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, singura posibilitate oferită prin Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005.

Împotriva deciziei pronunțate în apel reclamanții au formulat recurs criticând hotărârea pentru nerespectarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În motivarea recursului s-a susținut că nu s-au respectat toate variantele prevăzute în dispozițiile acestui articol și că nu s-a ținut cont de variantele propuse de aceștia cu ocazia discuțiilor purtate cu pârâtul. S-a mai susținut că este necesară o nouă evaluare a terenului deoarece cea din iunie 2001 nu mai este actuală și că plata despăgubirilor în maximum 90 de zile poate fi suportată de deținătorul terenului. În final s-a susținut că pentru alte două terenuri aflate în situația terenului în litigiu a fost posibilă acordarea de măsuri reparatorii sub forma de compensare cu alte terenuri din municipiul Sibiu.

Prin cererile depuse la data de 31 octombrie 2007 și 1 noiembrie 2007, recurenții au solicitat că în cazul în care restituirea terenului în natură sau prin echivalent nu este posibilă, să fie despăgubiți în numerar și nu în acțiuni. Recursul va fi respins pentru următoarele considerente: Prin Dispoziția nr. 73 din 16 mai 2006, Consiliul Județean Sibiu a respins notificarea reclamanților și a propus Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca pentru imobilul revendicat să le fie acordate despăgubiri. În mod corect instanța de apel a menținut soluția instanței de fond de respingere a acțiunii reclamanților prin care s-a solicitat anularea dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001, deoarece aceasta este legală.

Din Referatul Consiliului Județean Sibiu întocmit ca urmare a notificării nr. 116/2001, rezultă că în baza încheierii nr. 1134 din 9 mai 1967, imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu de expropriere. La momentul realizării obiectivului special, au fost afectate trei terenuri, cel de-al treilea în suprafață de 949 mp fiind terenul din litigiu. Pentru primele două terenuri foștilor proprietari li s-au atribuit la acea dată terenuri în schimb iar pentru cel din litigiu s-a propus acordarea de despăgubiri care însă nu au fost acordate. Urmare a H.G. nr. 978/2002 privind atestarea domeniului public al județului Sibiu, întreg imobilul constituie Adăpostul de Apărare Civilă. Față de specificul destinației construcției, orice modificare a regimului juridic al terenului nu este permisă, întrucât se periclitează securitatea Punctului de Comandă Județean.

Rezultă deci, că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea (Adăpostul de Apărare Civilă), ocupă funcțional întreg terenul afectat, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată. Dispozițiile art. 10 alin. (2) din legea menționată, au fost aplicate în mod legal, întrucât imobilul prin specificul său nu poate fi parcelat pentru a se putea restitui suprafețele libere de construcții și așa cum s-a arătat, regimul său juridic nu poate fi modificat. Este adevărat, că recurenții prin notificare au solicitat în principal, restituirea în natură a imobilului revendicat sau acordarea unui alt teren în compensare și numai în subsidiar acordarea de despăgubiri.

În raport de situația juridică a terenului și de cererile reclamanților dispoziția emisă de pârât este legală. Cum terenul nu este liber și atribuirea unui alt teren în compensare nu este posibilă, în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și s-a propus acordarea de despăgubiri, întregul dosar fiind înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Rezultă astfel că recursul este nefondat și în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A.B., R.C., C.T. (M.) și B.A. împotriva deciziei civile nr. 150/A din 2 mai 2007 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2007.