Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.11.2011
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8192/2011

HOTĂRÂRE
17.11.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8192/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de completare a dispozitivului de față; Prin Decizia civilă nr. 4481 din 26 mai 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.A. SA împotriva Deciziei nr. 188 din 18 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. La 22 septembrie 2011 intimatul-reclamant B.C.I. a solicitat completarea acestei decizii sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 2.489,7 RON. A susținut că avocatul său a solicitat obligarea recurentei la plata acestor cheltuieli, atât prin întâmpinare, cât și la dezbaterea pricinii, când au fost depuse copiile chitanțelor justificative.

La cerere a atașat dovezile de efectuare a cheltuielilor de judecată. Analizând cererea din perspectiva dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, urmând a o respinge, pentru considerentele ce succed: Textul de lege menționat stabilește, în alin. (1), că în situația în care prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Analizând categoriile de hotărâri care pot fi completate, se constată că Decizia nr. 4481 din 26 mai 2011 nu face parte dintre acestea. Din dispozițiile analizate, rezultă că pot fi completate hotărârile date în primă instanță, hotărârile prin care instanța de apel evocă fondul, hotărârile instanței de recurs date în fond după casare cu reținere, precum și hotărârile prin care, după ce s-a admis contestația în anulare sau revizuirea, s-a judecat fondul, în măsura în care pot fi atacate cu apel sau cu recurs. Or, prin hotărârea dată, recursul promovat a fost respins ca nefondat. Cum normele de procedură sunt norme de drept de strictă interpretare, ele nu pot fi aplicate prin analogie și altor situații decât celor vizate de legiuitor.

Pe de altă parte, nu se verifică susținerea intimatului-reclamant în sensul că apărătorul său ar fi solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, din moment ce în practicaua deciziei nu se regăsește o asemenea cerere. Pentru toate aceste considerente, cererea de completare a dispozitivului, formulată de intimatul-reclamant urmează a fi respinsă.

D E C I D E Respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 4481 din 26 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de intimatul-reclamant B.C.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-30
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6499/2010
Deliberând, în condițiile art. 256 din C proc. civ., asupra cauzei civile de fața, a reținut următoarele: Prin decizia civilă nr. 8726 din 27 octombrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,
ÎCCJ 2011-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1052/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 2789 din 6 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.D
ÎCCJ 2012-04-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2625/2012
civilă nr. 89/ A din 16 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a respins apelul reclamantului și a admis, în parte, apelul pârâtului, cu consecința schimbării, în parte, a
ÎCCJ 2011-09-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6390/2011
Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală la data de 04 iulie 2011, petentul J.I. a solicitat completarea dispozitivu
ÎCCJ 2011-12-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8694/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 08 noiembrie 2011, petentul R.N. a formulat cerere de completare a hotărârii, respectiv a Deciziei nr. 7606 din 28 octombrie 2011 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Jus
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă