ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8186/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin Decizia civilă nr. 4A din 10 ianuarie

2011 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins apelul formulat de reclamantul C.N. împotriva

Sentinței civile nr. 1068 din 21 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a admis apelurile formulate de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, a schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea

ca neîntemeiată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie

2010 publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a

statuat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt

neconstituționale. Cum aceste prevederi legale nu mai pot fi aplicate, în

raport de dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituția României, Curtea a

constatat că nu mai există temei legal pentru acordarea despăgubirilor morale

solicitate de reclamant.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea

deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbarea în parte a Sentinței

civile nr. 1069/2010 și admiterea cererii introductive așa cum a fost

formulată. Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ. A susținut că Legea nr. 221/2009 era constituțională la

momentul introducerii cererii, astfel încât aplicarea deciziei Curții

Constituționale încalcă principiul neretroactivității legii, prevăzut de art.

15 alin. (2) din Constituția României. La data introducerii cererii de chemare

în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acțiune

pentru a se solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, astfel că

legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este

aplicabilă pe tot parcursul procesului. Totodată, a invocat necesitatea

respectării actelor internaționale în materie, respectiv Rezoluțiile nr. 1096

din 1996, 1481 din 2006 ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, precum

și Rezoluția nr. 40 din 34 din 29 noiembrie 1985 a Adunării Generale a O.N.U.

Analizând recursul în

limitele criticilor invocate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l

respinge, pentru considerentele ce succed:

Mai întâi, Înalta

Curte observă că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de pct. 8

C. proc. civ.

Textul de lege

invocat prevede posibilitatea de a cere modificarea ori casarea unei hotărâri

„când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.” Referirea

legiuitorului la „actul juridic dedus judecății”, al cărui înțeles „lămurit și

vădit neîndoielnic” privește încălcarea principiului înscris în art. 969 alin.

(1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile contractante, ceea ce în speță nu se verifică.

Criticile referitoare

respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate

din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of.

nr. 789/7.11.2011.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantului la

acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei

supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional,

printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr.

761/15.11.2010.

După cum a reținut și

instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din

legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă

în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale

cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării

acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja

pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci

soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității,

ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv

câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate

de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva Deciziei nr. 4A din 10 ianuarie

2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 noiembrie 2011.