ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8184/2011

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 februarie 2010 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul P.O.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de bunicul său ca urmare a condamnării cu caracter politic la 5 luni în perioada 06 septembrie 1950 - 21 februarie 1951, pentru instigare publică (art. 327 C. pen.). În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 221/2009.

Prin Sentința civilă nr. 262 din 25 iunie 2010, Tribunalul Dolj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și a respins acțiunea față de această pârâtă. A admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj la plata către reclamant a sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale și la 1.000 RON, cheltuieli de judecată. Tribunalul a reținut că Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj nu are calitate procesuală activă, deoarece subiectul de drept care poate fi obligat la despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009 este strict circumstanțiat de lege, acesta fiind Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, așa cum rezultă din art. 4 alin. (4) din actul normativ menționat.

Instanța a reținut că situația de fapt dedusă judecății se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și că suferințele fizice și psihice suferite de autorul reclamantului rezultă din proba testimonială administrată în cauză, astfel că au fost considerate incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul P.O.I., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și Ministerul Public - Parchetul de pe lână Tribunalul Dolj.

Prin Decizia nr. 27 din 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamantul P.O.I., a admis apelurile formulate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și de Ministerul Public și a schimbat sentința apelată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamant, menținând dispozițiile sentinței privind respingerea acțiunii față Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, la data promovării acțiunii, erau în vigoare dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2001 care dădeau posibilitatea persoanelor condamnate politic sau persoanelor cărora li s-a aplicat o măsură administrativă cu caracter politic în regimul comunist să solicite acordarea de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit, acest text constituind temeiul de drept al cererii în justiție. Dispozițiile legale arătate au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.

La data soluționării apelurilor, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu dispozițiile legii fundamentale, astfel că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistența normei juridice. În condițiile stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin. (4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

Potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, instanța este obligată să aplice dispozițiile legale în vigoare la data când soluționează cauza, inclusiv în căile de atac, fiind inadmisibil în cauză ca Legea nr. veche să ultraactiveze. Așadar, constatând că la data când s-au soluționat apelurile nu mai sunt în vigoare dispozițiile legale ce au constituit temeiul legal al acțiunii, instanța de apel a apreciat că acțiunea este neîntemeiată. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul P.O.I. Prin motivele de recurs formulate se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Acțiunea promovată trebuia să fie soluționată raportat la Legea nr. 221/2009 așa cum aceasta se afla în vigoare la data introducerii acțiunii, dat fiind principiul neretroactivității legii.

În acest sens sunt și Decizia LII/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia 830/2008 a Curții Constituționale, conform cărora legea aflată în vigoare la data formulării cererii este aplicabilă pe tot cursul procesului. Recurentul invocă principiul egalității în drepturi și crearea unor situații juridice discriminatorii față de persoane ce au obținut hotărâri definitive în baza Legii nr. 221/2009 și formulează critici cu privire la fondul litigiului, susținând că suma acordată de prima instanță este nejustificat de mică față de prejudiciul moral încercat de autorul său.

Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., nr. 789/07.11.2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și a stabilit că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.

Prin decizia în interesul legii menționată, Înalta Curte a reținut că prin Deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1.360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști condamnați politic).

Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1.360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. Potrivit art. 330 7 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I. Cum Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of.

nr. 789/07.11.2011, în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea prezentului litigiu. Înalta Curte constată că Decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010. La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă.

Prin urmare, în aplicarea Deciziei în interesul legii nr. 12/2011, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluționarea cauzei de față. Față de dezlegarea cuprinsă în Decizia în interesul legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp ale Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 330 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acțiunii și pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleași argumente, reclamantul invocă principiul neretroactivității legii.

Aplicarea dispozițiilor art. 329 - 330 7 C. proc. civ. nu înseamnă încălcarea principiului egalității părților în fața justiției deoarece prin pronunțarea unei decizii în interesul legii se asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești tocmai în scopul obținerii unui tratament juridic egal al părților. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.O.I. împotriva Deciziei nr. 27 din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2011.