ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2931/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2462/C din 10 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu

s-a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamantul I.I. în

contradictoriu cu pârâtul SC I.P. S.N.C. și în consecință: a fost obligat

pârâtul la plata către reclamant a sumei de 326.781,075 lei cu titlu de cotă

parte aferentă din patrimoniul social al pârâtei, s-au respins celelalte capete

de cerere, s-a luat act de renunțarea petenților I.M. și I.G. la judecarea

cererilor formulate în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și a obligat pârâtul la plata către reclamant a

cheltuielilor parțiale de judecată în cuantum de 11.254,33 lei.

Pentru

a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin Hotărârea nr. 1 din 15

iunie 2004, asociații I.G. și I.I. au hotărât modificarea actului constitutiv

al societății pârâte SC I.P. S.N.C., în sensul că reclamantul I.G. și-a

cesionat părțile de interes deținute în sumă de 60.000 lei către asociatul nou

atras, I.M.. La data cesionării părțile de interes deținute de reclamant

reprezentau 50% din capitalul social al pârâtei. Hotărârea asociaților s-a

concretizat în încheierea actului adițional de modificare a actului constitutiv

al societății pârâte. Documentația a fost depusă la Oficiul Registrului Comerțului

de pe lângă Tribunalul Olt, făcându-se mențiuni raportat la dispozițiile Legii

nr. 31/1990 republicată și a Legii nr. 26/1990. Tribunalul, în urma

interpretării coroborate a probelor administrate și prin însușirea concluziilor

cuprinse în rapoartele de expertiză a stabilit valoarea patrimonială a

societății pârâte și cota parte aferentă reclamantului din valoarea

patrimonială de 50%. Față de această stare de fapt, tribunalul a admis în parte

acțiunea formulată, sens în care a obligat pârâta la plata către reclamant a

sumei de 326.781,075 lei cu titlu de cotă parte aferentă patrimoniului social

al pârâtei și a respins celelalte capete de cerere.

Împotriva acestei sentințe, au declarat

apel reclamantul I.I. și pârâta SC I.P. S.N.C. și prin decizia comercială nr. 44/A

din 15 mai 2009 Curtea de Apel Alba Iuia, secția comercială, a admis apelul

formulat de pârâta SC I.P. S.N.C. SLATINA și în consecință a schimbat în parte

sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului I.I. împotriva

pârâtei SC I.P. S.N.C. SLATINA pentru pretenții și a înlăturat obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; a menținut în rest dispozițiile

sentinței atacate; a obligat pe reclamantul I.I. să plătească pârâtei SC I.P.

S.N.C. SLATINA 3.232,16 lei cheltuieli de judecată în apel; a respins apelul

declarat de reclamantul I.I.

Pentru

a hotărî astfel instanța a reținut că prin expertizele efectuate în faza

judecării în primă instanță și completările ulterioare s-a stabilit doar

valoarea unor active, fără a se stabili și valoarea pasivului societății pârâte

la data retragerii reclamantului. În aceste condiții, într-adevăr, probele

respective sunt irelevante în cauză față de împrejurarea că prin Hotărârea A.G.A.

nr. 1/2004 și actul adițional autentificat sub nr. 861 din 15 iunie 2004 de BNP

A.I.N. din Slatina s-a stabilit că reclamantul are dreptul la o sumă de bani

reprezentând contravaloarea cotei ce îi revine din patrimoniul societății.

Patrimoniul pârâtei este format atât din

activ, cât și din pasivul social, iar reclamantul s-a obligat să suporte partea

corespunzătoare și din pierderi până în ziua retragerii.

Raportându-se doar la valoarea unor

active, prima instanță a greșit flagrant, hotărârea pronunțată contravenind

prevederilor actului adițional și ale Hotărârii A.G.A. nr. 1/2004.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul I.I. invocând motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile

art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat, în principal,

admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei atacate, casarea în

parte a sentinței civile nr. 2462/C din 10 decembrie 2008 pronunțată de

Tribunalul Sibiu și pe fond obligarea intimatei la plata contravalorii a 50%

din patrimoniul ce se regăsea la data de 15 iunie 2004.

În subsidiar, s-a solicitat trimiterea

cauzei spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia pentru a fi administrată proba

cu expertiza tehnică de specialitate pentru a se stabili contravaloarea cotei

ce-i revine din patrimoniul societății, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea în fapt a recursului

recurentul a arătat în esență, că decizia nu cuprinde motivele pe care se

sprijină; cuprinzând de asemenea motive contradictorii; că pe de o parte în

aceleași considerente se arată că tribunalul a administrat probe ce erau

necesare cauzei și pe de altă parte precizează că aceeași instanță a greșit

flagrant; că pe de o parte se arată în considerente că instanța trebuia să

stabilească suma contravalorii ce i se cuvine cotei cesionate și pe de altă

parte nu stabilește suma contravalorii cotei, respingând acțiunea; că instanța

de apel a încălcat dispozițiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ.;

Intimata

I.P. S.N.C. SLATINA a formulat întâmpinare și concluzii scrise, solicitând

respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul I.I. a depus și concluzii

scrise solicitând admiterea recursului.

Din examinarea actelor de la dosar prin

prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se

apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care

nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamant.

Nu se constată existența cerințelor

necesare pentru reținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., hotărârea cuprinzând în considerente motivele de fapt și de drept

pe care se sprijină soluția dată, precum și motivele pentru care au fost

înlăturate cererile părților oferind posibilitatea verificării temeiniciei și

legalității ei.

Instanța s-a referit la probele dosarului

făcând o apreciere proprie asupra acestora, a concludenței și utilității lor în

lămurirea faptelor deduse judecății, respectând astfel prevederile art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru a exista contrarietate între

considerente trebuie ca acestea să se excludă reciproc. Or motivele care tind

la respingerea acțiunii ca nefondată nu sunt în situația de a se exclude

reciproc. Instanța de apel a reținut corect, că raportându-se doar la valoarea

unor active, prima instanță a greșit, hotărârea pronunțată contravenind prevederilor

actului adițional și ale hotărârii A.G.A. nr. 1/2004. Patrimoniul pârâtei este

format atât din activ cât și din pasivul social, iar reclamantul s-a obligat să

suporte partea corespunzătoare și din pierderi până în ziua retragerii.

Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit, instanța de apel examinând

apelurile în limita criticilor formulate prin acestea, cu respectarea

prevederilor art. 129 pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de apel a învederat părților

necesitatea administrării unei noi expertize contabile care să stabilească

patrimoniul pârâtei la data de 15 iunie 2004 și contravaloarea cotei părți ce

ar reveni reclamantului, însă părțile nu și-au însușit această probă.

Deși dispozițiile legale îi îngăduie

instanței să ordone chiar din oficiu, trecând peste împotrivirea părților,

administrarea unei probe, este subînțeles că atunci când administrarea probei

implică cheltuieli, ordonarea din oficiu a dovezii numai apare ca posibilă.

Rolul activ al instanței prevăzut de art.

129 C. proc. civ. nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția

procesuală a părților.

Constatând că reclamantul nu a

făcut, potrivit art. 1169 C. civ. proba pretențiilor sale, deși în cadrul

judecății în apel acesta a avut această posibilitate pe care a refuzat-o în

cunoștință de cauză, astfel cum rezultă din practicaua deciziei, se reține că

hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul I.I. împotriva deciziei nr. 44 A din 15 mai 2009 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 noiembrie 2009.