ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1307/2003

S-a luat în examinare  recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile

nr.535/CA/2002 – P din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

La

apelul nominal părțile – recurenta-pârâtă Casa

Județeană de Pensii Bihor și intimata-reclamantă P.F. – au

lipsit.

Procedura

completă.

S-a

referit că atât recurenta-pârâtă, cât și intimata

reclamantă au solicitat, în scris (filele 3 și 9), soluționarea

cauzei în absența lor, potrivit prevederilor art.242 alin.2 din Codul de

procedură civilă.

Constatând

pricina în stare de judecată, Curtea a rămas în pronunțare.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

P.F. a  solicitat pe calea acțiunii în contencios administrativ, anularea

hotărârii nr.2022 din 30 iulie 2002, emisă de Casa

Județeană de Pensii Bihor și recunoașterea

calității de beneficiar al Legii nr.189/2000.

În

motivarea acțiunii a arătat că a făcut dovada, prin actele

depuse la dosar, că are calitatea de refugiat, astfel că în mod

nelegal pârâta i-a respins cererea.

Curtea

de Apel Oradea, prin sentința nr.535/CA/2002-P din 14 octombrie 2002, a

admis acțiunea și, în consecință, a anulat hotărârea

nr.2022 din 30 iulie 2002  și a obligat pe pârâtă  să

recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență,

că și copiii născuți în  refugiu  dobândesc statutul

juridic al părinților și anume acela de refugiați,

respectiv, domiciliul și cetățenia părinților din

statul de origine, cu drept de ședere legală și temporară

în statul primitor.

Ca

urmare, reclamanta a dobândit prin naștere statutul de refugiat al

părinților.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În

motivarea recursului, invocând prevederile art.304 pct.8 și 9 din Codul de

procedură civilă, a susținut, în esență, că

instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile

legale în materie.

Recursul

este nefondat.

Din

probele administrate în cauză rezultă că reclamanta s-a

născut la data de 8 iunie 1942, în localitatea Tășad, județul

Bihor, unde părinții se refugiaseră din localitatea de domiciliu

în perioada 15 septembrie  1940 – 6 martie  1945, ca urmare a

persecuțiilor etnice.

Potrivit art.1 din O.G. nr.105/1999, aprobată prin Legea

nr.189/2000 beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a  suferit persecuții etnice,

aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate  la literele a-f.

Din

interpretarea teleologică a prevederilor ordonaței, rezultă

că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie

acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de

persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată,

din motive etnice.

Având

în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi

compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români,

care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din

motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă

atât  persoana care a  suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât

și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect,

prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta

este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care

părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca

urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate

consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or,

în cauză este de necontestat că reclamanta, care s-a născut

ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să

se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași

consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa

ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Că

legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor

care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a

persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din  împrejurarea

că astfel de drepturi au fost acordate prin art.3 din O.G.nr.105/1999

și soțului supraviețuitor.

Deci,

dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație

lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit

persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive

etnice,  a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi

compensatorii copilul care fiind născut în perioada  refugiului, a suferit

în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt

asupra familiei sale ca urmare a persecuțiilor etnice.

Prin

urmare, față de considerentele arătate, se constată că

prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca

atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva  sentinței

nr.535/CA/2002-P din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca

nefondat.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi  1 aprilie  2003.