ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7694/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinți, secția civilă, la 6 mai 2010, reclamanții B.A., B.I.I. și B.I.N. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acesta la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor B.P.I., ca urmare a condamnării politice intervenite în anul 1953. În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că, la data de 15 decembrie 1952, autorul lor a fost arestat pentru delictul de activitate dușmănoasă față de regimul democratic, iar prin Sentința nr. 32 din 5 iunie 1953 a Tribunalului Militar a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională și degradare militară pentru delictul de agitație publică, prevăzut de art. 327 C. pen.

din 1936, prin Sentința nr. 29 din 21 mai 1954 a Tribunalului Militar București, fiindu-i redusă pedeapsa cu doi ani, punere sa în libertate intervenind la 11 octombrie 1955, în baza Decretului nr. 421 din 24 septembrie 1955. Reclamanții au precizat că, la data arestării, autorul lor avea 30 de ani și era ofițer activ de artilerie, avea doi copii, iar soția sa era studentă, astfel că urmare a arestării și executării pedepsei aceasta nu și-a mai putut continua studiile. S-a susținut că perioada de detenție a fost deosebit de grea pentru autorul reclamanților, condamnarea acestuia având repercusiuni asupra întregii familii. Prin Sentința nr. 340 din 28 iunie 2010, Tribunalul Mehedinți a admis în parte acțiunea și l-a obligat pe pârât la plata către reclamanți a sumei de 30.000 euro, echivalent în RON la data plății, sumă reprezentând daune pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a autorului acestora.

S-a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 5 din Legea nr. 221/2009, reclamanții dovedind că au calitatea de persoane îndreptățite, ca soție supraviețuitoare și descendenți ai defunctului, condamnat politic la o pedeapsă de 3 ani închisoare. Împotriva sentinței menționate au declarat apel ambele părți. Reclamanții au criticat cuantumul despăgubirilor acordate, arătând că acestea nu acoperă suferințele îndurate de autor și familia acestuia. În motivarea apelului său, pârâtul a susținut că prima instanță nu a ținut seama de legile reparatorii anterioare și de dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 441 din 2 decembrie 2010, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat sentința Tribunalului Mehedinți în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

Prin aceeași hotărâre s-a respins apelul reclamanților ca nefondat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, pe care s-a întemeiat cererea reclamanților de acordare a daunelor morale, au fost declarate neconstituționale, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15.11.2010, astfel că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și ale art. 147 din Constituție. S-a constatat că, deși la data soluționării apelului, termenul de 45 de zile prevăzut de textul constituțional nu a expirat, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistența normei juridice, cu atât mai mult cu cât se prevede expres că după împlinirea termenului dispozițiile legale își încetează efectele.

Instanța de apel a avut în vedere la pronunțarea hotărârii și dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza a II-a, care nu au făcut obiectul controlului de constituționalitate, precum și dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, potrivit cu care la stabilirea daunelor morale, trebuie avute în vedere drepturile deja stabilite în condițiile Decretului nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999, verificându-se dacă repararea prejudiciului în condițiile acestor acte normative nu este suficientă. În speță, s-a constatat că reclamanții au primit lunar sume de bani stabilite inițial prin Hotărârea nr. 3 din 12 august 1993, apreciindu-se că prejudiciul moral a fost acoperit prin beneficiile materiale acordate potrivit actelor normative reparatorii anterioare.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții B.A., B.I.I. și B.I.N., criticând-o ca nelegală și solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Recurenții au susținut, în dezvoltarea criticilor aduse deciziei atacate, că Decizia nr. 1358/2010 nu produce efecte în intervalul de 45 de zile de la publicare și că Legea nr. 202/2010, ce a intrat în vigoare la 26 noiembrie 2010, la art. XIII privind unele modificări la Legea nr. 221/2010, nu aduce nicio schimbare a art. 5 alin. (1) lit. a) și b) privind acordarea despăgubirilor morale și materiale, astfel că dreptul pretins prin acțiune nu poate fi restrâns. Cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat reținerea eronată a caracterului neîntemeiat al acțiunii, având în vedere că prin Hotărârea nr. 3 din 12 august 1993 s-a acordat o indemnizație lunară numai soției autorului, B.A., și nu tuturor celor trei reclamanți.

S-a învederat că prejudiciul moral produs prin condamnarea cu caracter politic nu a fost atenuat, urmările condamnării răsfrângându-se în timp atât asupra autorului, cât și a membrilor familiei acestuia. Examinând criticile invocate de recurenții reclamanți, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., căruia acestea se circumscriu parțial, Curtea va constata că recursul este nefondat având în vedere considerentele ce succed: Problema de drept ce se impune a fi rezolvată în speță nu este aceea a faptului dacă reclamanții sunt sau nu îndreptățiți la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2003, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

nr. 761/15.11.2010. Potrivit art. 147 alin. (21) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la soluționarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of., sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege, prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă cerere. Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Prin urmare, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind soluționată definitiv. Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.

Întrucât norma tranzitorie cuprinsă în art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi înlăturată, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ceea ce legea fundamentală refuză în mod categoric. În speță, nu există un drept definitiv câștigat, reclamanții nefiind titulari ai unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să le fi confirmat dreptul. Criticile formulate prin cel de al doilea motiv de recurs vizând greșita apreciere a acțiunii ca neîntemeiată raportat la faptul că anterior reclamanții ar fi beneficiat de dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990 și ale O.U.G.

nr. 214/1999 nu vor fi analizate întrucât nu reprezintă critici de nelegalitate, care să se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci se referă la interpretarea eronată a probatoriului administrat, critică ce nu mai poate fi valorificată pe calea de atac a recursului, după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamanților ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B.A., B.I.I. și B.I.N. împotriva Deciziei nr. 441 din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 noiembrie 2011.