ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8081/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

București, secția a IV-a civilă la 18 martie 2009 reclamantele D.E.S. și N.R.

au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând obligarea acestuia la despăgubiri în cuantum de 2.000.000

euro, echivalent în lei la data plății, câte 1.000.000 euro pentru fiecare,

pentru repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat pentru suferințele îndurate

personal, ca urmare a condamnării politice a soțului și, respectiv, tatălui,

D.H., decedat la 7 ianuarie 1981.

În motivarea

acțiunii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 998, 999 și 1000 alin. (3)

C. civ. și pe dispozițiile art. 3 și urm. din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, reclamantele au arătat că autorul lor a fost condamnat prin Sentința

penală nr. 699/1950 a Tribunalului Militar la 12 ani temniță grea, 5 ani

degradare civică și confiscarea averii pentru săvârșirea infracțiunii de

uneltire contra ordinii sociale, pedeapsă redusă la 10 ani temniță grea, prin

Decizia penală nr. 1181/1951 a Curții Militare de Casație și Justiție.

Reclamantele au mai

arătat că autorul lor, D.H., a fost încarcerat la data de 7 aprilie 1949 și

eliberat la 22 octombrie 1957, după care i s-a stabilit domiciliul obligatoriu

în Bărăgan pentru o perioadă de 4 ani.

La termenul de

judecată de la 10 noiembrie 2009, tribunalul a pus în discuția părților

necesitatea formulării unei precizări a acțiunii raportat la dispozițiile Legii

nr. 211/2009.

La termenul de

judecată din 2 februarie 2010, reclamantele prin apărător au menționat că nu

înțeleg să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, ci pe

art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 998 – 999 și 1000

alin. (3) C. civ.

La același termen,

tribunalul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, prin Sentința civilă nr. 237 din 23 februarie 2010, a

admis excepția invocată din oficiu și a respins acțiunea reclamantelor ca

inadmisibilă, reținând că, pe parcursul soluționării cauzei a fost adoptată

Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1989.

S-a considerat că

reclamantele nu au posibilitatea de a opta între legea generală – C. civ. și

legea specială – Legea nr. 221/2009, pentru repararea prejudiciului cauzat ca

urmare a condamnării autorului lor, D.H., astfel încât acțiunea nu putea fi

examinată decât din perspectiva art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

S-a apreciat,

totodată, că soluția respingerii acțiunii ca inadmisibilă este în concordanță

și cu prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României și ale art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel reclamantele, criticând-o ca nelegală și

netemeinică pentru greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii

în condițiile aplicării eronate a principiului specialia generalibus derogant.

S-a susținut că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 221/2009, întrucât

reclamantele au solicitat repararea propriului lor prejudiciu moral, suferit ca

urmare a condamnării politice a autorului lor, D.H., și nu prejudiciul suferit

de acesta din urmă.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

Decizia civilă nr. 555 A din 11 octombrie 2010, a admis apelul reclamantelor, a

desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că prima instanță a soluționat

greșit excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu, fără a avea în

vedere că reclamantele au invocat prejudicii pe care le-au suferit în mod

personal și nu au introdus acțiunea ca moștenitoare ale autorului D.H. pentru

prejudiciul suferit de acesta, ca urmare a condamnării penale. Ca atare, s-a

apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr.

221/2009, temeiul juridic al acțiunii constituindu-l dreptul comun, așa cum s-a

arătat prin precizarea de la termenul din 2 februarie 2010 a apărătorului

reclamantelor.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele

de recurs, pârâtul recurent a susținut că la momentul pronunțării deciziei de

către instanța de apel, aceasta a aplicat greșit dispozițiile art. 297 C. proc.

civ., întrucât prima instanță a analizat cererea introductivă în conformitate

cu motivele de fapt și de drept indicate de către reclamante.

Invocându-se

dispozițiile Deciziei nr. 422 din 17 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 998 – 999 C. civ. nu

pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erorile

judiciare, s-a susținut de către recurent că prevederile legale în temeiul

cărora statul poate fi obligat să răspundă patrimonial îl reprezintă art. 504

C. proc. pen. și art. 52 alin. (3) din Constituție, antrenarea răspunderii

statului potrivit art. 998 – 999 C. civ. nefiind justificată.

S-a arătat că

instanța de fond a manifestat rol activ, nefiind ținută de temeiul juridic

invocat de părți, ci fiind obligată să dea o calificare corectă cererii, în

scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, spre deosebire de

instanța de apel care nu a indicat în concret în ce constă greșeala făcută de

prima instanță printr-o argumentare a incidenței în cauză a dispozițiilor art.

998, 999 și 1000 alin. (3) C. civ. S-a invocat, în acest context, încălcarea

dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de către instanța de

control judiciar.

Intimatele reclamante

D.E.S. și N.R. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

Examinând criticile

invocate de recurentul pârât raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat

pentru considerentele ce succed:

Acțiunea

reclamantelor, introdusă la 18 martie 2009, având ca obiect obligarea pârâtului

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de daune morale

reprezentând repararea prejudiciului cauzat ca urmare a condamnării politice a

soțului și, respectiv, tatălui, D.H., la 8 ani și jumătate temniță grea, urmați

de 4 ani domiciliu obligatoriu în Bărăgan, s-a întemeiat pe dispozițiile art.

998, 999 și 1000 alin. (3) C. civ. și pe art. 8, 9, 10 și 13 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

La termenul din 2

februarie 2010, reclamantele intimate au învederat instanței de fond că își

mențin punctul de vedere din precizările formulate anterior, în sensul că

temeiul juridic al acțiunii îl reprezintă cel menționat.

Instanța de fond a

admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, iar urmare a apelului

reclamantelor, instanța de apel a analizat, în mod legal, numai aspectele de

nelegalitate referitoare la excepția inadmisibilității, fără a evoca fondul

cauzei, cu atât mai mult cu cât nu s-au propus și administrat probe pentru

susținerea acestuia.

Pe cale de

consecință, soluția instanței de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță, este legală, în condițiile în care nu s-a intrat în

cercetarea pe fond a cauzei, examinate doar din perspectiva excepției

inadmisibilității acțiunii.

Criticile referitoare

la încălcarea statuărilor din Decizia nr. 422 din 17 ianuarie 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală nu

vor fi analizate, față de soluția pronunțată de instanța de apel, urmând a fi

avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei în limitele temeiului juridic al

acțiunii, invocat de reclamante.

Pentru toate aceste

considerente, curtea va constata că recursul pârâtului este nefondat și, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

împotriva Deciziei nr. 555 A din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 15 noiembrie 2011.