ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7656/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 504 din 28 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, s-a respins acțiunea formulată de reclamantele N.R.P. și B.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect plata daunelor morale în temeiul Legii nr. 221/2009. În pronunțarea acestei hotărâri, instanța a avut în vedere că, din înscrisurile depuse la dosar, constând în copie carnet de muncă al defunctului B.D., copii de pe scrisori și memorii, nu rezultă temeiul juridic al strămutării, iar reclamantele nu au dovedit nici faptul că tatăl lor a fost deținut în beciurile miliției. Din Adresa din 7 octombrie 1993 emisă de Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare a rezultat că numitul B.D.

a fost încadrat într-o colonie de muncă pentru 24 luni în baza Deciziei M.A.I. nr. 678 din 14 august 1952, pentru că a desfășurat activitate legionară, fiind eliberat la data de 26 aprilie 1954; iar, la data de 2 iulie 1959, a fost arestat pentru aceeași faptă și, conform Ordinului M.A.I. nr. 10052/1959, i s-a fixat loc de muncă obligatoriu pe timp de 36 luni, decedând la data de 15 iunie 1961. Niciuna dintre măsuri nu face parte dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) sau art. 3 din Legea nr. 221/2009 și nu constituie nici condamnare cu caracter politic, nici măsură administrativă cu caracter politic, iar reclamantele nu au cerut să se constate, de către instanță, că aceste măsuri au avut caracter politic, prin urmare, nu sunt îndreptățite la despăgubiri în temeiul acestei legi.

Împotriva acestei sentințe, reclamantele N.R.P. și B.M. au formulat apel. Prin Decizia civilă nr. 484 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat, cu următoarea motivare: Sfera de aplicare a Legii nr. 221/2009 cuprinde condamnările cu caracter politic, așa cum sunt definite în art. 1 din lege, și măsurile administrative cu caracter politic, enumerate în art. 3. De asemenea, în situația în care există condamnări pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 și alte măsuri administrative decât cele prevăzute la art. 3, persoanele care au făcut obiectul acestora pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnărilor sau măsurilor administrative respective.

Măsurile reparatorii care fac obiectul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate numai persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic și, potrivit art. 4 al legii, și celor față de care, prin hotărâri judecătorești, s-a constatat că au fost condamnate politic sau au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic. Așa cum rezultă din cele expuse mai sus, pentru a putea solicita despăgubirile la care se referă art. 5, autorul trebuie să fi fost condamnat în mod definitiv printr-o hotărâre judecătorească, condamnare care să aibă caracter politic sau față de care să se fi luat o măsură cu caracter politic.

În speță, autorul reclamantelor, respectiv B.I.D., a fost încadrat într-o colonie de muncă pentru 24 luni în baza Deciziei M.A.I. nr. 678 din 14 august 1952, pentru că a desfășurat activitate legionară, deținând funcția de șef de sector, fiind eliberat la data de 26 aprilie 1954, iar la data de 02 iulie 1959 a fost arestat pentru aceeași faptă și, conform Ordinului M.A.I. nr. 10052/1959, i s-a fixat loc de muncă obligatoriu pe timp de 36 luni. Prin urmare, în speța de față, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 221/2009, având în vedere că autorul reclamantelor nu este o persoană condamnată politic prin hotărâre judecătorească, iar, pe de altă parte, reclamantele nu au făcut dovada că, față de autorul lor, au fost luate alte măsuri administrative cu caracter politic.

Nu se pot acorda măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009, și în raport de art. 7, care prevede expres că nu sunt aplicabile dispozițiile legii celor care au fost condamnați pentru că au desfășurat o activitate de promovare a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor rasiste și xenofobe, categorie în care intră și activitatea legionară. Autorul reclamantelor a fost arestat și obligat la muncă forțată pentru activitate legionară, situație în care se constată că nu poate fi beneficiarul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele N.R.P. și B.M., criticând-o pentru următoarele motive: Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că măsurile aplicate lui B.D.

au fost măsuri administrative cu caracter politic, conform art. 3 lit. a) și b) din Legea nr. 221/2009, respectiv măsuri luate potrivit Decretului nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretului nr. 89 din 17 februarie 1958 și H.C.M. nr. 282 din 05 martie 1958. Aceste acte normative sunt înscrise pe documentele care au stat la baza arestării și punerii în executare a măsurilor administrative cu caracter politic aplicate lui B.D. Decizia nr. 678/1952 a fost emisă în temeiul art. 3 din Decretul nr. 6/1950, în urma căreia B.D. a fost internat în colonii de muncă, decret care este menționat în art. 3 lit. a) din Legea nr. 221/2009, iar Ordinul M.A.I. nr. 10052/1959 a fost emis în baza Decretului-lege nr. 89/1958, în conformitate cu H.C.M.

nr. 282/1958, cele două acte normative fiind specificate în art. 3 lit. a) și lit. b) din aceeași lege. B.D. nu a fost judecat pentru activitate legionară și nu a fost condamnat pentru o astfel de activitate, nu a beneficiat de un proces echitabil, dar, în mod abuziv, i s-au aplicat măsuri administrative cu caracter politic, și anume internarea în colonii de muncă și stabilirea de loc de muncă obligatoriu, măsuri care se regăsesc și în Legea nr. 221/2009. În fapt, B.D. a desfășurat activitate anticomunistă și s-a opus colectivizării agriculturii în comuna natală Breznița Ocol, iar activiștii de partid comunist din acele vremuri, în scopul de a-i determina pe săteni să facă cereri de înscriere în Gospodăria Agricolă Colectivă, l-au acuzat în mod fals că a desfășurat activitate legionară în perioada 1940 - 1941; astfel, acesta a fost arestat abuziv în perioadele 1952 - 1954 și 1959 - 1961, când a decedat la închisoarea Periprava.

Nu există niciun fel de documente (cerere de adeziune, proces-verbal de ședințe, carnet de partid, chitanțe de plată cotizații) care să ateste că B.D. ar fi desfășurat vreo activitate legionară. Acest lucru este dovedit și de faptul că, atunci când B.D. a fost eliberat din prima detenție, la 26 aprilie 1954, a fost reîncadrat ca învățător, și i s-a redat și funcția de director la școala elementară din Șușița, conform Adresei nr. X anexată. În anul 1955, prin Decretul nr. 150/1955, i s-a conferit Ordinul „Steaua Republicii Populare Române” clasa a V-a, pentru faptele de arme săvârșite în războiul împotriva Germaniei fasciste. Aceste fapte demonstrează că nu a desfășurat nicio activitate legionară și, în mod greșit, Curtea de Apel Craiova l-a încadrat la art. 7 din Legea nr. 221/2009.

Recurentele reclamante au solicitat admiterea recursului și obligarea pârâtului la plata daunelor materiale în valoarea de 21.910 euro, reprezentând salariile nete cuvenite lui B.D. în perioadele cât a fost arestat pe nedrept și neangajat abuziv în învățământ, precum și la plata daunelor morale în cuantum de un milion de euro pentru prejudiciul moral pe care l-au suferit autorul reclamantelor și familia sa, ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic aplicate. Intimatul pârât nu a depus întâmpinare. Analizând decizia civilă atacată, în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Curtea de Apel a reținut în fapt, față de probele administrate, că autorul reclamantelor, B.I.D., a fost încadrat într-o colonie de muncă pentru 24 de luni, în baza Deciziei M.A.I.

nr. 672 din 14 august 1952, pentru desfășurarea activității legionare, fiind eliberat la 26 aprilie 1954, iar la 2 iulie 1959, a fost arestat pentru aceeași faptă, conform Ordinului M.A.I. nr. 10052/1959, fixându-i-se loc de muncă obligatoriu pe timp de 36 de luni. Situația de fapt astfel reținută de instanța de apel nu mai poate fi schimbată în prezenta cale de atac, față de actuala structură a recursului, care nu mai permite reevaluarea celor reținute în fapt de instanțele anterioare, în raport de probele administrate, ca urmare a abrogării motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 1 38/2000.

În consecință, Înalta Curte nu va examina criticile prin care recurentele tind la stabilirea unei noi situații de fapt în raport de probele administrate, și anume acele susțineri prin care se arată că autorul lor nu a desfășurat o activitate legionară, măsurile dispuse de autoritățile regimului politic trecut având, în opinia părților, un alt fundament decât cel reținut de Curte. Faptul că Decizia nr. 678/1952 M.A.I. și respectiv, Ordinul M.A.I. nr. 10052/1959, în baza cărora autorul reclamantelor a desfășurat muncă forțată în colonii de muncă, au fost emise în baza unor acte normative care sunt enumerate în art. 3 lit. a) și b) din Legea nr. 221/2009 (Decretul nr. 6/1950, H.C.M. nr. 282/1958) nu atrage în mod automat incidența acestei legi.

Decretul nr. 6/1950 viza înființarea unităților de muncă, iar H.C.M. nr. 282/1958 era edictată în același scop, în speță, fiind determinant motivul pentru care autorul părților a desfășurat muncă forțată în acele colonii. Or, cum s-a arătat deja, măsurile administrative aplicate acestuia prin actele M.A.I. au avut la bază activitatea legionară desfășurată de B.D., aspect de fapt care nu mai poate forma obiect de dezbatere în recurs. Ca atare, în raport de motivul pentru care autorul reclamantelor a executat muncă forțată, astfel cum a fost reținut de instanțele anterioare, în mod corect Curtea de Apel a considerat, în raport de art. 7 din Legea nr. 221/2009, că incidența acestei legi este exclusă în cauza de față, activitatea legionară neputând fundamenta dreptul la despăgubiri în condițiile actului normativ în discuție, chiar dacă persoana menționată nu a suferit o condamnare, în sensul legii penale, pentru activitatea desfășurată.

Conform art. 7 din lege, „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității și persoanelor condamnate pentru că au desfășurat o activitate de promovare a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor rasiste și xenofobe, precum ura sau violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie”. Mișcarea legionară a fost, în esență, o organizație de tip paramilitar terorist, de orientare naționalist fascistă, cu caracter mistic religios, violent anticomunist, dar, printre altele, și antisemit. În consecință, nu se poate considera că măsurile aplicate autorului reclamantelor pentru activitatea desfășurată în regimul trecut au caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009 și nici nu dau dreptul părților menționate la măsurile reparatorii stabilite de această lege.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale sus-enunțate, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamante, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele N.R.P. și B.M. împotriva Deciziei nr. 484 din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2011.