ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7656/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 504 din 28

septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, s-a respins acțiunea

formulată de reclamantele N.R.P. și B.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect plata daunelor

morale în temeiul Legii nr. 221/2009.

În pronunțarea

acestei hotărâri, instanța a avut în vedere că, din înscrisurile depuse la

dosar, constând în copie carnet de muncă al defunctului B.D., copii de pe

scrisori și memorii, nu rezultă temeiul juridic al strămutării, iar

reclamantele nu au dovedit nici faptul că tatăl lor a fost deținut în beciurile

miliției.

Din Adresa din 7

octombrie 1993 emisă de Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare a

rezultat că numitul B.D. a fost încadrat într-o colonie de muncă pentru 24 luni

în baza Deciziei M.A.I. nr. 678 din 14 august 1952, pentru că a desfășurat

activitate legionară, fiind eliberat la data de 26 aprilie 1954; iar, la data

de 2 iulie 1959, a fost arestat pentru aceeași faptă și, conform Ordinului

M.A.I. nr. 10052/1959, i s-a fixat loc de muncă obligatoriu pe timp de 36 luni,

decedând la data de 15 iunie 1961.

Niciuna dintre măsuri

nu face parte dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) sau art. 3 din Legea

nr. 221/2009 și nu constituie nici condamnare cu caracter politic, nici măsură

administrativă cu caracter politic, iar reclamantele nu au cerut să se

constate, de către instanță, că aceste măsuri au avut caracter politic, prin

urmare, nu sunt îndreptățite la despăgubiri în temeiul acestei legi.

Împotriva acestei

sentințe, reclamantele N.R.P. și B.M. au formulat apel.

Prin Decizia civilă

nr. 484 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat, cu următoarea

motivare:

Sfera de aplicare a

Legii nr. 221/2009 cuprinde condamnările cu caracter politic, așa cum sunt

definite în art. 1

din lege, și măsurile administrative cu caracter politic, enumerate în art. 3.

De asemenea, în situația în care există condamnări pentru alte fapte decât cele

prevăzute la art. 1 și alte măsuri administrative decât cele prevăzute la art.

3, persoanele care au făcut obiectul acestora pot solicita instanței de

judecată să constate caracterul politic al condamnărilor sau măsurilor

administrative respective.

Măsurile reparatorii

care fac obiectul art. 5 alin. (1) din Legea

nr.

221/2009 pot fi acordate numai

persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative

cu caracter politic și, potrivit art. 4 al legii, și celor față de care, prin

hotărâri judecătorești, s-a constatat că au fost condamnate politic sau au fost

supuse unor măsuri administrative cu caracter politic.

Așa cum rezultă din

cele expuse mai sus, pentru a putea solicita despăgubirile la care se referă

art. 5, autorul trebuie să fi fost condamnat în mod definitiv printr-o hotărâre

judecătorească, condamnare care să aibă caracter politic sau față de care să se

fi luat o măsură cu caracter politic.

În speță, autorul

reclamantelor, respectiv B.I.D., a fost încadrat într-o colonie de muncă pentru

24 luni în baza Deciziei M.A.I. nr. 678 din 14 august 1952, pentru că a

desfășurat activitate legionară, deținând funcția de șef de sector, fiind

eliberat la data de 26 aprilie 1954, iar la data de 02 iulie 1959 a fost

arestat pentru aceeași faptă și, conform Ordinului M.A.I. nr. 10052/1959, i s-a

fixat loc de muncă obligatoriu pe timp de 36 luni.

Prin urmare, în speța

de față, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii

nr.

221/2009, având în vedere că autorul

reclamantelor nu este o persoană condamnată politic prin hotărâre

judecătorească, iar, pe de altă parte, reclamantele nu au făcut dovada că, față

de autorul lor, au fost luate alte măsuri administrative cu caracter politic.

Nu se pot acorda

măsurile reparatorii prevăzute de Legea

nr.

221/2009, și în raport de art. 7, care

prevede expres că nu sunt aplicabile dispozițiile legii celor care au fost

condamnați pentru că au desfășurat o activitate de promovare a ideilor,

concepțiilor sau doctrinelor rasiste și xenofobe, categorie în care intră și

activitatea legionară. Autorul reclamantelor a fost arestat și obligat la muncă

forțată pentru activitate legionară, situație în care se constată că nu poate

fi beneficiarul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea

nr.

221/2009.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantele N.R.P. și B.M., criticând-o pentru

următoarele motive:

Din înscrisurile

depuse la dosar rezultă că măsurile aplicate lui B.D. au fost măsuri

administrative cu caracter politic, conform art. 3 lit. a) și b) din Legea

nr.

221/2009, respectiv

măsuri luate potrivit Decretului nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretului nr. 89

din 17 februarie 1958 și H.C.M. nr. 282 din 05 martie 1958.

Aceste acte normative

sunt înscrise pe documentele care au stat la baza arestării și punerii în

executare a măsurilor administrative cu caracter politic aplicate lui B.D.

Decizia nr. 678/1952

a fost emisă în temeiul art. 3 din Decretul nr. 6/1950, în urma căreia B.D. a

fost internat în colonii de muncă, decret care este menționat în art. 3 lit. a)

din Legea nr. 221/2009, iar Ordinul M.A.I. nr. 10052/1959 a fost emis în baza

Decretului-lege nr. 89/1958, în conformitate cu H.C.M. nr. 282/1958, cele două

acte normative fiind specificate în art. 3 lit. a) și lit. b) din aceeași lege.

B.D. nu a fost

judecat pentru activitate legionară și nu a fost condamnat pentru o astfel de

activitate, nu a beneficiat de un proces echitabil, dar, în mod abuziv, i s-au

aplicat măsuri administrative cu caracter politic, și anume internarea în

colonii de muncă și stabilirea de loc de muncă obligatoriu, măsuri care se

regăsesc și în Legea nr. 221/2009.

În fapt, B.D. a

desfășurat activitate anticomunistă și s-a opus colectivizării agriculturii în

comuna natală Breznița Ocol, iar activiștii de partid comunist din acele

vremuri, în scopul de a-i determina pe săteni să facă cereri de înscriere în

Gospodăria Agricolă Colectivă, l-au acuzat în mod fals că a desfășurat

activitate legionară în perioada 1940 - 1941; astfel, acesta a fost arestat

abuziv în perioadele 1952 - 1954 și 1959 - 1961, când a decedat la închisoarea

Periprava.

Nu există niciun fel

de documente (cerere de adeziune, proces-verbal de ședințe, carnet de partid,

chitanțe de plată cotizații) care să ateste că B.D. ar fi desfășurat vreo activitate

legionară.

Acest lucru este

dovedit și de faptul că, atunci când B.D. a fost eliberat din prima detenție,

la 26 aprilie 1954, a fost reîncadrat ca învățător, și i s-a redat și funcția

de director la școala elementară din Șușița, conform Adresei nr. X anexată.

În anul 1955, prin

Decretul nr. 150/1955, i s-a conferit Ordinul „Steaua Republicii Populare

Române” clasa a V-a, pentru faptele de arme săvârșite în războiul împotriva

Germaniei fasciste.

Aceste fapte

demonstrează că nu a desfășurat nicio activitate legionară și, în mod greșit,

Curtea de Apel Craiova l-a încadrat la art. 7 din Legea

nr.

221/2009.

Recurentele

reclamante au solicitat admiterea recursului și obligarea pârâtului la plata

daunelor materiale în valoarea de 21.910 euro, reprezentând salariile nete

cuvenite lui B.D. în perioadele cât a fost arestat pe nedrept și neangajat

abuziv în învățământ, precum și la plata daunelor morale în cuantum de un

milion de euro pentru prejudiciul moral pe care l-au suferit autorul

reclamantelor și familia sa, ca urmare a măsurilor administrative cu caracter

politic aplicate.

Intimatul pârât nu a

depus întâmpinare.

Analizând decizia

civilă atacată, în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Curtea de Apel a

reținut în fapt, față de probele administrate, că autorul reclamantelor,

B.I.D., a fost încadrat într-o colonie de muncă pentru 24 de luni, în baza

Deciziei M.A.I. nr. 672 din 14 august 1952, pentru desfășurarea activității

legionare, fiind eliberat la 26 aprilie 1954, iar la 2 iulie 1959, a fost

arestat pentru aceeași faptă, conform Ordinului M.A.I. nr. 10052/1959,

fixându-i-se loc de muncă obligatoriu pe timp de 36 de luni.

Situația de fapt

astfel reținută de instanța de apel nu mai poate fi schimbată în prezenta cale

de atac, față de actuala structură a recursului, care nu mai permite

reevaluarea celor reținute în fapt de instanțele anterioare, în raport de

probele administrate, ca urmare a abrogării motivului de casare prevăzut de

art. 304 pct. 11 C. proc. civ.,

prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 1

38/2000.

În consecință, Înalta

Curte nu va examina criticile prin care recurentele tind la stabilirea unei noi

situații de fapt în raport de probele administrate, și anume acele susțineri

prin care se arată că autorul lor nu a desfășurat o activitate legionară,

măsurile dispuse de autoritățile regimului politic trecut având, în opinia

părților, un alt fundament decât cel reținut de Curte.

Faptul că Decizia nr.

678/1952 M.A.I. și respectiv, Ordinul M.A.I. nr. 10052/1959, în baza cărora

autorul reclamantelor a desfășurat muncă forțată în colonii de muncă, au fost

emise în baza unor acte normative care sunt enumerate în art. 3 lit. a) și b) din

Legea nr. 221/2009 (Decretul nr. 6/1950, H.C.M. nr. 282/1958) nu atrage în mod

automat incidența acestei legi.

Decretul nr. 6/1950

viza înființarea unităților de muncă, iar H.C.M. nr. 282/1958 era edictată în

același scop, în speță, fiind determinant motivul pentru care autorul părților

a desfășurat muncă forțată în acele colonii.

Or, cum s-a arătat

deja, măsurile administrative aplicate acestuia prin actele M.A.I. au avut la

bază activitatea legionară desfășurată de B.D., aspect de fapt care nu mai

poate forma obiect de dezbatere în recurs.

Ca atare, în raport

de motivul pentru care autorul reclamantelor a executat muncă forțată, astfel

cum a fost reținut de instanțele anterioare, în mod corect Curtea de Apel a

considerat, în raport de art. 7 din Legea nr. 221/2009, că incidența acestei

legi este exclusă în cauza de față, activitatea legionară neputând fundamenta

dreptul la despăgubiri în condițiile actului normativ în discuție, chiar dacă

persoana menționată nu a suferit o condamnare, în sensul legii penale, pentru

activitatea desfășurată.

Conform art. 7 din

lege, „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru

infracțiuni contra umanității și persoanelor condamnate pentru că au desfășurat

o activitate de promovare a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor rasiste și

xenofobe, precum ura sau violența pe motive etnice, rasiale sau religioase,

superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la

xenofobie”.

Mișcarea legionară a

fost, în esență, o organizație de tip paramilitar terorist, de orientare

naționalist fascistă, cu caracter mistic religios, violent anticomunist, dar,

printre altele, și antisemit.

În consecință, nu se

poate considera că măsurile aplicate autorului reclamantelor pentru activitatea

desfășurată în regimul trecut au caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009

și nici nu dau dreptul părților menționate la măsurile reparatorii stabilite de

această lege.

Având în vedere

aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată

cu respectarea dispozițiilor legale sus-enunțate, astfel încât, în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamante, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantele N.R.P. și B.M. împotriva Deciziei

nr. 484 din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 31 octombrie 2011.