ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2689/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 12 ianuarie 2011, Primăria Comunei T., Comuna T. și Primarul Comunei T. au chemat în judecată C.C.R. - C.C. a Județului Constanța solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 36 din 7 octombrie 2010, sub aspectul dispoziției de la pct. 1, respectiv obligarea ordonatorului de credite să dispună măsurile legale pentru stabilirea întinderii prejudiciului reprezentând plăți nelegale acordate salariaților sub forma unor drepturi bănești sau în natură. Cererea a fost respinsă ca neîntemeiată prin Sentința civilă nr. 35 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins totodată și excepția necompetenței materiale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că nu sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât, pe de o parte, nu s-au prezentat indicii de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, iar, pe de altă parte, nu este îndeplinită condiția pagubei iminente, astfel cum este definită această sintagmă prin art. 2 lit. ș) din lege. Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții Primăria Comunei T., Comuna T. și Primarul Comunei T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanții au învederat că nelegalitatea măsurii dispuse de pârâtă este evidentă cât timp drepturile salariale au fost acordate în baza unui contract colectiv de muncă legal înregistrat, al cărui conținut nu a fost contestat și care este în concordanță cu prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010. De asemenea, reclamanții au arătat că și cerința pagubei iminente este îndeplinită, prin executarea măsurii putându-se ajunge la imposibilitatea desfășurării normale a serviciilor administrației publice locale. Prin notele de ședință depuse la data de 9 mai 2011, reclamanții au invocat motivul de ordine publică al necompetenței materiale a instanței, în raport cu norma cu caracter imperativ prevăzută de art. 10 din Legea nr. 554/2004, întrucât actul administrativ în litigiu este emis de o autoritate publică locală.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Referitor la excepția necompetenței materiale a instanței, aceasta a fost în mod corect respinsă față de dispozițiile capitolului "Sesizarea instanței de contencios administrativ" din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat de Plenul Curții de Conturi prin Hotărârea nr. 130/2010, publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010. Potrivit pct. 228 din regulament, competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.

De menționat că reclamanții au contestat Decizia nr. 36/2010 - pct. 1 - prin Încheierea nr. VI/398 din 23 decembrie 2010 a Comisiei pentru soluționarea contestațiilor constituită în cadrul Curții de Conturi a României dispunându-se respingerea contestației. Referitor la criticile formulate privind respingerea cererii de suspendare a executării, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod justificat că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Astfel, condiția existenței unui caz bine justificat presupune dovedirea efectivă a unor împrejurări care să demonstreze aparența de nelegalitate a actului administrativ. Or, în cauză, controlul s-a efectuat cu respectarea regulamentului în materie, iar concluziile reținute au fost argumentate cu datele rezultate din evidențele contabile ale primăriei ce nu au fost contestate.

De asemenea, nu se regăsește nici cerința pagubei iminente, cât timp prin actul de control încheiat nu a fost angajată răspunderea materială a primăriei, stabilirea prejudiciului și modalitățile de recuperare căzând în sarcina conducerii instituției verificate. Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Primăria Comunei T., Comuna T. prin primar și Primarul Comunei T. împotriva Sentinței civile nr. 35/CA din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.