ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2689/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 12

ianuarie 2011, Primăria Comunei T., Comuna T. și Primarul Comunei T. au chemat

în judecată C.C.R. - C.C. a Județului Constanța solicitând suspendarea

executării Deciziei nr. 36 din 7 octombrie 2010, sub aspectul dispoziției de la

pct. 1, respectiv obligarea ordonatorului de credite să dispună măsurile legale

pentru stabilirea întinderii prejudiciului reprezentând plăți nelegale acordate

salariaților sub forma unor drepturi bănești sau în natură.

Cererea a fost respinsă

ca neîntemeiată prin Sentința civilă nr. 35 din 31 ianuarie 2011 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, prin care s-a respins totodată și excepția

necompetenței materiale.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că nu sunt întrunite cerințele art. 14 din

Legea nr. 554/2004, întrucât, pe de o parte, nu s-au prezentat indicii de

natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ,

iar, pe de altă parte, nu este îndeplinită condiția pagubei iminente, astfel

cum este definită această sintagmă prin art. 2 lit. ș) din lege.

Împotriva sentinței

au declarat recurs reclamanții Primăria Comunei T., Comuna T. și Primarul

Comunei T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanții

au învederat că nelegalitatea măsurii dispuse de pârâtă este evidentă cât timp

drepturile salariale au fost acordate în baza unui contract colectiv de muncă

legal înregistrat, al cărui conținut nu a fost contestat și care este în

concordanță cu prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel

național pe anii 2007 - 2010.

De asemenea,

reclamanții au arătat că și cerința pagubei iminente este îndeplinită, prin

executarea măsurii putându-se ajunge la imposibilitatea desfășurării normale a

serviciilor administrației publice locale.

Prin notele de

ședință depuse la data de 9 mai 2011, reclamanții au invocat motivul de ordine

publică al necompetenței materiale a instanței, în raport cu norma cu caracter

imperativ prevăzută de art. 10 din Legea nr. 554/2004, întrucât actul

administrativ în litigiu este emis de o autoritate publică locală.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Referitor la excepția

necompetenței materiale a instanței, aceasta a fost în mod corect respinsă față

de dispozițiile capitolului "Sesizarea instanței de contencios

administrativ" din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor

rezultate din aceste activități, aprobat de Plenul Curții de Conturi prin

Hotărârea nr. 130/2010, publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010.

Potrivit pct. 228 din

regulament, competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a

contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul

curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.

De menționat că

reclamanții au contestat Decizia nr. 36/2010 - pct. 1 - prin Încheierea nr.

VI/398 din 23 decembrie 2010 a Comisiei pentru soluționarea contestațiilor constituită

în cadrul Curții de Conturi a României dispunându-se respingerea contestației.

Referitor la

criticile formulate privind respingerea cererii de suspendare a executării,

Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod justificat că nu sunt întrunite

cerințele prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, condiția

existenței unui caz bine justificat presupune dovedirea efectivă a unor

împrejurări care să demonstreze aparența de nelegalitate a actului

administrativ. Or, în cauză, controlul s-a efectuat cu respectarea

regulamentului în materie, iar concluziile reținute au fost argumentate cu

datele rezultate din evidențele contabile ale primăriei ce nu au fost

contestate.

De asemenea, nu se

regăsește nici cerința pagubei iminente, cât timp prin actul de control

încheiat nu a fost angajată răspunderea materială a primăriei, stabilirea

prejudiciului și modalitățile de recuperare căzând în sarcina conducerii

instituției verificate.

Pentru considerentele

expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Primăria Comunei T., Comuna T. prin primar și Primarul Comunei T.

împotriva Sentinței civile nr. 35/CA din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 mai 2011.