Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
20 ianuarie 2003

Decizia nr. 162/2003 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare nr. 307/1997 al Direcției Controlului Financiar Caraș-Severin, a Notei de prezentare nr. 319/1997 și a Notei de valorificare aferente încheiate de SC A. SA Caraș Severin, s-a constatat că directorul societății, S.G. și contabilul-șef V.M., s-au făcut vinovați de producerea unor pagube. Parchetul financiar al județului Caraș-Severin a sesizat Colegiul jurisdicțional Caraș-Severin, solicitând obligarea sus-numiților, la 182.801.700 lei, despăgubiri civile către SC A. SA și la 130.004.000 lei către bugetul statului. Prin sentința nr. 10/2000 a Colegiului jurisdicțional Caraș-Severin a fost admis în parte actul de sesizare al Procurorului financiar, nr. 105/40D/1998 și s-a dispus:

DECIDE Respinge recursul declarat de S.G. și V.M., împotriva deciziei nr. 433 din 19 octombrie 2000 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.