ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1548/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 17 martie 1999, reclamanta M.A. a solicitat, pe cale de contencios

administrativ, în contradictoriu cu pârâții U.A.R. și Baroul București, să se

constate încălcarea art. 26 din Legea nr. 51/1995, prin împiedicarea sa să candideze

la demnitatea de decan sau consilier, să se constate nulitatea

procesului-verbal nr. 970 din 25 februarie 1999, întrucât Legea nr. 51/1995 nu

prevede înființarea unei comisii de validare; să se contate nulitatea deciziei

nr. 805 din 2 martie 1999, deoarece conform art. 127 din statut, Consiliul

baroului adoptă hotărâri și dă avize, iar nu decizii; să se constate încălcarea

art. 122 alin. (4) din statut, în sensul că nu s-a supus la vot completarea

ordinii de zi cu propunerea rezoluției depusă de către reclamantă; să fie

obligat vechiul consiliu al baroului să convoace o nouă adunare generală cu

respectarea prevederilor legale; să se constate nulitatea Adunării Generale din

6 martie 1999, pentru vicii de formă și de fond; să se constate că toate măsurile

(rezoluțiile) adoptate de adunarea generală de la data menționată sunt nule; să

se constate că decanul și Consiliul baroului au încălcat art. 20 din Legea nr.

51/1995, precum și art. 73, 74 din Statut pentru că nu au întocmit și nu au dat

publicității tabloul avocaților; să se constate că din cei aproape 2700 de

avocați ai baroului, aproximativ 1500 sunt pensionari, fiind radiați de drept

din Tabloul avocaților conform art. 23 lit. c) din Legea nr. 51/1995; să se

constate că, în prezent, Baroul București funcționează cu o conducere aflată

complet în afara legii; să se constate că U.A.E., deși a cunoscut aceste

aspecte de încălcare a legii, nu a sancționat persoanele vinovate, în temeiul

prevederilor art. 65, 66 din Legea nr. 51/1993.

A adresat în acest sens la data de 8

martie 1999 plângere U.A.R., potrivit dispozițiilor art. 130 din statut,

plângere la care nu i s-a răspuns.

Curtea de Apel București, Secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1013 din 7 septembrie 1999,

a respins acțiunea ca nefondată, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada

vătămării unor drepturi ale sale prin actele și faptele Consiliului Baroului

București; prin înființarea Comisiei de validare a candidaturilor la funcția de

decan sau consilier nu au fost încălcate prevederile Legii nr. 51/1995, această

comisie având doar rolul de a asigura buna desfășurare a alegerilor. Totodată,

conform dispozițiilor art. 130 și ale art. 138 din Statutul profesiei de

avocat, reclamanta trebuie să atace deciziile decanului Baroului București și

pe cele ale Consiliului Baroului București, Consiliului U.A.R.

Reclamanta a formulat recurs

împotriva sentinței, recurs ce a fost admis de către Curtea Supremă de

Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2326 din 27 iunie

2000, dispunându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu

motivarea că prima instanță nu a administrat toate probele încuviințate și nici

nu a revenit motivat asupra lor, respectiv asupra adresei de comunicare a unor

înscrisuri de către pârâți.

S-a stabilit că la rejudecare,

instanța să administreze toate aceste probe, dispunându-se și verificarea

îndeplinirii dispozițiilor art. 130 și 138 din statut, față de susținerea

reclamantei că, anterior introducerii acțiunii, s-a adresat cu plângere U.A.R.

Judecând cauza în fond după casare,

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr. 870 din 30 septembrie 2002, a admis excepția lipsei de interes

invocată de pârâtul Baroul București și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamanta a fost suspendată din profesie și trecută pe tabelul

avocaților incompatibili, nemaiavând, prin urmare, interes – ca element

esențial al acțiunii.

Și împotriva acestei sentințe a

promovat recurs reclamanta M.A., arătând că instanța a interpretat greșit actul

dedus judecății și nu s-a pronunțat asupra nici unei probe administrate în

cauză, solicitând - în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 10 C. proc.

civ. - casarea hotărârii atacate.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea constată că recursul este fondat în sensul celor ce se vor

arăta în continuare.

În cadrul probei cu înscrisuri,

recurenta-reclamantă a depus în dosar și a lăsat la dispoziția instanței de

control judiciar, decizia nr. 424 din 6 februarie 2003 emisă de Baroul

București, prin care s-a dispus trecerea sa pe tabelul avocaților începând cu

data de 1 februarie 2003, fiind sistată astfel starea sa de incompatibilitate.

Dată fiind această situație, urmează

a se constata că motivele invocate de instanța de fond după casare, în

susținerea excepției lipsei de interes nu mai subzistă, considerent pentru care

recursul va fi admis, va fi casată sentința atacată și se va trimite cauza spre

rejudecare pe fond la aceeași instanță.

Dezlegarea dată recursului face

inutilă examinarea motivelor de casare invocate, acestea urmând a fi avute în

vedere la rejudecare, ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta

M.A. împotriva sentinței civile nr. 870 din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2003.