ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1715/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 21 ianuarie 2002 la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, precizată ulterior, reclamantul N.C. a chemat în judecată pe

pârâta U.A.R. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze

decizia nr. 8520 din 15 decembrie 2001 a Consiliului U.A.R. și decizia nr. 1205

din 13 octombrie 2001 a Comisiei Permanente a U.A.R.; să se constate refuzul

nejustificat al pârâtei de a recunoaște dreptul reclamantului de a fi primit în

profesia de avocat, cu scutire de examen; să emită o nouă decizie privind

primirea reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a arătat că actele administrative atacate trebuie anulate întrucât

au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 11 și art. 16 alin. (2) lit. b)

din Legea nr. 51/1995, art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

totodată, sunt în contradicție cu Deciziile Curții Constituționale nr. 32/1994

și nr. 45/1995.

Reclamantul a mai arătat că

susținerea pârâtei că nu poate fi primit în avocatură cu scutire de examen,

întrucât potrivit prevederilor art. 28 pct. 9 din Statutul profesiei de avocat

nu a formulat o astfel de cerere cu 5 ani înainte de pensionare, urmează a fi

înlăturată întrucât, pe de o parte, această prevedere contravine Legii nr.

51/1995, iar pe de altă parte, la momentul înregistrării cererii la Baroul

București exista o altă reglementare.

În ședința publică de la 9 aprilie

2002, reclamantul a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 alin. (1) și art. 63 lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată și

completată. Curtea a dispus sesizarea Curții Constituționale pentru

soluționarea excepției, iar prin Decizia nr. 301 din 12 noiembrie 2002, Curtea

Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate.

Prin sentința civilă nr. 116 din 4

februarie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea formulată de reclamantul N.C., în contradictoriu cu pârâta UA.R.

A anulat decizia nr. 8520 din 15

decembrie 2001 a Consiliului U.A.R. și decizia nr. 1205 din 13 octombrie 2001 a

Comisiei Permanente a U.A.R.

A obligat pe pârâtă să emită o nouă

decizie privind primirea reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de

examen.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că la data depunerii cererii,

reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru primirea în profesia

de avocat, cu scutire de examen, iar faptul că, ulterior, a fost stipulată

condiția ca petiția să fie depusă cu cel puțin 5 ani anteriori împlinirii

vârstei standard de pensionare, este lipsit de relevanță în cauza de față.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate a declarat recurs U.A.R., criticând soluția instanței de fond și

motivând, în esență, că regula generală este că intrarea în profesie se face pe

bază de examen, existând „posibilitatea” de a fi primit în profesie fără

examen, apreciere care este un drept al organelor Uniunii Avocaților. S-a mai

susținut că cererea de primire în profesie trebuie făcută cu 5 ani înainte de

pensionare, dispoziții care urmau să se aplice și petentului.

Recursul este nefondat.

În ceea ce privește primul motiv de

recurs, se reține că în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) și alin.

(2) din Legea nr. 51/1995, republicată, la cerere, poate fi primit în profesia

de avocat, cu scutire de examen, titularul diplomei de doctor în drept și cel

care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția

de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel

puțin 10 ani.

Prevederea legală „poate fi primit

în profesie” trebuie înțeleasă în sensul că, dacă o persoană aflată în una din

situațiile prevăzute de art. 16 din lege, solicită primirea în profesia de

avocat, cererea trebuie să fie admisă, dacă sunt îndeplinite și celelalte

condiții de înscriere în avocatură.

O altă interpretare a sintagmei

„poate fi primit în profesie” ar conferi U.A.R. un drept discreționar de a

primi sau nu în profesie pe un solicitant sau altul și ar conduce la încălcarea

principiului constituțional al egalității tuturor cetățenilor în fața legii,

iar primirea în profesia de avocat nu s-ar realiza printr-un act administrativ,

ci printr-un contract, ceea ce legea nu prevede.

Se reține, de asemenea, că avizul

negativ al Baroului București din data de 19 iulie 2001, precum și decizia nr.

1205 din 13 octombrie 2001 a Comisiei Permanente a U.A.R. și decizia nr. 8520

din 15 noiembrie 2001 a Consiliului U.A.R. s-au întemeiat pe dispozițiile art.

28 alin. (9) din Statutul profesiei de avocat, potrivit cărora persoana care

îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a solicita primirea în

profesia de avocat, poate formula cerere de primire cu cel puțin 5 ani,

anteriori împlinirii vârstei standard de pensionare în sistemul de pensii și

asigurări sociale din care face parte.

În mod întemeiat, instanța de fond a

apreciat că reclamantul nu putea proceda astfel, întrucât pensionarea acestuia

a intervenit la data de 1 ianuarie 1993, la o dată la care nu existau dispozițiile

cuprinse în art. 28 alin. (9) din Statutul profesiei de avocat, dispoziții

introduse la data de 31 mai 2001, când acest statut a fost emis ca urmare a

republicării Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de

avocat.

Din examinarea actelor aflate la

dosarul cauzei, instanța de fond, în mod corect, a reținut că reclamantul

îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi primit în profesia de

avocat, cu scutire de examen, iar aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (9) din

Statut, unor raporturi juridice născute anterior intrării lor în vigoare, are

semnificația aplicării retroactive a legii.

Așa fiind, sentința atacată este

legală și temeinică, recursul declarat în cauză urmând a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de U.A.R.

împotriva sentinței civile nr. 116 din 4 februarie 2003 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 mai 2003.