ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3159/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, la data de 28 iulie 2006, sub nr. 467/102/2006, reclamantul P.A. a chemat în judecată pârâta A.P.E. Câmpina, solicitând instanței ca, după administrarea probelor, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la transferarea către B.V. București a celor 11.900 acțiuni achitate de reclamant, prin subscriere, cu diminuarea procentului aferent acestora și deținut până în prezent de A.P.E. Câmpina, înregistrarea lor la registrul acționarilor pe numele reclamantului, ca și acționar la SC C.E. SA Câmpina; cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 12 pronunțată, la data de 18 ianuarie 2010, în dosarul nr. 5707/105/2008 (după casare), Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererile formulate de reclamantul P.A. și intervenientul în nume propriu C.I., în contradictoriu cu pârâta A.P.E. Câmpina, ca neîntemeiate. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul P.A., în termen, la data de 18 februarie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată. Prin decizia nr. 40 pronunțată la data de 15 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a anulat, ca insuficient timbrat, apelul declarat de reclamantul P.A.

împotriva sentinței nr. 12 din 18 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta A.S.E. Câmpina și intervenientul în nume propriu C.I. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că apelantul - reclamant P.A., declarând apelul, nu a achitat taxa judiciară de timbru legală, constând în taxă de timbru, ci numai timbru judiciar de 0,50 lei, iar la acest termen nu s-a prezentat pentru a-și susține apelul și pentru a-și achita obligațiile în ceea ce privește timbrajul, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinit timbrajul, să se dispună anularea apelului, ca insuficient timbrat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul P.A., solicitând admiterea acestuia, așa cum a fost formulat, și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul - reclamant P.A. a criticat decizia instanței de apel pentru nelegalitate, ca fiind dată cu încălcarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, potrivit cu care instanța trebuia să stabilească cuantumul taxei judiciare de timbru și să-i comunice (să-i pună în vedere) să îl achite, ceea ce nu a făcut. Instanța de apel, la termenele din 18 martie și 15 aprilie, nu i-a pus în vedere să achite vreo taxă de timbru și astfel, anularea apelului, ca insuficient timbrat, este nelegală.

Analizând recursul reclamantului, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Dispozițiile legale în materie de timbru [(Legea nr. 146/1997 - art. 18 și 20 și Normele metodologice pentru aplicarea legii - art. 29 alin. (1) și (2), art. 34, 35 și 36)] pun în evidență o serie de reguli, cu valoare de principiu, după cum urmează: Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, „Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată”.

Conform art. 29 alin. (1) și (2) și art. 34 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, încadrarea în tariful taxelor judiciare de timbru de către instanțele judecătorești constituie o sarcină administrativă stabilită de lege a acestor organe, în calitatea lor de prestatoare de servicii taxabile, iar nu obiect al activității lor de judecată, și, conform art. 24 pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a legii, prestatorul serviciului taxabil este obligat să comunice în scris plătitorului cuantumul taxei judiciare de timbru. Taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar se percep anticipat, dar judecătorul care primește cererea este îndreptățit să amâne plata taxelor până la primul termen de judecată, punând în vedere părții sumele pe care urmează să le achite cu acest titlu până la acea dată.

Deopotrivă, art. 88 pct. 5 1 C. proc. civ., stabilește alte mențiuni prevăzute de lege, ce trebuiesc cuprinse în citație, între acestea și pe cele privind plata taxei de timbru. În cazul în care, odată cu citarea, nu s-a comunicat părții obligația achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în cuantumul stabilit, până la primul termen, sub sancțiunea anulării acțiunii, cererii sau căii de atac, instanța care și-a nesocotit această îndatorire nu va putea să aplice sancțiunea anulării la primul termen, ci va trebui să amâne judecata, pentru ca partea să fie în măsură a îndeplini obligația ce-i incumbă sub acest aspect, iar dacă lipsește, îi va face o altă comunicare odată cu citarea pentru noul termen.

În speță, instanța de apel, în citația trimisă apelantului - reclamant P.A. pentru primul termen de judecată, 18 martie 2010, nu a menționat și obligația depunerii taxei judiciare de timbru pe care era obligat să o plătească. De asemenea, nici în citația trimisă pentru termenul din 15 aprilie 2010, când a soluționat pricina, instanța de apel nu a menționat această obligație. În această situație, la termenul fixat, 15 aprilie 2010, instanța de apel, constatând lipsa apelantului - reclamant, era obligată să amâne judecata și să dispună citarea acestuia, menționând în citație suma stabilită cu titlu de taxă judiciară de timbru. Neprocedând astfel, și, dimpotrivă, procedând la judecarea pricinii, cu încălcarea dispozițiilor textelor citate, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, lovită de nulitate, sancțiune prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., hotărâre a cărei casare se impune. Rezultând, așadar, potrivit dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare cu apelantul - reclamant P.A., aflate la dosar apel, că instanța de apel nu i-a pus în vedere acestuia necesitatea timbrării cererii de apel, necomunicându-i cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, iar la termenul din 15 aprilie 2010, când s-a soluționat cauza, apelantul - reclamant nu s-a prezentat, vătămarea sa este evidentă, întrucât i s-a anulat apelul, ca insuficient timbrat. Această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, dispozițiile legale referitoare la citare și la taxele judiciare de timbru având caracter imperativ, deoarece au fost prevăzute pentru respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.

Așa fiind, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza la instanța de apel, pentru rejudecarea apelului formulat de reclamant împotriva sentinței nr. 12 din 18 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pentru a se conforma dispozițiilor procedurale imperative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva deciziei nr. 40 din 15 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza la instanța de apel, pentru rejudecarea apelului formulat de reclamant împotriva sentinței nr. 12 din 18 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.