ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2327/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj reclamanta SC N.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru și Ministerul

Finanțelor Publice, suspendarea efectelor O.U.G. nr. 34/2009 și

sesizarea Curții Constituționale în vederea declarării acestei

ordonanțe ca neconstituțională, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii a arătat reclamanta că

prin ordonanța de urgență menționată s-au adus

modificări Codului Fiscal, deși potrivit dispozițiilor art. 4

alin. (2) C. fisc., acesta poate fi modificat și completat numai prin

lege, promovată de regulă cu 6 luni înainte de data intrării în

vigoare a acesteia. Conform Constituției României puterea legislativă

o exercită Parlamentul României, unica autoritate legiuitoare a

țării.

Chiar dacă această lege ar fi modificabilă

prin ordonanță de urgență, această modificare ar putea

intra în vigoare abia din prima zi a anului următor emiterii ei, conform

dispozițiilor art. 4 alin. (2) C. fisc.

Mai arată reclamanta că potrivit

dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea

dispune numai pentru viitor, or prin O.U.G. nr. 34/2009 se stabilesc sumele

corespunzătoare impozitului minim, în funcție de veniturile totale

înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent.

Pe de altă parte, ordonanța de urgență

menționată exercită la acest moment o discriminare pe criteriul

cifrei de afaceri a societăților comerciale, în sensul că, cu

cât cifra de afaceri crește, cu atât impozitul minim în procente din

veniturile totale scade.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a

invocat în principal excepția de inadmisibilitate atât a capătului 2

de cerere privind excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 32

din O.U.G. nr. 34/2009, cât și a cererii de suspendare a acestei

ordonanțe.

La termenul de judecată din data de 3 decembrie 2009,

reclamanta, prin reprezentantul legal, a arătat că renunță

la cererea de sesizare a Curții Constituționale, în condițiile

în care nu mai susține excepția de neconstituționalitate a

O.U.G. nr. 34/2009, insistând doar în soluționarea cererii de suspendare a

efectelor acestei ordonanțe.

Prin sentința nr. 634 din 3 decembrie 2009, Curtea de

Apel Cluj a respins ca inadmisibilă cererea formulată de SC N.T. S.R.L.

în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Cancelaria Primului

Ministru și Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a

reținut următoarele.

O ordonanță de guvern, fie ea simplă sau de

urgență, nu reprezintă un act administrativ individual în sensul

dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, nefiind

susceptibilă de suspendarea executării în condițiile art. 14, art.

15 din același act normativ.

Acțiunile care pot fi formulate împotriva

ordonanțelor Guvernului sunt reglementate de dispozițiile art. 9 din

Legea nr. 554/2004, potrivit cărora persoana vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau

dispoziții din ordonanțe pot introduce acțiune la instanța

de contencios administrativ, însoțită de excepția de

neconstituționalitate. Totuși, aceste dispoziții legale nu pot

fi interpretate ca dând dreptul unei persoane să formuleze acțiune în

anulare/suspendare a ordonanțelor de guvern, în condițiile în care

obiectul acestor acțiuni este prevăzut la alin. (5) din același

text normative.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de

Apel Cluj a declarat recurs SC N.T. SRL.

Prin cererea de recurs se arată, în esență,

că societatea reclamantă era în imposibilitate de a ataca un act

administrativ, datorită faptului că impozitul fie el și minim

garantat nu se percepe în baza unei Decizii de impunere sau în baza vreunui alt

act emis de autorități ci acesta se declară de către

contribuabil conform art. 34 alin. b) din Legea nr. 571/2003.

Se mai arată în motivarea căii de atac că

singura posibilitate de a ataca un act administrativ ar fi fost ca societatea

să se adreseze instanței la momentul în care M.F.P. ar fi început împotriva

acesteia procedura executării silite, acela fiind momentul în care

agentului economic i s-ar fi comunicat un act, respectiv somația de

plată, de către A.F.P.

Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de

societatea recurentă, a probatoriului administrat și a normelor

legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce vor

fi expuse în continuare:

Prin cererea de chemare în judecată societatea

recurentă a solicitat suspendarea efectelor O.U.G. nr. 34/2009, sesizarea

Curții Constituționale în vederea declarării acestei

ordonanțe neconstituționale și obligarea pârâților la plata

cheltuielilor de judecată.

Procedura de suspendare a executării, instituită

prin art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 poate avea ca obiect numai

un act administrativ unilateral, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1)

lit. c) teza I din acest act normativ, ca fiind actul individual sau normativ

emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Ordonanța de urgență nu este un act

administrativ, ci este un act cu putere de lege, adoptat de Guvern în virtutea

delegării legislative reglementate de prevederile art. 115 alin. (4)-(8)

din Constituția României, republicată și supus aprobării

Parlamentului României, astfel încât nu este susceptibil de suspendare a

executării, în sensul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ conferă părții

vătămate de un act administrativ unilateral posibilitatea legală

de a solicita suspendarea executării acestuia, fie pe calea acțiunii

principale, odată cu cererea de anulare a actului, fie printr-o

acțiune distinctă, independentă.

Însă, astfel cum în mod explicit menționează

și textul de lege, măsura legală a suspendării vizează

exclusiv actele administrative, nu și ordonanțele de Guvern (simple

sau de urgență).

Această interpretare rezultă, fără

echivoc, din modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze

măsura juridică a suspendării unui act. Astfel, art. 14 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede că: „în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceara instanței competente sa

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond" iar art. 15 alin.

(1) din același act normativ dispune, de asemenea, că „suspendarea

executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de

reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea

adresată instanței competente pentru anularea în tot sau în parte, a

actului atacat". Este, deci, evident ca reglementarea acestei proceduri

limitează aplicarea sa doar la acte administrative, în accepțiunea

conferită acestei noțiuni de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Calea de contestare a ordonanțelor de Guvern este cea

prevăzută de dispozițiile art. 9 din Lege, care, în mare

măsură, se inspiră din prevederile fundamentale ale art. 126

alin. (6) din Constituție. Astfel, potrivit alin. (1) al acestui articol,

competența de a soluționa cererile persoanei vătămate prin

ordonanțe ale Guvernului sau prin dispoziții ale acestora, este

atribuită instanțelor de contencios administrative însă

această cale procedurală specială nu oferă,

deopotrivă, instanței competente

sesizate

și posibilitatea de a controla efectiv constituționalitatea acestor

acte

administrative atipice, ci doar pe aceea de a aprecia asupra condițiilor

de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate,

prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată.

Împotriva acestor acte normative, orice persoană care

se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim are

deschisă calea acțiunii, însoțită, eventual, de

excepția neconstituționalității. Dacă instanța în

fața căreia s-a introdus acțiunea împotriva ordonanței

Guvernului sau a unor dispoziții ale acesteia, însoțită de

excepția neconstituționalității, apreciază că

sunt întrunite prevederile Legii nr. 47/1992, va suspenda judecarea pe fond a

cauzei și va sesiza, prin încheiere motivată, forul

constituțional.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată,

unica autoritate de jurisdicție constituțională din România este

Curtea Constituțională. Cu toate acestea, nici chiar acestei

autorități jurisdicționale, care, potrivit atribuțiilor

și competențelor sale legale, se poate pronunța asupra

constituționalității ordonanțelor sau dispozițiilor

acestora supuse controlului său, legea nu îi oferă posibilitatea

legală de a suspenda aceste dispoziții, în cazul constatării

neconstitutionalitătii lor. Prin urmare, calea de contestare a unei

ordonanțe a Guvernului (simplă sau de urgență) este

supusă regimului juridic reglementat de dispozițiile art. 9 din Legea

nr. 554/2004 și nu procedurii speciale prevăzute de art. 14 și art.

15 din Lege, normele care o reglementează fiind de strictă

interpretare și aplicare.

În concluzie, se apreciază că soluția pronunțată

de Curtea de Apel Cluj este legală și temeinică, instanța,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmând a

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC N.T. SRL Maramureș

împotriva sentinței nr. 634 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2010.