ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2327/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj reclamanta SC N.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru și Ministerul Finanțelor Publice, suspendarea efectelor O.U.G. nr. 34/2009 și sesizarea Curții Constituționale în vederea declarării acestei ordonanțe ca neconstituțională, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii a arătat reclamanta că prin ordonanța de urgență menționată s-au adus modificări Codului Fiscal, deși potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) C. fisc., acesta poate fi modificat și completat numai prin lege, promovată de regulă cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia.

Conform Constituției României puterea legislativă o exercită Parlamentul României, unica autoritate legiuitoare a țării. Chiar dacă această lege ar fi modificabilă prin ordonanță de urgență, această modificare ar putea intra în vigoare abia din prima zi a anului următor emiterii ei, conform dispozițiilor art. 4 alin. (2) C. fisc. Mai arată reclamanta că potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, or prin O.U.G. nr. 34/2009 se stabilesc sumele corespunzătoare impozitului minim, în funcție de veniturile totale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent. Pe de altă parte, ordonanța de urgență menționată exercită la acest moment o discriminare pe criteriul cifrei de afaceri a societăților comerciale, în sensul că, cu cât cifra de afaceri crește, cu atât impozitul minim în procente din veniturile totale scade.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepția de inadmisibilitate atât a capătului 2 de cerere privind excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 32 din O.U.G. nr. 34/2009, cât și a cererii de suspendare a acestei ordonanțe. La termenul de judecată din data de 3 decembrie 2009, reclamanta, prin reprezentantul legal, a arătat că renunță la cererea de sesizare a Curții Constituționale, în condițiile în care nu mai susține excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 34/2009, insistând doar în soluționarea cererii de suspendare a efectelor acestei ordonanțe. Prin sentința nr. 634 din 3 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins ca inadmisibilă cererea formulată de SC N.T.

S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru și Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele. O ordonanță de guvern, fie ea simplă sau de urgență, nu reprezintă un act administrativ individual în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, nefiind susceptibilă de suspendarea executării în condițiile art. 14, art. 15 din același act normativ. Acțiunile care pot fi formulate împotriva ordonanțelor Guvernului sunt reglementate de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe pot introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate.

Totuși, aceste dispoziții legale nu pot fi interpretate ca dând dreptul unei persoane să formuleze acțiune în anulare/suspendare a ordonanțelor de guvern, în condițiile în care obiectul acestor acțiuni este prevăzut la alin. (5) din același text normative. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs SC N.T. SRL. Prin cererea de recurs se arată, în esență, că societatea reclamantă era în imposibilitate de a ataca un act administrativ, datorită faptului că impozitul fie el și minim garantat nu se percepe în baza unei Decizii de impunere sau în baza vreunui alt act emis de autorități ci acesta se declară de către contribuabil conform art. 34 alin. b) din Legea nr. 571/2003.

Se mai arată în motivarea căii de atac că singura posibilitate de a ataca un act administrativ ar fi fost ca societatea să se adreseze instanței la momentul în care M.F.P. ar fi început împotriva acesteia procedura executării silite, acela fiind momentul în care agentului economic i s-ar fi comunicat un act, respectiv somația de plată, de către A.F.P. Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de societatea recurentă, a probatoriului administrat și a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce vor fi expuse în continuare: Prin cererea de chemare în judecată societatea recurentă a solicitat suspendarea efectelor O.U.G.

nr. 34/2009, sesizarea Curții Constituționale în vederea declarării acestei ordonanțe neconstituționale și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Procedura de suspendare a executării, instituită prin art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 poate avea ca obiect numai un act administrativ unilateral, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din acest act normativ, ca fiind actul individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Ordonanța de urgență nu este un act administrativ, ci este un act cu putere de lege, adoptat de Guvern în virtutea delegării legislative reglementate de prevederile art. 115 alin. (4)-(8) din Constituția României, republicată și supus aprobării Parlamentului României, astfel încât nu este susceptibil de suspendare a executării, în sensul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004. Dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ conferă părții vătămate de un act administrativ unilateral posibilitatea legală de a solicita suspendarea executării acestuia, fie pe calea acțiunii principale, odată cu cererea de anulare a actului, fie printr-o acțiune distinctă, independentă.

Însă, astfel cum în mod explicit menționează și textul de lege, măsura legală a suspendării vizează exclusiv actele administrative, nu și ordonanțele de Guvern (simple sau de urgență). Această interpretare rezultă, fără echivoc, din modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze măsura juridică a suspendării unui act.

Astfel, art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede că: „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond" iar art. 15 alin. (1) din același act normativ dispune, de asemenea, că „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea în tot sau în parte, a actului atacat". Este, deci, evident ca reglementarea acestei proceduri limitează aplicarea sa doar la acte administrative, în accepțiunea conferită acestei noțiuni de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Calea de contestare a ordonanțelor de Guvern este cea prevăzută de dispozițiile art. 9 din Lege, care, în mare măsură, se inspiră din prevederile fundamentale ale art. 126 alin. (6) din Constituție. Astfel, potrivit alin. (1) al acestui articol, competența de a soluționa cererile persoanei vătămate prin ordonanțe ale Guvernului sau prin dispoziții ale acestora, este atribuită instanțelor de contencios administrative însă această cale procedurală specială nu oferă, deopotrivă, instanței competente sesizate și posibilitatea de a controla efectiv constituționalitatea acestor acte administrative atipice, ci doar pe aceea de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată.

Împotriva acestor acte normative, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim are deschisă calea acțiunii, însoțită, eventual, de excepția neconstituționalității. Dacă instanța în fața căreia s-a introdus acțiunea împotriva ordonanței Guvernului sau a unor dispoziții ale acesteia, însoțită de excepția neconstituționalității, apreciază că sunt întrunite prevederile Legii nr. 47/1992, va suspenda judecarea pe fond a cauzei și va sesiza, prin încheiere motivată, forul constituțional. Potrivit art. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată, unica autoritate de jurisdicție constituțională din România este Curtea Constituțională.

Cu toate acestea, nici chiar acestei autorități jurisdicționale, care, potrivit atribuțiilor și competențelor sale legale, se poate pronunța asupra constituționalității ordonanțelor sau dispozițiilor acestora supuse controlului său, legea nu îi oferă posibilitatea legală de a suspenda aceste dispoziții, în cazul constatării neconstitutionalitătii lor. Prin urmare, calea de contestare a unei ordonanțe a Guvernului (simplă sau de urgență) este supusă regimului juridic reglementat de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 și nu procedurii speciale prevăzute de art. 14 și art. 15 din Lege, normele care o reglementează fiind de strictă interpretare și aplicare. În concluzie, se apreciază că soluția pronunțată de Curtea de Apel Cluj este legală și temeinică, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmând a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC N.T. SRL Maramureș împotriva sentinței nr. 634 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.