ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 843/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 843/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2207 din 25 mai 2009, a respins, ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC „P.I. 93” SRL București, în contradictoriu cu pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, având ca obiect anularea Deciziei nr. 391331 din 25 noiembrie 2008 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală. Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că produsul G., importat de reclamantă în perioada 2003 - 2006, a fost corect încadrat, de către organele de control vamal, la poziția tarifară 2106.90.92, considerându-l supliment alimentar, astfel cum se menționează pe ambalajul său și nu medicament.
Pe cale de consecință, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 100 din Legea nr. 86/2006 și art. 3 lit. b) din Legea nr. 141/1997, precum și ale art. 4 pct. 17 din REC. CEE nr. 2913/1992, prin depunerea declarațiilor vamale în care au încadrat tarifar, eronat, produsul sus menționat, societatea reclamantă și-a asumat întreaga responsabilitate și prin urmare datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a obligațiilor de plată corespunzătoare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta. Recursul este netimbrat și urmează a fi anulat ca atare. Astfel, conform dispozițiilor art. 11 raportat la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, recursul declarat în cauză trebuia timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 19,5 RON, iar în conformitate cu prevederile O.G.
nr. 32/1995 și un timbru judiciar în valoare de 0,15 RON. Cum recurenta nu a achitat sumele menționate, deși a fost citată cu această mențiune, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, coroborate cu cele ale art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, va anular, ca netimbrat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de SC „P.I. 93” SRL București împotriva Sentinței civile nr. 2207 din 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.