ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 17/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 17/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.V.A.S. București, prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a chemat în judecată pe pârâții B.E.J. B.C., SC A. SRL și SC R. SRL, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a procesului verbal nr. 38/2008 încheiat de executorul judecătoresc B.C. asupra combinei de treierat păioase marca J.D. Prin sentința comercială nr. 86 din 22 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de executorul judecătoresc B.C., ca nefondată. A respins excepția perimării executării silite și a prescripției invocată de SC A. SRL BUCUREȘTI, ca nefondată.
A admis cererea privind pe reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI, astfel cum a fost formulată. A constatat nulitatea absolută a procesului verbal nr. 38 din 30 iulie 2008 încheiat de executorul judecătoresc B.C. referitor la combina de treierat păioase marca J.D. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC A. SRL. Cum recurenta nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 12 ianuarie 2010 cu mențiunea de a timbra recursul cu 6 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, obligație asupra căreia nu s-a conformat.
Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. Potrivit prevederilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a G.R., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 12 ianuarie 2010 când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect, de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului. Așa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâta SC A. SRL BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 86 din 22 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.