ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 568/2012

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 242/P din 28 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-au hotărât următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatei M.V., din infracțiunea de deținere de mărfuri-pirat în scopul utilizării prin comunicare publica la punctele de lucru ale persoanelor juridice în scop comercial și închiriere de asemenea mărfuri prevăzuta de art. 139 6 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 8/1996 în infracțiunea prevăzuta de art. 139 6 alin. (2) și (3) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., texte în baza cărora a fost condamnată la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 139 9 din Legea nr. 8/1996 modificata și completata cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnată aceeași inculpata pentru comiterea infracțiunii de reproducere neautorizata pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator la o pedeapsa de 200 lei amenda penala În baza art. 33 lit. a) și 34 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa 3 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei aplicate inculpatei pe un termen de încercare de 2 ani 3 luni stabilit conform art. 82 C. pen., iar în baza art. 359 C. proc.

pen. s-a atras atenția acesteia asupra consecințelor prevăzute de art. 83 C. pen. în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii În baza art. 14, 15 și 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. și art. 139 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificata și completata a fost obligată inculpata să plătească părții civile Uniunea Producătorilor de Fonograme din România suma de 194 lei cu titlu de despăgubiri civile și s-au respins restul pretențiilor ca neîntemeiate. În baza art. 14, 15 și 346 alin. (1) C. proc. pen. s-au respins pretențiile părții civile M.C. ca neîntemeiate În baza art. 14, 15 și 346 alin. (1) C. proc.

pen. raportat la art. 998 C. civ. și art. 139 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificata și completata a fost obligată inculpata să plătească părții civile A.S.I. suma de 300 lei cu titlu de despăgubiri civile și respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate În baza art. 118 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a dispus confiscarea speciala a următoarelor bunuri 72 discuri optice tip CD și DVD, unitate centrala PC cu DVD Writer, 3 hard disk-uri marca W.D., 2 hard disk-uri marca S., 2 hard disk-uri marca M., enumerate în dovezile de ridicare și aflate la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Bihor. În baza art. 139 alin. (14) lit. c) și alin. (15) din Legea nr. 8/1996 modificata și completata s-a dispus distrugerea celor 72 discuri optice tip CD și DVD reprezentând copii efectuate ilegal, pe cheltuiala inculpatei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.000 lei în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis în 12 martie 2009 în dosarul nr. 156/P/2007 a fost trimisa în judecata inculpata M.V. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 139 6 alin. (2), (3) și (4), respectiv art. 139 9 din Legea nr. 8/1996 republicata, reținându-se ca în fapt, în calitate de administrator al SC I. SRL Ineu a deținut mărfuri pirat în scopul utilizării prin comunicare publica, programe pentru calculator fără licențe de utilizare din partea producătorilor.

În cauza, s-au constituit părți civile companiile M.C. și A.S.I. cu suma de 8.755,5 euro, Uniunea Producătorilor de Fonograme din România cu suma de 1.940,79 lei. Inculpatei i s-a adus la cunoștința punerea sa sub învinuire pentru comiterea acestor infracțiuni, însă ulterior nu s-a mai prezentat în fața organelor de urmărire penala. Ulterior, în fața instanței, aceasta s-a prezentat la fiecare termen de judecata și a dat declarație în cauza. Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele: În cursul lunii martie 2007, organele de politie din localitatea Ineu jud. Bihor, au constatat ca în imobil funcționează un club de internet în care erau circa 15 clienți.

Potrivit raportului întocmit cu aceasta ocazie, s-a atras atenția responsabilului clubului, identificat ca fiind S.L., fiul inculpatei M.V., sa „legalizeze activitatea" în condițiile în care acesta a refuzat sa dea orice detalii cu privire la încasarea sumelor de bani din funcționarea acestui club. Ulterior, în data de 27 aprilie 2007, a avut loc un nou control al organelor de politie la aceasta locație, inculpata M.V. pretinzând ca acel club de internet aparține SC I. SRL Ineu iar ea este administratorul acestei societăți.

Și de aceasta data s-a constatat ca în incinta clubului de internet al societății funcționează mai multe unități de calculator folosite de către clienți . Potrivit actului constitutiv depus la Ministerul Justiției în vederea eliberării certificatului de înregistrare, sediul social al SC I. SRL era stabilit în Ineu , însă certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului a fost eliberat de abia în 04 mai 2007.' Au fost solicitate inculpatei M.V. licențele pentru utilizarea programelor instalate pe calculatoare, însă aceasta nu Ie-a putut prezenta. De asemenea, organele de control au constatat ca discurile optice aflate în aceeași locație nu prezentau însemnele unor produse originale, astfel încât s-a procedat la ridicarea a 7 hard disk-uri și 72 de discuri optice.

Din raportul de constatare tehnic-științifica din 10 ianuarie 2008 efectuat de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a rezultat că hard disk-urile examinate conțin reproduse atât programe ce necesita acordul titularilor de drepturi pentru reproducere, cât și programe ce funcționează în regim freeware/shareware, adică pentru instalarea și stocarea cărora nu se impune solicitarea acordului titularilor și nici nu este nevoie de achiziționarea unei licențe în acest sens. Printre aceste programe identificate pe hard disk-urile examinate au fost identificate următoarele produse soft pentru instalarea și stocarea cărora se impunea achiziționarea de licențe. De asemenea, pe discurile optice examinate au fost identificate un număr de 775 produse pirat opere muzicale, 14 opere audiovizuale pirat, 21 programe pentru calculator pirat, precum și unele înregistrări personale ce nu fac obiectul legislației privind dreptul de autor.

Inculpata a arătat în declarația sa ca, la data efectuării controlului organelor de politie, în clubul de internet erau câțiva copii ce probau calculatoarele ce urmau sa fie folosite ulterior, întrucât clubul nu era încă deschis oficial. „Erau circa 10 copii, pe câțiva dintre ei i știu personal, iar ceilalți știu ca sunt din sat. Nu eu i-am chemat pe copii ci veniseră așa, auzind muzica, însă printre ei erau și doi de la care am împrumutat două calculatoare pentru ca nu aveam destule la firma. Poliția m-a întrebat de licențe, însă întrucât firma nu era deschisa încă, eu neintrând în posesia actului constitutiv, nu aveam nici licențele pentru programele de calculator.. ulterior controlului eu nu am mai achiziționat licențele pentru ca nu am mai deschis internet cafe-ul.

Precizez ca aceste calculatoare s-au încercat la I. circa o luna de zile dar copiii au folosit până în acea seara doar programul Linux". Inculpata a mai arătat ca realizarea rețelei de calculatoare a fost efectuata de către „un băiat pe care l-am găsit prin ziar, prin serviciul publicitate.. același băiat a instalat și mai multe jocuri.. nu mai țin minte cum îl cheamă și nici nu mai știu exact cum l-am găsit, număr de telefon sau adresa". De altfel, inculpata a mai arătat explicit ca nu recunoaște comiterea infracțiunilor ce i se imputa prin actul de sesizare. Însă, aceasta poziție nu a fost susținuta și de ansamblul probator administrat în prezenta cauza.

Potrivit art. 139 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificata și completata, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amenda oferirea, distribuirea, deținerea ori depozitarea sau transportul, în scopul distribuirii de mărfuri-pirat, precum și deținerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publica la punctele de lucru ale persoanelor juridice, iar când aceste fapte sunt săvârșite în scop comercial, pedeapsa este de la 3 la 12 ani închisoare. Or, așa cum a recunoscut chiar inculpata clienții din internet cafe-ul respectiv veneau „auzind muzica", deci în condițiile în care s-a stabilit fără urma de îndoiala ca operele muzicale identificate pe discurile optice erau opere pirat, deținerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publica realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de mai sus.

De altfel, latura obiectiva a infracțiunii s-a realizat și prin distribuirea unor asemenea opere pirat. Din declarația martorei M.G. rezulta ca inculpata a chemat o persoana rămasa necunoscuta pentru a instala programul de operare atât pe calculatoarele proprii cât și pe cale aparținând unor cunoscuți, fără a avea licențele necesare. Deci deținerea discurilor optice pe care erau stocate programele de operare piratate avea ca și scop distribuirea de asemenea mărfuri. Instanța reține ca inculpata nu a prezentat nicio justificare pentru deținerea unui număr atât de mare de discuri optice pe care erau instalate programe pirat.

În condițiile în care aceste produse pirat erau deținute la sediul unei societăți comerciale, tribunalul a reținut ca este realizata și condiția privind scopul comercial prevăzut de alin. (3) al art. 139 6 din Legea nr. 8/1996 modificata și completata, însă nefiind dovedit ca mărfurile pirat erau închiriate sau oferite spre închiriere, tribunalul a proceda la schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii doar a alin. (2) și (3) de la art. 139 6 din Legea nr. 8/1996. De asemenea, tribunalul a reținut că sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 139 9 din Legea nr. 8/1996 care prevede ca constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amenda reproducerea neautorizata pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea interna.

Potrivit raportului de constatare tehnic-științifica din 10 ianuarie 2008, pe unitățile de calculator depistate la sediul clubului de internet cafe erau instalate ca program de operare W., pentru ca cărui instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea este necesara obținerea titularului drepturilor de autor, prin achiziționarea licenței. Așa cum a rezultat din poziția inculpatei, aceasta nu a achiziționat până la data controlului aceste licențe întrucât nu cunoștea ca are aceasta obligație. La stabilirea pedepselor pentru fiecare din aceste infracțiuni, tribunalul a ținut cont de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. începând cu limitele de pedeapsa prevăzute în legea speciala, cât și de gradul de pericol social constatat reflectat de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de împrejurările concrete în care au fost comise faptele, de urmarea produsa, precum și de persoana și conduita inculpatei.

Astfel, tribunalul a reținut că modul și mijloacele de săvârșire nu pot caracteriza faptele ca prezentând un grad de pericol exagerat, nefiind vorba nici pe departe de acțiuni însemnate de reproducere, distribuire sau promovare a produselor pirat. De asemenea, nici împrejurările concrete în care au fost comise faptele și nici persoana inculpatei cu perspective reale de reintegrare sociala, nici conduita sa după săvârșirea infracțiunilor nu au putut caracteriza faptele sale ca prezentând un grad de pericol social ridicat. Ca atare, tribunalul, reținând conduita buna a inculpatei înainte de comiterea infracțiunilor, precum și comportarea sa în cursul procesului penal constând în prezentarea în fața instanței, a reținut circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c), urmând a reduce pedepsele stabilite sub minimul special prevăzut de lege.

Față de cele de mai sus, tribunalul, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatei M.V. din infracțiunea de deținere de mărfuri- pirat în scopul utilizării prin comunicare publica la punctele de lucru ale persoanelor juridice în scop comercial și închiriere de asemenea mărfuri prevăzuta de art. 139 6 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 8/1996 în infracțiunea prevăzuta de art. 139 6 alin. (2) și (3) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., texte în baza cărora a condamnat-o la pedeapsa de 3 luni închisoare. În baza art. 139 9 din Legea nr. 8/1996 modificata și completata cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnată aceeași inculpata pentru comiterea infracțiunii de reproducere neautorizata pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator la o pedeapsa de 200 lei amenda penala. În baza art. 33 lit. a) și 34 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa 3 luni închisoare, iar în baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. Apreciind ca scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, în baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei aplicate inculpatei pe un termen de încercare de 2 ani 3 luni stabilit conform art. 82 C. pen., iar în baza art. 359 C. proc.

pen. s-a atras atenția acesteia asupra consecințelor prevăzute de art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. Sub aspectul laturii civile, tribunalul a reținut că pretențiile părților civile sunt justificate doar în parte. Astfel, sumele precizate de către acestea ca reprezentând cuantumul prejudiciului suferit prin piratarea operelor muzicale sau a programelor de calculator sunt rezultatul unui calcul greșit.

Tribunalul a reținut că pe de o parte, părțile civile au calculat prejudiciul fără a scădea din contravaloarea fiecărui produs costurile de producție pe care ar fi trebuit sa le suporte în cazul în care ar fi difuzat acele CD-uri sau DVD-uri (pentru exemplificare, s-a arătat că atunci când un infractor reproduce fără drept pe un compact disc o bucata muzicala și apoi comercializează acel CD, titularul de drepturi nu este prejudiciat cu întreaga contravaloare a unui compact disk original câtă vreme infractorul a suportat costul CD-ului neînregistrat, precum și costul înregistrării - energie electrica, uzura morala a unității de calculator, etc), iar nu părțile civile. Or, a fost evident ca inculpatul nu poate fi obligat sa plătească părților civile și sumele pe care aceștia nu le-au cheltuit niciodată.

Inculpatul nu a sustras niște produse originale din patrimoniul părților civile pentru a fi obligat pur și simplu la plata echivalentului acestor produse. Părțile civile au fost prejudiciate doar cu contravaloarea drepturilor de autor, iar nu și cu contravaloarea suportului disc optic sau cu contravaloarea manoperei de înregistrare ori a coperții, etc. Tribunalul a reținut că părțile civile tind prin constituirile formulate sa se îmbogățească fără justa cauza în detrimentul inculpatului. Invocarea prevederile art. 139 6 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 8/1996 în susținerea pretențiilor formulate este complet eronata. Textul legal amintit stabilește modalitatea de calcul pentru stabilirea caracterului calificat sau nu al faptei, iar nu pentru calcularea prejudiciului.

în nici un caz acest text de lege nu ar putea fi interpretat în sensul în care ar conduce la crearea unor situații absurde de genul celei arătate, adică la obligarea inculpatului la plata unor sume mai mari decât cuantumul prejudiciului suferit de către părțile civile. Pe de alta parte, tribunalul a considerat ca este eronat raționamentul părților civile care considera ca ori de cate ori un infractor „piratează" un număr de CD-uri cu conținut muzical, software, etc., prejudiciul rezultat îl constituie echivalentul sumei prețului acelor CD-uri originale. Acest raționament ar fi valabil daca ar fi adevărat ca acei cumpărători ar fi achiziționat cu certitudine produsele piratate în lipsa ofertei infractorului.

Or, aceasta premisa este complet falsă. Nu este un secret ca fenomenul pirateriei drepturilor de autor este major în acele tari sau regiuni geografice în care puterea de cumpărare al cetățenilor este scăzuta astfel încât aceștia își permit cu dificultate achiziția unor asemenea produse. Aceasta înseamnă ca o parte a celor care își doresc produsele vizate nu vor fi în măsura sa plătească preturile produselor originale, iar faptul ca își cumpăra produse piratate nu poate prejudicia în nici un fel titularii drepturilor de autor. Dimpotrivă, daca tribunalul s-ar fi referit la producătorii de software, s-a reținut că prin folosirea unui produs piratat, utilizatorul devine oarecum dependent sub aspect subiectiv și atunci când își va permite financiar sa își cumpere un produs original, îl va prefera evident pe cel cu care este deja obișnuit.

Tribunalul a reținut ca fiind dincolo de orice îndoiala necesitatea protejării proprietății intelectuale și, totodată, necesitatea combaterii pirateriei, însă în nici un caz obținerea obligării autorilor unor asemenea fapte la plata unor sume exorbitante, fără legătura cu cuantumul real al prejudiciului suferit nu poate face parte din arsenalul acestei lupte, instanțele judecătorești fiind chemate sa stabilească un echilibru intre părți. Ca atare, tribunalul a cenzurat pretențiile formulate și ținând cont de toate împrejurările cauzei, de amplitudinea faptelor inculpatului, de condițiile economice generale în care au fost comise acestea, numărul produselor piratate, va dispune după cum urmează: În baza art. 14, 15 și 346 alin. (1) C. proc.

pen. raportat la art. 998 C. civ. și art. 139 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificata și completata a fost obligată inculpata să plătească părții civile Uniunea Producătorilor de Fonograme din România suma de 194 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând 10% din suma totala solicitata și s-au respins restul pretențiilor ca neîntemeiate. În baza art. 14, 15 și 346 alin. (1) C. proc. pen. s-au respins pretențiile părții civile M.C. ca neîntemeiate. În baza art. 14, 15 și 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. și art. 139 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificata și completata a fost obligată inculpata să plătească părții civile A.S.I. suma de 300 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând 10% din suma solicitata, și s-au respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 118 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a dispus confiscarea speciala a următoarelor bunuri 72 discuri optice tip CD și DVD, unitate centrala PC cu DVD Writer, 3 hard disk-uri marca W.D., 2 hard disk-uri marca S., 2 hard disk-uri marca M., enumerate în dovezile de ridicare și aflate la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Bihor În baza art. 139 alin. (14) lit. c) și alin. (15) din Legea nr. 8/1996 modificata și completata s-a dispus distrugerea celor 72 discuri optice tip CD și DVD reprezentând copii efectuate ilegal, pe cheltuiala inculpatei. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.000 lei în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva hotărârii penale mai sus arătate a formulat apel inculpata M.V. solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate și ca urmare a reanalizării probațiunii să se dispună achitarea ei în baza art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. și aplicarea unei sancțiuni administrative. În motivarea apelului în fața instanței de apel, inculpata prin apărătorul său desemnat din oficiu a arătat că fapta a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală, inculpata înființând la insistențele fiului ei o societate comercială pentru a da posibilitatea ca tinerii din sat să se adune la un club de internet; la data efectuării controlului societatea nu era înființată însă în prezent inculpata a depus diligente și a obținut licența necesară programelor pentru calculator.

Prin decizia penală nr. 61/A din 13 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori a fost respins ca nefondat apelul inculpatei. Examinând hotărârea apelată din oficiu și prin prisma motivelor invocate curtea în baza art. 378 C. proc. pen. Curtea de Apel reține că aceasta este legală și temeinică, în mod corect prima instanță reținând situația de fapt și de drept dedusă judecății și a stabilit vinovăția inculpatei pentru infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată, în baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză.

Astfel, la dosarul cauzei se găsesc o serie de probe proces-verbal încheiat cu ocazia controlului organelor de poliție în cursul lunii martie 2007 din care rezultă că în imobilul din localitatea Ineu funcționează un club de internet, proces-verbal de control încheiat în data de 27 aprilie 2007 din care rezultă că în incinta aceluiași club de internet funcționează mai multe unități de calculator folosite de către clienți, procesele-verbale de ridicare a 7 hard disk-uri și 72 de discuri optice, raportul de constatare tehnico-științifică efectuat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor din care rezultă cu certitudine că inculpata a deținut la sediul societății sale comerciale SC I. SRL Ineu produse pirat care erau închiriate sau oferite spre închiriere și totodată că la sediul clubului de internet erau instalate pe calculatoare ca programe de operare pentru a cărui instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea este necesară obținerea licenței de autorizare.

Susținerea inculpatei potrivit căreia nu se consideră vinovată de comiterea faptelor reținute în sarcina sa întrucât nu a știut că este necesară licență pentru programe nu poate fi primită, necunoașterea legii neabsolvind-o pe aceasta de răspunderea penală în condițiile în care Legea nr. 8/1996 a fost publicată în M. Of. și putea fi cunoscută de aceasta. De asemenea nu are relevanță nici împrejurarea că la data realizării primului control inculpata nu avea firma constituită câtă vreme din probele administrate în cauză a rezultat că aceasta a deținut discurile și programele piratate în scop comercial, iar potrivit art. 139 6 alin. (2) și (3) din Legea nr. 8/1996 se sancționează doar deținerea de astfel de produse pirat nefiind necesar să se facă dovada că acestea erau închiriate sau oferite spre închiriere.

Acesta este și motivul pentru care prima instanță a și dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prevăzute și pedepsită de art. 139 6 alin. (2), (4) și (3) din Legea nr. 8/1996 care a fost reținută în sarcina inculpatei apelante prin rechizitoriu în infracțiunea prevăzută și pedepsită doar de alin. (2) și (3) ale art. 139 6 din Legea nr. 8/1996. De asemenea instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatei atât sub aspectul naturii și cuantumului naturii acestora cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, prima instanță a avut în vedere că inculpata nu are antecedente penale, că a avut o atitudine de colaborare în cursul procesului penal constând în prezentarea în fața instanței, motive pentru care a și reținut în favoarea acesteia circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și a redus pedepsele stabilite sub minimul special stabilit de lege. În ceea ce privește cererea inculpatei de achitare a sa în baza art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen. pentru motivele arătate mai sus, Curtea consideră că aceasta este nefondată întrucât nu se poate spune că faptele săvârșite de inculpată au adus o atingere minimă a valorilor sociale apărate de Legea nr. 8/1996 - drepturile de autor - și că ele sunt în mod vădit lipsite de importanță.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social Curtea a ținut seama de art. 18 1 alin. (2) C. pen. reținând că inculpata prin fapta sa a adus prejudicii părților civile M.C. și A.S.I., precum și de împrejurarea că aceasta nu a recunoscut decât parțial comiterea faptelor încercând să justifice săvârșirea acestora prin necunoașterea legii. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata M.V., criticând-o cu privire la greșita condamnare a acesteia, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., iar în subsidiar, aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ prev. de art. 91 C. pen. întrucât fapta nu prezintă pericol social. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare în care formal acestea se încadrează, respectiv art. 385 9 pct. 13 și 18 C. proc.

pen., Curtea constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 27 aprilie 2007, cu ocazia unui control efectuat de lucrători de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Bihor, s-a descoperit că în comuna Ineu funcționează în fapt un club de internet, în care se găseau 6 calculatoare, pentru care nu au putut fi prezentate licențele necesare utilizării programelor instalate. Cu aceeași ocazie, au fost descoperite și 72 de discuri optice (CD și DVD), pe care erau înscrise cu marker diferite titluri de opere cinematografice, muzicale și programe pentru calculator. Procedându-se la verificarea bunurilor ridicate în vederea cercetărilor (hard-disc-urile calculatoarelor și cele 72 discuri optice), s-a constatat pe de o parte că pe hard-disc-uri sunt reproduse programe pentru calculator, care necesită acordul titularilor de drepturi pentru reproducere, iar pe discurile optice se găsesc produse pirat (videograme și opere muzicale).

Cu ocazia controlului, inculpata a refuzat să prezinte documentele de achiziție și licențele pentru produsele găsite, susținând în mod neadevărat că acestea ar fi fost instalate de pe internet. Inculpata a încercat să acrediteze ideea că la data controlului societatea sa nu era încă înregistrată, astfel încât nu poate fi vorba despre o activitate comercială; în plus, nu toate calculatoarele îi aparțineau (parte din ele provenind de la copiii din sat), că discurile optice găsite nu-i aparțineau (ci erau tot ale copiilor ), că nu are nicio pregătire în domeniul calculatoarelor și de aceea nu știe ce fel de programe erau instalate.

Așa cum corect a reținut instanța de apel, necunoașterea legii nu poate servi ca temei pentru înlăturarea răspunderii penale, după cum lipsa cunoștințelor în domeniu nu înlătură obligația oricărei persoane care dorește să desfășoare o activitate de genul celei constatate cu ocazia controlului (sala de internet) de a avea toate documentele legale, inclusiv licențe pentru instalarea și rularea lor pe calculatoare.

De asemenea, este lipsit de relevanță că la momentul controlului societatea inculpatei nu fusese încă înregistrată la Registrul Comerțului, câtă vreme actul constitutiv fusese încheiat și depus la această instituție cu câteva zile mai înainte de data controlului, iar codul unic de înregistrare era emis chiar la acea dată, respectiv 27 aprilie 2007 (doar certificatul de înregistrare a fost eliberat mai târziu, pe 2 mai 2007). Mai mult, așa cum rezultă din procesul verbal întocmit cu ocazia controlului, la acea dată toate cele 6 calculatoare aflate în incinta clubului erau în stare de funcționare, fiind utilizate de clienți, care le foloseau pentru jocurile instalate pe acestea. Prin urmare, la acea dată societatea funcționa în fapt, desfășurând așadar activități înscrise în obiectul de activitate (cele legate de informatică), conform actului constitutiv.

De asemenea, din actul de control nu rezultă că persoanele care foloseau calculatoarele erau copii, menționându-se explicit că era vorba despre „clienți".De altfel, situația prezentată de inculpată nu are o justificare logică, fiind greu de acceptat că o persoană își înființează o societate comercială pentru a desfășura activități cu titlu gratuit (punerea la dispoziția copiilor din sat a unor calculatoare, pe care în cea mai mare parte tot ei le-ar fi adus), căci scopul oricărei societăți este obținerea de profit, iar nu săvârșirea unor acte caritabile (pentru acestea se putea înființa o fundație, iar nu o societate comercială). Tot astfel, este cel puțin ciudată apărarea inculpatei, în sensul că respectivii copii i-ar fi pus la dispoziție propriile calculatoare, cu titlu gratuit, indiferent dacă inculpata ar fi urmărit sau nu obținerea vreunui profit.

De altfel, legea sancționează deținerea unor mărfuri pirat în scopul utilizării lor prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor juridice, iar ca formă agravată - săvârșirea unor asemenea fapte în scop comercial, fiind vorba despre infracțiuni de pericol, necondiționate de realizarea scopului urmărit. În consecință, Curtea constată că faptele au fost comise de inculpată cu forma de vinovăție cerută de lege, sunt prevăzute de legea penală și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnată. În ce privește solicitarea de a i se aplica prevederile art. 18 1 C. pen., aceasta a fost analizată corespunzător de către instanța de apel, prin raportare la criteriile prevăzute de lege, constatându-se în mod întemeiat că faptele comise de inculpată nu sunt în mod vădit lipsite de importanță, cu atât mai mult cu cât aceasta a încercat să se exonereze de răspundere prin prezentarea unei situații de fapt nereale.

Așa fiind, recursul este nefondat și va fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata M.V. împotriva deciziei penale nr. 61/A din 13 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 23 februarie 2012.