ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3470/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Tribunalul Timiș, secția penală, în baza Sentinței penale nr. 43 din 3 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5254/30/2010, a dispus condamnarea inculpatului P.F., cetățenia română, căsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut, inginer la SC C.E.I. SRL Timișoara, la: 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de realizare și distribuire de mărfuri-pirat în scop comercial. În baza art. 139 6 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, modificată și completată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen., art. 13 C. pen., a condamnat același inculpat la 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de promovare de mărfuri-pirat prin orice mijloc și în orice mod.

În baza art. 139 9 din Legea nr. 8/1996, modificată și completată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen., art. 13 C. pen., a condamnat același inculpat la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare. În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., art. 82 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, precum și suspendarea executării pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. și art. 84 C. pen., în sensul că neîndeplinirea obligațiilor civile sau săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară. În baza art. 118 lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 600 RON dobândită din săvârșirea infracțiunilor. În baza art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen., a confiscat următoarele bunuri: 82 CD-uri și DVD-uri ridicate de la inculpat, menționate în raportul de expertiză. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a confiscat 3 hard-diskuri marca M.D.

capacitate 80 GB, marca S. capacitate 160 GB, și marca W.D. capacitate 160 GB. În baza art. 169 C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat a celor 8 buc. CD-uri și DVD, menționate în raportul de expertiză de la fila 165 și urm. dos. inst., tabel 1, punct B.3.a și B.5.b, precum și 3 hard-diskuri marca M.F. capacitate 40 GB, marca Q.F., 40 GB și marca Q.F., toate defecte, ce nu au putut fi accesate. În baza art. 19 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobate prin H.G. nr. 731/2007, discurile optice confiscate (de tip CD și DVD), precum și cele trei hard-diskuri confiscate, vor fi depuse la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în vederea distrugerii.

În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 din vechiul C. civ., cu referire la art. 6 alin. (2) din noul C. civ. și art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, a obligat inculpatul la plata sumei de 6.600 euro, în RON la data executării, daune materiale către partea civilă Societatea Română de Radiodifuziune, cu sediul în București, 9.038 euro, în RON la data executării, daune materiale către partea civilă M.C., prin reprezentant P.M.D., cu sediul în București, sector 1, 12.375 euro, în RON la data executării, daune materiale către partea civilă A.I., prin reprezentant P.M.D., cu sediul în București, sector 1, 2.449 euro, în RON la data executării, daune materiale către partea civilă A.S.I., prin reprezentant P.M.D., cu sediul în București, sector 1. A respins, în rest, cererile acelorași părți civile privind acordarea unor daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 2.000 RON, cheltuieli judiciare către stat. Instanța a fost sesizată prin Rechizitoriul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 393/P/2007 consecutiv căruia potrivit art. 300 C. pen. s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului P.F. pentru săvârșirea infracțiunii de realizare în scopul distribuirii de mărfuri pirat, deținerea ori distribuirea de mărfuri pirat în scop comercial, promovarea de mărfuri pirat prin orice mijloace, inclusiv prin utilizarea anunțurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare și reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator, infracțiune prev. de art. 139 6 alin. (1) lit. a), alin. (2), (3) din Legea nr. 8/1996, modif., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 139 6 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, modif.

cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 139 6 din Legea nr. 8/1996 cu art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Actul de inculpare a reținut în esență că inculpatul a realizat, în scopul distribuirii, mărfuri pirat, faptele fiind comise în scopuri comerciale. Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în condițiile judecății în cazul recunoașterii de către inculpat a vinovăției, potrivit procedurii simplificate reglementate de art. 320 1 C. proc.

pen., instanța fondului a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care inculpatul le-a cunoscut și însușit, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, confirmându-se astfel existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorului acestora, sens în care a reținut următoarele: În cursul anilor 2006 - 2007, inculpatul P.F. a realizat, la domiciliu, pe calculatorul său personal, în mod ilegal, discuri optice (CD-uri și DVD-uri) cu muzică, povești și programe pentru calculator prin descărcare de pe internet, pe care le-a expediat după utilizarea anunțurilor publicitare pe internet, sub formă de colete poștale în țară, în diferite orașe, la clienții interesați, de la care a încasat sume de bani cu plata ramburs.

La data de 5 iulie 2008, organele de poliție au efectuat o percheziție la domiciliul inculpatului, descoperind un număr total de 90 discuri optice și 6 hard-diskuri, din care 2 încorporate în sistemul de calcul personal al inculpatului, iar 4 sub biroul unde era amplasat sistemul de calcul, care au fost ridicate în vederea expertizării de către O.R.D.A. București. Potrivit Raportului de constatare tehnico-științifică din 6 mai 2008, dar și Raportului de expertiză din 21 aprilie 2011, ambele întocmite de O.R.D.A., a rezultat că un număr de 57 DVD-uri, din care 54 sunt videograme pirat, iar 3 sunt produse soft, un număr de 25 bucăți CD-uri din care 11 sunt videograme pirat, iar 14 sunt produse soft, conținând programe de calculator fără licențe, iar un număr de 8 de bucăți CD-uri și DVD-uri sunt defecte.

Aceleași raporturi au stabilit că hard-diskurile marca marca M.D., capacitate 80 GB, , marca S., capacitate 160 GB, și marca W.D., capacitate 160 GB, conțin programe pentru calculator, fără licențe, instalate neautorizat, în vreme ce 3 hard-diskuri marca M.F., capacitate 40 GB, marca Q.F., 40 GB, și marca Q.F. sunt defecte și nu pot fi accesate. Examinând probele existente la dosar, instanța de fond a constatat că faptele inculpatului P.F. de a realiza mărfuri pirat, pe care ulterior le-a promovat prin intermediul site-ului AA.as.ro, urmată de distribuirea acestora prin intermediul unor colete poștale, trimise pe numele clienților interesați care puteau consulta lista produselor pe site-ul amintit, cu plata ramburs a acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 139 6 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) și art. 139 6 alin. (5) din Legea nr. 8/1996.

De asemenea, fapta inculpatului de a reproduce pe calculatorul său personal mai multe programe de calculator, prin instalarea și stocarea acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 139 9 din Legea nr. 8/1996. În acest sens, instanța a avut în vedere procesul-verbal de sesizare din oficiu din care rezultă că existau informații legate de faptul că pe adresa www.AA.as.ro se comercializează CD-uri și DVD-uri piratate pe care erau înregistrate povești din literatura română și străină, comanda făcându-se la adresa de e-mail "BB@gmail" cu plata ramburs prin poștă, coletele fiind livrate din Timișoara Oficiul Poștal nr. 1, căsuța poștală nr. CC. La adresa de e-mail indicată era explicată modalitatea prin care puteau fi făcute comenzile, cât și plata pachetelor solicitate din ofertă, cu mențiunea că oferta era făcută de "casa P.". În urma verificărilor întreprinse, s-a stabilit că la data de 10 iulie 2006, numita D.G.

din București a efectuat la adresa de e-mail de mai sus o comandă de CD-uri ce conțineau povești din literatura română și străină contra sumei de 35 RON, verificările întreprinse stabilind că plata coletului expediat în data de 12 iulie 2006 de la căsuța poștală nr. CC înregistrată pe numele "Casa P." către destinatar s-a făcut în data de 18 iulie 2006 prin mandatul ramburs-poștal de către sus-numita D.G. către învinuitul P.F. la adresa sa din Timișoara. În acest context, organele de urmărire penală s-au adresat Direcției Regionale de Poștă Timișoara, solicitând lista coletelor prezentate de inculpat pe numele "casa P.", datele de legitimare a destinatarilor coletelor, precum și datele mandatelor poștale prin care a fost lichidat rambursul la coletele prezentate care rezultă din Adresa nr. 290/9408 din 21 ianuarie 2008. Avându-se în vedere această situație, au fost identificați martorii I.D.

și R.C., care au relevat cum au făcut comenzile de achiziție de produse pirat de la inculpat și cum au plătit prețul lor. De asemenea, din Adresa nr. 290/8901 din 14 septembrie 2007 a rezultat faptul că în perioada septembrie 2004 - mai 2007, inculpatul a avut închiriată căsuță poștală cu nr. CC la Oficiul Poștal Timișoara nr. 1. Așa cum a rezultat din procesul-verbal de percheziție domiciliară existent la dosarul de urmărire penală, la locuința inculpatului a fost descoperit un număr de 90 de discuri ce păreau a fi pirat, nepurtând niciun fel de hologramă, precum și 6 hard-diskuri. Hard-diskurile și discurile optice ridicate de la inculpat au fost supuse expertizării. Potrivit Raportului de constatare tehnico-științifică din 19 iunie 2007, dar și Raportului de expertiză din 21 aprilie 2011, întocmit în faza de cercetare judecătorească, ambele întocmite de O.R.D.A.

București, din cele 90 de discuri ridicate de la inculpat, 65 de bucăți reprezintă videograme tip DVD și CD care sunt produse pirat și conțin 201 opere audiovizuale, 17 de bucăți reprezintă produse soft tip CD și DVD care sunt produse pirat și conțin 20 de programe de calculator fără licență, iar pe 3 hard-diskuri cu capacitatea de 160 GB, respectiv câte 180 GB, a fost identificat un număr de 23 programe de calculator pentru instalarea cărora este necesară autorizarea titularilor de drepturi, fără ca inculpatul să prezinte o asemenea licență. Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea acestor fapte, poziția sa fiind constantă pe durata întregului proces penal. El a menționat că a realizat activitatea sa infracțională în perioada septembrie 2006 - mai 2007, veniturile cheltuindu-le în interes personal, prețul încasat per colet fiind între 35 - 55 RON, iar câștigul net fiind de 600 RON.

În privința reproducerii programelor fără licență, inculpatul a arătat că a realizat-o fie prin descărcare de pe net, fie prin achiziționarea unor CD/DVD-uri de la persoane necunoscute și copierea lor pe hardurile sistemului de calcul pe care-l folosea la desfășurarea activităților ilicite, respectiv la realizarea CD-urilor și DVD-urilor cu povești prin copiere în vederea vânzării lor contra cost.

În acest context, având în vedere și prevederile art. 139 6 alin. (8) din Legea nr. 8/1996, care definesc noțiunea de "mărfuri pirat", arătând că prin aceasta se înțeleg toate copiile, indiferent de suport, realizate fără consimțământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta și care sunt executate, direct ori indirect, total sau parțial, de pe un produs purtător de drepturi de autor sau de drepturi conexe ori de pe ambalajele sau copertele acestora, instanța a apreciat că în prezenta cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 139 6 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 8/1996, toate discurile optice realizate de către inculpat și deținute la locuința sa în scopul distribuirii reprezentând mărfuri pirat.

De asemenea, ținând seama de probele deja analizate mai sus, luând în considerare și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 8/1996 din care rezultă că prin reproducerea, în sensul legii, se înțelege realizarea, integrală sau parțială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc și sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum și stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice, instanța a constatat că fapta inculpatului P.F., de a reproduce, prin copiere, instalare și stocare, mai multe programe pentru calculator, fără consimțământul sau autorizarea titularilor drepturilor recunoscute de Legea nr. 8/1996, realizează, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 139 9 din Legea nr. 8/1996.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție indirectă. El a avut reprezentarea faptului că pentru stocarea, instalarea, utilizarea și distribuirea produselor respective este necesară o licență sau autorizarea titularilor drepturilor de autor, în lipsa acestora fiind încălcate drepturile amintite și cauzând o pagubă patrimoniului titularilor acestor drepturi și chiar dacă este posibil să nu fi urmărit producerea acestui rezultat prin săvârșirea faptelor, cu siguranță a acceptat posibilitatea producerii sale.

Luând în considerare condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de executare, instanța a reținut în sarcina inculpatului și aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., apreciind că inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale care a fost suficient de determinată și s-a păstrat pe parcursul desfășurării întregii activități infracționale, a reprodus, copiat, deținut, promovat și distribuit, în mod repetat, mărfuri pirat, fiecare dintre aceste acțiuni realizând conținutul legal al infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Pentru aceste considerente, instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, la individualizarea judiciară a sancțiunilor ținând seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. S-a arătat că faptele inculpatului prezintă un ridicat grad de pericol social, prin actele sale acesta aducând o atingere importantă relațiilor sociale referitoare la ocrotirea drepturilor de proprietate intelectuală și drepturilor conexe acestora.

La stabilirea pedepselor, instanța a avut în vedere și persoana inculpatului, constatând că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se la prima abatere de acest gen, în același timp el recunoscând, în totalitate, săvârșirea faptelor, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, își câștigă existența prin muncă și este cunoscut ca fiind o persoană cu o conduită corectă în cadrul societății, astfel cum reiese din înscrisurile depuse în circumstanțiere la dosar. Totodată, instanța a mai reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor din rechizitoriu, dând o declarație în acest sens în fața instanței la data de 24 noiembrie 2010, deci cu o zi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.

Văzând și normele tranzitorii cuprinse în O.U.G. nr. 121/2011, cu privire la cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 când dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedura completă imediat după intrarea în vigoare a ordonanței, instanța a apreciat că în speța de față se impune reținerea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., prin aplicarea legii penale mai favorabile prevăzute de art. 13 C. pen., inculpatul exprimându-și dorința în acest sens la ultimul termen de judecată.

În consecință, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., instanța a apreciat ca fiind suficientă aplicarea unor sancțiuni egale cu minimul special, redus cu o treime, respectiv 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 139 6 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din Legea nr. 8/1996, 4 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 139 6 alin. (5) din Legea nr. 8/1996 și 8 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 139 9 din Legea nr. 8/1996. Faptele fiind comise în concurs real de infracțiuni, în temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, aceasta urmând să fie pedeapsa rezultantă.

Cu privire la aplicarea pedepsei accesorii, instanța a reținut că aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen., trebuie realizată în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în cauzele Hirst c. Regatului Unit și Sabou și Pârcălab c. României, cât și în lumina Deciziei nr. XXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) - c) nu se face de drept, ci instanța trebuie să aprecieze în concret, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) C. pen. și la principiul constituțional al proporționalității. Astfel, instanța a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen.

referitoare la pedeapsa accesorie, urmând să-i fie interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pe durata executării pedepsei. Instanța a apreciat că interzicerea dreptului electoral de a fi ales, precum și a dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat este justificată în privința inculpatului întrucât acesta, atâta timp cât nu a fost în măsură să aprecieze valoarea unuia din drepturile fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptul la viață al oricărei persoane, îl face nedemn de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și nu poate fi compatibilă cu ocuparea unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat.

Având în vedere conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii faptelor și constatând că și celelalte condiții prevăzute de art. 81 C. pen. sunt îndeplinite, instanța a considerat că scopul preventiv al pedepsei și reeducarea inculpatului poate avea loc și fără executarea pedepsei, prezenta hotărâre de condamnare reprezentând un avertisment pentru inculpat și chiar fără privarea sa de libertate, iar numitul P.F. nu va mai săvârși fapte prevăzute de legea penală, motiv pentru care a dispus suspendarea condiționată a executării pe o perioadă de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art. 82 C. pen. Suspendând executarea pedepselor principale, instanța a dispus în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen.

și suspendarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 359 C. proc. pen., instanța i-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen. și art. 84 C. pen., în sensul că neîndeplinirea obligațiilor civile sau săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară. În baza art. 118 lit. e) C. pen., instanța a confiscat de la inculpat suma de 600 RON, dobândită din săvârșirea infracțiunilor. În baza art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen., instanța a mai confiscat următoarele bunuri: 82 CD-uri și DVD-uri ridicate de la inculpat, menționate în raportul de expertiză de la fila 165 și urm. dos.

inst. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., instanța a confiscat 3 hard-diskuri marca M.D., capacitate 80 GB, marca S., capacitate 160 GB, și marca W.D., capacitate 160 GB. În baza art. 169 C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat a celor 8 buc. CD-uri și DVD, menționate în raportul de expertiză de la fila 165 și urm. dos. inst., tabel 1, punct B.3.a și B.5.b, precum și 3 hard-diskuri marca M.F., capacitate 40, marca Q.F., 40 GB, și marca Q.F., toate defecte, ce nu au putut fi accesate. În baza art. 19 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobate prin H.G.

nr. 731/2007, discurile optice confiscate (de tip CD și DVD), precum și cele trei hard-diskuri confiscate, s-a stabilit a fi depuse la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în vederea distrugerii. În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța a reținut că părțile vătămate M.C., A.I., A.S.I., toate reprezentate pe teritoriul României de Societatea civilă de avocatură M.G. & M.P. din București, precum și Societatea Română de Radiodifuziune s-au constituit părți civile în cauză. Potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor de autor pot pretinde instanțelor de judecată acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, urmând ca la stabilirea despăgubirilor instanța să ia în considerare criterii cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat.

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 998, 999 C. civ. din vechiul C. civ., cu referire la art. 6 alin. (2) din noul C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-l repara. Față de aceste dispoziții legale și în condițiile în care, în privința acestor infracțiuni, la aprecierea despăgubirilor instanța a avut în vedere în special consecințele economice negative constând în beneficiul nerealizat de către părțile civile, instanța apreciind că într-adevăr, prin faptele sale ilicite de a deține, oferi, reproduce și distribui mărfuri pirat, sens în care a și asigurat promovarea acestora pe internet, inculpatul P.F. a cauzat prejudicii patrimoniilor părților civile, prejudicii care se impune a fi reparate, motiv pentru care, în temeiul art. 14 C. proc.

pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., instanța a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile așa cum au fost ele precizate, după depunerea raportului de expertiză la dosar de către O.R.D.A., în ceea ce privește daunele materiale solicitate. Susținerile inculpatului potrivit cărora pretențiile civile sunt exagerate nu au putut fi acceptate. Părțile civile au evidențiat modul de calcul al prejudiciului, sumele indicate reprezentând prețul de achiziție sau de licențiere a fiecărui program pentru calculator sau operă în parte. De altfel, inculpatul a menționat, în declarația dată în fața instanței, că își asumă răspunderea pentru prejudiciul cauzat și dovedit, iar instanța nu poate omite faptul că în cazul acestor infracțiuni trebuie luate în considerare efectele negative suportate de părțile civile ca urmare a distribuirii unor mărfuri pirat, la prețuri situate mult sub limita prețului normal de distribuție.

În ceea ce privește solicitările tuturor părților civile de acordare a unor daune morale-deficit de imagine, instanța a apreciat că în prezenta cauză nu există niciun element care să justifice acordarea acestora, părțile civile neprezentând nicio dovadă din care să rezulte faptul că acțiunile inculpatului ar fi putut determina producerea unor efecte cu caracter nepatrimonial în persoana părților civile, motiv pentru care acestea au fost respinse. 2. Împotriva sentinței penale evocate au formulat apel în termen legal inculpatul P.F. și partea vătămată Societatea Română de Radiodifuziune. Inculpatul P.F. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și în rejudecare pe latură penală să se rețină în sarcina sa doar infracțiunea prevăzută de art. 139 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 de distribuire de mărfuri pirat, precum și modificarea pedepsei.

A arătat că deși în tot cursul urmăririi penale a recunoscut săvârșirea laturii obiective a infracțiunilor de folosire fără drept a unor programe pentru care era necesară licențierea, a recunoscut că a pus la dispoziția altor persoane mărfuri pirat, a recunoscut că a promovat aceste mărfuri prin intermediul unui site WEB, de asemenea a înțeles să arate modalitatea în care a realizat infracțiunile, chiar și așa, conform dispozițiilor art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, instanța de fond era obligată să se asigure că probele sunt suficiente sau să administreze probele necesare pentru pronunțarea sentinței.

Pe latură civilă în principal a solicitat respingerea cererilor de despăgubire a părților civile ca nefiind dovedite, apreciind că față de prezentarea modului în care s-a realizat expertiza și având în vedere dispozițiile legale cu privire la culegerea, păstrarea probelor și efectuarea unei expertize asupra acestora, reținerea de către instanță drept probă a acestei expertize este ilegală. În cazul în care instanța va considera că nu se impune anularea întregii expertize, a solicitat în subsidiar reconsiderarea pretențiilor în sensul reducerii acestora până la un cuantum care să aibă acoperirea legală. Partea vătămată-apelantă Societatea Română de Radiodifuziune - București a criticat sentința sub aspectul respingerii daunelor morale solicitate, apreciind că inculpatul a încălcat mai multe dispoziții ale legislației drepturilor de autor, punând în pericol grav imaginea instituției, întemeindu-și apelul pe dispozițiile art. 361 și urm. C. proc.

pen. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum și din oficiu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, instanța de apel a constatat că apelurile declarate de inculpatul P.F. și partea vătămată Societatea Română de Radiodifuziune - București sunt nefondate.

Materialul probator administrat în cauză, respectiv: declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, Raport de constatare tehnico-științifică din 6 mai 2008, Raport de expertiză din 21 aprilie 2011 și răspuns la obiecțiuni, toate emise de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, procuri speciale, proces-verbal de constatare infracțiuni pe linia drepturilor de autor și drepturilor conexe, planșe foto, procesul-verbal de sesizare din oficiu, buletine expediție, listă anunț povești, Adresa Poșta Română nr. 292/475 din 23 ianuarie 2007, chitanța din 18 iulie 2006, convorbiri e-mail, mandate lichidare ramburs, adresa Poșta Română, proces-verbal de percheziție domiciliară, precum și orice alte înscrisuri, a confirmat existența infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, respectiv realizarea în scopul distribuirii de mărfuri pirat, deținerea ori distribuirea de mărfuri pirat în scop comercial, promovarea de mărfuri pirat prin orice mijloace, inclusiv prin utilizarea anunțurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare și reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator, toate în formă continuată, prev. de art. 139 6 alin. (1) lit. a), alin. (2), (3) din Legea nr. 8/1996 modif., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 139 6 alin. (5) din Legea nr. 8/1996 modif., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și 139 9 din Legea nr. 8/1996, modif., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a mai reținut că sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, acesta având reprezentarea faptului că acțiunile săvârșite constând în realizarea în scopul distribuirii, de mărfuri pirat, deținerea ori distribuirea de mărfuri pirat în scop comercial, promovarea de mărfuri pirat prin orice mijloace, inclusiv prin utilizarea anunțurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare și reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator, toate în formă continuată, s-a făcut în scopul obținerii pentru el de foloase materiale.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale și administrate direct în fața instanței, coroborate cu declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea acestor fapte, poziția sa fiind constantă pe durata întregului proces penal. S-a arătat că cererile formulate de inculpat, de înlăturarea anumitor mijloace de probă, respectiv a raportului de constatare tehnico-științifică, precum și a expertizei judiciare, motivat de faptul că ar fi fost obținute în mod ilegal și nu pot fi folosite în cadrul procesului penal, sunt nefondate. Astfel, s-a reținut că inculpatul a solicitat la prima instanță aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. instituție nou introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr. 202 din 25 octombrie 2010, privitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției, operabilă numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Potrivit art. 320 1 C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată, or în cauză nu se poate pune problema că raportul de constatare tehnico-științifică, precum și expertiza judiciară, probele administrate în faza de urmărire penală ar fi fost obținute în mod ilegal și nu pot fi folosite în cadrul procesului penal, inculpatul fiind de acord ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le-a cunoscut și le-a însușit, fără alte obiecțiuni.

În ce privește cuantumul pedepselor și modalitatea de executare, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a acestora raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptelor, aspecte care au fost complet și judicios evaluate, pedepsele fiind orientate spre minimul special prevăzut de lege. S-a ținut cont totodată și de poziția procesuală în fața organelor judiciare, dar și de prevederile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. întrucât inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și a fost de acord cu soluționarea cauzei pe baza probelor de la urmărirea penală.

Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte, iar pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise.

În consecință, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza Deciziei penale nr. 94/A din 14 mai 2012, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul P.F. și partea vătămată Societatea Română de Radiodifuziune - București, împotriva Sentinței penale nr. 43 din 3 februarie 2012, pronunțată de Tribunalului Timiș, în Dosar nr. 5254/30/2010. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. 3. Împotriva acestei decizii a formulat în termen legal recurs inculpatul P.F., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea hotărârii instanței de prim control judiciar și a hotărârii fondului, atât pe latură civilă, cât și pe latură penală, în sensul reîncadrării juridice a faptelor săvârșite.

Un prim caz de casare invocat de către recurentul-inculpat a fost acela prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea este contrară legii sau s-a făcut o greșită aplicare a legii. Se susține că raportat la cerințele cu caracter de generalitate ale respectării principiului de drept procesual consfințit în art. 2 - 8 C. proc. pen., chiar și în situația pronunțării unei hotărâri judecătorești urmare a aplicării prevederilor stimulatoare ale art. 320 1 C. proc. pen., precum în speța de față, instanța de judecată, indiferent de gradul ei, avea obligația de a respecta legalitatea administrării și aprecierii probelor.

Cu toate că inculpatul, prin apărătorul ales, a solicitat în fața ambelor instanțe cenzurarea unor aspecte și practici în obținerea, utilizarea și aprecierea probelor, nu s-a procedat la o analiză a respectării exigențelor legale în materie, pronunțându-se hotărârea, în opinia apărării, prin utilizarea unor probe viciate, ori chiar în lipsa unor probe, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a legii. Se susține de apărare că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii, atât în ceea ce privește obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile, acestea nefiind probate sub aspectul cuantumului, cât și cu privire la latura penală a cauzei, condamnând pe inculpat, deși probele din dosar nu au fost regulat și legal realizate, cu excepția recunoașterii inculpatului și a declarațiilor martorilor.

Se mai invocă aspectul respingerii de către instanță, în mod nejustificat, a obiecțiunilor formulate asupra expertizei realizate în cauză. În viziunea apărării inculpatului, pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului întemeiată pe o serie de probe lovite de nulitate, făcând abstracție de prezumția de nevinovăție, luând de bună declarația de recunoaștere a faptelor, reprezintă o gravă eroare judiciară. Un al doilea pilon argumentativ privitor la greșita aplicare a legii îl reprezintă soluționarea laturii civile a cauzei, învederându-se că disp. art. 998 - 999 C. civ. au fost în mod esențial ignorate de ambele instanțe de judecată, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile existenței faptei ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției.

Și în ipoteza în care s-ar prezuma existența faptei ilicite și a vinovăției se arată că în cauză prejudiciul nu a fost stabilit în mod cert, inculpatul contestând sumele solicitate de partea civilă, sub aspectul că nu există o dovadă a cuantumului acestora. O altă critică avansată de recurentul-inculpat a constituit o nemotivare a soluției, în contextul cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 9 din C. proc. pen. În acest sens, se pretinde că deși părțile civile nu și-au dovedit pretențiile în mod real, în condițiile impuse de lege, instanța fondului a admis cererile, fără însă a prezenta o argumentare probatorie și logică, ci bazându-se doar pe aserțiunile părților civile. Hotărârile instanțelor au format obiectul nemulțumirilor recurentului-inculpat și din perspectiva omisiunii de a se pronunța asupra unor solicitări ale inculpatului.

În concret, apărarea învederează că, deși a solicitat în nenumărate rânduri instanței fondului să constate nulitatea absolută atât a expertizei realizate în fața Tribunalului Timiș, cât și a raportului de constatare tehnico-științifică realizat de organele de cercetare penală, instanța a reținut în ansamblul probator al cauzei aceste probe, încălcând dreptul inculpatului, în împrejurarea în care raportul de expertiză fusese întocmit fără respectarea principiilor esențiale de drept penal, iar constatarea tehnico-științifică din 6 mai 2008 nu respectă minimele cerințe de legalitate prevăzute de lege.

În fine, se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs că deși inculpatul a învederat instanței de judecată că principiul in dubio pro reo ar trebui cu atât mai mult aplicat cu cât prin raportul de expertiză realizat, expertul a precitat expresis verbis: "nu se poate stabili cu certitudine dacă copiile multiple ale aceluiași program sunt diferite sau nu și implicit dacă se impune acordarea de despăgubiri pentru o singură licență sau mai multe" - instanța nu a avut în vedere aceste aspecte. Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor aduse în planul legalității și temeiniciei în conformitate cu prevederile art. 385 9 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune: Evaluarea criticilor ce afectează nemotivarea hotărârii recurate, prin prisma prevederilor art. 385 9 pct. 9 C. proc.

pen., analiză prioritară ce se impune în raport cu celelalte cazuri de casare pretins a fi incidente în cauză, determină concluzia că soluția dispusă a fost corespunzător motivată, înlăturând orice aspect discreționar în realizarea justiției și oferind în mod real părților din proces posibilitatea de a-și forma convingerea cu privire la soluția dispusă. De altfel, analizând criticile așa cum au fost prezentate de către recurentul-inculpat prin apărătorul său, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că deși se invocă drept caz de casare nemotivarea hotărârii, nemulțumirea privește nerespectarea principiului in dubio pro reo, în obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile și pe de altă parte, maniera în care instanța fondului a motivat rezolvarea acțiunii civile în cauză.

Și criticile avansate cu privire la omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la unele cereri formulate de inculpat ori asupra unor probe administrate de natură a garanta dreptul ori a influența soluția procesului sunt lipsite de fundament în contextul în care solicitările inculpatului au fost respinse în mod motivat. Se impune precizarea că și de această dată, recurentul-inculpat, deși invocă incidența art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., aduce în fapt critici ample modului de obținere a probelor și susține încălcarea unor principii esențiale din dreptul penal, astfel cum precizează în cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, anume legalitatea și oficialitatea procesului penal, garantarea dreptului la apărare, rolul activ al organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, dar și principiul in dubio pro reo.

În fine, criticile avansate cu referire la greșita aplicare a legii în soluționarea acțiunii civile exercitate în cauză, dar și vizând încadrarea juridică a faptelor inculpatului, nu pot fi primite în virtutea următoarelor considerente: În prezenta cauză, instanța fondului a reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor așa cum acestea au fost stabilite prin actul de trimitere în judecată, dând declarații în acest sens în fața judecătorului la data de 24 noiembrie 2010, deci cu o zi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor. În împrejurarea în care operau normele tranzitorii cuprinse în O.U.G.

nr. 121/2011, cu privire la cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească în primă instanță debutase anterior intrării în vigoare a legii evocate, instanța fondului în mod corect, având în vedere conduita procesuală manifestată în mod neechivoc de către inculpat, a aplicat la primul termen cu procedura completă, dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. vizând judecata în cazul recunoașterii vinovăției, inculpatul beneficiind, potrivit voinței sale exprimate și cu ocazia dezbaterilor, de dispozițiile de favoarea ale art. 320 1 C. proc. pen. Prin urmare, în speța de față, judecata a avut la bază o pledoarie de vinovăție și a fost în mod corespunzător aplicată de judecătorul fondului, în contextul în care cerințele legii erau satisfăcute.

Astfel, pentru a se putea pronunța cu privire la vinovăția inculpatului în temeiul dispozițiilor tranzitorii, s-a avut în vedere că actul de sesizare a instanței a fost legal întocmit, instanța fiind competentă și legal sesizată, inculpatul neinvocând vreo nelegalitate care să fi atras nulitatea absolută a urmăririi penale, ci dimpotrivă, declarând personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza urmăririi penale.

Dintr-o asemenea perspectivă a derulării judecății în fața instanței fondului, criticile vizând nelegala obținere a probelor, utilizarea și aprecierea eronată a acestora pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești apar ca lipsite de fundament și nu pot constitui obiect al cenzurii instanței de recurs, excedând în concret aspectelor pe care recurentul-inculpat le-ar putea invoca în această cale de atac, în raport cu procedura abreviată reglementată în art. 320 1 C. proc. pen. ce a fost aplicată inculpatului chiar și în împrejurarea incidenței dispozițiilor tranzitorii, efectele recunoașterii vinovăției fiind aceleași.

Susținerea recurentului-inculpat potrivit căreia procedeul instanței de a lua de bună declarația de recunoaștere a inculpatului și a pronunța o hotărâre de condamnare, întemeiată pe probe lovite de nulitate, făcând abstracție de prezumția de vinovăție, ar echivala cu o gravă eroare judiciară este lipsită de orice argument juridic, în condițiile în care manifestarea expresă de voință a inculpatului a fost tocmai în sensul de a beneficia de dispozițiile de favoare ale art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Argumentele de aceeași natură au fost prezentate de recurentul-inculpat în sprijinul susținerii greșitei aplicări a legii în soluționarea acțiunii civile, invocându-se aspectul inexistenței unui prejudiciu cert, dar și a legăturii de cauzalitate între faptele comise de inculpat și pretinsul prejudiciu, precum și nelegala obținere a probelor și nelegala lor administrare.

Contrar celor învederate de recurentul-inculpat în cuprinsul motivelor de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuând propriul examen asupra modalității în care instanțele au rezolvat acțiunea civilă adiacentă, constată că s-a făcut o corectă aplicare a normelor ce reglementează răspunderea civilă, inculpatul fiind obligat la plata despăgubirilor către partea civilă, în raport cu materialul probator administrat, cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, evidențiind adecvat modul de calcul al prejudiciului, în sensul prețului de achiziție sau de licențiere a fiecărui program pentru calculator sau operă în mod distinct. De altfel, un aspect ce nu poate fi trecut cu vederea este acela că inculpatul în declarația dată în fața instanței fondului în împrejurarea invocării procedurii simplificate reglementate în art. 320 1 C. proc.

pen., recunoscând vinovăția și-a asumat, totodată, răspunderea pentru prejudiciul cauzat și dovedit, așa cum actul de inculpare l-a constatat. Într-o asemenea împrejurare revenirea inculpatului asupra conduitei procesuale manifestate nu poate fi acceptată, rațiunile invocate cu privire la nelegalitatea obținerii probelor - constatare tehnico-științifică, expertiză judiciară - fiind nefondate, atâta timp cât inculpatul a fost de acord, într-o manieră neechivocă, ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate la urmărirea penală, pe care le-a cunoscut și le-a însușit, fără alte obiecțiuni. În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 14 mai 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 14 mai 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 250 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ