ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3470/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3470/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Sentinței penale nr. 43 din 3 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr.

5254/30/2010, a dispus condamnarea inculpatului P.F., cetățenia română,

căsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut, inginer la SC C.E.I. SRL

Timișoara, la: 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de realizare și

distribuire de mărfuri-pirat în scop comercial.

În baza art. 139

6

alin. (5) din Legea nr. 8/1996, modificată și completată, cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen., art. 13 C. pen., a

condamnat același inculpat la 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de promovare de mărfuri-pirat prin orice mijloc și în orice mod.

În baza art. 139

9

din Legea nr. 8/1996, modificată și completată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 320

1

C. proc. pen., art. 13 C. pen., a condamnat același

inculpat la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de reproducere

neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, în pedeapsa cea

mai grea, aceea de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa

rezultantă de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C.

pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II,

b) C. pen.

În baza art. 81 C.

pen., art. 82 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei principale, precum și suspendarea executării

pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 359 C.

proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. și

art. 84 C. pen., în sensul că neîndeplinirea obligațiilor civile sau săvârșirea

în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate are drept urmare

revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a

pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.

În baza art. 118 lit.

e) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 600 RON dobândită din săvârșirea

infracțiunilor.

În baza art. 118

alin. (1) lit. a) C. pen., a confiscat următoarele bunuri: 82 CD-uri și DVD-uri

ridicate de la inculpat, menționate în raportul de expertiză.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen., a confiscat 3 hard-diskuri marca M.D. capacitate 80

GB, marca S. capacitate 160 GB, și marca W.D. capacitate 160 GB.

În baza art. 169 C.

proc. pen., a dispus restituirea către inculpat a celor 8 buc. CD-uri și DVD,

menționate în raportul de expertiză de la fila 165 și urm. dos. inst., tabel 1,

punct B.3.a și B.5.b, precum și 3 hard-diskuri marca M.F. capacitate 40 GB,

marca Q.F., 40 GB și marca Q.F., toate defecte, ce nu au putut fi accesate.

În baza art. 19 din

Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru

reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate,

potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobate prin H.G. nr.

731/2007, discurile optice confiscate (de tip CD și DVD), precum și cele trei

hard-diskuri confiscate, vor fi depuse la Oficiul Român pentru Drepturile de

Autor, în vederea distrugerii.

În baza art. 14 C.

proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999

din vechiul C. civ., cu referire la art. 6 alin. (2) din noul C. civ. și art.

139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, a obligat inculpatul la plata sumei

de 6.600 euro, în RON la data executării, daune materiale către partea civilă

Societatea Română de Radiodifuziune, cu sediul în București, 9.038 euro, în RON

la data executării, daune materiale către partea civilă M.C., prin reprezentant

P.M.D., cu sediul în București, sector 1, 12.375 euro, în RON la data

executării, daune materiale către partea civilă A.I., prin reprezentant P.M.D.,

cu sediul în București, sector 1, 2.449 euro, în RON la data executării, daune

materiale către partea civilă A.S.I., prin reprezentant P.M.D., cu sediul în

București, sector 1.

A respins, în rest,

cererile acelorași părți civile privind acordarea unor daune morale.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 2.000 RON, cheltuieli

judiciare către stat.

Instanța a fost

sesizată prin Rechizitoriul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș nr.

393/P/2007 consecutiv căruia potrivit art. 300 C. pen. s-a și învestit cu

judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului P.F.

pentru săvârșirea infracțiunii de realizare în scopul distribuirii de mărfuri

pirat, deținerea ori distribuirea de mărfuri pirat în scop comercial,

promovarea de mărfuri pirat prin orice mijloace, inclusiv prin utilizarea

anunțurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare și reproducerea

neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator, infracțiune

prev. de art. 139

6

alin. (1) lit. a), alin. (2), (3) din Legea nr.

8/1996, modif., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 139

6

alin. (5) din Legea nr. 8/1996, modif. cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 139

6

din Legea nr. 8/1996 cu art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen. Actul de inculpare a reținut în esență că inculpatul a realizat, în

scopul distribuirii, mărfuri pirat, faptele fiind comise în scopuri comerciale.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp. art. 345 alin.

(2) C. proc. pen., în condițiile judecății în cazul recunoașterii de către

inculpat a vinovăției, potrivit procedurii simplificate reglementate de art.

320

1

C. proc. pen., instanța fondului a constatat că din probele

administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care inculpatul le-a cunoscut

și însușit, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente

date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse,

confirmându-se astfel existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția

penală a autorului acestora, sens în care a reținut următoarele:

În cursul anilor 2006

- 2007, inculpatul P.F. a realizat, la domiciliu, pe calculatorul său personal,

în mod ilegal, discuri optice (CD-uri și DVD-uri) cu muzică, povești și

programe pentru calculator prin descărcare de pe internet, pe care le-a

expediat după utilizarea anunțurilor publicitare pe internet, sub formă de

colete poștale în țară, în diferite orașe, la clienții interesați, de la care a

încasat sume de bani cu plata ramburs.

La data de 5 iulie

2008, organele de poliție au efectuat o percheziție la domiciliul inculpatului,

descoperind un număr total de 90 discuri optice și 6 hard-diskuri, din care 2

încorporate în sistemul de calcul personal al inculpatului, iar 4 sub biroul

unde era amplasat sistemul de calcul, care au fost ridicate în vederea

expertizării de către O.R.D.A. București.

Potrivit Raportului

de constatare tehnico-științifică din 6 mai 2008, dar și Raportului de

expertiză din 21 aprilie 2011, ambele întocmite de O.R.D.A., a rezultat că un

număr de 57 DVD-uri, din care 54 sunt videograme pirat, iar 3 sunt produse

soft, un număr de 25 bucăți CD-uri din care 11 sunt videograme pirat, iar 14

sunt produse soft, conținând programe de calculator fără licențe, iar un număr

de 8 de bucăți CD-uri și DVD-uri sunt defecte. Aceleași raporturi au stabilit

că hard-diskurile marca marca M.D., capacitate 80 GB, , marca S., capacitate

160 GB, și marca W.D., capacitate 160 GB, conțin programe pentru calculator,

fără licențe, instalate neautorizat, în vreme ce 3 hard-diskuri marca M.F.,

capacitate 40 GB, marca Q.F., 40 GB, și marca Q.F. sunt defecte și nu pot fi

accesate.

Examinând probele

existente la dosar, instanța de fond a constatat că faptele inculpatului P.F.

de a realiza mărfuri pirat, pe care ulterior le-a promovat prin intermediul

site-ului AA.as.ro, urmată de distribuirea acestora prin intermediul unor

colete poștale, trimise pe numele clienților interesați care puteau consulta

lista produselor pe site-ul amintit, cu plata ramburs a acestora, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 139

6

alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) și art. 139

6

alin. (5) din Legea

nr. 8/1996.

De asemenea, fapta

inculpatului de a reproduce pe calculatorul său personal mai multe programe de

calculator, prin instalarea și stocarea acestora, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 139

9

din Legea nr.

8/1996.

În acest sens,

instanța a avut în vedere procesul-verbal de sesizare din oficiu din care

rezultă că existau informații legate de faptul că pe adresa www.AA.as.ro se

comercializează CD-uri și DVD-uri piratate pe care erau înregistrate povești

din literatura română și străină, comanda făcându-se la adresa de e-mail

"BB@gmail" cu plata ramburs prin poștă, coletele fiind livrate din

Timișoara Oficiul Poștal nr. 1, căsuța poștală nr. CC.

La adresa de e-mail

indicată era explicată modalitatea prin care puteau fi făcute comenzile, cât și

plata pachetelor solicitate din ofertă, cu mențiunea că oferta era făcută de

"casa P.".

În urma verificărilor

întreprinse, s-a stabilit că la data de 10 iulie 2006, numita D.G. din

București a efectuat la adresa de e-mail de mai sus o comandă de CD-uri ce

conțineau povești din literatura română și străină contra sumei de 35 RON,

verificările întreprinse stabilind că plata coletului expediat în data de 12

iulie 2006 de la căsuța poștală nr. CC înregistrată pe numele "Casa

P." către destinatar s-a făcut în data de 18 iulie 2006 prin mandatul

ramburs-poștal de către sus-numita D.G. către învinuitul P.F. la adresa sa din

Timișoara.

În acest context,

organele de urmărire penală s-au adresat Direcției Regionale de Poștă

Timișoara, solicitând lista coletelor prezentate de inculpat pe numele

"casa P.", datele de legitimare a destinatarilor coletelor, precum și

datele mandatelor poștale prin care a fost lichidat rambursul la coletele

prezentate care rezultă din Adresa nr. 290/9408 din 21 ianuarie 2008.

Avându-se în vedere

această situație, au fost identificați martorii I.D. și R.C., care au relevat

cum au făcut comenzile de achiziție de produse pirat de la inculpat și cum au

plătit prețul lor.

De asemenea, din

Adresa nr. 290/8901 din 14 septembrie 2007 a rezultat faptul că în perioada

septembrie 2004 - mai 2007, inculpatul a avut închiriată căsuță poștală cu nr.

CC la Oficiul Poștal Timișoara nr. 1.

Așa cum a rezultat

din procesul-verbal de percheziție domiciliară existent la dosarul de urmărire

penală, la locuința inculpatului a fost descoperit un număr de 90 de discuri ce

păreau a fi pirat, nepurtând niciun fel de hologramă, precum și 6 hard-diskuri.

Hard-diskurile și

discurile optice ridicate de la inculpat au fost supuse expertizării. Potrivit

Raportului de constatare tehnico-științifică din 19 iunie 2007, dar și

Raportului de expertiză din 21 aprilie 2011, întocmit în faza de cercetare

judecătorească, ambele întocmite de O.R.D.A. București, din cele 90 de discuri

ridicate de la inculpat, 65 de bucăți reprezintă videograme tip DVD și CD care

sunt produse pirat și conțin 201 opere audiovizuale, 17 de bucăți reprezintă

produse soft tip CD și DVD care sunt produse pirat și conțin 20 de programe de

calculator fără licență, iar pe 3 hard-diskuri cu capacitatea de 160 GB,

respectiv câte 180 GB, a fost identificat un număr de 23 programe de calculator

pentru instalarea cărora este necesară autorizarea titularilor de drepturi,

fără ca inculpatul să prezinte o asemenea licență.

Instanța a reținut că

inculpatul a recunoscut săvârșirea acestor fapte, poziția sa fiind constantă pe

durata întregului proces penal. El a menționat că a realizat activitatea sa

infracțională în perioada septembrie 2006 - mai 2007, veniturile cheltuindu-le

în interes personal, prețul încasat per colet fiind între 35 - 55 RON, iar

câștigul net fiind de 600 RON. În privința reproducerii programelor fără

licență, inculpatul a arătat că a realizat-o fie prin descărcare de pe net, fie

prin achiziționarea unor CD/DVD-uri de la persoane necunoscute și copierea lor

pe hardurile sistemului de calcul pe care-l folosea la desfășurarea

activităților ilicite, respectiv la realizarea CD-urilor și DVD-urilor cu

povești prin copiere în vederea vânzării lor contra cost.

În acest context,

având în vedere și prevederile art. 139

6

alin. (8) din Legea nr.

8/1996, care definesc noțiunea de "mărfuri pirat", arătând că prin

aceasta se înțeleg toate copiile, indiferent de suport, realizate fără

consimțământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de

acesta și care sunt executate, direct ori indirect, total sau parțial, de pe un

produs purtător de drepturi de autor sau de drepturi conexe ori de pe

ambalajele sau copertele acestora, instanța a apreciat că în prezenta cauză

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 139

6

alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 8/1996, toate

discurile optice realizate de către inculpat și deținute la locuința sa în

scopul distribuirii reprezentând mărfuri pirat.

De asemenea, ținând

seama de probele deja analizate mai sus, luând în considerare și dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 8/1996 din care rezultă că prin reproducerea, în sensul

legii, se înțelege realizarea, integrală sau parțială, a uneia ori a mai multor

copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice

mijloc și sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau

audiovizuale a unei opere, precum și stocarea permanentă ori temporară a

acesteia cu mijloace electronice, instanța a constatat că fapta inculpatului

P.F., de a reproduce, prin copiere, instalare și stocare, mai multe programe

pentru calculator, fără consimțământul sau autorizarea titularilor drepturilor

recunoscute de Legea nr. 8/1996, realizează, atât sub aspectul laturii

obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996.

Sub aspectul laturii

subiective, inculpatul a acționat cu intenție indirectă. El a avut

reprezentarea faptului că pentru stocarea, instalarea, utilizarea și

distribuirea produselor respective este necesară o licență sau autorizarea titularilor

drepturilor de autor, în lipsa acestora fiind încălcate drepturile amintite și

cauzând o pagubă patrimoniului titularilor acestor drepturi și chiar dacă este

posibil să nu fi urmărit producerea acestui rezultat prin săvârșirea faptelor,

cu siguranță a acceptat posibilitatea producerii sale.

Luând în considerare

condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de

subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de

executare, instanța a reținut în sarcina inculpatului și aplicarea

dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., apreciind că inculpatul, în baza

aceleiași rezoluții infracționale care a fost suficient de determinată și s-a

păstrat pe parcursul desfășurării întregii activități infracționale, a reprodus,

copiat, deținut, promovat și distribuit, în mod repetat, mărfuri pirat, fiecare

dintre aceste acțiuni realizând conținutul legal al infracțiunilor pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată.

Pentru aceste

considerente, instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, la

individualizarea judiciară a sancțiunilor ținând seama de criteriile generale

de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol

social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

S-a arătat că faptele

inculpatului prezintă un ridicat grad de pericol social, prin actele sale

acesta aducând o atingere importantă relațiilor sociale referitoare la

ocrotirea drepturilor de proprietate intelectuală și drepturilor conexe

acestora.

La stabilirea

pedepselor, instanța a avut în vedere și persoana inculpatului, constatând că

acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se la prima abatere de

acest gen, în același timp el recunoscând, în totalitate, săvârșirea faptelor,

atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, își

câștigă existența prin muncă și este cunoscut ca fiind o persoană cu o conduită

corectă în cadrul societății, astfel cum reiese din înscrisurile depuse în

circumstanțiere la dosar.

Totodată, instanța a

mai reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor din rechizitoriu,

dând o declarație în acest sens în fața instanței la data de 24 noiembrie 2010,

deci cu o zi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, privind unele

măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor. Văzând și normele

tranzitorii cuprinse în O.U.G. nr. 121/2011, cu privire la cauzele aflate în curs

de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 când dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedura

completă imediat după intrarea în vigoare a ordonanței, instanța a apreciat că

în speța de față se impune reținerea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen., prin aplicarea legii penale mai favorabile prevăzute de art. 13 C.

pen., inculpatul exprimându-și dorința în acest sens la ultimul termen de

judecată.

În consecință, în

vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin

dispozițiile art. 52 C. pen., instanța a apreciat ca fiind suficientă aplicarea

unor sancțiuni egale cu minimul special, redus cu o treime, respectiv 2 ani

închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 139

6

alin. (1) lit.

a), alin. (2) și (3) din Legea nr. 8/1996, 4 luni închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 139

6

alin. (5) din Legea nr. 8/1996

și 8 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 139

9

din

Legea nr. 8/1996.

Faptele fiind comise

în concurs real de infracțiuni, în temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la

art. 34 lit. b) C. pen., instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai

grea, aceea de 2 ani închisoare, aceasta urmând să fie pedeapsa rezultantă.

Cu privire la

aplicarea pedepsei accesorii, instanța a reținut că aplicarea art. 71 alin. (2)

C. pen., trebuie realizată în lumina jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului care, în cauzele Hirst c. Regatului Unit și Sabou și

Pârcălab c. României, cât și în lumina Deciziei nr. XXIV/2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii,

care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) - c)

nu se face de drept, ci instanța trebuie să aprecieze în concret, prin

raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) C. pen. și la principiul

constituțional al proporționalității.

Astfel, instanța a

făcut și aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa

accesorie, urmând să-i fie interzisă inculpatului exercitarea drepturilor

prevăzute la art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pe durata executării

pedepsei. Instanța a apreciat că interzicerea dreptului electoral de a fi ales,

precum și a dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de

stat este justificată în privința inculpatului întrucât acesta, atâta timp cât

nu a fost în măsură să aprecieze valoarea unuia din drepturile fundamentale

prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptul la viață al

oricărei persoane, îl face nedemn de a fi ales în autoritățile publice sau în

funcții elective publice și nu poate fi compatibilă cu ocuparea unei funcții ce

implică exercițiul autorității de stat.

Având în vedere

conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii faptelor și constatând că și

celelalte condiții prevăzute de art. 81 C. pen. sunt îndeplinite, instanța a

considerat că scopul preventiv al pedepsei și reeducarea inculpatului poate

avea loc și fără executarea pedepsei, prezenta hotărâre de condamnare

reprezentând un avertisment pentru inculpat și chiar fără privarea sa de

libertate, iar numitul P.F. nu va mai săvârși fapte prevăzute de legea penală,

motiv pentru care a dispus suspendarea condiționată a executării pe o perioadă

de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art. 82 C.

pen.

Suspendând executarea

pedepselor principale, instanța a dispus în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen.

și suspendarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 359

C. proc. pen., instanța i-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor

nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen. și art. 84 C. pen., în sensul că

neîndeplinirea obligațiilor civile sau săvârșirea în termenul de încercare a

unei infracțiuni intenționate are drept urmare revocarea suspendării

condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se

contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.

În baza art. 118 lit.

e) C. pen., instanța a confiscat de la inculpat suma de 600 RON, dobândită din

săvârșirea infracțiunilor.

În baza art. 118

alin. (1) lit. a) C. pen., instanța a mai confiscat următoarele bunuri: 82

CD-uri și DVD-uri ridicate de la inculpat, menționate în raportul de expertiză

de la fila 165 și urm. dos. inst.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen., instanța a confiscat 3 hard-diskuri marca M.D.,

capacitate 80 GB, marca S., capacitate 160 GB, și marca W.D., capacitate 160

GB.

În baza art. 169 C.

proc. pen., a dispus restituirea către inculpat a celor 8 buc. CD-uri și DVD,

menționate în raportul de expertiză de la fila 165 și urm. dos. inst., tabel 1,

punct B.3.a și B.5.b, precum și 3 hard-diskuri marca M.F., capacitate 40, marca

Q.F., 40 GB, și marca Q.F., toate defecte, ce nu au putut fi accesate.

În baza art. 19 din

Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru

reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate,

potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobate prin H.G. nr.

731/2007, discurile optice confiscate (de tip CD și DVD), precum și cele trei

hard-diskuri confiscate, s-a stabilit a fi depuse la Oficiul Român pentru

Drepturile de Autor, în vederea distrugerii.

În ceea ce privește

latura civilă a procesului penal, instanța a reținut că părțile vătămate M.C.,

A.I., A.S.I., toate reprezentate pe teritoriul României de Societatea civilă de

avocatură M.G. & M.P. din București, precum și Societatea Română de

Radiodifuziune s-au constituit părți civile în cauză.

Potrivit

dispozițiilor art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor de

autor pot pretinde instanțelor de judecată acordarea de despăgubiri pentru

repararea prejudiciului cauzat, urmând ca la stabilirea despăgubirilor instanța

să ia în considerare criterii cum ar fi consecințele economice negative, în

special câștigul nerealizat.

Pe de altă parte, în

conformitate cu prevederile art. 998, 999 C. civ. din vechiul C. civ., cu

referire la art. 6 alin. (2) din noul C. civ., orice faptă a omului care

cauzează altuia un prejudiciu obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-l

repara.

Față de aceste

dispoziții legale și în condițiile în care, în privința acestor infracțiuni, la

aprecierea despăgubirilor instanța a avut în vedere în special consecințele

economice negative constând în beneficiul nerealizat de către părțile civile,

instanța apreciind că într-adevăr, prin faptele sale ilicite de a deține,

oferi, reproduce și distribui mărfuri pirat, sens în care a și asigurat

promovarea acestora pe internet, inculpatul P.F. a cauzat prejudicii

patrimoniilor părților civile, prejudicii care se impune a fi reparate, motiv

pentru care, în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc.

pen., instanța a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile

așa cum au fost ele precizate, după depunerea raportului de expertiză la dosar

de către O.R.D.A., în ceea ce privește daunele materiale solicitate.

Susținerile

inculpatului potrivit cărora pretențiile civile sunt exagerate nu au putut fi

acceptate. Părțile civile au evidențiat modul de calcul al prejudiciului,

sumele indicate reprezentând prețul de achiziție sau de licențiere a fiecărui

program pentru calculator sau operă în parte. De altfel, inculpatul a

menționat, în declarația dată în fața instanței, că își asumă răspunderea

pentru prejudiciul cauzat și dovedit, iar instanța nu poate omite faptul că în

cazul acestor infracțiuni trebuie luate în considerare efectele negative

suportate de părțile civile ca urmare a distribuirii unor mărfuri pirat, la

prețuri situate mult sub limita prețului normal de distribuție.

În ceea ce privește

solicitările tuturor părților civile de acordare a unor daune morale-deficit de

imagine, instanța a apreciat că în prezenta cauză nu există niciun element care

să justifice acordarea acestora, părțile civile neprezentând nicio dovadă din

care să rezulte faptul că acțiunile inculpatului ar fi putut determina

producerea unor efecte cu caracter nepatrimonial în persoana părților civile,

motiv pentru care acestea au fost respinse.

penale evocate au formulat apel în termen legal inculpatul P.F. și partea

vătămată Societatea Română de Radiodifuziune.

Inculpatul P.F. a

solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și în rejudecare pe latură

penală să se rețină în sarcina sa doar infracțiunea prevăzută de art. 139

6

alin. (2) din Legea nr. 8/1996 de distribuire de mărfuri pirat, precum și

modificarea pedepsei. A arătat că deși în tot cursul urmăririi penale a

recunoscut săvârșirea laturii obiective a infracțiunilor de folosire fără drept

a unor programe pentru care era necesară licențierea, a recunoscut că a pus la

dispoziția altor persoane mărfuri pirat, a recunoscut că a promovat aceste

mărfuri prin intermediul unui site WEB, de asemenea a înțeles să arate

modalitatea în care a realizat infracțiunile, chiar și așa, conform

dispozițiilor art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, instanța de

fond era obligată să se asigure că probele sunt suficiente sau să administreze

probele necesare pentru pronunțarea sentinței.

Pe latură civilă în

principal a solicitat respingerea cererilor de despăgubire a părților civile ca

nefiind dovedite, apreciind că față de prezentarea modului în care s-a realizat

expertiza și având în vedere dispozițiile legale cu privire la culegerea, păstrarea

probelor și efectuarea unei expertize asupra acestora, reținerea de către

instanță drept probă a acestei expertize este ilegală. În cazul în care

instanța va considera că nu se impune anularea întregii expertize, a solicitat

în subsidiar reconsiderarea pretențiilor în sensul reducerii acestora până la

un cuantum care să aibă acoperirea legală.

Partea

vătămată-apelantă Societatea Română de Radiodifuziune - București a criticat

sentința sub aspectul respingerii daunelor morale solicitate, apreciind că

inculpatul a încălcat mai multe dispoziții ale legislației drepturilor de

autor, punând în pericol grav imaginea instituției, întemeindu-și apelul pe

dispozițiile art. 361 și urm. C. proc. pen.

Examinând legalitatea

și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia

în motivele de apel, precum și din oficiu, pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, instanța de apel a constatat că apelurile declarate de

inculpatul P.F. și partea vătămată Societatea Română de Radiodifuziune -

București sunt nefondate.

Materialul probator

administrat în cauză, respectiv: declarațiile inculpatului, declarațiile

martorilor, Raport de constatare tehnico-științifică din 6 mai 2008, Raport de

expertiză din 21 aprilie 2011 și răspuns la obiecțiuni, toate emise de Oficiul

Român pentru Drepturile de Autor, procuri speciale, proces-verbal de constatare

infracțiuni pe linia drepturilor de autor și drepturilor conexe, planșe foto,

procesul-verbal de sesizare din oficiu, buletine expediție, listă anunț

povești, Adresa Poșta Română nr. 292/475 din 23 ianuarie 2007, chitanța din 18

iulie 2006, convorbiri e-mail, mandate lichidare ramburs, adresa Poșta Română,

proces-verbal de percheziție domiciliară, precum și orice alte înscrisuri, a

confirmat existența infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de

sesizare, respectiv realizarea în scopul distribuirii de mărfuri pirat,

deținerea ori distribuirea de mărfuri pirat în scop comercial, promovarea de

mărfuri pirat prin orice mijloace, inclusiv prin utilizarea anunțurilor publice

ori a mijloacelor electronice de comunicare și reproducerea neautorizată pe

sisteme de calcul a programelor de calculator, toate în formă continuată, prev.

de art. 139

6

alin. (1) lit. a), alin. (2), (3) din Legea nr. 8/1996

modif., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 139

6

alin. (5)

din Legea nr. 8/1996 modif., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 139

9

din Legea nr. 8/1996, modif., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a mai reținut că

sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă,

acesta având reprezentarea faptului că acțiunile săvârșite constând în

realizarea în scopul distribuirii, de mărfuri pirat, deținerea ori distribuirea

de mărfuri pirat în scop comercial, promovarea de mărfuri pirat prin orice

mijloace, inclusiv prin utilizarea anunțurilor publice ori a mijloacelor

electronice de comunicare și reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a

programelor de calculator, toate în formă continuată, s-a făcut în scopul

obținerii pentru el de foloase materiale.

Instanța de prim

control judiciar a apreciat că starea de fapt reținută de prima instanță este

corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi

penale și administrate direct în fața instanței, coroborate cu declarațiile

inculpatului care a recunoscut săvârșirea acestor fapte, poziția sa fiind

constantă pe durata întregului proces penal.

S-a arătat că

cererile formulate de inculpat, de înlăturarea anumitor mijloace de probă,

respectiv a raportului de constatare tehnico-științifică, precum și a

expertizei judiciare, motivat de faptul că ar fi fost obținute în mod ilegal și

nu pot fi folosite în cadrul procesului penal, sunt nefondate.

Astfel, s-a reținut

că inculpatul a solicitat la prima instanță aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. instituție nou introdusă în Codul de procedură penală prin Legea

nr. 202 din 25 octombrie 2010, privitoare la judecata în cazul recunoașterii

vinovăției, operabilă numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Potrivit art. 320

1

C. proc. pen., până

la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau

prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de

sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea

loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci

când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul

de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția

înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de

judecată, or în cauză nu se poate pune problema că raportul de constatare tehnico-științifică,

precum și expertiza judiciară, probele administrate în faza de urmărire penală

ar fi fost obținute în mod ilegal și nu pot fi folosite în cadrul procesului

penal, inculpatul fiind de acord ca judecata să aibă loc în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, pe care le-a cunoscut și le-a însușit,

fără alte obiecțiuni.

În ce privește

cuantumul pedepselor și modalitatea de executare, instanța de apel a apreciat

că instanța de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a acestora

raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile

art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise,

persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea

penală, modul de comitere a faptelor, aspecte care au fost complet și judicios

evaluate, pedepsele fiind orientate spre minimul special prevăzut de lege. S-a

ținut cont totodată și de poziția procesuală în fața organelor judiciare, dar

și de prevederile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. întrucât

inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și a fost de acord cu soluționarea

cauzei pe baza probelor de la urmărirea penală.

Potrivit

dispozițiilor art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un

mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă,

față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Atingerea

dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul

adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei,

periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și

natura sa pe de altă parte, iar pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut

de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui

individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor

comise.

În consecință, Curtea

de Apel Timișoara, secția penală, în baza Deciziei penale nr. 94/A din 14 mai

2012, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate

apelurile declarate de inculpatul P.F. și partea vătămată Societatea Română de

Radiodifuziune - București, împotriva Sentinței penale nr. 43 din 3 februarie

2012, pronunțată de Tribunalului Timiș, în Dosar nr. 5254/30/2010.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

decizii a formulat în termen legal recurs inculpatul P.F., aducând critici de

nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea hotărârii instanței de prim

control judiciar și a hotărârii fondului, atât pe latură civilă, cât și pe

latură penală, în sensul reîncadrării juridice a faptelor săvârșite.

Un prim caz de casare

invocat de către recurentul-inculpat a fost acela prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea este contrară

legii sau s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Se susține că

raportat la cerințele cu caracter de generalitate ale respectării principiului

de drept procesual consfințit în art. 2 - 8 C. proc. pen., chiar și în situația

pronunțării unei hotărâri judecătorești urmare a aplicării prevederilor

stimulatoare ale art. 320

1

C. proc. pen., precum în speța de față,

instanța de judecată, indiferent de gradul ei, avea obligația de a respecta

legalitatea administrării și aprecierii probelor.

Cu toate că

inculpatul, prin apărătorul ales, a solicitat în fața ambelor instanțe

cenzurarea unor aspecte și practici în obținerea, utilizarea și aprecierea

probelor, nu s-a procedat la o analiză a respectării exigențelor legale în

materie, pronunțându-se hotărârea, în opinia apărării, prin utilizarea unor

probe viciate, ori chiar în lipsa unor probe, ceea ce reprezintă o încălcare

flagrantă a legii.

Se susține de apărare

că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii, atât în ceea ce privește

obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile, acestea nefiind probate

sub aspectul cuantumului, cât și cu privire la latura penală a cauzei,

condamnând pe inculpat, deși probele din dosar nu au fost regulat și legal

realizate, cu excepția recunoașterii inculpatului și a declarațiilor

martorilor.

Se mai invocă

aspectul respingerii de către instanță, în mod nejustificat, a obiecțiunilor

formulate asupra expertizei realizate în cauză.

În viziunea apărării

inculpatului, pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului întemeiată

pe o serie de probe lovite de nulitate, făcând abstracție de prezumția de

nevinovăție, luând de bună declarația de recunoaștere a faptelor, reprezintă o

gravă eroare judiciară.

Un al doilea pilon

argumentativ privitor la greșita aplicare a legii îl reprezintă soluționarea

laturii civile a cauzei, învederându-se că disp. art. 998 - 999 C. civ. au fost

în mod esențial ignorate de ambele instanțe de judecată, în cauză nefiind

îndeplinite cumulativ condițiile existenței faptei ilicite, a prejudiciului și

a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și

existența vinovăției.

Și în ipoteza în care

s-ar prezuma existența faptei ilicite și a vinovăției se arată că în cauză

prejudiciul nu a fost stabilit în mod cert, inculpatul contestând sumele

solicitate de partea civilă, sub aspectul că nu există o dovadă a cuantumului

acestora.

O altă critică

avansată de recurentul-inculpat a constituit o nemotivare a soluției, în

contextul cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 9 din C. proc.

pen.

În acest sens, se

pretinde că deși părțile civile nu și-au dovedit pretențiile în mod real, în

condițiile impuse de lege, instanța fondului a admis cererile, fără însă a

prezenta o argumentare probatorie și logică, ci bazându-se doar pe aserțiunile

părților civile.

Hotărârile

instanțelor au format obiectul nemulțumirilor recurentului-inculpat și din

perspectiva omisiunii de a se pronunța asupra unor solicitări ale inculpatului.

În concret, apărarea învederează că, deși a solicitat în nenumărate rânduri

instanței fondului să constate nulitatea absolută atât a expertizei realizate

în fața Tribunalului Timiș, cât și a raportului de constatare tehnico-științifică

realizat de organele de cercetare penală, instanța a reținut în ansamblul

probator al cauzei aceste probe, încălcând dreptul inculpatului, în

împrejurarea în care raportul de expertiză fusese întocmit fără respectarea

principiilor esențiale de drept penal, iar constatarea tehnico-științifică din

6 mai 2008 nu respectă minimele cerințe de legalitate prevăzute de lege.

În fine, se mai arată

în cuprinsul motivelor de recurs că deși inculpatul a învederat instanței de

judecată că principiul in dubio pro reo ar trebui cu atât mai mult aplicat cu

cât prin raportul de expertiză realizat, expertul a precitat expresis verbis:

"nu se poate stabili cu certitudine dacă copiile multiple ale aceluiași

program sunt diferite sau nu și implicit dacă se impune acordarea de

despăgubiri pentru o singură licență sau mai multe" - instanța nu a avut

în vedere aceste aspecte.

Examinând hotărârile

recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor aduse în planul

legalității și temeiniciei în conformitate cu prevederile art. 385

9

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Evaluarea criticilor

ce afectează nemotivarea hotărârii recurate, prin prisma prevederilor art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., analiză prioritară ce se impune în raport cu celelalte

cazuri de casare pretins a fi incidente în cauză, determină concluzia că

soluția dispusă a fost corespunzător motivată, înlăturând orice aspect

discreționar în realizarea justiției și oferind în mod real părților din proces

posibilitatea de a-și forma convingerea cu privire la soluția dispusă.

De altfel, analizând

criticile așa cum au fost prezentate de către recurentul-inculpat prin

apărătorul său, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că deși se invocă

drept caz de casare nemotivarea hotărârii, nemulțumirea privește nerespectarea

principiului in dubio pro reo, în obligarea inculpatului la plata

despăgubirilor civile și pe de altă parte, maniera în care instanța fondului a

motivat rezolvarea acțiunii civile în cauză.

Și criticile avansate

cu privire la omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la unele cereri

formulate de inculpat ori asupra unor probe administrate de natură a garanta

dreptul ori a influența soluția procesului sunt lipsite de fundament în

contextul în care solicitările inculpatului au fost respinse în mod motivat.

Se impune precizarea

că și de această dată, recurentul-inculpat, deși invocă incidența art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., aduce în fapt critici ample modului de obținere a

probelor și susține încălcarea unor principii esențiale din dreptul penal,

astfel cum precizează în cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris la

dosarul cauzei, anume legalitatea și oficialitatea procesului penal, garantarea

dreptului la apărare, rolul activ al organelor de urmărire penală și a

instanței de judecată, dar și principiul in dubio pro reo.

În fine, criticile

avansate cu referire la greșita aplicare a legii în soluționarea acțiunii

civile exercitate în cauză, dar și vizând încadrarea juridică a faptelor

inculpatului, nu pot fi primite în virtutea următoarelor considerente:

În prezenta cauză,

instanța fondului a reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor așa

cum acestea au fost stabilite prin actul de trimitere în judecată, dând

declarații în acest sens în fața judecătorului la data de 24 noiembrie 2010,

deci cu o zi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, privind unele

măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor. În împrejurarea în care

operau normele tranzitorii cuprinse în O.U.G. nr. 121/2011, cu privire la

cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească în primă

instanță debutase anterior intrării în vigoare a legii evocate, instanța

fondului în mod corect, având în vedere conduita procesuală manifestată în mod

neechivoc de către inculpat, a aplicat la primul termen cu procedura completă,

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. vizând judecata în cazul

recunoașterii vinovăției, inculpatul beneficiind, potrivit voinței sale

exprimate și cu ocazia dezbaterilor, de dispozițiile de favoarea ale art. 320

1

C. proc. pen.

Prin urmare, în speța

de față, judecata a avut la bază o pledoarie de vinovăție și a fost în mod

corespunzător aplicată de judecătorul fondului, în contextul în care cerințele

legii erau satisfăcute.

Astfel, pentru a se

putea pronunța cu privire la vinovăția inculpatului în temeiul dispozițiilor

tranzitorii, s-a avut în vedere că actul de sesizare a instanței a fost legal

întocmit, instanța fiind competentă și legal sesizată, inculpatul neinvocând

vreo nelegalitate care să fi atras nulitatea absolută a urmăririi penale, ci

dimpotrivă, declarând personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în

rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate

în faza urmăririi penale.

Dintr-o asemenea

perspectivă a derulării judecății în fața instanței fondului, criticile vizând

nelegala obținere a probelor, utilizarea și aprecierea eronată a acestora pe

parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești apar ca lipsite de

fundament și nu pot constitui obiect al cenzurii instanței de recurs, excedând

în concret aspectelor pe care recurentul-inculpat le-ar putea invoca în această

cale de atac, în raport cu procedura abreviată reglementată în art. 320

1

C. proc. pen. ce a fost aplicată inculpatului chiar și în împrejurarea

incidenței dispozițiilor tranzitorii, efectele recunoașterii vinovăției fiind

aceleași.

Susținerea

recurentului-inculpat potrivit căreia procedeul instanței de a lua de bună

declarația de recunoaștere a inculpatului și a pronunța o hotărâre de condamnare,

întemeiată pe probe lovite de nulitate, făcând abstracție de prezumția de

vinovăție, ar echivala cu o gravă eroare judiciară este lipsită de orice

argument juridic, în condițiile în care manifestarea expresă de voință a

inculpatului a fost tocmai în sensul de a beneficia de dispozițiile de favoare

ale art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Argumentele de

aceeași natură au fost prezentate de recurentul-inculpat în sprijinul

susținerii greșitei aplicări a legii în soluționarea acțiunii civile, invocându-se

aspectul inexistenței unui prejudiciu cert, dar și a legăturii de cauzalitate

între faptele comise de inculpat și pretinsul prejudiciu, precum și nelegala

obținere a probelor și nelegala lor administrare.

Contrar celor

învederate de recurentul-inculpat în cuprinsul motivelor de recurs, Înalta

Curte de Casație și Justiție, efectuând propriul examen asupra modalității în

care instanțele au rezolvat acțiunea civilă adiacentă, constată că s-a făcut o

corectă aplicare a normelor ce reglementează răspunderea civilă, inculpatul

fiind obligat la plata despăgubirilor către partea civilă, în raport cu

materialul probator administrat, cu concluziile raportului de expertiză

întocmit în cauză, evidențiind adecvat modul de calcul al prejudiciului, în

sensul prețului de achiziție sau de licențiere a fiecărui program pentru

calculator sau operă în mod distinct.

De altfel, un aspect

ce nu poate fi trecut cu vederea este acela că inculpatul în declarația dată în

fața instanței fondului în împrejurarea invocării procedurii simplificate

reglementate în art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând vinovăția și-a

asumat, totodată, răspunderea pentru prejudiciul cauzat și dovedit, așa cum

actul de inculpare l-a constatat.

Într-o asemenea

împrejurare revenirea inculpatului asupra conduitei procesuale manifestate nu

poate fi acceptată, rațiunile invocate cu privire la nelegalitatea obținerii

probelor - constatare tehnico-științifică, expertiză judiciară - fiind

nefondate, atâta timp cât inculpatul a fost de acord, într-o manieră neechivocă,

ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate la urmărirea penală, pe

care le-a cunoscut și le-a însușit, fără alte obiecțiuni.

În virtutea

considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate

cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 14

mai 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva Deciziei penale nr.

94/A din 14 mai 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 250 RON, cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ