ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 586/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 586/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Examinând actele și lucrările dosarului se constată că prin decizia penală nr. 103/ A din 26 iulie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu împotriva sentinței penale nr. 25 din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 5287/85/2010. A desființat sentința penală atacată numai sub aspectul încadrării juridice a faptei, a modalității de executare a sancțiunii aplicate inculpatului P.I. și a cantității de drog supuse confiscării și a procedat la o nouă judecată în aceste limite. A reținut dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. la încadrarea juridică dată faptei de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74, 76 C. pen.
și art. 320 1 C. proc. pen. săvârșită de inculpatul P.I. A înlăturat dispozițiile art. 86 1 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului și a dispus executarea acesteia în regim privativ de libertate. A privat pe inculpat de exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. A stabilit la 19,2 grame cantitatea de pulbere ce conține C.P.P. supusă confiscării speciale, în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. S-a dispus ca onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, să se înainteze din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Alba.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.I. La termenul din 24 februarie 2012 inculpatul, arestat în altă cauză, prezent în fața instanței de judecată și asistat de apărător desemnat din oficiu a arătat că înțelege să-și retragă recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 103/ A din 26 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală. Potrivit dispozițiilor art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen., părțile pot renunța la recurs conform art. 368 C. proc. pen. și pot retrage recursul în condițiile art. 369 C. proc. pen. care se aplică în mod corespunzător. Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că sunt respectate condițiile prevăzute de art. 369 C. proc. pen., că retragerea recursului s-a făcut până la închiderea dezbaterilor, urmează a lua act de manifestarea de voință a inculpatului în sensul retragerii recursului declarat de acesta împotriva deciziei penale pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Ia act de manifestarea de voința a inculpatului P . I . de retragere a recursului declarat împotriva deciziei penale nr. 103/ A din 26 iulie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, s ecția p enală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 februarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.