ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3087/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3087/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Timișoara la data de 4 aprilie 2008, sub nr. 5661/325/2008,

reclamanta SC M.R. SRL București a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul

Județean de Urgență Timișoara, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să constate că este titularul unui drept de locațiune valid conferit

prin contractul de închiriere nr. 2 din 13 iulie 2007, nefiind îndeplinită

condiția prealabilă de reziliere a acestui contract, prevăzută în art. XII lit.

b) și să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată ocazionată de

prezentul demers judiciar, în caz de opunere.

Prin sentința civilă nr. 14704, pronunțată la data de 20 noiembrie 2008,

Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei

Timișoara și, în consecință, a declinat în favoarea Tribunalului Timiș, secția comercială,

competența soluționării cererii formulate de reclamanta SC M.R. SRL, în

contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență Timișoara.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios

administrativ, la data de 8 decembrie 2008, sub nr. 5661/325/2008.

Prin sentința civilă nr. 18/PI, pronunțată la data de 16 ianuarie 2009,

Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția

netimbrării și, în consecință: a anulat cererea formulată de reclamanta SC M.R.

SRL, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență

Timișoara, ca netimbrată.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut, în esență, că, până

la termenul de la 16 ianuarie 2009, reclamanta nu a depus la dosar timbre

judiciare în valoare de 0,30 lei și nici nu a făcut dovada că ar fi plătit taxa

judiciară de timbru în valoare de 19,00 lei, deși necesitatea îndeplinirii

acestor obligații i-a fost adusă la cunoștință cu ocazia citării sale pentru

același termen, așa după cum se atestă în procesul-verbal de la 22 decembrie

2008 aflat la dosar (fila 5).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC S. România SRL

(cu denumirea anterioară SC M.R. SRL), solicitând admiterea apelului,

desființarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare

Tribunalului Timiș.

Prin decizia nr. 93/A, pronunțată la data de 7 mai 2009, Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, a admis apelul declarat de reclamanta SC S.

România SRL București împotriva sentinței civile nr. 18/PI din 16 ianuarie

2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 5661/325/2008, a desființat

hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în

esență, următoarele aspecte:

La acel unic termen de

judecată, reclamanta a fost citată prin afișare, cu numele de SC M.R. SRL, însă

conform art. 88 alin. (1) pct. 4 citația trebuie să cuprindă numele, domiciliul

și calitatea celui citat, mențiuni care, potrivit alin. (2), sunt prevăzute sub

sancțiunea nulității.

După cum rezultă din

certificatul de înregistrare, începând cu luna septembrie 2009 societatea are

un alt nume, respectiv SC S. România SRL, care nu a fost înscris pe citație,

deși din înscrisul aflat la fila 110 dosar reiese această denumire actuală a

reclamantei de care, însă, nu s-a ținut seamă. Art. 98 C. proc. civ. se referă

la aducerea la cunoștința instanței doar a schimbării domiciliului unei părți

și, de altfel, așa cum s-a arătat, la dosar a existat dovada cu denumirea

actuală a societății reclamante.

Mai mult, reclamanta a

fost citată la un sediu incomplet, întrucât în toate înscrisurile de la dosar

aceasta a precizat și formularea „U.I.B.C.”, de care, însă, instanța nu a ținut

seama pentru a o înscrie în citația emisă pentru termenul de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâtul Spitalul

Clinic Județean de Urgență Timișoara, solicitând admiterea recursului și

modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul menținerii sentinței civile

nr. 18/PI din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, ca fiind

temeinică și legală.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 și 9 ale art. 304

C. proc. civ., pârâtul a invocat, în esență, următoarele motive:

Instanța de apel nu a analizat în mod corect susținerile reclamantei

apelante; reclamanta apelantă a formulat motivarea cererii de apel pe un

înscris aflat la fila 110 dosar, de unde reiese că SC M.R. SRL se numește SC S.

România SRL, înscris care reprezintă, de fapt, un certificat de grefă, înscris

care nu are valoarea unui certificat constatator care să facă dovada schimbării

denumirii societății parte în cauză.

Or, de la data la care a fost schimbată denumirea societății, 17

septembrie 2008 și până la data la care a fost pronunțată sentința civilă nr. 14704,

prin care a fost declinată competența în favoarea Tribunalului Timiș, au

existat două termene de judecată, respectiv, 9 octombrie 2008 și 6 noiembrie

2008, termene la care reclamanta apelantă a fost reprezentată de avocat,

conform încheierilor de ședință și la care nu s-a formulat nicio cerere și nu

s-a depus niciun înscris prin care să se aducă la cunoștință instanței de judecată

faptul că societatea reclamantă a procedat la data de 17 septembrie 2008 la

schimbarea denumirii societății din SC M.R. SRL în SC S. România SRL

Având în vedere dispozițiile art. 108 alin. (2) și (4) C. proc. civ., în

care se prevede că nimeni nu își poate invoca neregularitatea pricinuită prin

propriul său fapt, consideră recurenta că instanța de apel din eroare nu a

analizat cele invocate mai sus și a pronunțat o hotărâre nelegală și

netemeinică, neținând cont de faptul că apelanta își invocă propria culpă.

Analizând recursul pârâtului, prin prisma motivelor invocate și a

temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat și

urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin primul motiv de recurs formulat, care poate fi încadrat în drept în

prevederile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., pârâtul Spitalul Județean de

Urgență Timișoara critică reținerile instanței de apel, în sensul că aceasta nu

a analizat în mod corect susținerile reclamantei-apelante referitoare la

înscrisul aflat la fila 110 dosar, înscris care reprezintă de fapt un

certificat de grefă, și care nu are valoarea unui certificat constatator, care

să facă dovada schimbării denumirii societății parte în cauză.

Acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Din economia prevederilor pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. rezultă, fără

putință de tăgadă, că motivul de recurs înscris în acest text vizează

interpretarea greșită de către instanța de apel a „actului juridic dedus

judecății”.

În

recursul de față, nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., întrucât certificatul de grefă eliberat de o instanță

judecătorească nu constituie un act juridic.

Textul

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la actele juridice în sens de

negotium

juris

, adică manifestări de voință producătoare de efecte juridice, și

nicidecum în sens de

instrumentum probationis

, adică de înscris, ca

mijloc de probă.

Este

evident că acest certificat nu reprezintă un act juridic, în sens de

manifestare de voință a părților, producătoare de efecte juridice, pentru a se

putea pune problema greșitei interpretări, schimbării naturii ori înțelesului

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Așadar,

deși recurentul invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile

formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la

interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita

interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a

deciziei.

Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu

justifică invocarea motivului de recurs bazat pe dezvoltarea actului juridic

dedus judecății, respectiv cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

Astfel, instanța de apel a reținut că, începând cu luna septembrie 2009,

societatea reclamantă are un alt nume, respectiv SC S. România SRL, însă,

faptul că a considerat că, din înscrisul aflat la fila 110 dosar, reiese

denumirea actuală a reclamantei, de care, însă, nu s-a ținut seamă, nu înseamnă

că instanța a schimbat natura actului sau înțelesul lămurit al acestuia, ci

doar că, din ansamblul actelor și lucrărilor de la dosar, reiese că societatea

reclamantă nu a fost legal citată.

Față de cele mai sus arătate, acest motiv de recurs apare drept

nefondat, și, ca atare, urmează a fi respins.

În susținerea celui de-al doilea motiv de recurs invocat, întemeiat pe

prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul-pârât Spitalul

Județean de Urgență Timișoara arată că, de la data la care societatea

reclamantă și-a schimbat denumirea (respectiv, 17 septembrie 2008), și până la

data pronunțării sentinței instanței de fond, au trecut două termene, termene

la care aceasta a fost prezentă, prin avocat și nu a încunoștiințat instanța

despre schimbarea denumirii, aspecte față de care apreciază hotărârea recurată

ca fiind nelegală și netemeinică, în raport de prevederile art. 108 alin. (2)

și (4) C. proc. civ., instanța de apel neținând cont de faptul că apelanta își

invocă propria culpă.

Și acest motiv de recurs este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „citația

va cuprinde: numele, domiciliul și calitatea celui citat”, mențiuni prevăzute

sub sancțiunea nulității, astfel cum prevede alin. (2) al aceluiași articol.

Numele la care se referă art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. are în

vedere numele corect, complet și actual al celui citat, în speță, denumirea

societății comerciale parte, fapt ce rezultă din reglementarea prevăzută în

art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Citarea părții pe o altă denumire decât cea reală, neindicarea denumirii

complete ori indicarea greșită a acesteia reprezintă o încălcare a

dispozițiilor art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care atrage nulitatea

actului.

Nulitatea prevăzută de art. 88 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este o

nulitate expresă, ce cade sub incidența art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

partea nefiind obligată a face dovada vătămării produse prin nerespectarea

formelor legale, vătămarea fiind prezumată de lege.

Așa fiind, cum citarea societății reclamante s-a făcut sub denumirea

veche și la un sediu incomplet, în situația în care instanța a avut cunoștință

de denumirea reală a părții, chiar dacă schimbarea denumirii nu a fost

notificată în forma prevăzută de art. 98 C. proc. civ., în speță sunt pe deplin

incidente prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., citarea trebuind să se

facă pe noua denumire.

În aceste condiții, criticile formulate de recurentul-pârât Spitalul

Județean de Urgență Timișoara, privind ignorarea de către instanța de apel a

prevederilor art. 108 alin. (2) și (4) C. proc. civ., apar drept nefondate,

sancțiunea nulității absolute a actului procedural îndeplinit cu neobservarea

formelor legale fiind pe deplin aplicabilă.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență Timișoara împotriva

deciziei nr. 93/A din 7 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.