ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2039/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamanta

SC S. România SRL

, a chemat în judecată pe pârâtul

Spitalul

Clinic Județean de Urgență Timișoara și a

solicitat obligarea acestuia să facă demersuri în vederea schimbării

destinației spațiului deținut în baza contractului nr. 2/2007, la Ministerul

Sănătății, remiterea acordului ministerului pentru schimbarea destinației

spațiului, plata daunelor – interese moratorii în sumă de 450 pe zi și

cheltuieli de judecată.

Prin cererea de intervenție în

interesul pârâtei D.S.P. Timiș a solicitat respingerea acțiunii pe excepțiile

tardivității și inadmisibilității, iar pe fond respingerea acțiunii întrucât

contractul a fost declarat nul prin sentința civilă nr. 13605/2008 a

Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin sentința comercială nr. 425/PI

din 30 martie 2010, Tribunalul Timiș a admis cererea de intervenție, a respins

excepțiile și acțiunea.

Instanța de fond a reținut în

esență că la 13 iulie 2007 între reclamantă și pârâtă a intervenit contractul

de închiriere a suprafeței de 25 mp în vederea amenajării unui punct de

recoltare a probelor biologice de laborator de analize medicale, spațiu a cărei

destinație nu a fost posibilă fără aprobarea Ministerului Sănătății, care de

altfel a solicitat și obținut constatarea nulității absolute a contractului în

justiție.

A mai reținut instanța de fond că

raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății a stabilit că schimbarea

destinației spațiului închiriat este ilegală și defectuoasă.

În privința excepțiilor,

tribunalul a considerat că obiectul acțiunii nu îl constituie procedura

organizării licitației, pentru ca acțiunea să fie prematură sau tardivă, ci

obligația de „a face” și de „a da” interesul decurgând din folosința spațiului.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 187 din 9 noiembrie 2010, cu majoritate de voturi, a respins

apelul reclamantei, considerând că Direcția de Sănătate Publică Timiș nu putea

aviza schimbarea destinației spațiului închiriat reclamantei de către pârâtă,

iar Ministerul Sănătății a refuzat avizarea pe motiv că această schimbare a

destinației nu ar fi fost corelată cu circuitele din spital care să nu fi

afectat negativ una dintre activități.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că după

încheierea contractului de închiriere între părți au existat mai multe litigii

privind licitația desfășurată, obținerea avizelor și autorizațiilor pentru

funcționarea activității. În litigiul de față Ministerul Sănătății își menține poziția

prin care consideră că activitatea pentru care spațiul a fost închiriat

necesită o schimbare a destinației acestuia și nu răspunde solicitărilor

recurentei reclamante îndreptățită prin contractul încheiat la activitatea pe

care urma să o desfășoare.

Recurenta susține că instanțele

de fond greșit au interpretat și aplicat prevederile legale reținând sentința

civilă nr. 13605/2008 a Judecătoriei Sectorului 1 București, deși nu este

definitivă și irevocabilă, învestirea instanței fiind cu o acțiune în obligația

de „a face”.

Mai susține recurenta că instanța

de apel nu a avut în vedere dispozițiile art. 970 C. civ. privind executarea cu

bună – credință a convențiilor, orice discuții privind validitatea contractului

fiind în afara litigiului iar interpretarea actului nu s-a realizat în sensul

prevăzut de art. 978 C. civ., acela de a-și produce efectele. Existența sau

inexistența autorizației de construcție nu a format obiectul dosarului.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru considerentele ce se vor expune:

Prevederile art. 1 din O.G. nr. 70/2002

stabilesc în sarcina Ministerului Sănătății obligația de a aproba schimbarea

destinației sau înstrăinarea bazei materiale a unităților sanitare publice, iar

acesta, prin adresa nr. 10250 din 24 martie 2009 a comunicat procedura de urmat

în situația unei asemenea solicitări, dar totodată a atacat și actul încheiat între

reclamantă și pârât considerând nelegalitatea acestuia, în raport de

prevederile legale sus-amintite.

Pe de altă parte, Ministerul

Sănătății, prin adresa nr. 2472 din 15 octombrie 2009, a stabilit că

Spitalul

Clinic Județean Timiș, având în componență

secții clinice universitare care asigură asistența medicală și desfășoară

activitate de învățământ superior, cercetare științifică medicală și de

educație continuă nu poate închiria sau concesiona spații destinate

desfășurării acestor activități.

Mai mult, prin adresa nr. 13176

din 31 mai 2007, Consiliul Județean Timiș răspunde solicitărilor pârâtei, în

sensul acordului de principiu pentru închirierea spațiului în suprafață de 25

mp în condițiile legii.

Astfel, demersurile pârâtei în

vederea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru închirierea spațiului

și respectiv schimbarea destinației acestuia, nu au fost satisfăcute.

Aspectele relative la motivarea

contradictorie, străină de natura pricinii, nu au fost dezvoltate în

considerentele recursului, iar analiza deciziei atacate nu relevă nemotivarea

acesteia sau argumentarea contradictorie a raționamentului acesteia. În

redactarea deciziei instanța de apel a analizat atât probele administrate cât

și raportul juridic contractual, concluzionând asupra faptului că Ministerul

Sănătății nu numai că a refuzat schimbarea destinației spațiului închiriat, dar

a și atacat în justiție contractul, considerându-l nul.

Instanța de apel a interpretat

normele legale (O.G. nr. 70/2002) în spiritul pentru care acestea au fost

edictate: actele de schimbare a destinației fără aprobarea Ministerului

Sănătății sunt nule.

În această măsură prevederile

art. 970 și art. 978 C. civ. privind interpretarea convențiilor au în vedere cu

prioritate legalitatea convențiilor. Numai convențiile legal făcute au în

vedere exercitarea cu bună-credință a lor și sunt interpretate în sensul în

care își produc efecte juridice. În această ultimă situație nu se poate discuta

despre conversiunea actelor juridice, împlinirea condiției rezolutorii

conducând la desființarea actului astfel încheiat pentru nerespectarea

condițiilor stabilite imperativ de lege.

Deși obiectul acțiunii îl

reprezenta o obligație de „a face” instanțele de fond au fost ținute de

dispozițiile imperative citate care nu puteau îndreptăți pe reclamantă la

promovarea unei acțiuni de asemenea natură.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile

nr. 187 din 9 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul

formulat de reclamanta SC S. ROMÂNIA SRL

București, împotriva

deciziei Curții de Apel Timișoara nr. 187 din 9 noiembrie 2010

, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi,

25 mai 2011.