ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.12.2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3357/2009

HOTĂRÂRE
11.12.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3357/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului de

față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele :

Prin

acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 2567/105/2008, reclamanta

SINDICATELOR PLOIEȘTI în contradictoriu cu pârâta SC

pârâtei din imobilul - incinta Casei de cultură, proprietatea reclamantei,

situat în Municipiul Ploiești, județul Prahova,

cu cheltuieli de judecată.

În

motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat cu SC B.C.I.B.E. SRL

contractul de închiriere din 1 noiembrie 2002, prin care, în calitate de

proprietar a închiriat pârâtei spațiul situat

în Ploiești, județul Prahova, în suprafață totală de 758 mp, compus din 4

încăperi, dependințe și un grup sanitar, pe o

perioadă de 2 ani, iar prin actul adițional

din 1 noiembrie 2004 părțile au convenit prelungirea termenului de

închiriere până la 1 noiembrie 2007

când

reclamanta a solicitat

prelungirea

de drept a

contractului

, pe 3 ani, începând cu data de 1 noiembrie 2004.

Prin

actul

adițional la contract părțile au prelungit contractul de închiriere pe o

perioadă de 3 ani, începând cu data de 1

noiembrie 2004, iar ulterior

la data de 15

mai 2005

s-a încheiat contractul de

cesiune,

potrivit căruia locatarul a cesionat către pârâta SC S. SRL toate drepturile și

obligațiile izvorâte din contract, care s-a prelungit prin act

adițional până la data de 1 noiembrie 2007 urmând

a fi

preluate începând cu data de 1 iunie 2005.

Ca urmare a încetării dreptului de locațiune la data de 01 noiembrie 2007,

reclamanta a propus pârâtei o ofertă de închiriere a spațiului din litigiu,

ulterior părțile au purtat o corespondență în acest sens pârâta comunicând

reclamantei cu adresele

nr. 449 din 13 septembrie 2007 și 455 din 17 septembrie 2007 punctul său de

vedere, la rândul său, pârâta a comunicat reclamantei condițiile în care va

încheia un nou contract pe 10 ani, fără a se prezenta la negocieri, situație în

care reclamanta a organizat o nouă licitație pentru închirierea spațiului,

licitație la care a participat și pârâta, alături de SC I.I. SRL București și SC

N.D. SRL în urma ofertelor a fost declarată câștigătoare SC I.I. SRL.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei motivat de faptul că a introdus

cererea de chemare în judecată în nume propriu dintr-un imobil care nu-i

aparține și asupra căruia nu are niciun drept de administrare, deoarece

imobilul este în patrimoniul statului; patrimoniul caselor de cultură al

sindicatelor din România este o asociație non-profit de utilitate publică,

conform H.G.R. nr. 1646 din 07 octombrie 2004.

Pârâta a formulat și cerere reconvențională în contradictoriu cu

reclamanta și pârâții A.N.C.C.S.R. și Consiliul Local al Municipiului Ploiești.

Pârâta a formulat precizări la cererea reconvențională potrivit cărora a

solicitat să se aibă în vedere dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia solicitând să se constate

existența dreptului de folosință al societății pentru spațiul ce face obiectul

contractului de închiriere.

Prin sentința civilă nr. 1236 din 23 decembrie 2008 Tribunalul Prahova,

secția comercială de contencios administrativ, a respins excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă prin întâmpinare

și a admis acțiunea reclamantei dispunând evacuarea pârâtei din imobilul incinta

Casei de Cultură, situat în

Ploiești,

județul Prahova. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reconvențională

formulată de pârâta S.C. S. S.R.L. în

contradictoriu

cu reclamanta și pârâții A.N.C.C.S.R. și Consiliul Local al Municipiului

Ploiești

și a fost obligată aceasta la 20,3 lei cheltuieli de judecată

către reclamanta.

S-a reținut, în esență, că inițial Consiliul de administrație al

reclamantei în

urma ofertelor

depuse, a declarat câștigătoare pe SC I.I. SRL, urmând ca

spațiul să fie închiriat acesteia, începând cu

data de 1 noiembrie 2007 și în urma contestațiilor formulate s-a hotărât

selectarea unei selecții de oferte și urmare deschiderii ofertelor a

fost declarată câștigătoare SC N.D. SRL și în

aceste condiții pârâta nemai deținând,

un

titlu care să justifice detenția imobilului din litigiu.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei,

invocată de

pârâta

prima instanță a reținut că pârâta a încheiat cu

reclamanta cu acordul A.N.C.C.S.R.

, contractul de închiriere

pentru imobilul în litigiu, având astfel un drept de

administrare al imobilului, iar potrivit art. 1411 și art. 1413 C. civ., avea

posibilitatea de a solicita evacuarea pârâtei, când termenul de închiriere a

expirat.

Împotriva

sentinței a declarat apel pârâta SC S. SRL, criticând

hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în

mod greșit prima instanță a respins excepția

lipsei calității procesuale active a intimatei

reclamante, considerând

că pârâta a încheiat cu reclamanta cu acordul A.N.C.C.S.R., contractul de

închiriere

pentru imobilul situat în

incinta Casei de Cultură, întrucât intimata

reclamantă nu avea mandatul

expres emis de administratorul spațiului pentru

promovarea unei astfel de acțiuni, deși din probatoriile administrate în

cauză a rezultat că dreptul de administrare al Casei de Cultură a Sindicatelor,

aparține A.N.C.C.S.R.

Pe fond, a susținut criticile formulate în cererea reconvențională și în

întâmpinare, solicitând

admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și

respingerea acțiunii

principale privind evacuarea și admiterea în tot a cererii reconvenționale

formulată de

apelantă.

La termenul de

judecată din 6 mai 2009, apelanta-pârâtă S.C. S. S.R.L. a solicitat

încuviințarea probei cu acte în vederea stabilirii regimului juridic al

imobilului, dacă acest imobil aparține domeniului public sau privat al statului

sau aparține unui subiect de drept privat și dacă imobilul figurează în

evidențele fiscale ca fiind proprietate publică ori privată a statului ori

aparține unei societăți comerciale sau unei persoane fizice. Curtea a

încuviințat proba cu înscrisuri, iar Consiliul Local al Municipiului Ploiești a

comunicat prin adresa nr. 51434 din 20 mai 2009 că pentru imobilul din litigiu

nu deține acte de proprietate. Intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului

Ploiești a depus la dosar la termenul de judecată din 27 mai 2009 adresa nr.

1210/2008 întocmită de Primăria Municipiului Ploiești din conținutul căreia a

rezultat că imobilul din litigiu nu aparține patrimoniului privat al

municipiului Ploiești și nu face parte din domeniul public al municipiului și a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, motivat de faptul că

imobilul din litigiu nu aparține domeniului public și nici patrimoniului privat

al municipiului Ploiești.

Pârâta S.C. S. S.R.L.

a solicitat respingerea excepției ca inadmisibilă, întrucât acest pârât nu a

fost parte în proces.

Prin decizia nr. 87

din 27 mai 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrative și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale a

pârâtului Consiliul Local al Municipiului Ploiești și a fost respins, ca

nefondat apelul pârâtei SC S. SRL, cu 2.580 lei cheltuieli de judecată către

intimata

Casa de Cultură a Sindicatelor

Ploiești.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Local al Municipiului

Ploiești a respins-o, cu motivarea că acest pârât a dobândit calitate de parte

în proces, urmare a formulării cererii reconvenționale de pârâta SC S. SRL figurând

pe parcursul judecății cauzei la prima instanță în această calitate, așa încât

trebuie să figureze în această calitate indiferent dacă imobilul din litigiu

face sau nu parte din domeniul public, considerente în raport cu care a respins

excepția ca nefondată.

Pe fondul cauzei s-a

reținut, în esență, că legal și temeinic tribunalul a dispus evacuarea pârâtei

SC S. SRL din spațiul din litigiu, precum și capetele de cerere din cererea

reconvențională referitoare la constatarea dreptului de folosință al apelantei

asupra spațiului și obligarea la respectarea contractului de închiriere

încheiat la data de 01 noiembrie 2002, de către intimată și ceilalți

intimați-pârâți din cererea reconvențională, atâta timp cât denunțarea

contractului de închiriere de către locatorul contractului, respectiv

reclamanta, dreptul de folosință nu mai subzistă, iar referitor la procedura

obligatorie a licitației publice în vederea atribuirii contractului de

închiriere, respectiv a dreptului de folosință a imobilului, trebuia ca

imobilul să aparțină domeniului public, și, cum în cauză, acesta nu aparține

patrimoniului privat al municipiului Ploiești, nu sunt incidente dispozițiile

art. 14 și art. 15 din Legea nr. 213/1998.

În contra celei din

urmă hotărâri pârâta SC S. SRL a declarat recurs criticând-o pentru

nelegalitate reiterând aceleași critici, ca în apel, însă recurenta nu l-a

timbrat conform dispozițiilor legale în materie, situație în care Înalta Curte,

din oficiu, invocă excepția timbrării insuficiente a recursului și rămâne în

pronunțare pe această excepție.

Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele

judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ,

taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se

plătesc anticipat, sau în mod excepțional până la termenul stabilit de

instanță.

Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la

soluția instanței, Înalta Curte în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997

și art. 1 din O.G. nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentei obligația de a

achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei în cont corect, punându-i în

vedere recurentei, prezentă la termenul din 13 noiembrie 2009 prin avocat L.V.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și

normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită

taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată.

Constatând că recurenta a achitat numai 0,50 lei timbru

judiciar și nu a depus 4 lei taxă judiciară de timbru, conformat obligației legale

de timbrare, Înalta Curte, urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin.

(3) din Legea nr.146/1997, republicată, urmează să aplice sancțiunea textului

de lege precizat, în sensul anularea recursului pârâtei ca insuficient timbrat.

Întrucât intimate-reclamantă a solicitat cheltuieli de

judecată, dovedite cu actul justificativ depus la dosarul cauzei la fila 23

dosar recurs, în temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează ca recurenta să fie

obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei către aceasta.

Așa fiind,

Anulează, ca insuficient timbrat,

recursul declarat de pârâta

SC S.

SRL București împotriva deciziei nr. 87 din 27 mai 2009 a Curții de apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta să plătească intimatei-reclamante Casa de

Cultură a Sindicatelor Ploiești suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2009.

Sursă