ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1453/2010

Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 2827/104/2009,în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului G.V.M. S-a reținut nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, existând în continuare indicii că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care este trimis în judecată inculpatul, este justificată ideea ca dacă acesta s-ar afla în libertate, ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, producându-se un sentiment de nesiguranță în rândul celorlalți membri ai comunității.

De asemenea, nu trebuie ignorat nici efectul asupra opiniei publice, care reclamă o reacție promptă din partea autorităților, care prin măsurile luate trebuie să diminueze și chiar să stopeze astfel de infracțiuni. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.V.M. , solicitând cercetarea sa în stare de libertate. Recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și furt calificat, constând în aceea că în seara zilei de 15 martie 2009,pe fondul unui conflict spontan, a lovit de mai multe ori victima V.F. cu un ștachete în zona capului producându-i leziuni care au condus la decesul acestuia; în aceleași împrejurări, după exercitarea violențelor, inculpatul și-a însușit telefonul mobil al victimei ce căzuse pe jos.

Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 9 din 16 martie 2009 a Tribunalului Olt, constatând că sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar prin sentința penală nr. 22 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Olt inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare. Înalta Curte constată că la acest moment se mențin temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, așa încât solicitarea inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate nu este întemeiată.

Astfel, pe de o parte în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat (și pe care a recunoscut-o, ceea ce rezultă din hotărârea de condamnare pronunțată în primă instanță împotriva inculpatului), iar pe de altă parte natura acesteia și modalitatea în care se reține că ar fi fost comisă justifică aprecierea că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, creând un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice, îndeosebi membrilor comunității din care atât inculpatul, cât și victima provin. În consecință, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 160/b alin. (3), în mod legal și temeinic instanța de apel pe rolul căreia cauza se află în prezent a dispus menținerea stării de arest a inculpatului, sens în care recursul acestuia este nefondat și va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat G.V.M. împotriva încheierii din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 2827/104/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2010.