ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.09.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2992/2010

HOTĂRÂRE
28.09.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2992/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra conflictului

negativ de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dâmbovița creditoarea

SC Ț.L.I.F.N. SA a solicitat, în temeiul Legii nr. 85/2006,

deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC N.E.C. SRL aflată

deja în insolvență împotriva căreia deține o creanță certă, lichidă și

exigibilă în cuantum de 58.537,62 lei.

Prin sentința nr. 128 din 20 martie

2009 a Tribunalului Dâmbovița s-a deschis procedura generală de insolvență a

debitoarei SC N.E.C. SRL.

Împotriva acestei sentințe

debitoarea a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul

neîndeplinirii procedurii de citare cu debitoarea.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia nr. 1034 din 25 iunie 2009, a respins recursul, ca nefondat, reținând

că procedura de citare cu debitoarea SC E.C. SRL a fost legal îndeplinită, față

de faptul că, astfel cum rezultă din evidențele oficiale ale O.R.C., la data

deschiderii procedurii insolvenței procedura de citare cu debitoarea s-a făcut

la sediul său din Târgoviște, iar ulterior pronunțării sentinței debitoarea

și-a schimbat denumirea în SC N.E.C. SRL și sediul în Municipiul București,

conform certificatului constatator al O.R.C. pe lângă Tribunalul București.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr.

315 din 10 iulie 2009, a admis excepția de necompetență teritorială absolută

invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea

Tribunalului București.

Pronunțând această soluție,

judecătorul sindic, a avut în vedere relațiile furnizate de O.R.C. din care

rezultă că SC E.C. SRL a fost radiată din R.C. Dâmbovița întrucât și-a schimbat

sediul social din Județul Dâmbovița în Municipiul București.

Tribunalul București, secția a VII-a

comercială, prin sentința nr. 4528 din 12 octombrie 2009, a admis excepția de

necompetență materială invocată din oficiu, a declinat competența în favoarea

Tribunalului Dâmbovița și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a

înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea

regulatorului de competență.

În pronunțarea acestei soluții

instanța a reținut caracterul absolut al normelor de competență teritorială

reglementate de art. 16 C. proc. civ., cărora i se circumscrie soluționarea

prezentei cauze și că relevanță în stabilirea instanței competente teritorial

are sediul social pe care debitorul îl are înscris în evidențele R.C. la

momentul înregistrării cererii de deschidere a procedurii de insolvență, în

speță Tribunalul Dâmbovița.

Înalta Curte, examinând conflictul

de competență cu soluționarea căruia a fost legal învestită conform art. 22 alin.

(3) C. proc. civ., prin prisma art. 20 C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 6 din

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței „Toate procedurile prevăzute de

prezenta lege, cu excepția recursului prevăzut la art. 8, sunt de competența

tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul debitorul, astfel cum

figurează acesta în registrul comerțului”.

Potrivit dispozițiilor art. 16 C.

proc. civ., „Cererile în materia reorganizării judiciare și a falimentului sunt

de competența exclusivă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul

principal al debitorului”.

Astfel cum rezultă din evidențele O.R.C.,

la data învestirii instanței cu cererea de deschidere a procedurii reglementată

de Legea nr. 85/2006 sediul debitoarei era în Târgoviște, Județul Dâmbovița,

acesta fiind aspectul relevant în stabilirea instanței competente teritorial în

aplicarea art. 6 din Legea nr. 85/2006.

Împrejurarea că ulterior învestirii

instanței debitoarea și-a schimbat sediul nu este de natură a determina

modificarea competenței teritoriale absolute a instanței.

Așa fiind, în aplicarea art. 6 din

Legea nr. 85/2006 privind insolvența Înalta Curte stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, Judecător Sindic.

Stabilește competența în favoarea

Tribunalului Dâmbovița, Judecătorul sindic.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-09-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2120/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30 octombrie 2007, la Tribunalul Neamț, creditoarea D.G.F.P. – Neamț cu sediul în Piatra Neamț a solicitat, în temeiul art. 1
ÎCCJ 2009-10-30
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 258/2011
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 13 iulie 2009, petenta SC L.J.C. SRL a solicitat deschiderea
ÎCCJ 2010-03-03
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 864/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 430/S din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administra
ÎCCJ 2011-02-09
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1077/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr. 2702/315/2010, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 393 din Târgoviște a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D.I., N.G. ș
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86948)
de 3 iunie 2013 a fost acordat un termen pentru ca reclamantul să formuleze în scris excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și în vederea punerii în discuție a
Sursă