ÎCCJ, decizie (scj.ro #86948)

Insolvență. Acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 948 C. civ. formulată de lichidatorul judiciar. Interpretarea sintagmei „atribuțiile judecătorului sindic”. Instanța competentă material să soluționeze cauza

Cuprins pe materii: Drept comercial. Procedura insolvenței

Index alfabetic: acțiune în constatarea nulității absolute

-          atribuțiile judecătorului sindic

-          competență materială

Legea 85/2006, art. 11 alin. (1) lit. h), alin. (2)

C. civ., art. 948

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. h) h) judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase și a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii;din Legea nr. 85/2006, între principalele atribuții ale judecătorului-sindic se regăsește și judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase și a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii.

În consecință, în cazul în care lichidatorul formulează o acțiune în constatarea nulității absolute a unui act fraudulos încheiat de debitor anterior deschiderii procedurii - întemeiată pe dispozițiile art. 948 C. civ. - competența de soluționare a cauzei aparține judecătorului-sindic deoarece sintagma „principalele atribuții ale judecătorului-sindic” nu exclude competența acestuia și pentru alte cereri și procese în care este implicat debitorul din procedură.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 437 din 6 februarie 2014

Notă

: În prezenta decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil.

Prin sentința nr. 1753 din 01 aprilie 2013 a fost admisă excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Târgoviște

și s-a declinat în favoarea Tribunalului Dâmbovița, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, cauza având ca obiect constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 141 din 17 iulie 2009 încheiat între I.N. – promitent vânzător și SC L. SRL – promitent cumpărător.

Instanța a reținut că față de dispozițiile Legii  nr. 85/2006, art. 11  alin. (1) lit. h) și față de obiectul cererii de chemare în judecată - constatarea nulității absolute a unui antecontract de vânzare-cumpărare, competența aparține, în primă instanță, judecătorului sindic.

Arată instanța că art. 11 alin. 1 lit. h) din Legea 85/2006 prevede că judecătorul sindic este competent să soluționeze cererile introduse de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar pentru anularea unor acte frauduloase încheiate anterior deschiderii procedurii  de insolvență.

Cererea de față, având ca obiect constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare atestat sub nr. 141 din 07.07.2009, ca urmare a săvârșirii unei fraude la lege, pentru motivele invocate de lichidatorul judiciar - Cabinetul de insolvență D.D.C., pentru debitoarea SC L. SRL Târgoviște aparține, în primă instanță, Tribunalului Dâmbovița, Secția contencios administrativ și fiscal, actul fraudulos fiind încheiat anterior deschiderii procedurii de insolvență.

Cauza a fost înregistrată sub nr. xx59/120/2013 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La termenul din data de 3 iunie 2013 a fost acordat un termen pentru ca reclamantul să formuleze în scris excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și în vederea punerii în discuție a acestei excepții.

Prin sentința nr. 676/16 septembrie 2013, Tribunalul Dâmbovița, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal – Judecător Sindic, invocată de SC L. SRL, prin Cabinetul Individual de Insolvență D.D.C., în calitate de lichidator al debitorului SC L. SRL, conform Încheierii din 14.11.2011, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. xx80/120/2011, pârât fiind I.N., a constatat că Judecătoria Târgoviște este instanța competentă să soluționeze cauza, a dispus suspendarea din oficiu a soluționării cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Ploiești, pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a apreciat că excepția necompetenței Tribunalului Dâmbovița, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, este întemeiată și a fost admisă, a dispus suspendarea din oficiu a cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Ploiești, pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție s-a avut în vedere faptul că la 17 iulie 2009 (înainte ca societatea să fie supusă procedurii de insolvență), între I.N. – promitent vânzător și SC L. SRL Târgoviște - promitent cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare având ca obiect un imobil - construcție locuința S+P+1 în suprafață de 326 mp, pentru suma de 620.000 lei, din care, la semnarea antecontractului, a fost plătită suma de 490.000 lei, diferența urmând a fi plătită în termen de 12 luni de la semnarea antecontractului.

În condițiile în care părțile nu au înțeles să cuprindă altă mențiune referitoare la imobil, acesta a rămas în continuare în stăpânirea promitentului vânzător, lucru firesc de altfel, câtă vreme părțile nu au încheiat decât o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.

S-a mai reținut că între părți, o săptămână mai târziu, s-a încheiat un act adițional prin care, de comun acord, având în vedere consecințele negative ale crizei financiare, promitentul vânzător urma să restituie suma primită ca avans, urmând să rămână în continuare proprietarul bunului ce a făcut obiectul antecontractului. Actul adițional a fost întocmit în formă autentică și poartă semnăturile și ștampila societății cumpărătoare, orice susținere contrară celor cuprinse în acest înscris, neputând fi răsturnate decât prin înscrierea în fals.

Ca atare, operațiunea juridică de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare nu apare ca făcând parte din categoria actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, pentru ca judecătorul sindic să aibă competența dată prin lege de a soluționa aceste cereri introduse de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.

Chiar susținerile reclamantei, prin lichidatorul judiciar, se contrazic prin actele depuse la dosar.

Astfel, s-a susținut că bunul a fost în folosința promitentului vânzător și se află în posesia acestuia și în prezent. Este real acest lucru, câtă vreme, pe de o parte este vorba de o promisiune de vânzare cumpărare, în care nu s-a plătit întreaga sumă de bani și deci transferul de proprietate nu s-a făcut de la vânzător la cumpărător, iar, pe de altă parte, pentru ca, la o săptămână de la încheierea promisiunii de vânzare cumpărare în forma autentică, s-a întocmit un act adițional, în care urma să se restituie avansul, promitentul vânzător, rămânând în continuare proprietarul bunului.

Ca atare, această situație nu conduce de sine stătător la constatarea unei culpe a vreunei părți în neexecutarea antecontractului, părțile semnând de comun acord actul adițional.

Nici susținerea lichidatorului judiciar că scopul pentru care a fost încheiat antecontractul a fost de a prejudicia statul nu poate fi primită câtă vreme nu există dovezi în acest sens, prin actul adițional menționat mai sus, promitentul cumpărător urmând a reintra în posesia avansului plătit.

Ca atare, în condițiile în care nu s-a demonstrat existenta unor acte frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, cererea privind constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare cumpărare, întemeiat pe dispozițiile art. 77 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, nu este de competenta judecătorului sindic, ci a instanței de drept comun.

Conflictul negativ de competență a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

sub nr. xx4/42/2013.

Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 56 CC din 17 octombrie 2013, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

În argumentarea acestei sentințe, instanța a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 79 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

Actele avute în vedere de art. 79 sunt acte juridice (unilaterale sau multilaterale) prin care se realizează o manifestare de voință a debitorului cu intenția de a produce efecte juridice în contra dispozițiilor legale și care afectează patrimonial creditorii debitorului.

Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin actele prevăzute expres de dispozițiile art. 80 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Potrivit dispozițiilor art. 11 lit. h) din același act normativ, între principalele atribuții ale judecătorului-sindic se află și judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase și a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii.

S-a apreciat că demonstrarea existenței actelor frauduloase nu este de natură a atrage o competență sau alta, ci este o chestiune ce trebuie analizată pe fondul raportului juridic dedus judecății.

Împotriva acestei sentințe reclamanta SC L. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs indicat recurenta a arătat, în esență, că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Redând textual conținutul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, recurenta susține că, atunci când se vorbește de procesele de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, se au în vedere acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 79 și art. 80 din Legea nr.85/2006, iar cererea nr. 719/12.07.2012 are ca obiect constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare și a clauzei inserate în art. III pct. 2 din contract și este întemeiată pe dispozițiile art. 948 Cod civil.

În această situație, susține recurenta, cererea sus-menționată nu face parte din procesele date în competența judecătorului sindic, context în care competentă pentru soluționarea acestei cereri este judecătoria.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița pentru soluționarea  cererii și trimiterea cauzei Judecătoriei Târgoviște.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul-pârât I.N. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Recursul este nefondat și a fost respins pentru următoarele considerente:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurentă vizează lipsa temeiului legal sau încălcarea legii. Dintre aceste ipoteze, recurenta a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Din perspectiva aplicării greșite a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, recurenta susține că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 948 C. civ., astfel încât respectiva cerere nu face parte din procesele date în competența judecătorului sindic.

Susținerea recurentei este nefondată.

Este adevărat că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 948 C. civ., însă potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. h) h) judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase și a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii;din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței între principalele atribuții ale judecătorului-sindic se regăsește și judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar pentru anularea unor acte frauduloase și a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii.

Cum cererea de chemare în judecată a fost introdusă de către lichidatorul debitoarei SC L. SRL, respectiv CII D.D.C., în mod corect instanța de emitere a regulatorului de competență a făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și a stabilit competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Recurenta se află în eroare atunci când susține că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, întrucât instanța de emitere a regulatorului de competență, așa cum am menționat anterior, a aplicat în mod corect dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2006.

Este greșită susținerea recurentei conform căreia „atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței”, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Sintagma „principalele atribuții ale judecătorului-sindic” nu numai că nu exclude competența acestuia și pentru alte cereri și procese în care este implicat debitorul din procedură, ci din contra, o bună și efectivă administrare a procedurii comportă interpretarea extensivă a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

În consecință, față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.