ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 848/2015

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Prin cererea depusă de reclamanta

SC P.R.D. SRL în Dosarul nr. 180/85/2005 al Tribunalului Sibiu, secția a ll-a de

contencios administrativ și fiscal, s-a solicitat anularea contractului de împrumut

atestat sub nr. X1 din 9 ianuarie 2009 de avocat D.B., a contractului de împrumut

cu gaj atestat sub nr. X2 din 9 ianuarie 2009, a contractului de credit acționar

nr. X3 din 9 ianuarie 2009, a contractului de cesiune acțiuni atestat sub nr. X4

din 9 ianuarie 2009 de avocat D.B., pentru frauda în dauna creditorilor.

Prin întâmpinare,

pârâta SC S.M.I. SA, prin lichidator judiciar B.G. Insolvență SPRL a ridicat excepția

necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu motivând că acțiunea este de drept

comun, prin urmare, este supusă dispozițiilor art. 2 alin. (1

1

)

coroborat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și excede competenței

judecătorului sindic față de art. 11 din Legea nr. 85/2006, sediul, domiciliul pârâților

nefiind în Sibiu, reclamanta nejustificând un interes personal și direct deoarece

se solicită anularea unor acte la care societatea pârâtă nu este parte.

Și pârâtul B.I.

a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei materiale, funcționale

și teritoriale a Tribunalului Sibiu, secția a ll-a civilă de contencios administrativ

și fiscal, întrucât, în contractele încheiate, societatea debitoare nu este parte,

iar acestea nu privesc procedura falimentului, excepția netimbrării cererii supusă

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. g) și alin. (1

1

) din Legea nr. 146/1997,

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei întrucât nu justifică

un interes legal, născut actual și personal, acestea, dacă ar fi acte încheiate

în frauda creditorilor, ar putea fi atacate conform art. 79 din Legea nr. 85/2006,

cerere introdusă de lichidatorul judiciar ori comitetul creditorilor, iar prin nici

unul dintre contracte nu s-au încălcat dispozițiile legale imperative.

Prin sentința

nr. 548 din 13 mai 2014, urmare a admiterii excepției necompetentei materiale a

judecătorului sindic și a necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, cauza

a fost declinată la Tribunalul București.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut că obiectul acțiunii în anulare vizează acte

juridice încheiate de fostul administrator statutar și acționar majoritar al SC

S.M.I. SA cu B.I., în care debitoarea SC S.M.I. SA nu este parte.

Acțiunea în anularea

acestor contracte nu are ca obiect un act juridic încheiat de lichidatorul judiciar

și nici alte acte juridice aferente procedurii insolvenței iar contractele încheiate

de acționarul majoritar al SC S.M.I. SA cu B.I. nu au nici o legătură cu procedura

insolvenței debitoarei.

Cu privire la

competența judecătorului sindic, strict reglementată de Legea nr. 85/2006, s-a observat

că atribuțiile judecătorului sindic se limitează la controlul judecătoresc al activității

administratorului/lichidatorului judiciar și la actele și cererile judiciare aferente

procedurii insolvenței.

Competența judecătorului

sindic se limitează la acele acțiuni referitoare la bunurile care aparțin sau aparțineau

patrimoniului debitorului la data deschiderii procedurii, dar care au ieșit fraudulos

din patrimoniul acestuia. Acțiunea care are ca obiect anularea contractelor prin

care s-au cesionat acțiuni, în condițiile în care aceste bunuri (acțiuni) nu aparțin

debitorului SC S.M.I. SA, ci acționarului D.A. nu este o acțiune dintre cele ce

pot fi încadrate în dispozițiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, ci trebuie să fie

judecată de o instanță cu o specializare generală în această materie.

Părțile au opinat

în sensul stabilirii competenței în favoarea judecătorului sindic, invocând prevederile

art. 42 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora administratorilor debitorilor le

este interzis, sub sancțiunea nulității, să înstrăineze, fără acordul judecătorului

sindic, acțiunile sau părțile lor sociale.

Însă această condiție,

privind acordul judecătorului sindic, nu schimbă natura acțiunii promovate, care,

așa cum s-a menționat mai sus, nu vizează un control de legalitate al actelor încheiate

de lichidatorul judiciar și nici alte acte aferente procedurii insolvenței.

Mai mult,

art. 42 din Legea nr. 85/2006 a fost abrogat prin Legea nr. 277/2009, deoarece prevederile

art. 138 din Legea nr. 85/2006 cuprind atât răspunderea conducătorilor în funcție,

cât și a celor anteriori.

Instanța a reținut

și faptul că cel care a înstrăinat acțiuni, D.A. nu ocupa la acea dată vreo funcție

de conducere al SC S.M.I. SA, textul anterior referindu-se la directori, administratori,

membrii ai consiliului de administrație sau ai directoratului.

Excepția, fiind

apreciată ca întemeiată, a fost admisă, instanța constatând că judecătorul sindic

nu este competent să judece această acțiune ci instanța de drept comun, respectiv,

tribunalul, astfel că, a fost declinată cauza în favoarea Tribunalului București.

Din actele și

lucrările dosarului, Tribunalul București a constatat următoarele:

Cererea reclamantei,

precizată, a fost formulată de aceasta, în calitate de președinte al comitetului

creditorilor debitoarei, considerându-se că aceste contracte s-au încheiat în condițiile

în care legea nu permitea acest lucru, invocându-se art. 37, art. 38, art. 42 din

Legea nr. 85/2006. S-a mai arătat că prin raportul întocmit în temeiul art. 17

lit. d) din Legea nr. 85/2006, în urma adunării comitetului creditorilor din 18

aprilie 2013 s-a hotărât promovarea acestei acțiuni, societatea pârâtă fiind în

procedura insolvenței.

În cazul unei

societăți supusă prevederilor Legii nr. 85/2006, este interzis conducătorilor debitoarei,

sub sancțiunea nulității, să înstrăineze, fără acordul tribunalului, acțiunile sau

părțile sociale deținute la această societate, iar judecătorul sindic (administratorul)

menționează indisponibilizarea acestor acțiuni (părți sociale) în registrul special

de evidență (art. 37 din lege).

O astfel de cerere

poate fi introdusă la judecătorul sindic de administratorul judiciar (lichidator)

ori de Comitetul creditorilor conform art. 81 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, în

speță, cererea fiind formulată prin președintele comitetului creditorilor în temeiul

art. 17 alin. (1) lit. d) și lit. f), art. 16 din lege.

Potrivit art.

42 din Lege nr. 85/2006 în vigoare la momentul încheierii contractului „după ce

s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 33 este interzis administratorilor

debitorilor, persoane juridice, sub sancțiunea nulității să înstrăineze fără acordul

judecătorului sindic acțiunilor sau părțile sociale sau de interes deținute de debitorul

care face obiectul acestei proceduri. Judecătorul va dispune indisponibilizarea

acțiunilor sau a părților sociale sau de interes potrivit alin. (1) în registrele

speciale de evidentă ori în conturile înregistrate electronic”.

Cum cererea s-a

formulat prin comitetul creditorilor, pârâtul D.A. a acționat în calitate de acționar

majoritar al societății debitoare, fiind depus certificat constatator de la Oficiul

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, necontestat prin alt probatoriu,

contrar susținerilor pârâtului B.I. că ar viza acțiuni proprii ale asociatului,

cedentul fiind administrator, devin incidente prevederile art. 42 din lege, astfel

că, în sensul dispozițiilor legale menționate, examinarea condițiilor legale pentru

astfel de operațiuni revine judecătorului sindic investit cu cererea privind procedura

instituită de Legea nr. 85/2006 în Dosarul nr. 180/85/2005 al Tribunalului Sibiu,

secția a ll-a de contencios administrativ și fiscal, instanța în favoarea căreia

a fost declinată competența de soluționare a cauzei.

Totodată instanța

a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.

Înalta Curte,

sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Potrivit art.

133 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau

mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă

sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență,

Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat, deopotrivă, necompetente,

prin hotărâri definitive, că declinările de competență între instanțele sesizate

sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să

soluționeze cauza, prin urmare există conflict negativ de competență.

Delimitarea atribuțiilor

instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței: materială

și teritorială.

În ceea ce privește

competența materială, instanța constată că temeiul legal al acțiunii îl constituie

art. 81 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în speță,

acțiunea având ca obiect anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, făcute

de debitor în dauna creditorilor. Titularul acțiunii este comitetul creditorilor

prin președinte, în temeiul art. 17 alin. (1) lit. d) și lit. f), art. 16 din această

lege.

Potrivit art.

17 alin. (1) lit. f), comitetul creditorilor are competența să introducă acțiuni

pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, făcute în dauna creditorilor,

atunci când astfel de acțiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar sau

de lichidator.

De asemenea, potrivit

art. 11 lit. h) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic este competent să judece

acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea

unor acte frauduloase și a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial,

anterioare deschiderii procedurii.

În conformitate

cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, toate

procedurile prevăzute de aceasta sunt de competența tribunalului în a cărui circumscripție

își are sediul debitorul. Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secție specială

de insolvență sau un complet specializat de insolvență, acesteia/acestuia îi aparține

competența pentru derularea procedurilor prevăzute de această lege.

Legiuitorul instituie,

așadar, norme speciale de competență materială și teritorială în ceea ce privește

acțiunile întemeiate pe Legea insolvenței, cum este și cererea de față prin care

se urmărește anularea unor acte frauduloase și a unor constituiri ori transferuri

cu caracter patrimonial încheiate de debitor, prin urmare, competența materială

de soluționare a cauzei aparține judecătorului sindic, iar nu instanțelor de drept

comun.

În raport de norma

legală invocată se va determina instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta

acțiune, respectiv cea în a cărei circumscripție își are sediul debitorul.

Întrucât acesta

din urmă își are sediul în județul Sibiu, competent teritorial în soluționarea cauzei

este Tribunalul Sibiu, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

din care fac parte și completele specializate în soluționarea cauzelor privind procedura

insolvenței.

Față de dispozițiile

legale mai sus arătate, Înalta Curte, urmează a stabili competența de soluționare

a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, la judecătorul sindic.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 17 martie 2015.