ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 848/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin cererea depusă de reclamanta SC P.R.D. SRL în Dosarul nr. 180/85/2005 al Tribunalului Sibiu, secția a ll-a de contencios administrativ și fiscal, s-a solicitat anularea contractului de împrumut atestat sub nr. X1 din 9 ianuarie 2009 de avocat D.B., a contractului de împrumut cu gaj atestat sub nr. X2 din 9 ianuarie 2009, a contractului de credit acționar nr. X3 din 9 ianuarie 2009, a contractului de cesiune acțiuni atestat sub nr. X4 din 9 ianuarie 2009 de avocat D.B., pentru frauda în dauna creditorilor. Prin întâmpinare, pârâta SC S.M.I. SA, prin lichidator judiciar B.G.

Insolvență SPRL a ridicat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu motivând că acțiunea este de drept comun, prin urmare, este supusă dispozițiilor art. 2 alin. (1 1 ) coroborat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și excede competenței judecătorului sindic față de art. 11 din Legea nr. 85/2006, sediul, domiciliul pârâților nefiind în Sibiu, reclamanta nejustificând un interes personal și direct deoarece se solicită anularea unor acte la care societatea pârâtă nu este parte. Și pârâtul B.I.

a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei materiale, funcționale și teritoriale a Tribunalului Sibiu, secția a ll-a civilă de contencios administrativ și fiscal, întrucât, în contractele încheiate, societatea debitoare nu este parte, iar acestea nu privesc procedura falimentului, excepția netimbrării cererii supusă dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. g) și alin. (1 1 ) din Legea nr. 146/1997, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei întrucât nu justifică un interes legal, născut actual și personal, acestea, dacă ar fi acte încheiate în frauda creditorilor, ar putea fi atacate conform art. 79 din Legea nr. 85/2006, cerere introdusă de lichidatorul judiciar ori comitetul creditorilor, iar prin nici unul dintre contracte nu s-au încălcat dispozițiile legale imperative.

Prin sentința nr. 548 din 13 mai 2014, urmare a admiterii excepției necompetentei materiale a judecătorului sindic și a necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, cauza a fost declinată la Tribunalul București. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că obiectul acțiunii în anulare vizează acte juridice încheiate de fostul administrator statutar și acționar majoritar al SC S.M.I. SA cu B.I., în care debitoarea SC S.M.I. SA nu este parte. Acțiunea în anularea acestor contracte nu are ca obiect un act juridic încheiat de lichidatorul judiciar și nici alte acte juridice aferente procedurii insolvenței iar contractele încheiate de acționarul majoritar al SC S.M.I. SA cu B.I. nu au nici o legătură cu procedura insolvenței debitoarei.

Cu privire la competența judecătorului sindic, strict reglementată de Legea nr. 85/2006, s-a observat că atribuțiile judecătorului sindic se limitează la controlul judecătoresc al activității administratorului/lichidatorului judiciar și la actele și cererile judiciare aferente procedurii insolvenței. Competența judecătorului sindic se limitează la acele acțiuni referitoare la bunurile care aparțin sau aparțineau patrimoniului debitorului la data deschiderii procedurii, dar care au ieșit fraudulos din patrimoniul acestuia. Acțiunea care are ca obiect anularea contractelor prin care s-au cesionat acțiuni, în condițiile în care aceste bunuri (acțiuni) nu aparțin debitorului SC S.M.I. SA, ci acționarului D.A.

nu este o acțiune dintre cele ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, ci trebuie să fie judecată de o instanță cu o specializare generală în această materie. Părțile au opinat în sensul stabilirii competenței în favoarea judecătorului sindic, invocând prevederile art. 42 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora administratorilor debitorilor le este interzis, sub sancțiunea nulității, să înstrăineze, fără acordul judecătorului sindic, acțiunile sau părțile lor sociale. Însă această condiție, privind acordul judecătorului sindic, nu schimbă natura acțiunii promovate, care, așa cum s-a menționat mai sus, nu vizează un control de legalitate al actelor încheiate de lichidatorul judiciar și nici alte acte aferente procedurii insolvenței.

Mai mult, art. 42 din Legea nr. 85/2006 a fost abrogat prin Legea nr. 277/2009, deoarece prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 cuprind atât răspunderea conducătorilor în funcție, cât și a celor anteriori. Instanța a reținut și faptul că cel care a înstrăinat acțiuni, D.A. nu ocupa la acea dată vreo funcție de conducere al SC S.M.I. SA, textul anterior referindu-se la directori, administratori, membrii ai consiliului de administrație sau ai directoratului. Excepția, fiind apreciată ca întemeiată, a fost admisă, instanța constatând că judecătorul sindic nu este competent să judece această acțiune ci instanța de drept comun, respectiv, tribunalul, astfel că, a fost declinată cauza în favoarea Tribunalului București.

Din actele și lucrările dosarului, Tribunalul București a constatat următoarele: Cererea reclamantei, precizată, a fost formulată de aceasta, în calitate de președinte al comitetului creditorilor debitoarei, considerându-se că aceste contracte s-au încheiat în condițiile în care legea nu permitea acest lucru, invocându-se art. 37, art. 38, art. 42 din Legea nr. 85/2006. S-a mai arătat că prin raportul întocmit în temeiul art. 17 lit. d) din Legea nr. 85/2006, în urma adunării comitetului creditorilor din 18 aprilie 2013 s-a hotărât promovarea acestei acțiuni, societatea pârâtă fiind în procedura insolvenței.

În cazul unei societăți supusă prevederilor Legii nr. 85/2006, este interzis conducătorilor debitoarei, sub sancțiunea nulității, să înstrăineze, fără acordul tribunalului, acțiunile sau părțile sociale deținute la această societate, iar judecătorul sindic (administratorul) menționează indisponibilizarea acestor acțiuni (părți sociale) în registrul special de evidență (art. 37 din lege). O astfel de cerere poate fi introdusă la judecătorul sindic de administratorul judiciar (lichidator) ori de Comitetul creditorilor conform art. 81 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, în speță, cererea fiind formulată prin președintele comitetului creditorilor în temeiul art. 17 alin. (1) lit. d) și lit. f), art. 16 din lege.

Potrivit art. 42 din Lege nr. 85/2006 în vigoare la momentul încheierii contractului „după ce s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 33 este interzis administratorilor debitorilor, persoane juridice, sub sancțiunea nulității să înstrăineze fără acordul judecătorului sindic acțiunilor sau părțile sociale sau de interes deținute de debitorul care face obiectul acestei proceduri. Judecătorul va dispune indisponibilizarea acțiunilor sau a părților sociale sau de interes potrivit alin. (1) în registrele speciale de evidentă ori în conturile înregistrate electronic”. Cum cererea s-a formulat prin comitetul creditorilor, pârâtul D.A. a acționat în calitate de acționar majoritar al societății debitoare, fiind depus certificat constatator de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, necontestat prin alt probatoriu, contrar susținerilor pârâtului B.I.

că ar viza acțiuni proprii ale asociatului, cedentul fiind administrator, devin incidente prevederile art. 42 din lege, astfel că, în sensul dispozițiilor legale menționate, examinarea condițiilor legale pentru astfel de operațiuni revine judecătorului sindic investit cu cererea privind procedura instituită de Legea nr. 85/2006 în Dosarul nr. 180/85/2005 al Tribunalului Sibiu, secția a ll-a de contencios administrativ și fiscal, instanța în favoarea căreia a fost declinată competența de soluționare a cauzei. Totodată instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare. Înalta Curte, sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc.

civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces. Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri definitive, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza, prin urmare există conflict negativ de competență. Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței: materială și teritorială.

În ceea ce privește competența materială, instanța constată că temeiul legal al acțiunii îl constituie art. 81 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în speță, acțiunea având ca obiect anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, făcute de debitor în dauna creditorilor. Titularul acțiunii este comitetul creditorilor prin președinte, în temeiul art. 17 alin. (1) lit. d) și lit. f), art. 16 din această lege. Potrivit art. 17 alin. (1) lit. f), comitetul creditorilor are competența să introducă acțiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, făcute în dauna creditorilor, atunci când astfel de acțiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar sau de lichidator.

De asemenea, potrivit art. 11 lit. h) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic este competent să judece acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase și a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii. În conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, toate procedurile prevăzute de aceasta sunt de competența tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul. Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secție specială de insolvență sau un complet specializat de insolvență, acesteia/acestuia îi aparține competența pentru derularea procedurilor prevăzute de această lege.

Legiuitorul instituie, așadar, norme speciale de competență materială și teritorială în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe Legea insolvenței, cum este și cererea de față prin care se urmărește anularea unor acte frauduloase și a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial încheiate de debitor, prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei aparține judecătorului sindic, iar nu instanțelor de drept comun. În raport de norma legală invocată se va determina instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta acțiune, respectiv cea în a cărei circumscripție își are sediul debitorul. Întrucât acesta din urmă își are sediul în județul Sibiu, competent teritorial în soluționarea cauzei este Tribunalul Sibiu, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din care fac parte și completele specializate în soluționarea cauzelor privind procedura insolvenței.

Față de dispozițiile legale mai sus arătate, Înalta Curte, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la judecătorul sindic. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2015.