ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1574/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 23 iunie 2009, sub nr. 1993/85/2009, reclamanta SC P. SA Păltiniș a chemat în judecată pârâta B.C.R. S.A. București, solicitând instanței: să dispună înlăturarea clauzei abuzive prevăzute la art. 6.2 din Contractul de credit nr. 573 din 31 august 2006, și obligarea pârâtei B.C.R. S.A.

să reducă dobânda aferentă Contractului de credit nr. 573 din 31 august 2006 de la cuantumul de 13% pe an la nivelul de 8,9% pe an (ex tune, de la data de 31 august 2007, și ex nune, până la încetarea raporturilor contractuale); în subsidiar, să oblige pârâta să aplice prevederile art. 6.4 alin. (2) din Contractul de credit nr. 573 din 31 august 2006, așa cum a fost modificat prin actele adiționale ulterioare, în sensul comunicării scrise de către bancă a noului nivel al dobânzii de 13% și, acceptării rambursării restului de credit neachitat și a dobânzilor aferente în termen de cel mult 10 zile de la data luării reclamantei la cunoștință, fără alte comisioane, penalități precum și fără alte sume plătite în plus cu orice titlu cu cheltuieli de judecată.

La data de 7 septembrie 2009, pârâta SC B.C.R. S.A. București a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat prematuritatea introducerii acțiunii și excepția inadmisibilității acțiunii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. La data de 25 septembrie 2009, reclamanta SC P. SA Păltiniș a depus la dosar precizări cu privire la cererea de chemare în judecată, arătând că aceasta are ca petite două obligații de a face: înlăturarea unei clauze abuzive și reducerea dobânzii bancare, respectiv, obligarea pârâtei de aplicare a unor prevederi contractuale la care a consimțit prin semnarea contractului de credit. Prin încheierea de ședința pronunțată la data de 05 noiembrie 2009, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția lipsei procedurii prealabile si excepția inadmisibilitâții acțiunii, invocate de pârâta B.C.R.

S.A., reținând următoarele aspecte: Asupra excepției lipsei procedurii prealabile a concilierii directe, instanța a constatat că, raportat la dispozițiile an.720 1 alin. (1) C. proc. civ., aceasta este neîntemeiată. Atât din cererea introductivă, cât și din precizările pe care reclamanta le-a făcut la cererea instanței, rezultă că cererea nu este evaluabilă în bani. Având în vedere principiul disponibilității, care se aplică în procedura civilă, s-a reținut de către instanță, dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. nu-și fac aplicare în speță, iar acțiunea nu este prematură. De altfel, reclamanta a încercat stingerea litigiului prin conciliere directă, pentru petitele cuprinse în acțiunea introducdvă (fila 6 dosar).

S-a apreciat că nici excepția inadmisibilitâții, motivată de pârâtă prin aceea că se solicită întinderea unui dtlu, nu este întemeiată. Obiectul acțiunii îl reprezintă un litigiu izvorând din aplicarea unei clauze contractuale, iar nu valabilitatea sau întinderea unui dtlu de creanță, instanța comercială fiind competentă să soluționeze asemenea cauze, în limita învestirii. Cererea de chemare în judecată este o cerere în realizarea unui drept izvorând din contractul de credit, iar nu o acțiune în constatare, în sensul art. 3 C. proc. civ. La data de 4 decembrie 2009, pârâta SC B.C.R. SA București a depus la dosar note de ședință, prin care a invocat excepția lipsei competenței teritoriale a Tribunalului Sibiu în soluționarea cauzei, considerând că instanța de judecata competentă, din punct de vedere teritorial, este cea din București.

La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2009, reclamanta SC P. SA Păltiniș a solicitat respingerea excepției, ca tardiv formulată, fiind o excepție de procedură, care în temeiul art. 136 C. proc. civ., trebuia invocată odată cu întâmpinarea, astfel că pârâta a decăzut din dreptul de a o invoca. Prin sentința civilă nr. 1925/ C, pronunțată la data de 14 decembrie 2009, în Dosarul nr. 1993/85/2009, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ a admis excepția lipsei competenței teritoriale a Tribunalului Sibiu privind soluționarea acțiunii comerciale formulate de reclamanta SC P. SA, invocată de pârâta B.C.R. S.A., și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului său principal. Pe de altă parte, prin clauza prevăzută la art. 10.2 din contractul de credit, părtile au stabilit că litigiile decurgând din executarea contractului de credit vor fi soluționate de instanța de la sediul băncii. Susținerea reclamantei potrivit cu care excepția a fost invocată tardiv nu a putut fi reținută, întrucât pârâtei i s-a comunicat precizarea de acțiune la termenul din 28 octombrie 2009, iar excepția a fost invocată până la primul termen după comunicarea precizării de acțiune.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamanta SC P. SA Păltiniș, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul constatării tardivității formulării excepției lipsei competenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, în conformitate cu prevederile art. 136 C. proc. civ., respingerii excepției lipsei competenței teritoriale a Tribunalului Sibiu și reluării judecării cauzei de către Tribunalul Sibiu - ca instanță competentă. Prin decizia comercială nr. 167/2010, pronunțată la data de 19 februarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială a admis recursul declarat de reclamanta SC P. SA Păltiniș împotriva sentinței civile nr. 1925/C/2009, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în Dosarul nr. 1993/85/2009, și, în consecință: a modificat în tot sentința atacată, în sensul că a respins excepția lipsei competenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, invocată de pârâta B.C.R.

S.A., și a trimis cauza Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ în vederea continuării judecății. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: Potrivit art. 136 C. proc. civ., „Excepțiile de procedură care nu au fost propuse în condițiile art. 115 și 132 nu vor mai putea ti invocate în cursul judecății, afară de cele de ordine publică”, iar necompetența teritorială nu este de ordine publică, din categoria celor reglementate de art. 159 C. proc. civ., care pot fi invocate oricând în cursul judecății.

S-a mai reținut că, aprecierea instanței de fond că excepția de necompetența teritorială a fost invocată în termen, prin raportare la comunicarea precizării de acțiune cu pârâta la 28 octombrie 2009, este nclegală, întrucât precizarea de acțiune a fost comunicată la 28 septembrie 2009, potrivit încheierii de ședință de la fila 38 din dosarul de fond, iar la data de 26 octombrie 2009, prima zi de înfățișare față de acțiunea principală, pârâta nu a invocat excepția de necompetența teritorială nici oral, nici prin notele de ședință depuse la fila 40 în dosar. Pârâta a invocat această excepție oral doar în ședința publică din 30 noiembrie 2009, iar în scris prin cererea înregistrată la registratura Tribunalului Sibiu la data de 3 decembrie 2009 (fila 54), după prima zi de înfățișare definită de art. 134 C. proc.

civ. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ la data de 14 mai 2010, sub nr. 1994/85/2010. Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 28 iunie 2010, reclamanta SC P. SA Păltiniș a precizat că solicită ca pârâta B.C.R. S.A. București să fie obligată la respectarea clauzelor din contractul de credit nr. 573 din 31 august 2006, modificat prin actul adițional nr. 573/L din 31 august 2007, apoi să fie obligată pârâta să revină la nivelul dobânzii de 8,9% pe an, așa cum a fost stabilită de părți prin actul adițional nr. 573/ L din 31 august 2007, și să restituie reclamantei sumele încasate cu titlu de dobânzi peste nivelul de 8,9% pe an.

Prin sentința comercială nr. 1243/ C, pronunțată la data de 02 iulie 2010, în Dosarul nr. 1994/85/2010, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta SC P. SA, în contradictoriu cu B.C.R. S.A.; a obligat pârâta să aplice dobânda la nivelul de 8,9% pe an, așa cum a fost stabilită prin prevederile pct. 6.1 din actul adițional nr. 573/ L din 31 august 2007, la contractul de credit din 31 august 2006; a obligat pârâta să recalculeze obligațiile de plată ale reclamantei în funcție de rata dobânzii de 8,9%, de la data de 31 august 2007 și până în prezent; a respins celelalte cereri formulate de reclamantă și a obligat pârâta la plata sumei de 1.016,60 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte: Referitor la primul capăt de cerere, prin care se solicită înlăturarea clauzei abuzive prevăzute de art. 6.2 din contractul de credit, instanța a constatat că nu este admisibil, întrucât, față de dispozițiile speciale ale art. 8 și art. 13 din Legea nr. 193/2000, reclamanta nu are posibilitatea de a se adresa direct instanței pentru înlăturarea clauzelor pretins abuzive, excluzând din procedură Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. A reținut instanța că pârâta, în mod nejustificat, cu încălcarea dispozițiilor contractuale și nerespectarea art. 969 și art. 970 C. civ., a majorat dobânda practicată în relațiile cu reclamanta.

Dobânda aplicabilă în relațiile dintre părți este cea prevăzută de art. 4 pct. 6.1 din actul adițional, modificată, al contractului de credit, respectiv, de 8,9%. Modificarea unilaterală a dobânzii, prin aplicarea prevederilor art. 6.2 din contractul de credit, se va face cu titlu de excepție, în cazurile în care împrumutatul se încadrează la pct. 6.3 lit. b) și c din actul adițional, respectiv, dacă înregistrează credite restante. Nici în cursul procedurii prealabile, și nici în cursul judecății, pârâta nu a dovedit că reclamantul a înregistrat restanțe la plăți. De asemenea, pârâta nu a dovedit evoluția ascendentă a dobânzilor pe piața financiar-bancară. Așa cum rezultă din situațiile prezentate de reclamantă, unul dintre factorii analitici ai pieței financiar- bancare, Euribor, a scăzut semnificativ în această perioadă.

Chiar dacă existau evoluții ascendente ale dobânzii pe piața financiar- bancară, modificarea dobânzii trebuia stabilită prin negociere cu împrumutatul, potrivit principiului egalității părților într-un contract sinalagmatic. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen, pârâta B.C.R. S.A. București, la data de 29 iulie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen la aceeași dată. Prin decizia comercială nr. 114/A, pronunțată la data de 15 octombrie 2010, în Dosarul nr. 1994/85/2010, Curtea de Apel Alba lulia, secția comercială a admis apelul declarat de pârâta B.C.R. S.A. București împotriva sentinței comerciale nr. 1243/C/2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în Dosarul nr. 1994/85/2010, și, în consecință: a schimbat sentința atacată, în sensul că a respins în tot cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta SC P. SA împotriva pârâtei B.C.R.

S.A. București, și a înlăturat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: Criticile pârâtei vizând respingerea excepțiilor prematurității formulării acțiunii și lipsei interesului, a apreciat instanța de apel că nu sunt fondate. Reclamanta a arătat expres că nu solicită obligarea pârâtei la plata vreunei diferențe, iar intenția sa a fost aceea de a stabili modul de aplicare a prevederilor contractului de credit, modificat prin actul adițional, cu privire la dobândă. De asemenea, reclamanta are interes, întrucât plata dobânzii este una dintre obligațiile sale contractuale.

Cu privire la fondul cauzei, verificând clauzele contractuale ale contractului de credit nr. 573 din 31 august 2006, modificat prin acrul adițional nr. 573/L din 31 august 2007, care reglementează rata dobânzii, curtea de apel a constatat că acestea sunt cuprinse în capitolul VI dobânzi, art. 6.1-6.5 din contract, și reluate în același capitol al actului adițional, dar și în condițiile generale anexă la contractul de credit, capitolul II. Curtea a apreciat că Tribunalul a interpretat greșit prevederile contractuale care stabilesc dobânda, apreciind că aceasta se poate modifica doar în situațiile prevăzute de art. 6.3 și 6.4. Prin această interpretare a fost înlăturată clauza prevăzută de art. 6.2, dobânda devenind una fixă, și nu una variabilă, ceea ce contravine voinței reale a părților avută la data încheierii contractului.

Interpretarea dată de tribunal clauzei prevăzute de art. 6.2 contravine art. 969, 970, 977 si 978 C. civ. Modificarea dobânzii doar în cazurile prevăzute de art. 6.3 nu ar însemna că dobânda este variabilă, dobânda fixă majorându-se cu o cotă fixă pentru sancționarea întârzierilor în rambursare. De altfel, a reținut instanța de control judiciar, Tribunalul a determinat exact dobânda la 8,9%/an, fără a limita aplicarea în timp a acestei dobânzi. Obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii la rata de 8,9%/an până la data pronunțării, nu ar însemna că această dobândă se aplică doar până la data respectivă. Prin sentința atacată, se aduce o modificare esențială contractului, deși prima instanță a respins cererea de înlăturare a clauzei prevăzute de art. 6.2 din contract.

Prima instanță nu a făcut de fapt o interpretare a clauzelor contractuale, ci o modificare a acestora, în ciuda faptului că s-a respins cererea de înlăturare a clauzei apreciate de reclamantă drept abuzivă. Interpretarea corectă a clauzelor contractuale, în conformitate cu dispozițiile art. 969, 970, 977 și 978 C. civ. este aceea că dobânda datorată de reclamantă este variabilă, în funcție de evoluția dobânzilor pe piața financiar- bancară. Această dobândă este majorată cu marjă fixă, în conformitate cu prevederile art. 6.3, în situația sancționării neachitării creditului sau dobânzii la termenele stipulate în contract. Curtea de apel a constatat că relevanța comunicării unei dobânzi mai mari de 30%, conform art. 6.4 alin. (2) din contract, în prezenta cauză, este nesemnificativă, câtă vreme intenția reclamantei de renunțare la contract trebuie manifestată de la data luării la cunoșdnță a dobânzii majorate.

Chiar reclamanta a recunoscut că a achitat dobânzi majorate, fără a invoca lipsa comunicării. Este evident că plata dobânzii modificate presupune că reclamanta a cunoscut despre această modificare și nu și-a manifestat intenția de a rambursa anticipat creditul. Reclamanta a acceptat prin plată modificarea dobânzii și nu a dovedit că dobânda a fost stabilită prin încălcarea prevederilor art. 6.2 din contract. Reclamanta ar fi avut sarcina să dovedească împrejurarea că modificarea dobânzii nu este justificată, cu condiția să nu o fi acceptat tacit prin plată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC P. SA Păltiniș, solicitând admiterea recursului si modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat împotriva sentinței comerciale nr. 1243/C/2010 a Tribunalului Sibiu și menținerii sentinței instanței de fond, ca temeinică și legală.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă SC P. SA Păltiniș a invocat, în esență, următoarele motive: 1. Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecații și a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă. Instanța de apel a făcut o greșită interpretare a clauzelor de la art. 6.2-6.4, neținând seama de ansamblul clauzelor contractului de credit. În speță, nu au fost întrunite condițiile prevăzute la art. 6.3 pentru modificarea nivelului dobânzii inițiale convenită prin contract și actul adițional la acesta, și nici evoluția dobânzilor pe piața financiar-bancară nu a justificat o creștere a nivelului dobânzii la 13%, de la 8,95% pe an.

De asemenea, instanța de apel nu a ținut cont de prevederile art. 10.5 din contract, potrivit cărora modificarea contractului nu se poate face unilateral, cum greșit susține pârâta, ci „...numai cu acordul ambelor părți, prin acte adiționale” (art. 10.5 din Contractul de credit). Este adevărat ca, prin art. 6.2 din actul adițional s-a prevăzut că dobânda aplicabilă contractului este variabilă, putând fi modificată în funcție de evoluția dobânzilor practicate pe piața financiar-bancară. Insă, modificarea nivelului dobânzii nu operează de jure, cum greșit a reținut instanța de apel. Stabilirea unui alt curs al dobânzii trebuie să fie rezultatul unor negocieri, concreuzat într-un înscris denumit, conform art. 10.5 din contract, „act adițional”, în caz contrar încălcându-se principiul „pacta sunt servanda”, consacrat prin art. 969 C. civ.

2. Hotărârea instanței de apel a fost data cu aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. Neținând seama de înscrisurile depuse în probatoriu, respectiv, înscrisuri și grafice și invitația la conciliere, instanța de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, bazată și pe interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969, 970 și 983 C. civ. La data de 2 marde 2011, intimata-pârâtă B.C.R. S.A. București a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă SC P. SA Păltiniș, ca neîntemeiat, și menținerea ca legală și temeinică a deciziei nr. 114/ A din 15 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia.

Analizând recursul reclamantei, prin prisma modvclor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin primul motiv de recurs formulat, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă SC P. SA Păltiniș susține că instanța de apel a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv care nu este fondat. Textul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reglementează situația în care judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății, condiții în care instanța schimbă „natura” actului sau „înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, prin nesocotirea sau aplicarea greșită a regulilor de interpretare a clauzelor unei convenții, astfel cum sunt ele stipulate de art. 970 alin. (2), art. 978-979 și art. 980-984 C. civ.

În general, se poate reține o schimbare a naturii actului juridic atunci când acesta este calificat de așa manieră încât este alterată în mod substanțial natura sa. În speță, deși recurenta- reclamantă invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, fiind nefondate.

Ceea ce are relevanță juridică în interpretarea care trebuie dată voinței reale a părților este caracterul variabil al dobânzii curente aplicabile pentru contractul de credit, în funcție de evoluția dobânzilor pe piața financiar- bancară, și, nu în condițiile prevăzute la art. 6.3 din contract, cum în mod eronat susține recurenta- reclamantă, fiind evident că recurenta face o confuzie între dobânda curentă variabilă (art. 6.2 alin. (1) din contract) și dobânda curentă modificată în situațiile prevăzute la pct. 6.3 și 6.4 din contract (art. 6.2 alin. (2)). Astfel, instanța de apel a reținut că interpretarea corectă a clauzelor contractuale, în conformitate cu dispozițiile art. 969, 970, 977 și 978 C. civ., este aceea că dobânda datorată de reclamantă este variabilă în funcție de evoluția dobânzilor pe piața financiar-bancară, însă, faptul că a considerat că această dobândă este majorată cu marjă fixă, în conformitate cu prevederile art. 6.3., în situația sancționării neachitării creditului sau dobânzii la termenele stipulate în contract, nu înseamnă că instanța a schimbat natura actului sau înțelesul lămurit al acestuia, ci doar că, din ansamblul probelor administrate în cauză, reiese că instanța de apel a interpretat în mod corect clauzele prevăzute la art. 6.2 și art. 6.3.

din contract, având în vedere ansamblul raporturilor juridice contractuale, cât și voința reală a părților la încheierea contractului, în acord cu prevederile art. 969 și art. 982 C. civ. Asemenea contractului civil, și contractul comercial este determinat de cele două mari principii, anume: principiul forței obligatorii a contractului și principiul relativității efectelor contractului. Cel dintâi principiu guvernează efectele contractului între părți, iar cel de-al doilea cârmuiește efectele contractului față de terți. Cercetarea efectelor contractului comercial, în speță, contractul de credit, trebuie să se raporteze la exigențele celor două principii menționate mai sus, prin prisma ideii că drepturile si obligațiile contractuale sunt create pentru a fi exercitate, respectiv, pentru a ti executate.

În conformitate cu art. 969 C. civ., „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. In virtutea obligativității, partea contractantă, care arc calitatea de titular de drepturi dobândite prin contract, este îndreptățită a pretinde celeilalte părți, părții obligate-satisfacerea acestor drepturi. Art. 973 C. civ. instituie principiul conform căruia „convențiile n-au efect decât între părțile contractante”, ceea ce semnifică că puterea obligatorie, efectele obligatorii ale contractului, privesc numai părțile contractante: nimeni nu poate fi obligat prin voința altei persoane.

Examinând clauza 6.2 din contractul părților nr. 573 din 31 august 2006, prin care s-a stipulat, „Dobânda curentă aplicabilă pentru prezentul contract este variabilă în funcție de evoluția dobânzilor pe piața financiar-bancară”, rezultă, cu evidența, că, la încheierea contractului, părțile au avut în vedere, la stabilirea noii dobânzi, evoluția dobânzilor pe piața financiar-bancară, astfel cum, cu justețe, s-a apreciat prin decizia atacată, iar nu cazurile în care împrumutatul înregistrează sau nu credite și/sau dobânzi restante, care reprezintă numai situații de modificare a nivelului dobânzii curente. Potrivit dispozițiilor art. 977 și art. 982 C. civ., interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților, iar clauzele acestora se interpretează unele prin altele.

Din interpretarea coroborată a prevederilor contractuale, respectiv, art. 6.2 si art. 6.3 din contractul de credit nr. 573 din 31 august 2006, precum și a dispozițiilor art. 977 și art. 982 C. civ., rezultă că părțile au avut în vedere numai o eventuală modificare de către bancă a nivelului dobânzii curente aplicabile creditului, în senul creșterii acesteia, iar nu un nivel fix, astfel încât critica recurentei - reclamante SC P. SA Păltiniș este nefondată. Nefiind aplicabile, așadar, prevederile înscrise la art. 6.3 și art. 6.4 din contractul de leasing, incidente sunt, în realitate, prevederile art. 6.2 din contract, în sensul că, pe de o parte, cele două categorii de prevederi reglementează, distinct, actualizarea dobânzii curente, și, respectiv, modificarea nivelului dobânzii curente, iar, pe de altă parte, fiind vorba de o convenție încheiată între părți, conform art. 969 C. civ., aceasta constituie legea părților.

Făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 969 C. civ., instanța de apel în mod corect a reținut că, existând o convenție legal încheiată, dobânda este variabilă în funcție de evoluția dobânzilor pe piața financiar- bancară. Pe de altă parte, cum clauzele contractuale au fost calificate, în mod corect, ca fiind clare, în speță, nu este aplicabilă nici regula prevăzută de art. 983 C. civ., întrucât nu rămân îndoieli ca acestea să fie interpretate în favoarea debitorului. Nefiind vorba, așadar, de vreo interpretare greșită a actului juridic dedus judecății de către instanța de apel, Înalta Curte constată că primul motiv de recurs formulat de recurenta-reclamantă SC P. SA Păltiniș este nefondat.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta- reclamantă critică decizia instanței de apel ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, bazată și pe interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969, 970 și 983 C. civ. Și acest motiv de recurs este nefondat. Pentru a deveni incident motivul de modificare prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., instanța de recurs trebuie să constate că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce înseamnă că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit ori a aplicat o normă generală, nesocotind existența normei speciale sau o normă care nu este incidență în speță.

Or, în cauză, nu se reține o asemenea situație, căci, așa cum s-a arătat mai sus, instanța de apel a făcut o corectă analizare și interpretare a clauzelor convenției părților, cu respectarea și aplicarea dispozițiilor art. 969, art. 970 și art. 983 C. civ. Critica referitoare la omisiunea instanței de a analiza o probă hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (înscrisuri, grafice, invitație la conciliere) nu poate fi analizată, deoarece pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., căruia i se circumscrie această critică, era deja abrogat la data pronunțării deciziei rccurate, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005, privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă.

Ne fiind vorba, așadar, de vreo interpretare greșită a actului juridic dedus judecății de către instanța de apel, de vreo încălcare sau aplicare greșită a legii, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta-reclamantă SC P. SA Păltiniș este nefondat. Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SA Păltiniș împotriva deciziei comerciale nr. H4/A din 15 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca ne fondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2011.