ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1574/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1574/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, la data

de 23 iunie 2009, sub nr. 1993/85/2009, reclamanta SC P. SA Păltiniș a chemat

în judecată pârâta B.C.R. S.A. București, solicitând instanței: să dispună înlăturarea

clauzei abuzive prevăzute la art. 6.2 din Contractul de credit nr. 573 din 31

august 2006, și obligarea pârâtei B.C.R. S.A. să reducă dobânda aferentă

Contractului de credit nr. 573 din 31 august 2006 de la cuantumul de 13% pe an

la nivelul de 8,9% pe an (ex tune, de la data de 31 august 2007, și ex nune,

până la încetarea raporturilor contractuale); în subsidiar, să oblige pârâta să

aplice prevederile art. 6.4 alin. (2) din Contractul de credit nr. 573 din 31

august 2006, așa cum a fost modificat prin actele adiționale ulterioare, în

sensul comunicării scrise de către bancă a noului nivel al dobânzii de 13% și, acceptării

rambursării restului de credit neachitat și a dobânzilor aferente în termen de

cel mult 10 zile de la data luării reclamantei la cunoștință, fără alte

comisioane, penalități precum și fără alte sume plătite în plus cu orice titlu cu

cheltuieli de judecată.

La data de 7 septembrie 2009, pârâta SC

B.C.R. S.A. București a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat

prematuritatea introducerii acțiunii și excepția inadmisibilității acțiunii,

iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

La data de 25 septembrie 2009,

reclamanta SC P. SA Păltiniș a depus la dosar precizări cu privire la cererea

de chemare în

judecată, arătând că aceasta are ca

petite două obligații de a face: înlăturarea unei clauze abuzive și reducerea

dobânzii bancare, respectiv, obligarea pârâtei de aplicare a unor prevederi

contractuale la care a consimțit prin semnarea contractului de credit.

Prin încheierea de ședința pronunțată

la data de 05 noiembrie 2009, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins excepția lipsei procedurii prealabile si excepția

inadmisibilitâții acțiunii, invocate de pârâta B.C.R. S.A., reținând

următoarele aspecte:

Asupra excepției lipsei procedurii

prealabile a concilierii directe, instanța a constatat că, raportat la

dispozițiile an.720

1

alin. (1) C. proc. civ., aceasta este

neîntemeiată.

Atât din cererea introductivă, cât și

din precizările pe care reclamanta le-a făcut la cererea instanței, rezultă că

cererea nu este evaluabilă în bani. Având în vedere principiul

disponibilității, care se aplică în procedura civilă, s-a reținut de către

instanță, dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. nu-și fac aplicare în

speță, iar acțiunea nu este prematură.

De altfel, reclamanta a încercat

stingerea litigiului prin conciliere directă, pentru petitele cuprinse în

acțiunea introducdvă (fila 6 dosar).

S-a apreciat că nici excepția

inadmisibilitâții, motivată de pârâtă prin aceea că se solicită întinderea unui

dtlu, nu este întemeiată. Obiectul acțiunii îl reprezintă un litigiu izvorând

din aplicarea unei clauze contractuale, iar nu valabilitatea sau întinderea

unui dtlu de creanță, instanța comercială fiind competentă să soluționeze

asemenea cauze, în limita învestirii. Cererea de chemare în judecată este o

cerere în realizarea unui drept izvorând din contractul de credit, iar nu o

acțiune în constatare, în sensul art. 3 C. proc. civ.

La data de 4 decembrie 2009, pârâta SC

B.C.R. SA București a depus la dosar note de ședință, prin care a invocat

excepția lipsei competenței teritoriale a Tribunalului Sibiu în soluționarea

cauzei, considerând că instanța de judecata competentă, din punct de vedere

teritorial, este cea din București.

La termenul de judecată din data de 14

decembrie 2009, reclamanta SC P. SA Păltiniș a solicitat respingerea excepției,

ca tardiv formulată, fiind o excepție de procedură, care în temeiul art. 136 C.

proc. civ., trebuia invocată odată cu întâmpinarea, astfel că pârâta a decăzut

din dreptul de a o invoca.

Prin sentința civilă nr. 1925/ C,

pronunțată la data de 14 decembrie 2009, în Dosarul nr. 1993/85/2009,

Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ a admis excepția

lipsei competenței teritoriale a Tribunalului Sibiu privind soluționarea

acțiunii comerciale formulate de reclamanta SC P. SA, invocată de pârâta B.C.R.

S.A., și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția comercială.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de fond a reținut, în esență, că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1)

C. proc. civ., cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice

de drept privat se face la instanța sediului său principal. Pe de altă parte,

prin clauza prevăzută la art. 10.2 din contractul de credit, părtile au

stabilit că litigiile decurgând din executarea contractului de credit vor fi

soluționate de instanța de la sediul băncii.

Susținerea reclamantei potrivit cu care

excepția a fost invocată tardiv nu a putut fi reținută, întrucât pârâtei i s-a

comunicat precizarea de acțiune la termenul din 28 octombrie 2009, iar excepția

a fost invocată până la primul termen după comunicarea precizării de acțiune.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs, în termen, reclamanta SC P. SA Păltiniș, solicitând admiterea

recursului și modificarea hotărârii, în sensul constatării tardivității

formulării excepției lipsei competenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, în

conformitate cu prevederile art. 136 C. proc. civ., respingerii excepției

lipsei competenței teritoriale a Tribunalului Sibiu și reluării judecării

cauzei de către Tribunalul Sibiu - ca instanță competentă.

Prin decizia comercială nr. 167/2010,

pronunțată la data de 19 februarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială

a admis recursul declarat de reclamanta SC P. SA Păltiniș împotriva sentinței

civile nr. 1925/C/2009, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în Dosarul nr. 1993/85/2009,

și, în consecință: a modificat în tot sentința atacată, în sensul că a respins

excepția lipsei competenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, invocată de

pârâta B.C.R. S.A., și a trimis cauza Tribunalului Sibiu, secția comercială și

de contencios administrativ în vederea continuării judecății.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Potrivit art. 136 C. proc. civ., „Excepțiile

de procedură care nu au fost propuse în condițiile art. 115 și 132 nu vor mai

putea ti invocate în cursul judecății, afară de cele de ordine publică”, iar

necompetența teritorială nu este de ordine publică, din categoria celor

reglementate de art. 159 C. proc. civ., care pot fi invocate oricând în cursul

judecății.

S-a mai reținut că, aprecierea

instanței de fond că excepția de necompetența teritorială a fost invocată în

termen, prin raportare la comunicarea precizării de acțiune cu pârâta la 28

octombrie 2009, este nclegală, întrucât precizarea de acțiune a fost comunicată

la 28 septembrie 2009, potrivit încheierii de ședință de la fila 38 din dosarul

de fond, iar la data de 26 octombrie 2009, prima zi de înfățișare față de

acțiunea principală, pârâta nu a invocat excepția de necompetența teritorială

nici oral, nici prin notele de ședință depuse la fila 40 în dosar.

Pârâta a invocat această excepție oral

doar în ședința publică din 30 noiembrie 2009, iar în scris prin cererea

înregistrată la registratura Tribunalului Sibiu la data de 3 decembrie 2009

(fila 54), după prima zi de înfățișare definită de art. 134 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată la

Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ la data de

14 mai 2010, sub nr. 1994/85/2010.

Prin concluziile scrise depuse la

dosar la data de 28 iunie 2010, reclamanta SC P. SA Păltiniș a precizat că

solicită ca pârâta B.C.R. S.A. București să fie obligată la respectarea

clauzelor din contractul de credit nr. 573 din 31 august 2006, modificat prin actul

adițional nr. 573/L din 31 august 2007, apoi să fie obligată pârâta să revină

la nivelul dobânzii de 8,9% pe an, așa cum a fost stabilită de părți prin actul

adițional nr. 573/ L din 31 august 2007, și să restituie reclamantei sumele

încasate cu titlu de dobânzi peste nivelul de 8,9% pe an.

Prin sentința comercială nr. 1243/ C,

pronunțată la data de 02 iulie 2010, în Dosarul nr. 1994/85/2010, Tribunalul

Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ a admis în parte

cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta SC P. SA,

în contradictoriu cu B.C.R. S.A.; a obligat pârâta să aplice dobânda la nivelul

de 8,9% pe an, așa cum a fost stabilită prin prevederile pct. 6.1 din actul

adițional nr. 573/ L din 31 august 2007, la contractul de credit din 31 august

2006; a obligat pârâta să

recalculeze obligațiile

de plată ale reclamantei în funcție de rata dobânzii de 8,9%, de la data de 31

august 2007 și până în prezent; a respins celelalte cereri formulate de

reclamantă și a obligat pârâta la plata sumei de 1.016,60 lei cheltuieli de

judecată.

În motivarea acestei hotărâri, instanța

de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Referitor la primul capăt de cerere,

prin care se solicită înlăturarea clauzei abuzive prevăzute de art. 6.2 din

contractul de credit, instanța a constatat că nu este admisibil, întrucât, față

de dispozițiile speciale ale art. 8 și art. 13 din Legea nr. 193/2000,

reclamanta nu are posibilitatea de a se adresa direct instanței pentru

înlăturarea clauzelor pretins abuzive, excluzând din procedură Autoritatea

Națională pentru Protecția Consumatorilor.

A reținut instanța că pârâta, în mod

nejustificat, cu încălcarea dispozițiilor contractuale și nerespectarea art. 969

și art. 970 C. civ., a majorat dobânda practicată în relațiile cu reclamanta.

Dobânda aplicabilă în relațiile dintre

părți este cea prevăzută de art. 4 pct. 6.1 din actul adițional, modificată, al

contractului de credit, respectiv, de 8,9%. Modificarea unilaterală a dobânzii,

prin aplicarea prevederilor art. 6.2 din contractul de credit, se va face cu

titlu de excepție, în cazurile în care împrumutatul se încadrează la pct. 6.3 lit.

b) și c din actul adițional, respectiv, dacă înregistrează credite restante.

Nici în cursul procedurii prealabile,

și nici în cursul judecății, pârâta nu a dovedit că reclamantul a înregistrat

restanțe la plăți. De asemenea, pârâta nu a dovedit evoluția ascendentă a

dobânzilor pe piața financiar-bancară.

Așa cum rezultă din situațiile

prezentate de reclamantă, unul dintre factorii analitici ai pieței financiar-

bancare, Euribor, a scăzut semnificativ în această perioadă. Chiar dacă existau

evoluții ascendente ale dobânzii pe piața financiar- bancară, modificarea

dobânzii trebuia stabilită prin negociere cu împrumutatul, potrivit

principiului egalității părților într-un contract sinalagmatic.

Împotriva acestei sentințe a formulat

apel, în termen, pârâta B.C.R. S.A. București, la data de 29 iulie 2010,

motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen la aceeași dată.

Prin decizia comercială nr. 114/A,

pronunțată la data de 15 octombrie 2010, în Dosarul nr. 1994/85/2010, Curtea de

Apel Alba lulia, secția comercială a admis apelul declarat de pârâta B.C.R.

S.A. București împotriva sentinței comerciale nr. 1243/C/2010, pronunțată de

Tribunalul Sibiu, în Dosarul nr. 1994/85/2010, și, în consecință: a schimbat

sentința atacată, în sensul că a respins în tot cererea de chemare în judecată

formulată și precizată de reclamanta SC P. SA împotriva pârâtei B.C.R. S.A.

București, și a înlăturat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Criticile pârâtei vizând respingerea

excepțiilor prematurității formulării acțiunii și lipsei interesului, a

apreciat instanța de apel că nu sunt fondate. Reclamanta a arătat expres că nu solicită

obligarea pârâtei la plata vreunei diferențe, iar intenția sa a fost aceea de a

stabili modul de aplicare a prevederilor contractului de credit, modificat prin

actul adițional, cu privire la dobândă. De asemenea, reclamanta are interes,

întrucât plata dobânzii este una dintre obligațiile sale contractuale.

Cu privire la fondul cauzei,

verificând clauzele contractuale ale contractului de credit nr. 573 din 31

august 2006, modificat prin acrul adițional nr. 573/L din 31 august 2007, care

reglementează rata dobânzii, curtea de apel a constatat că acestea sunt

cuprinse în capitolul VI dobânzi, art. 6.1-6.5 din contract, și reluate în

același capitol al actului adițional, dar și în condițiile generale anexă la

contractul de credit, capitolul II.

Curtea a apreciat că Tribunalul a

interpretat greșit prevederile contractuale care stabilesc dobânda, apreciind

că aceasta se poate modifica doar în situațiile prevăzute de art. 6.3 și 6.4.

Prin această interpretare a fost înlăturată clauza prevăzută de art. 6.2, dobânda

devenind una fixă, și nu una variabilă, ceea ce contravine voinței reale a

părților avută la data încheierii contractului. Interpretarea dată de tribunal

clauzei prevăzute de art. 6.2 contravine art. 969, 970, 977 si 978 C. civ.

Modificarea dobânzii doar în cazurile

prevăzute de art. 6.3 nu ar însemna că dobânda este variabilă, dobânda fixă

majorându-se cu o cotă fixă pentru sancționarea întârzierilor în rambursare.

De altfel, a reținut instanța de

control judiciar, Tribunalul a determinat exact dobânda la 8,9%/an, fără a

limita aplicarea în timp a acestei dobânzi. Obligarea pârâtei la recalcularea

dobânzii la rata de 8,9%/an până la data pronunțării, nu ar însemna că această

dobândă se

aplică doar până la data respectivă.

Prin sentința atacată, se aduce o modificare esențială contractului, deși prima

instanță a respins cererea de înlăturare a clauzei prevăzute de art. 6.2 din

contract. Prima instanță nu a făcut de fapt o interpretare a clauzelor

contractuale, ci o modificare a acestora, în ciuda faptului că s-a respins

cererea de înlăturare a clauzei apreciate de reclamantă drept abuzivă.

Interpretarea corectă a clauzelor

contractuale, în conformitate cu dispozițiile art. 969, 970, 977 și 978 C. civ.

este aceea că dobânda datorată de reclamantă este variabilă, în funcție de

evoluția dobânzilor pe piața financiar- bancară. Această dobândă este majorată

cu marjă fixă, în conformitate cu prevederile art. 6.3, în situația

sancționării neachitării creditului sau dobânzii la termenele stipulate în

contract.

Curtea de apel a constatat că

relevanța comunicării unei dobânzi mai mari de 30%, conform art. 6.4 alin. (2)

din contract, în prezenta cauză, este nesemnificativă, câtă vreme intenția

reclamantei de renunțare la contract trebuie manifestată de la data luării la

cunoșdnță a dobânzii majorate.

Chiar reclamanta a recunoscut că a

achitat dobânzi majorate, fără a invoca lipsa comunicării. Este evident că

plata dobânzii modificate presupune că reclamanta a cunoscut despre această

modificare și nu și-a manifestat intenția de a rambursa anticipat creditul.

Reclamanta a acceptat prin plată modificarea dobânzii și nu a dovedit că

dobânda a fost stabilită prin încălcarea prevederilor art. 6.2 din contract.

Reclamanta ar fi avut sarcina să

dovedească împrejurarea că modificarea dobânzii nu este justificată, cu

condiția să nu o fi acceptat tacit prin plată.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen, reclamanta SC P. SA Păltiniș, solicitând admiterea

recursului si modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului

formulat împotriva sentinței comerciale nr. 1243/C/2010 a Tribunalului Sibiu și

menținerii sentinței instanței de fond, ca temeinică și legală.

În recursul său, întemeiat în drept pe

prevederile pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă SC P.

SA Păltiniș a invocat, în esență, următoarele motive:

greșit actul juridic dedus judecații și a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic

al acestuia, art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă. Instanța de apel a făcut o greșită

interpretare a

clauzelor de la art. 6.2-6.4, neținând

seama de ansamblul clauzelor contractului de credit.

În speță, nu au fost întrunite

condițiile prevăzute la art. 6.3 pentru modificarea nivelului dobânzii inițiale

convenită prin contract și actul adițional la acesta, și nici evoluția

dobânzilor pe piața financiar-bancară nu a justificat o creștere a nivelului

dobânzii la 13%, de la 8,95% pe an.

De asemenea, instanța de apel nu a

ținut cont de prevederile art. 10.5 din contract, potrivit cărora modificarea

contractului nu se poate face unilateral, cum greșit susține pârâta, ci „...numai

cu acordul ambelor părți, prin acte adiționale” (art. 10.5 din Contractul de

credit).

Este adevărat ca, prin art. 6.2 din

actul adițional s-a prevăzut că dobânda aplicabilă contractului este variabilă,

putând fi modificată în funcție de evoluția dobânzilor practicate pe piața

financiar-bancară. Insă, modificarea nivelului dobânzii nu operează de jure, cum

greșit a reținut instanța de apel. Stabilirea unui alt curs al dobânzii trebuie

să fie rezultatul unor negocieri, concreuzat într-un înscris denumit, conform art.

10.5 din contract, „act adițional”, în caz contrar încălcându-se principiul „pacta

sunt servanda”, consacrat prin art. 969 C. civ.

data cu aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Neținând seama de înscrisurile depuse

în probatoriu, respectiv, înscrisuri și grafice și invitația la conciliere,

instanța de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, bazată și pe

interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969, 970 și 983 C. civ.

La data de 2 marde 2011, intimata-pârâtă

B.C.R. S.A. București a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă SC P. SA Păltiniș, ca

neîntemeiat, și menținerea ca legală și temeinică a deciziei nr. 114/ A din 15

octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia.

Analizând recursul reclamantei, prin

prisma modvclor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată

că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin primul motiv de recurs formulat,

întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă

SC P. SA Păltiniș susține că instanța de apel a interpretat în

mod

greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, motiv care nu este fondat.

Textul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

reglementează situația în care judecătorii fondului procedează la interpretarea

unui act juridic dedus judecății, condiții în care instanța schimbă „natura”

actului sau „înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, prin

nesocotirea sau aplicarea greșită a regulilor de interpretare a clauzelor unei

convenții, astfel cum sunt ele stipulate de art. 970 alin. (2), art. 978-979 și

art. 980-984 C. civ.

În general, se poate reține o

schimbare a naturii actului juridic atunci când acesta este calificat de așa

manieră încât este alterată în mod substanțial natura sa.

În speță, deși recurenta- reclamantă

invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se

circumscriu acestui motiv de recurs, fiind nefondate.

Ceea ce are relevanță juridică în

interpretarea care trebuie dată voinței reale a părților este caracterul

variabil al dobânzii curente aplicabile pentru contractul de credit, în funcție

de evoluția dobânzilor pe piața financiar- bancară, și, nu în condițiile

prevăzute la art. 6.3 din contract, cum în mod eronat susține recurenta-

reclamantă, fiind evident că recurenta face o confuzie între dobânda curentă

variabilă (art. 6.2 alin. (1) din contract) și dobânda curentă modificată în

situațiile prevăzute la pct. 6.3 și 6.4 din contract (art. 6.2 alin. (2)).

Astfel, instanța de apel a reținut că

interpretarea corectă a clauzelor contractuale, în conformitate cu dispozițiile

art. 969, 970, 977 și 978 C. civ., este aceea că dobânda datorată de reclamantă

este variabilă în funcție de evoluția dobânzilor pe piața financiar-bancară,

însă, faptul că a considerat că această dobândă este majorată cu marjă fixă, în

conformitate cu prevederile art. 6.3., în situația sancționării neachitării

creditului sau dobânzii la termenele stipulate în contract, nu înseamnă că

instanța a schimbat natura actului sau înțelesul lămurit al acestuia, ci doar

că, din ansamblul probelor administrate în cauză, reiese că instanța de apel a

interpretat în mod corect clauzele prevăzute la art. 6.2 și art. 6.3. din

contract, având în vedere ansamblul raporturilor juridice contractuale, cât și

voința reală a părților la încheierea contractului, în acord cu prevederile art.

969 și art. 982 C. civ.

Asemenea contractului civil, și

contractul comercial este determinat de cele două mari principii, anume: principiul

forței obligatorii a contractului și principiul relativității efectelor

contractului.

Cel dintâi principiu guvernează

efectele contractului între părți, iar cel de-al doilea cârmuiește efectele

contractului față de terți.

Cercetarea efectelor contractului

comercial, în speță, contractul de credit, trebuie să se raporteze la

exigențele celor două principii menționate mai sus, prin prisma ideii că

drepturile si obligațiile contractuale sunt create pentru a fi exercitate,

respectiv, pentru a ti executate.

În conformitate cu art. 969 C. civ., „Convențiile

legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. In virtutea

obligativității, partea contractantă, care arc calitatea de titular de drepturi

dobândite prin contract, este îndreptățită a pretinde celeilalte părți, părții

obligate-satisfacerea acestor drepturi.

Art. 973 C. civ. instituie principiul

conform căruia „convențiile n-au efect decât între părțile contractante”, ceea

ce semnifică că puterea obligatorie, efectele obligatorii ale contractului,

privesc numai părțile contractante: nimeni nu poate fi obligat prin voința

altei persoane.

Examinând clauza 6.2 din contractul

părților nr. 573 din 31 august 2006, prin care s-a stipulat, „Dobânda curentă

aplicabilă pentru prezentul contract este variabilă în funcție de evoluția

dobânzilor pe piața financiar-bancară”, rezultă, cu evidența, că, la încheierea

contractului, părțile au avut în vedere, la stabilirea noii dobânzi, evoluția

dobânzilor pe piața financiar-bancară, astfel cum, cu justețe, s-a apreciat

prin decizia atacată, iar nu cazurile în care împrumutatul înregistrează sau nu

credite și/sau dobânzi restante, care reprezintă numai situații de modificare a

nivelului dobânzii curente.

Potrivit dispozițiilor art. 977 și art.

982 C. civ., interpretarea contractelor se face după intenția comună a

părților, iar clauzele acestora se interpretează unele prin altele.

Din interpretarea coroborată a

prevederilor contractuale, respectiv, art. 6.2 si art. 6.3 din contractul de

credit nr. 573 din 31 august 2006, precum și a dispozițiilor art. 977 și art. 982

C. civ., rezultă că părțile au avut în vedere numai o eventuală modificare de

către bancă a nivelului dobânzii curente aplicabile creditului, în senul

creșterii acesteia, iar nu un nivel fix, astfel încât critica recurentei -

reclamante SC P. SA Păltiniș este nefondată.

Nefiind aplicabile, așadar,

prevederile înscrise la art. 6.3 și art. 6.4 din contractul de leasing,

incidente sunt, în realitate, prevederile art. 6.2 din contract, în sensul că,

pe de o parte, cele două categorii de prevederi reglementează, distinct,

actualizarea dobânzii curente, și, respectiv, modificarea nivelului dobânzii

curente, iar, pe de altă parte, fiind vorba de o convenție încheiată între

părți, conform art. 969 C. civ., aceasta constituie legea părților.

Făcând o corectă interpretare și

aplicare a prevederilor art. 969 C. civ., instanța de apel în mod corect a

reținut că, existând o convenție legal încheiată, dobânda este variabilă în

funcție de evoluția dobânzilor pe piața financiar- bancară.

Pe de altă parte, cum clauzele

contractuale au fost calificate, în mod corect, ca fiind clare, în speță, nu

este aplicabilă nici regula prevăzută de art. 983 C. civ., întrucât nu rămân

îndoieli ca acestea să fie interpretate în favoarea debitorului.

Nefiind vorba, așadar, de vreo

interpretare greșită a actului juridic dedus judecății de către instanța de

apel, Înalta Curte constată că primul motiv de recurs formulat de recurenta-reclamantă

SC P. SA Păltiniș este nefondat.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs,

încadrat în drept în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-

reclamantă critică decizia instanței de apel ca fiind dată cu aplicarea greșită

a legii, bazată și pe interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969,

970 și 983 C. civ.

Și acest motiv de recurs este

nefondat.

Pentru a deveni incident motivul de

modificare prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., instanța de recurs

trebuie să constate că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, ceea

ce înseamnă că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar, fie

le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit ori a

aplicat o normă generală, nesocotind existența normei speciale sau o normă care

nu este incidență în speță.

Or, în cauză, nu se reține o asemenea

situație, căci, așa cum s-a arătat mai sus, instanța de apel a făcut o corectă

analizare și interpretare a clauzelor convenției părților, cu respectarea și

aplicarea dispozițiilor art. 969, art. 970 și art. 983 C. civ.

Critica referitoare la omisiunea

instanței de a analiza o probă hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii

(înscrisuri, grafice, invitație la

conciliere) nu poate fi

analizată, deoarece pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., căruia i se circumscrie

această critică, era deja abrogat la data pronunțării deciziei rccurate, prin

intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005, privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă.

Ne fiind vorba, așadar, de vreo

interpretare greșită a actului juridic dedus judecății de către instanța de

apel, de vreo încălcare sau aplicare greșită a legii, Înalta Curte constată că

recursul formulat de recurenta-reclamantă SC P. SA Păltiniș este nefondat.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat

de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC P. SA Păltiniș împotriva deciziei comerciale nr. H4/A din 15

octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca

ne fondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 aprilie 2011.