ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3175/2011

Ședința publică din 18 octombrie 2011 Prin sentința comercială nr. 1007 din 15 martie 2010 a Tribunalului Comercial Mureș s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul S.D.S. împotriva pârâtei BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA și în consecință s-au înlăturat clauzele abuzive cuprinse la punctele 7 și 8 din contractul de credit nr. 735 F din 2 noiembrie 2007 încheiat de pârâtă prin Sucursala Mureș cu reclamantul, precum și clauzele abuzive cuprinse la punctele 2.10.a și 2.11.a alin. (1) din anexa la contract. Au fost menținute celelalte dispoziții contractuale și anexa la acest contract, fiind respinsă cererea reclamantului vizând obligarea pârâtei la plata amenzii civile de 100 lei/zi de întârziere.

Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 3.012,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut caracterul abuziv al clauzelor apreciate ca atare în dispozitiv pe considerentul că pârâta nu i-a permis reclamantului să negocieze aceste clauze cu ocazia încheierii contractului și că l-a pus în această situație să semneze un contract de credit cu clauze prestabilite, uzând de poziția sa dominantă. Prin aplicarea acestor clauze contractuale reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu substanțial dovedit de graficul modificat de rambursare a creditului contractat, ca efect al majorării dobânzii percepute.

Totodată s-a constatat că asemenea clauze contravin dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori și care transpun în practică prevederile Directivei Consiliului 93/13 /CEE din 5 aprilie 1993 aplicabile și Instituțiilor Financiare de Credit. Prima instanță a reținut și aplicabilitatea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorului. În argumentare s-a statuat că acest act normativ a transpus în plan național dispozițiile Directivei 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 , care au o valoare obligatorie începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, indiferent de momentul în care au fost transpuse în legislația națională.

În atare situație s-a reținut că principiul neretroactivității legii nu a fost încălcat ci, a devenit incident principiul preemțiunii dreptului comunitar față de dreptul național. În privința petitului privind amenda civilă acesta a fost respins întrucât cuantumul solicitat este lipsit de temei legal. La stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se culpa procesuală a pârâtei. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 12/A din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș.

În considerentele deciziei s-a reținut că excepția necompetenței materiale a instanței care a pronunțat hotărârea atacată nu este fondată pe considerentul că, deși dreptul a cărui protecție o solicită reclamantul este unul patrimonial, caracterul acțiunii este cert unul neevaluabil în bani, având în vedere solicitarea concretă și anume, înlăturarea clauzelor abuzive. Pe fond, fără a nega claritatea și univocitatea clauzelor , după cum cere imperativ art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, instanța de apel a reținut că acestea creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în înțelesul art. 4 alin. (1) și (4) din lege, raportat la pct. 1 lit. a) din Anexă. Dezechilibrul semnificativ reținut ca fiind creat între prestațiile părților s-a realizat tocmai prin obligațiile de plată, lesne cuantificabile și suplimentare ale reclamantului, generate de aplicarea clauzei abuzive.

Instanța de apel a concluzionat că aceste clauze contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul , întrucât acestuia nu i s-a dat posibilitatea influențării naturilor, iar pe de altă parte au creat dezechilibrul semnificativ menționat anterior, iar dreptul acestuia de opțiune a fost suprimat și înlocuit cu tacita acceptare a noului nivel de dobândă. Împotriva deciziei pârâta B.C.R.

SA București a declarat recurs, solicitând, în principal, modificarea acesteia în sensul admiterii excepției necompetenței materiale a Tribunalului Comercial Mureș raportat la caracterul evaluabil al acțiunii și al Deciziei nr. 32 din 6 iunie 2008 pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție . În motivare se solicită a se avea în vedere finalitatea capătului 1 din cererea introductivă, prin care reclamantul solicită a fi exonerat de la plata pentru viitor a diferențelor rezultând din menținerea ratei dobânzii la 6,95% pe an, și cuantumul real la care se ridică această scutire pentru lunile rămase din perioada de derulare a creditului. Motivul de recurs invocat este prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. raportat la art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ., a căror încălcare este invocată de recurent. În subsidiar, recurenta a solicitat modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului și pe fond al respingerii cererii de chemare în judecată, cu acordarea cheltuielilor de judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. și se arată următoarele: Decizia cuprinde motive contradictorii, în sensul că, pentru a respinge excepția de necompetență materială, instanța de apel reține că, deși dreptul a cărui protecție o solicită reclamantul este unul patrimonial, acțiunea este neevaluabilă în bani, având în vedere solicitarea concretă, de înlăturare a unor clauze apreciate ca fiind neconforme cu legea.

Cu toate acestea, la analizarea pe fond, curtea reține că dezechilibrul semnificativ între prestațiile părților s-a realizat prin obligațiile de plată, lesne cuantificabile și suplimentare generate de aplicarea clauzelor abuzive. În al doilea rând, se arată că instanța nu se decide asupra caracterului preformulat al clauzelor care ar atrage de la sine caracterul abuziv, și ideea contrară, cum că, prin simplul caracter de adeziune, contractul de credit nu este abuziv. În fine, recurenta susține că instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al clauzei de la art. 5.a pct. 1 coroborat cu art. 7 și art. 8 din contract, respectiv al clauzelor de la pct. 2.10.a și 2.11.a din anexa la contract, dintr-unele înțelese și acceptate , în clauze abuzive.

De asemenea, se susține interpretarea greșită a raportului dintre partea specială și cea generală a contractului de credit, ca fiind unul de independență, ceea ce a condus la concluzii străine de înțelesul real al clauzelor analizate. Intimatul nu a formulat întâmpinare, însă prin scriptul intitulat ,,Concluzii scrise” depus în ședința publică din 4 octombrie 2011 (fila 169-173) a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. În apărare susține că nu este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât, nici în ceea ce privește competența materială, dar nici pe fond nu există vreo contradicție între considerente , motivarea fiind clară, în sensul că instanța a apreciat acțiunea ca fiind comercială și neevaluabilă în bani, și nu există contradicție nici în ceea ce privește natura clauzei abuzive din contract.

Intimatul susține că nu este fondat nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nefiind indicat în ce a constat schimbarea naturii sau înțelesului actului juridic. Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. intimatul susține că acțiunea este neevaluabilă în bani și a fost corect soluționată de tribunal în primă instanță, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. Se reiterează totodată, pe fond, argumentele menționate în cererea introductivă de instanță cu privire la înlăturarea clauzelor pretins abuzive din contractul de credit și anexa la acesta. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Comercial Mureș la 20 iulie 2009 reclamantul S.D.S.

a solicitat, în contradictoriu cu B.C.R., sucursala Mureș, să se dispună înlăturarea clauzelor abuzive determinate de poziția dominantă inserate în punctele 7 și 8 din contractul de credit nr. 735 F din 2 noiembrie 2007 precum și clauzele abuzive cuprinse la punctele 2.10.a și 2.11.a alin. (1) din anexa la contract, urmând ca acesta să se deruleze în continuare, cu dobânda inițială de 6,95% pe an conform graficului anexa la contractul semnat în data de 1 noiembrie 2007 , sub sancțiunea unei amenzi civile de 100 lei/zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată. Natura juridică a litigiului este una comercială, potrivit art. 3 C. com., raportat la O.U.G. nr. 99/2006 aprobată prin Legea nr. 227/2007 , respectiv art. 56 C. com., contractul de credit fiind încheiat între bancă, în calitate de comerciant, cu un necomerciant , astfel încât litigiul urmează să fie supus legii comerciale.

Prin modalitatea de formulare a petitului cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost redat mai sus, respectiv a finalității urmărite de reclamant ca urmare a anulării clauzelor abuzive pe mecanismul Legii nr. 193/2000, în sensul derulării în continuare a contractului cu un cuantum al dobânzii nemajorat se imprimă acțiunii un caracter patrimonial, calificare dată astfel acțiunii și prin prisma considerentelor reținute în Decizia nr. 32/2008 în interesul legii a Înalta Curte de Casație și Justiție, conform căreia , în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferente dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare, precum și faptul că, pentru determinarea competenței materiale după valoare și, implicit, a căilor de atac, se va avea în vedere natura dreptului care fundamentează acțiunea, particularizând-o și transferându-i din caracterele sale.

În consecință, fiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul încălcării prin hotărârea atacată a prevederilor imperative ale art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la competență, reținând caracterul comercial și patrimonial al acțiunii deduse judecății, în temeiul art. 313 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâtă, cu consecința casării deciziei pronunțate în apel și trimiterii cauzei spre judecare, în primă instanță Judecătoriei Târgu Mureș. Față de această dezlegare, a recursului este de prisos analizarea celorlalte motive de recurs invocate în cererea subsidiară a recurentei, pentru ipoteza respingerii cererii principale vizând motivul de recurs cu privire la competența materială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA BUCUREȘTI și în consecință: casează decizia nr. 12/A din 28 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, și sentința comercială nr. 1007 din 15 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș și trimite cauza spre judecare în primă instanță la Judecătoria Tg.Mureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.