ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1331/2023

HOTĂRÂRE

23.05.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1331/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 23 mai 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la 19.12.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. Ploiești, în calitate de lichidator al B. S.R.L. București, l-a chemat în judecată pe pârâtul C., pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligat acesta la predarea către proprietara de drept, B. S.R.L. București, a mijlocului de transport marca x, cu număr de identificare 94595, înmatriculat cu nr. x, precum și a documentelor mijlocului de transport, în original.

În subsidiar, în situația în care obligația este imposibil de executat în natură, reclamanta solicită, în conformitate cu prevederile art. 1527 alin. (2) C. proc. civ., obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat, prin plata valorii de piață a bunului, estimată la data formulării cererii de chemare în judecată la suma de 5.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 676/2023 din 14 februarie 2023, pronunțată de Judecătoria Bacău, secția Civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de pârât prin întâmpinare, dosarul fiind trimis spre competentă soluționare la Tribunalul Bacău.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2014, toate procedurile din cadrul insolvenței sunt de competența tribunalului de la sediul debitoarei.

Din motivarea acțiunii, instanța a constatat că prezentul litigiu reprezintă o cerere a lichidatorului judiciar de predare de către pârât a unui bun figurând în patrimoniul debitoarei falite, astfel că, pentru soluționarea prezentei cereri, competența aparține judecătorului sindic învestit cu soluționarea procedurii falimentului B. S.R.L. București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, sub același nr. de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1682 din 04.04.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, instanța a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Bacău competența de soluționare a cauzei având ca obiect obligația de a face, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în competența judecătorului sindic intră numai soluționarea cererilor și acțiunilor prevăzute la art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, atribuțiile sale fiind limitate, conform alin. (2) al art. 45, la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Judecătorul sindic nu are competența de a judeca cereri sau acțiuni cum ar fi constatarea nulității unui act, realizarea unui drept ori invocarea unei pretenții ori a unei obligații a pârâtului, pentru care părțile au la dispoziție dreptul comun, cu toate consecințele ce decurg de aici, inclusiv cea a competenței judecătorului de fond.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă nu se referă la controlul judecătoresc al judecătorului-sindic și nici la procesele de natură juridică aferente procedurii insolvenței, ci este o cerere privind obligațiile de a face, de drept comun, în cuprinsul acțiunii reclamanta arătând că este o acțiune întemeiată și pe dispozițiile C. civ., în acest sens introducând cererea pe rolul Judecătoriei Bacău.

Față de cele menționate anterior, instanța a reținut că prezenta cauză nu se încadrează în ipotezele vizate de art. 45 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, nefiind o cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolvenței, astfel că cererea este de competența materială a judecătoriei, iar față de domiciliul pârâtului și de dispozițiile art. 107 din C. proc. civ., este de competența teritorială a Judecătoriei Bacău.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză.

Înalta Curte reține că, prin sentința civilă nr. 734/26.05.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2019, s-a dispus intrarea în faliment, în procedura simplificată, a debitoarei B. S.R.L., fiind ridicat dreptul de administrare al debitorului. Totodată, s-a stabilit un termen de maxim 5 zile de la data notificării intrării în faliment pentru predarea gestiunii averii de la debitor către lichidator.

Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., solicită obligarea pârâtului C., în calitate de administrator al debitoarei, la predarea către proprietara de drept, B. S.R.L. București, a mijlocului de transport marca x, cu număr de identificare x, înmatriculat cu nr. x, precum și a documentelor mijlocului de transport, în original.

În subsidiar, în situația în care obligația este imposibil de executat în natură, reclamanta solicită, în conformitate cu prevederile art. 1527 alin. (2) C. civ., obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat, prin plata valorii de piață a bunului, estimată la data formulării cererii de chemare în judecată la suma de 5.000 euro.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a notificat debitoarea și fostul administrator statutar C., în condițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, cu privire la intrarea debitoarei în faliment și necesitatea predării documentelor societății, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

A mai arătat reclamanta că, având în vedere că administratorul nu a predat documentele prevăzute de art. 67 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în temeiul art. 169 alin. (1) lit. d) din aceeași lege, a formulat cererea de atragere a răspunderii administratorului judiciar pentru suportarea pasivului persoanei juridice, formându-se dosarul asociat nr. x/2019, pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a susținut că bunul nu mai există fizic, iar suma solicitată de lichidator nu este dovedită.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte reține că prezentul litigiu reprezintă o veritabilă cerere a lichidatorului judiciar de predare de către pârâtul-administrator statutar a unui bun figurând în patrimoniul persoanei juridice aflată în faliment.

Deși acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, Înalta Curte reține că această împrejurare nu este de natură a exclude de plano competența judecătorului sindic în soluționarea acțiunii, așa cum au reținut una din instanțele anterioare.

Procedura insolvenței este o procedură specială, caracterizată prin celeritate și care are drept scop protejarea patrimoniului debitorului și reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în același timp, valorificarea cu eficiență sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanțelor creditorilor. Importanța și specificul procedurii insolvenței determină instituirea unor reguli de competență, care sunt diferite de cele ale dreptului comun. În acest sens, conform art. 8 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței, competența exclusivă privind procedurile prevăzute de această lege cade în sarcina tribunalului, prin judecătorul - sindic.

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, atribuțiile judecătorului sindic privesc controlul judecătoresc al activității administratorului/lichidatorului judiciar, precum și procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, nefiind reglementate exhaustiv.

Prin sintagma "procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței" legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri și procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenței, astfel cum sunt reglementate de legea-cadru, privind controlul asupra actelor, operațiunilor și plăților efectuate de către participanți după deschiderea procedurii.

Totodată, se reține că, potrivit art. 145 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 85/2014, "Prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul-sindic va pronunța dizolvarea debitorului persoană juridică și va dispune: d) termenul maxim de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator judiciar, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii prevăzute la art. 84 alin. (2).", iar potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, "judecătorul-sindic, la cererea administratorului judiciar, a adunării creditorilor, formulată de președintele comitetului creditorilor sau de un alt creditor desemnat de aceasta, sau la cererea creditorului ce deține 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, putând dispune ca o parte din pasivul astfel produs să fie suportat de către administratorul special, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu actele sau operațiunile astfel desfășurate".

Astfel, pornind de la premisa că, prin sentința civilă nr. 734/26.05.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2019, prin care s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei B. S.R.L., s-a stabilit un termen de maxim 5 zile de la data notificării intrării în faliment pentru predarea gestiunii averii de la debitor către lichidator, rezultă că acțiunea pune în discuție posibilitatea reîntregirii patrimoniului debitoarei aflată în procedura falimentului, în natură sau prin echivalent, cu influență asupra procedurii colective de recuperare a creanțelor de către creditorii înscriși la masa credală a debitoarei B. S.R.L.

Totodată, prezenta cerere pune în discuție reîntregirea activului societății debitoare, cu influență asupra acțiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2019, privind atragerea răspunderii organelor de conducere pentru pasivul societății. Altfel spus, supune spre analiză judecătorului sindic neîndeplinirea obligației fostului reprezentant statutar al societății debitoare de predare către lichidatorul judiciar (actualul reprezentant al aceleiași entități) a patrimoniului societății insolvente. Nu este un litigiu promovat de societatea debitoare împotriva unui terț posesor al bunului, ci este în legătură cu posesia averii debitorului, în funcție de etapele acestei proceduri speciale.

Față de toate considerentele de mai sus, este fără îndoială faptul că cererea are natura unui litigiu în materia insolvenței, implicând pronunțarea asupra unor chestiuni specifice acestei proceduri, iar nu a unei acțiuni date de lege în competența instanțelor de drept comun.

Potrivit art. 120 C. proc. civ., "cererile în materia insolvenței sau concordatului preventiv sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărei circumscripție își are sediul debitorul".

Așa fiind, prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VII-a civilă.