ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2120/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30 octombrie 2007, la

Tribunalul Neamț, creditoarea D.G.F.P. – Neamț cu sediul în Piatra Neamț a

solicitat, în temeiul art. 1, art. 3 și art. 31 din Legea nr. 85/2006,

deschiderea procedurii simplificate și intrarea directă în stare de faliment a

debitoarei SC P. SRL Săvinești județul Neamț, determinat de creanța certă

lichidă și exigibilă față de bugetul statului, în sumă de 196.299 RON.

Tribunalul Neamț, secția

comercială contencios administrativ, prin sentința nr. 1088/F din 18 noiembrie

2008 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București.

S-a reținut, în pronunțarea

acestei hotărâri, că sediul debitoarei nu mai este în Județul Neamț, întrucât a

făcut dovada – adresa Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț cu nr.

7504 din 12 martie 2008 - că debitoarea și-a schimbat denumirea în SC P.F. SRL

București precum și sediul în București, sector 5.

Ca urmare, instanța a

reținut că față de prevederile art. 6 din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia

toate procedurile în temeiul Legii nr. 85/2006 sunt de competența tribunalului

de la sediul debitoarei, cum acest sediu este în prezent în București,

competența soluționării cauzei revine Tribunalului București.

La Tribunalul București

dosarul s-a înregistrat la 24 decembrie 2008 și a primit termen de soluționare

la 3 februarie 2009.

Prin sentința nr. 579 din 30

februarie 2009, Tribunalul București, secția a VII-a comercială, admițând

excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, a dispus declinarea

competenței soluționării cauzei la Tribunalul Neamț și constatând ivit conflict

negativ de competență, în temeiul art. 20 pct. 2 și art. 21 C. proc. civ., a

înaintat dosarul spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Înalta Curte, în examinarea

conflictului negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ.,

constată următoarele:

Competența teritorială (ratione

personae vel loci) a instanței judecătorești chemate să aplice procedura

reorganizării judiciare și a falimentului este stabilită de art. 6 din Legea nr.

85/2006, în sensul că toate procedurile prevăzute de lege, sunt de competența

exclusivă a tribunalului în jurisdicția căruia se află sediul debitorului care

figurează în registrul comerțului.

Determinarea acestei

competențe teritoriale exclusive, prin derogare de la competența teritorială

alternativă în cazul pricinilor comerciale prevăzută de dreptul comun – are în

vedere sediul debitorului la data înregistrării cererii de către creditor,

pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2006.

Ca urmare, este greșită

interpretarea Tribunalului Neamț în sensul că dacă, după înregistrarea cererii,

debitorul își schimbă sediul în raza altui tribunal, acesta are competența

soluționării cauzei.

Așa cum întemeiat a reținut

Tribunalul București, competența teritorială prevăzută de Legea nr. 85/2006

fiind exclusivă, determinată în raport de data înregistrării cererii, debitorul

nu poate modifica competența instanței sesizate, prin schimbarea ulterioară a

sediului social.

Față de cele de mai sus, în

temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a se stabili competența

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, căruia i se va trimite

dosarul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de

soluționare în favoarea Tribunalului Neamț.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 septembrie 2009.