ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2120/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30 octombrie 2007, la Tribunalul Neamț, creditoarea D.G.F.P. – Neamț cu sediul în Piatra Neamț a solicitat, în temeiul art. 1, art. 3 și art. 31 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii simplificate și intrarea directă în stare de faliment a debitoarei SC P. SRL Săvinești județul Neamț, determinat de creanța certă lichidă și exigibilă față de bugetul statului, în sumă de 196.299 RON. Tribunalul Neamț, secția comercială contencios administrativ, prin sentința nr. 1088/F din 18 noiembrie 2008 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. S-a reținut, în pronunțarea acestei hotărâri, că sediul debitoarei nu mai este în Județul Neamț, întrucât a făcut dovada – adresa Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț cu nr. 7504 din 12 martie 2008 - că debitoarea și-a schimbat denumirea în SC P.F.

SRL București precum și sediul în București, sector 5. Ca urmare, instanța a reținut că față de prevederile art. 6 din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia toate procedurile în temeiul Legii nr. 85/2006 sunt de competența tribunalului de la sediul debitoarei, cum acest sediu este în prezent în București, competența soluționării cauzei revine Tribunalului București. La Tribunalul București dosarul s-a înregistrat la 24 decembrie 2008 și a primit termen de soluționare la 3 februarie 2009. Prin sentința nr. 579 din 30 februarie 2009, Tribunalul București, secția a VII-a comercială, admițând excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, a dispus declinarea competenței soluționării cauzei la Tribunalul Neamț și constatând ivit conflict negativ de competență, în temeiul art. 20 pct. 2 și art. 21 C. proc.

civ., a înaintat dosarul spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, în examinarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., constată următoarele: Competența teritorială (ratione personae vel loci) a instanței judecătorești chemate să aplice procedura reorganizării judiciare și a falimentului este stabilită de art. 6 din Legea nr. 85/2006, în sensul că toate procedurile prevăzute de lege, sunt de competența exclusivă a tribunalului în jurisdicția căruia se află sediul debitorului care figurează în registrul comerțului. Determinarea acestei competențe teritoriale exclusive, prin derogare de la competența teritorială alternativă în cazul pricinilor comerciale prevăzută de dreptul comun – are în vedere sediul debitorului la data înregistrării cererii de către creditor, pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2006.

Ca urmare, este greșită interpretarea Tribunalului Neamț în sensul că dacă, după înregistrarea cererii, debitorul își schimbă sediul în raza altui tribunal, acesta are competența soluționării cauzei. Așa cum întemeiat a reținut Tribunalul București, competența teritorială prevăzută de Legea nr. 85/2006 fiind exclusivă, determinată în raport de data înregistrării cererii, debitorul nu poate modifica competența instanței sesizate, prin schimbarea ulterioară a sediului social. Față de cele de mai sus, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a se stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, căruia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului Neamț. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2009.